1.1. Fiinta si scopul Bisericii Ortodoxe

Pentru a cunoaste responsabilitatea Bisericii Ortodoxe in era globalizarii este necesar sa reamintesc mai intai, in linii generale, despre fiinta si scopul Bisericii.

Scopul fundamental al Bisericii Ortodoxe este acela al indumnezeirii omului, deci al ipostasului uman prin harul lui Iisus Hristos, sub ascultarea episcopului, aflat in recunoastere reciproca si in comuniune harica si euharistica cu episcopii unui teritoriu canonic local, care are succesiune apostolica.

Sf.

Ioan Gura de Aur descrie foarte frumos lungul drum spre indumnezeire, atunci cand compara Biserica cu corabia lui Noe. El scrie: „…corabia a luat numai necuvantatoare si a salvat necuvantatoare; Biserica a luat oameni necuvantatori si nu numai ca i-a mantuit, ci i-a si schimbat; corabia a luat corb si a dat drumul tot unui corb; corb ia si Biserica, dar ii da drumul porumbita; ia lup, si-i da drumul oaie…care isi da pana si lana ei” .

In contextul globalizarii Ortodoxia trebuie sa transforme lumea in Biserica, intrucat Biserica merge prin lume, ca lumea sa devina Biserica .

Chiar daca in Biserica luptatoare mai sunt si neajunsuri, nu trebuie ca cineva sa se resemneze sau sa abandoneze drumul sau, ci trebuie sa duca lupta cea buna prin si in Biserica. In acest context atentioneaza, Sf. Ioan Gura de Aur: „trebuie sa fie prea mare primejdia din afara corabiei, ca sa poti suporta duhoarea din interiorul corabiei… apele mari au invadat totul, necazul si moartea planeaza peste o lume vinovata. O singura scapare ramane, o unica mantuire, celor care nu vor sa piara: sa intre in corabia protectoare-Biserica! Toti cei care nu sunt cuprinsi in ea sunt pierduti fara nadejde… capul vazut era Noe; capul adevarat, cu toate ca era nevazut, era Dumnezeu” .

Nimeni nu a iesit din corabie, decat corbul, care „este trimis si care simbolizeaza raul, pacatul urat, erezia, necredinta, doar acestea se separa de Biserica; porumbita singura ii va ramane fidela”, spune mai departe Sf. Ioan Gura de Aur.

Aceasta imagine o repeta pana in zilele noastre multi teologi, atunci cand afirma ca Biserica Ortodoxa nu a suportat si nu suporta nicio schisma, deoarece Trupul lui Hristos nu poate fi rupt si nici mondializat, deoarece Biserica prin Iisus Hristos este deja universala, ci doar a indepartat si indeparteaza cu durere madularele care nu lucreaza sinergic in Duh si-n Adevar cu Trupul Lui.

1.1.1. Ortodoxia meta-globala

In ciuda acestor curatiri de erezii si schisma, in ciuda faptului ca Ortodoxia este turma cea mica , Ea ramane o Biserica intreaga si ecumenica in sens global, universal, mondial , si nu poate sa fie redusa sau incorporata la/in mecanismele mondializarii actuale, intrucat mondializarea, in faza actuala, are ca fundament doar economia si finantele, iar din punct de vedere ideologic are prioritar sincretismul religios si relativizarea revelatiei divine, care poate duce la des-crestinare. Nu de putine ori, factorul religios este considerat ca un fenomen rezidual in viata lumii moderne, aceasta urmand sa se stinga pe masura ce modernizarea si globalizarea isi inradacineaza propriile mituri in constiintele oamenilor. Mass-media europeana, in special faimoasele cotidiene internationale care creeaza curentele de opinie, are o politica a-religioasa, daca nu anit-crestina pur si simplu. La fel profitabila industrie a cinematografiei si spectacolului .

Ortodoxia este meta-globala, deci dincolo de globalizare, nu insa inafara acestui fenomen, pe care este chemata profetic si datoare moral sa il vegheze hristic, sa il increstineze si sa il incorporeze eclesial, spiritualizandu-l.

Biserica Ortodoxa ca organism divino-uman, chemata sa sfinteasca lumea, fara sa se lase maculata de lume, nu poate ramane indiferenta fata de marile dureri si nelinisti ale lumii. Biserica poate oferi morala ei, virtutile ei, ajutorul duhovnicesc si material oamenilor suferinzi, oamenilor saraci sau celor ce vor sa-si indrepte viata si sa implineasca poruncile lui Dumnezeu. Pentru aceasta madularele Bisericii, trebuie sa cunoasca nevoile lumii si caile eficiente de abordare.

1.2. Biserica Ortodoxa in context national spre eshaton. Fiinta ei meta-globala

Biserica, dupa fiinta sa, este un Organism si un Corp numit „Trupul lui Hristos”, care include Nati-unea dar nu se identifica cu ea, ci cu Imparatia lui Dumnezeu, „caci nu avem aici cetate statatoare, ci suntem in cautarea celei viitoare”, dar include in egala masura tot globul si universul, si toata lumea creata. Nu exista Biserica Ortodoxa doar in est, ci peste tot acolo unde este pastrat Adevarul si Credinta cea Dreapta. Deci Orotdoxia este universala-globala, adica mondiala.

Cei morti, alaturi de cei vii si cei ce se vor naste alcatuiesc neamul din care ne tragem si alaturi de care vom fi chemati la judecata.

Dumnezeu a sadit fiecarui neam o misiune, ne a hotarat o evolutie in istorie. Fiecare neam este responsabil de trecut si dator sa pregateasca calea pentru urmasi.

Biserica vorbeste despre judecata particulara – cand fiecare va raspunde pentru faptele sale – si despre judecata universala – cand vom da socoteala si ca neam, cand vom raspunde pentru istoria la care am fost partasi in timpul vietii, pentru „umarul” pe care l am pus ca acest neam sa mearga spre inviere . Abordarea acestei teme are intemeierea in I Corinteni 15, 22 23: „Caci precum in Adam toti mor, asa in Hristos toti vor invia. Dar fiecare in randul cetei sale…” .

Scopul Bisericii este de a transforma Natiile in Poporul lui Dumnezeu . Deci trasfigurarea lumii- mundus- dincolo de lume: meta-mundus-globus.

In acest context este chemat crestinul sa activeze si sa si dezvolte mai departe credinta, cultura nationala si constiinta de sine a unei natii si sa-si tamaduiasca tara atunci cand este bolnava si ranita. In 2 Cronici, 7, 14 scrie: „Si se va smeri poporul Meu, care se numeste cu numele Meu, si se vor ruga si vor cauta fata Mea, si se vor intoarce de la caile lor cele rele, atunci ii voi auzi din cer, le voi ierta pacatele lor si le voi tamadui tara”. Iata solutia vindecarii lumii si modelul spiritual al mondializarii: fata spre Hristos!

1.3. Fiinta globalizarii versus oferta Ortodoxiei

• Globalizarea reprezinta etapa cea mai recenta a modernitatii occidentale, cu implicatii imprevizibile pentru destinul intregii umanitati, in sensul ca economicul invadeaza cu mentalitatea sa agresiv-mercantila intregul orizont al vietii sociale si spirituale .Trecerea de la o economie de piata la o societate de piata, inseamna asumarea unor riscuri imense, cu urmari incalculabile in ceea ce priveste devenirea omului in lume si destinul sau in eternitate .

• Ideologiile care au nascut marile nebunii si aberatii ale secolului al XX lea sunt aproape stinse si epuizate, insa consecintele vor persista multa vreme. O noua dogma tinde acum catre unicitate: „Cautati mai intai imparatia economiei si toate se vor adauga voua” . Aceasta noua doctrina „religioasa” a economiei nu trebuie sa determine religia sa depinda de economic. Ispita Carantaniei se repeta de data aceasta mult mai subtil.

• Agonia ideologiilor secolului trecut impune „trecerea de la gandirea unica la «gandirea zero». Globalizarea ar fi forta motrice a acestei «fatalitati istorice». Guvernata de principiul rationalitatii, al eficientei, ea este peste tot si nu poate fi oprita nicaieri. A sociala, a nationala, a religioasa, ea cuprinde tari, natiuni, continente, infrangand si integrand mentalitati, valori, frontiere, intr o lupta lipsita de ceea ce ne am obisnuit a numi constiinta” . Unii se intreaba „cum sa te impotrivesti unei asemenea abstractiuni, unei asemenea delocalizari a istoriei?” . Cred ca raspunsul il detine Biserica si speranta poate incolti in inima noastra, daca din „dogma globalizarii si a mondializarii” exorcizam egoismul, individualismul, liberalismul fara limite, fundamentalismul economic si ideologic.

• Adevarata tragedie a crestinismului nu este nici „compromisul” lui cu „lumea aceasta” , ale carei structuri devin tot mai opace la slava lui Dumnezeu, si nici compromiterea ideii de „datorie crestina”, ci transformarea lui intr-o „religie” printre altele. Aceasta inseamna ca in viata europeanului secularizat Hristos nu mai conteaza ca Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, intrupat pentru mantuirea noastra, ci ca simplu intemeietor de religii, alaturi de alte figuri exemplare ale istoriei religiilor. Fapt pentru care, intrebarea daca anumite „traditii spirituale” necrestine nu sunt mai „eficiente” in asigurarea confortului psihic sau a satisfactiilor intelectuale, se pune cu destula insistenta .

• Mondializarea inseamna, efectiv, liberalizare totala a pietei si a moralei . Unul din vectorii liberalismului este individualismul, care exacerbeaza in mod paradoxal spiritul de clan (vezi Rwanda, Afganistan, Balcani, Orientul Mijlociu s. a.), „manifestari ale unei aliante ciudate intre un tribalism barbar, un fundamentalism religios intolerant si o prezenta extrem de activa a firmelor multinationale, care si promoveaza, prin orice mijloace, interesele economice” . Aceasta tendinta este mai periculoasa decat fundamentalismul religios sau intoleranta tribala, intrucat „mondializarea triumfala face tabula rasa din toate diferentele si din toate valorile, inaugurand o (in)cultura perfect indiferenta. O data universul disparut, nu mai ramane nimic decat tehnostructura mondiala atotputerinica, fata in fata cu singularitatile redevenite salbatice si livrate lor insele” .

• Prea multe „sfarsituri” si esecuri ale istoriei si ideologiilor ne bantuie. Pentru a evita inca o himera in contextul globalizarii si al mondializarii, economia si stiinta au nevoie de un nou suflu, „de regasirea matricei spirituale din care s au nascut. Aflate in slujba omului, ele nu pot eluda misterul aces-tuia” . Deschiderea lor spre teologie ar fi salvatoare si ar evita caderea lor intr o „idolatrie perdanta” .

• Slujirea la falsii zei ai modernitatii, „tentatia puterii, bogatia de dragul bogatiei si placerile de dragul placerilor, inabusa in om vocatia sa fundamentala: inaltarea spirituala”, mantuirea lui, adica tocmai sensul vietii, devenind astfel insensibil si iresponsabil, „atat in trecerea vietii, cat si in petrecerea mortii” .

• In ciuda tuturor slabiciunilor, ezitarilor si exceselor, globalizarea este prezenta si inainteaza in timp si spatiu. Avantajele se pot traduce prin pace, forta, prosperitate, bunastare, in respectul tuturor culturilor si identitatilor. A intelege globalizarea astfel este salutar, a o sfida si a o lua ca atare, ca pe ceva firesc, este salvator pentru a evita o psihoza individuala sau colectiva, avand in vedere incertitudiniile viitorului si ramificatiile tentaculare ale unui sistem „impersonal”. Globalizarea sau mondializarea nu inseamna totusi sfarsitul capitalismului, deci exista un element de continuitate, ci organizarea lui intru un mod superior, in care suveranitatea trece in mod paradoxal de la stat la individ. Intrebarea se pune: la care indivizi si la cati indivizi? Trecerea se face foarte greu, deoarece ruinele dirijismelor de tot soiul inca fumega, iar ce ne asteapta dupa aceasta etapa, nimeni nu stie. Intrebarile si nelinistile sunt multe. Multi se intreaba: poate insemna aceasta trecerea de la democratie la „individualcratie”?

• Ar trebui sa renuntam complet la a mai incerca sa intelegem ce este omul, daca nu recunoastem ca sutele, miile de popoare au inventat moduri originale si diferite de a fi om. Asa cum disparitia unui numar tot mai insemnat de specii ale regnului animal sau vegetal inseamna o grava amenintare la adresa patrimoniului biologic al planetei noastre, pierderea diversitatii culturale, provoaca fie printr-o omogenizare artificiala a culturilor nationale, fie prin anumite acte de intoleranta fata de asa-numitele „culturi minore”, reprezinta unul dintre cele mai sumbre capitole ale modernitatii .

• „Mondializarea este un fapt, nu o calamitate ce ravaseste spatii si devoreaza identitati. Ea poate fi o salvare de la indolenta si incompetenta vechilor conducatori, publici sau privati” . La cate experiente au fost in istorie, ce mai conteaza una in plus? Aceasta nu inseamna resemnare, ci constientizarea unui inceput de istorie umana, in care „oameni, productii si finantari trebuie renovate si adaptate”. Pretul de a trai in lume, pretul indraznelii, al cutezantei, riscul de a esua, dar si sansa de a invinge, reprezinta acest nou inceput de istorie umana – mondializarea. Dumnezeu poate transforma raul in bine, daca mondializarea ar fi un rau sau nedorita de Dumnezeu, insa numai daca avem curajul sa indraznim a birui lumea , care nu se orienteaza dupa voia divina, ci „dupa chipul pacatului”. Omul este dator cu lupta pentru bine si contra raului, victoria o da Dumnezeu .

1.3.1. Principii si concepte. Actualitatea, necesitatea, dar si pericolele mondializarii

• Se contureaza tot mai mult constiinta unei societati civile globale care stimuleaza constiinta Binelui transnational si mondial, promovarea unei noi orientari social etice, globalizarea drepturilor omului si dezvoltarea conceptului de „societate responsabila” .

• Regionalizarea si globalizarea au devenit, juridic si politic, o realitate .

• Aceasta realitate ar fi o binecuvantare daca temeiul, purtatorul si scopul tuturor institutiilor politice si sociale ar avea ca viziune „principiul personalitatii” drept cel mai inalt principiu, precum si convingerea ca persoana umana trebuie sa fie beneficiarul, temeiul si scopul tuturor istitutiilor mondiale .

• Globalizarea se poate transforma si in blestem atunci cand omul devine numai un experiment, iar prioritate au natura, economia, ideologia etc. Organizatiile internationale, cu putere de decizie, pot deveni instrumente ale dominatiei nedrepte a tarilor puternice asupra celor slabe, a celor bogate asupra celor sarace. O astfel de evolutie a globalizarii poate reaminti de nedreptatile si de dictaturile trecute, de imperialism si chiar de Turnul Babel. Globalizarea poate schimba modurile traditionale de organizare a societatii si de exercitare a puterii .

• Identitatea nationala e un fapt de la sine inteles, care lucreaza in noi clipa de clipa. Natiunile sunt o realitate foarte puternica si diversitatea lor este “sarea pamantului” . O demagogie comunitara si o proasta intelegere a “globalizarii”, cu incercari de umanitate vaga, incolora, stereotipa merg impotriva evidentelor si a bunului simt. Asumarea identitatii nationale trebuie sa ia chipul unei ofensive a creativitatii si nu pe acela al unei triviale competitii tribale .

• Stabilirea unui control deplin al corporatiilor transnationale si al proceselor ce se desfasoara in sectorul financiar al economiei este, in acest sens, de o necesitate vitala. Scopul acestui control este subordonarea activitatii antreprenoriale si financiare intereselor omului, ca persoana, si ale popoarelor .

• Globalizarea are si dimensiuni ecologice, stiintifice, cultural informationale, spirituale, religioase, ecumenice etc., nu numai politico juridice .

• Biserica trebuie sa si uneasca eforturile impotriva expansiunii spirituale, culturale si oculte a unor noi ideologii mondialiste care urmaresc „unificarea totala” in domeniul spiritual, cultural si informational si punerea acestora sub controlul si comanda unui guvern mondial unic .

• Aceasta posibila perspectiva determina Biserica sa recurga la prudenta si sa aiba unele rezerve fata de procesele internationalizarii si mondializarii juridice, politice, culturale, ecumenice si spirituale si indeamna la responsabilitate maxima atat la nivel national cat si international. Un eventual proces de globalizare trebuie sa tina cont de schimbul cultural si informational cu adevarat echitabil si reciproc avantajos, unite cu eforturi sustinute de protejare, conservare si dezvolatre a identitatii natiunilor si a altor comunitati umane, precum si accesul tarilor si popoarelor la resursele tehnologice fundamentale .

• Realizarea unei astfel de organizari comune a lumii este posbila numai daca are ca fundament principiile dreptatii si egalitatii oamenilor si a popoarelor inaintea lui Dumnezeu .

• Oamenii isi fundamenteaza relatiile economice, internationale, politice sau sociale pe principiile suveranitatii si integritatii teritoriale. Biserica considera aceste principii ca fundamentale, si conform voii lui Dumnezeu care „randuieste hotarele” si menirea unei natiii si constituie piatra de temelie a tratatelor internationale sau a conceptului de globalizare. Atat puterea suverana a unui stat, cat si a oricarei institutii umane este relativa in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, a vointei si randuielii Sale .

• Deciziile privind incheirea unor tratate, conventii sau uniuni internationale cu valoare de destin tre-buie sa fie luate in acord cu vointa oamenilor, pe baza unei informari obiective si complete cu privire la natura si consecintele lor

• Prioritare trebuie sa ramina mentinerea identitatii spirituale, culturale si religioase a tarilor si popoa-relor, precum si interesele legitime ale statelor lor, accesul egal la mecanismele de luare a deciziilor, dreptul de vot etc .

• Cunoscand faptul ca unitatea este un bine, iar lipsa unitatii este un rau, Biserica saluta tendintele de unificare ale tarilor si popoarelor, cu conditia ca aceasta unificare, globalizare sau mondializare sa nu fie indreptata impotriva unei a treia parti si sa aiba principii morale bazate pe invatatura crestina .

• Se constata o tendinta crescanda privind prioritatea intereselor vietii pamantesti si a comunitatilor umane fata de valorile religioase. Aceasta prioritate influenteaza diferitele forme de activitate ale puterii de stat, sistemul educational etc. Acest lucru devine vizibil in cazurile in care acestea intra in conflict cu credinta si in cele din urma unele mecanisme politice si sociale, cu influenta, se declara intr o opozitie deschisa cu credinta si cu Biserica, ba chiar isi propun ca scop scoaterea lor din circuitul public al vietii sociale. Aceste fenomene si tendinte duc la laicizarea treptata a statului si a societatii, intr un cuvant la secularism .

2. Rezistenta la globalizarea fara de Hristos. Propuneri si perspective

Fara constiinta, fara respectarea legilor morale, a canoanelor Bisericii Ortodoxe ecumenismul fara frontiere canonice, stiinta, economicul, socialul, politicul, globalizarea sau mondializarea nu reprezinta numai „o ruina a sufletului”, ci „o iluzie ceva mai bine organizata” dupa modelul ispitirii lui Iisus Hristos de catre diavol.

Se poate vorbi de o Romanie in afara Uniunii Europene sau inafara conceptului de mondializare? Cred ca nu, si nici nu ni-o dorim, ci o Romanie intr-o Europa si o lume crestina da. Aceasta ne dorim cu toti, insa nu cu orice pret.

De aceea Biserica Ortodoxa trebuie sa se faca prezenta la toate nivelurile, in toate forurile de decizie, pentru solutionarea unor probleme economice, politice sau administrative pe principii hristice, aducand astfel forta transfiguratoare a invataturii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, intrucat “religia fara stiinta si fara implicarea ei in viata cetatii este schioapa, dar si stiinta si cetatea fara religie este oarba”.

Reconsiderarea metodelor pastoral misionare de slujire a aproapelui in Duhul lui Iisus Hristos si al traditiei patristice, in contextul de azi si de maine, dialogul cu stiintele umaniste actuale, cu politica sau cu administratia publica locala si centrala, presupune o arta, o stiinta care trebuie invatata si insusita, formand astfel continutul Stiintei Filantropice si al Teologiei Diaconale, numita concis Filantropia Diaconala , in sensul biblic si ca reper pentru, crestini .

Provocarile acestui veac, precum si dorinta de a invata si urma viata in Hristos direct in „atelierul proniei divine”, adica prin Biserica si scoala, reprezinta scopul central al Bisericii Ortodoxe intr-o lume care se secularizeaza pe zi ce trece.

Pasivitatea nu poate mantui pe nimeni, chiar daca viata personala ar fi impecabila din punct de vedere moral, intrucat la judecata viitoare vom da socoteala de ceea ce am facut sau nu am facut pentru aproapele si nu ceea ce am facut doar pentru noi (Matei 25, 31-46).

Responsabilitatea ecelsiala, comunitara, stiintifica si cosmica a crestinului consta in principal in incercarea de a impune, prin marturisire personala ferma, limite morale stiintei, economiei, politicii, ecumenismului fals si himer, precum si mondializarii, atunci cand acestea se cred ultima si singura solutie.

2.1. Dialogul teologic un mijloc de misiune ortodoxa intr-o lume globala

La nivel academic si eclesial este necesar dialogul teologic si chiar o obligatie pastorala esentiala pentru o Biserica responsabila, vie si marturisitoare .

Biserica este misionara prin „insasi viata si vocatia sa, inca a instrumantaliza misiunea in scopuri politice, economice sau nationaliste inseamna a deforma principiile elementare ale Evangheliei lui Hristos” .

In calitatea sa de constiinta misionara a Bisericii, teologia are o functie marturisitoare, fiind chemata sa aprofundeze si sa afirme temeiurile si formele de expresie ale vietii in Hristos. Din nefericire, teologia academica ortodoxa a urmat inca de la inceputurile sale traseele gandirii scolastice, incetand sa mai fie „arta a rugaciunii” si „stiinta a invierii” asa cum era la Sfintii Parinti. Desconsiderarea idealului si principiilor teologiei patristice, a rigorii ascetice si a experientei scaramentale in favoarea unor curente de gandire sau mode care au dominat teologia occidentala a ultimelor trei secole a condus in mod firesc teologia ortodoxa de scoala la o instrainare tot mai accentuata de adevarata viata a Bisericii. Instrainandu-se de idealurile vietii in Hristos, teologia insasi a devenit un factor de secularizare in mediile clericale si intelectuale ortodoxe .

Dialogul teolgic nu inseamna negociere, ci marturisire a adevarului revelat, care ne va sfinti si mantui: ”. Sfinteste-i pe ei intru adevarul Tau; cuvantul Tau este adevarul” (Ioan 17, 17). Dialogul nu presupune si rugaciune comuna cu cei de o alta credinta sau religie.

Atitudinea lui Iisus Hristos fata de cei de alta credinta este pilduitoare. Ex. Iisus Hristos a respectat pe femeia samarineanca de la putul lui Iacob, insa nu s-a rugat cu ea, cu toate ca era foarte dornica de a afla multe despre Dumnezeul lui Israel, ci i-a spus ca adevaratii inchinatori trebuie sa I se inchine lui Dumnezeu in duh si in adevar. (Ioan 4, 24). Cum ar fi sunat sa fi propus Iisus Hristos, care este iubire absoluta, sa se inchine impreuna cu ea, fiecare la Dumnezeul in care crede? Nu s-a rugat cu ea, dar a dialogat.

Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu a dialogat si cu demonii si le-a ascultat rugaciunea, de a nu fi trimisi in adanc ci in turma de porci (Matei 8, 31) si a acceptat chiar provocarea in dialog teologic cu ispititorul dupa ce a postit 40 de zile si 40 de nopti (Matei 4).

Nu s-a rugat nici cu carturarii si fariseii in templu, ci doar a citit din cartea Isaia (61, 1-3) locul care vorbea tocmai despre Mesia cand si-a inceput activitatea mesianica (Luca 4). In rest le vorbea, le raspundea provocatorilor si-i invata in templu mereu. Prefera sa se roage pe munte - S-a suit in munte, ca sa Se roage singur (Matei 14, 23) si in loc retras - Ghetimani (Matei 26, 36) decat sa se roage cu cei formalisti, potrivnici voii lui Dumnezeu si fatarnici. Insa atunci cand trecea prin cetatile pagane, sau se intalnea cu persoane straine de popor si religia iudaica, le vindeca bolnavii, ii asculta cu rabdare si-i invata (vezi fica samarinencei, sluga sutasului, demonizatii din Gadara etc.) si Iisus se minuna de credinta unora dintre acestia (sutasul cu sluga bolnava): Iisus S-a minunat si a zis celor ce veneau dupa El: Adevarat graiesc voua: la nimeni, in Israel, n-am gasit atata credinta. (Matei 8, 10). Deci potentialul credintei la unii pagani este foarte mare. Tocmai acesta este obiectivul misiunii ortodoxe: de a transfigura puterea credintei pagane, in credinta cea adevarata si sfintitoare spre mantuire.

Intelegem de aici, ca nu trebuie sa ne rugam cu ereticii dar avem obligatia de a avea cu ei dialog teologic, de a-i ajuta si invata dupa modelul lui Iisus Hristos . Vedem din discutia cu diavolul prin cele trei ispitiri, ca exista o interperetare demonica si o interpetare hristica a Sf. Scripturi. Si diavolul venea cu versete biblice si incerca sa-l ispiteasca pe Hristos cu aceeasi Sf. Scriptura. Insa dialogul merge doar pana acolo unde se cere inchinarea la diavol, adica la erezie si minciuna. Atunci trebuie sa fie respins cu fermitate: inapoia mea satano! In istoria Bisericii asa au actionat si Sf. Parinti.

Atunci cand acestea tind sa se transforme intr un sistem pretins exhaustiv al omului, intr-o ”biserica” universala inchipuita, sau intr-un globalism himer, zeificand astfel omul, zeificand sisteme economice sau ideologice si profitul cu orice pret, ca singure repere si scopuri ale universului si ale lui insusi atunci crestinul ortodox nu are voie sa taca sau sa se ascunda de frica puterii, ci sa se opuna dupa modelul lui Iisus Hristos, care a biruit lumea: ”In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea”(Ioan 16, 33).

In pluralismul religios al Europei contemporane, crestinismul este tratat doar ca una dintre multiplele religii existente pe continent, desi radacinile istorice si culturale europene sunt crestine. A devenit deja un obicei ca in publicatiile care se ocupa de formele religioase caracteristice ultramodernitatii sau postmodernitatii, crestinismul sa fie pus „la gramada”, fara nici un fel de rezerve, cu „religii” dintre cele mai pitoresti si mai confuze, precum Biserica Scientologica sau New Age .

Deci, devenim rezistenti la globalizarea fara de Hristos, doar prin marturisire in numele lui Iisus Hristos, prin indrazneala si lupta duhovniceasca in si prin Biserica Lui, prin nadejdea ca Hristos este cu noi mereu pana la sfarsitul veacului. El este speranta si telul nostru.

Biserica este misionara prin insasi viata si vocatia sa, inca a instrumantaliza misiunea in scopuri politice, economice, mondialiste sau nationaliste inseamna a deforma principiile elementare ale Evangheliei lui Hristos .

Numai prin marturisire si traire a Ortodoxiei in duhul Sf. Parinti va ramane Biserica Trupul mistic al lui Hristos. In caz contrar Ortodoxia se va globaliza in loc sa ramana una, sfanta, soborniceasca, apostoleasca si patristica Biserica, adica va deveni parte a globalizarii si se va des-biserici, adica seculariza sub ochii si indiferenta noastra .

Pentru a evita o asemenea perspectiva sumbra membrii Bisericii lui Hrisots trebuie sa lupte cu timp si fara timp, sa indure potrivnicia lumii din Corabia mantuitoare, sa rabde pana la prigoana, sa nu se razvrateasca sau sa se revolte, ci scopul lor este sa-i transforme in fiinte eclesiale hristice pe artizanii mondializarii cu orice pret, prin dragoste, rabdare, consecventa si statornicie in adevarul cel vesnic (Iisus) si prin pazirea poruncilor lui Dumnezeu: „Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus”. (Apoc. 14, 12).

Sa nu uitam ca pestii cei vii cresc si se intaresc atunci cand merg contra valului, cei morti merg cu valul.! Insa pentru crestini valul mortii este vesnic. !

Pr. Emanuel VALICA

 

.