Ajutorul acordat de români Sfântului Munte

O perioadă de aproximativ cinci sute de ani, din sec. al XlV-lea până în sec. al XlX-lea, românii au fost, după cum se ştie, susţinători ai Sfântului Munte. Un fenomen istoric şi religios unic, încă insuficient studiat şi evaluat.

Este imposibil în limitele acestei prezentări să acopăr acest capitol. De aceea, voi puncta începuturile, apoi vă voi oferi, cu titlu ilustrativ, câteva secvenţe, relevante, sper.
Inceputurile. Nicolae Alexandru şi Vladislav Voievod.

Inceputurile ajutoarelor românilor către Sfântul Munte sunt atestate istoric încă din sec. al XlV-lea. Este secolul întemeierii statelor româneşti feudale (1330 Ţara românească - Valahia; 1359 Moldova) şi al întemeierii primelor mitropolii româneşti (a Ungrovlahiei - 1359 şi a Moldovei - 1401).

In 1360, una din fiicele domnitorului român, Nicolae Alexandru Basarab, Ana, se căsătoreşte cu despotul sârb Ştefan Uroş. Este posibil chiar în timpul nunţii, la care au participat mulţi egumeni atoniţi, sau ulterior, prin mijlocirea Anei, Egumenul Hariton al Cutlumuşului să fi contactat pe domnitorul român Nicolae Alexandru pentru a-i solicita ajutorul.

Domnitorul Nicolae Alexandru nu reuşeşte să ajute foarte mult pentru că moare în 1364. Fiul lui însă, Vladislav 1 (Vlaicu Vodă), se angaja, în 1369, să reconstruiască mănăstirea Cutlumuş: eu voi înconjura cu ziduri şi cu turn de întărire mănăstirea şi voi înălţa biserică, trapeză, chilii, voi răscumpăra moşii şi voi da animale, ca prin aceasta să fie pomeniţi părinţii domniei mele şi eu... căci aşa se pomenesc in Sfântul Munte şi voievozii sârbi şi bulgari, ruşi şi iviri!” Este un fel de preluare a ştafetei.

Egumenul Hariton devenea, în 1372, al doilea Mitropolit al Ungrovlahiei. El va juca un rol important în relaţiile Ţărilor române cu Athos pentru că va rămâne egumen ăl Cutlumuşului şi, în 1376, va deveni Protos al Sfântul Munte. Domnitorului român i se recunoaşte titlul de ctitor şi dreptul de a acorda investitura noului egumen. Hariton pune domnitorului o clauză categorică, aceea de a iscăli că lavra Cutlumuş este mănăstire grecească, nu românească, „căci ameninţări şi blesteme atârnă deasupra capului aceluia care ar cuteza, pe temeiul daniilor voievodului, să-i supere pe greci, pentru a susţine că mănăstirea trebuie să fie a românilor”. Domnitorul român putea gândi, asemenea despoţilor sârbi sau bulgari, la o mănăstire românească. In acea vreme erau trei mari lavre sârbeşti (Hilandar, Sfântul Pavel şi Xenofont) şi două lavre bulgăreşti (Zografu şi Filotei].

Acest început este emblematic pentru felul în care se vor derula lucrurile timp de cinci secole. O istorie complexă, în care sunt prezente calităţile, dar şi slăbiciunile oamenilor, ale românilor, dar şi ale atoniţilor. Peste toate, însă, se va fi aflat mâna lui Dumnezeu şi acoperământul Maicii Domnului. Pe de o parte, ajutoarele românilor, care vor cunoaşte o curbă mereu ascendentă, până la întreruperea lor, prin secularizarea lui Cuza, la 1863. Pe de altă parte, prezenta române cu contribuţiile lor majore la organizarea bisericeasca şi monahală şi la viaţa culturală a românilor. In acest context se consemnează prezenţa continuă a monahilor români la Sfântul Munte, vieţuirea şi zbaterea lor între un statut smerit, pe care li-l dădea firea lor şi a neamului lor, şi aspiraţiile ia un loc mai important, stimulate de protectoratul român de atâtea secole în republica monahală.

Ajutoarele românilor acordate Sfântului Munte au luat de-a lungul istoriei cele mai diverse forme: ajutor bănesc, înzestrarea cu odoare bisericeşti, construirea sau restaurarea şi pictarea bisericilor şi celorlalte componente ale aşezămintelor monahale atonite, ospitalitate oferită călugărilor atoniţi şi activităţilor lor bisericeşti şi culturale, şi, în fine, închinarea unui număr mare de mănăstiri româneşti împreună cu moşiile lor.

Aveam de a face cu un fenomen unic în dimensiunile mi greu de explicat numai în limitele istoriei.

Domnitorii Vaiahiei şi Moldovei, aproape fără excepţie, vor ajuta constant toate mănăstirile atonite. La această susţinere participă domnitorii, soţiile domnitorilor, boierii ţării, ierarhii români dar şi poporul, prin taxele care umpleau vistieriile domnilor, sau chiar direct prin obolul lor. Avem cazuri în care domnitorul „pune toţi locuitorii ţării să dea un ban pentru mănăstirea Xiropotam”, de exemplu.

lată secvenţele promise!

Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei este unul dintre primii mari ctitori români la Sfântul Munte. El zideşte turnul de la mare, chiliile, trapezăria Mănăstirii Zografu, iar spre sfârşitul domniei repară din nou toată mănăstirea şi zugrăveste cu cheltuiala lui biserica mare. Călugărul Isaia de la Hilandar spunea, în 1489, că Mănăstirea Zografu este întemeiată de Ştefan Vodă al Moldovei. Domnitorul n numeşte in documente „mănăstirea domniei mele!"

Cele două mănăstiri vor fi sprijinite în continuare de urmaşii lui Ştefan286. Mănăstirea Zografu va primi, în 1651, de la Vasile Lupu Mănăstirea Dobrovăţ, cu 14.000 ha de pământ, iar în 1698, de la Constantin Cantemir, Mănăstirea Căpriana, cu moşii ce însumau 50.000 ha.

Mănăstirea Grigoriu primeşte, în 1769, Mănăstirea Vizantea cu tot avutul ei. După zece ani de egumenat (1842-1852), Egumenul grec Visarion de la Vizantea lasă prin testament o avere de 20.000.000 lei (echivalentul a aprox. 2.200 kg aur): Mănăstirii Grigoriu, Chinotitei Sfântului Munte, Spitalului din Atena şi altor aşezăminte de cultură sau de binefacere greceşti287.

In secolul al XVI-lea, cinci din mănăstirile atonite renasc, preluate de domnii români: Zografu, Grigoriu şi Costamonitu de Moldova, iar Lavra şi Cutlumuş de Muntenia. în afara altor două, Iviron şi Filotei, care se aflau sub patronajul georgienilor, celelalte erau în totală decădere: Pantrocrator, Hilandar, Vatopedu, Xiropotamu, Sf. Pavel, Donisiu, Simonopetra, Stavronichita, Xenofont, Dochiariu. Toate Alexandru Lăpuşneanu (1552-1568) reface din temelii şi pictează biserica Dochiariului (între 1566-1568) şi Mănăstirea Caracalu (începută de Petru Rareş) între anii 1535-1563. Firmanul de învoire semnat de sultan spunea semnificativ: „Clădirile mănăstirii dintru început pornesc de la voievozii Moldo-Valahiei, iar preînnoirile făcute, în diferite timpuri, ale ruinelor mănăstirii, tot din partea voievozilor au fost făcute." Binefacerile lui Alexandru Lăpuşneanu sunt numeroase: reface pictura la Xiropotamu; Vatopedului îi cumpără un caravan- sarai (han pentru caravane) cu 65.000 de aspri şi îi acordă un ajutor de 300 de galbeni pe an; la Dionisiu clădeşte bolniţa, aripa de sud a mănăstirii şi măreşte trapezăria; Soţia lui Lăpuşneanu, doamna Ruxandra, răscumpără metoacele Zografului din Macedonia cu 52.000 de aspri (monedă turcească), iar după moartea soţului său şi spre pomenirea acestuia dăruieşte Dochiariului 165.000 de aspri, adică 2.700 piese de aur.

Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti (1512-1521) a fost numit „ctitor mare a toată Sfetagora (Sfântul Munte)”. Este voievodul a cărui operă sistematică de susţinere a Ortodoxiei balcanice şi a Orientului Apropiat a fost de o amploare şi de o rezonanţă nemaiîntâlnită până la el şi neatinsă după el.

La sfinţirea ctitoriei sale de la Curtea de Argeş (15 august 1517), Neagoe Basarab a invitat, pe lângă mulţime de patriarhi şi ierarhi ortodocşi, şi pe toţi egumenii mănăstirilor atonite. Cu acest prilej face şi proclamare ca sfânt a mentorului său spiritual, Nifon, fost patriarh al Constantinopolului şi Mitropolit al Ungro-Vlahiei.

Neagoe Basarab reclădeşte Mănăstirea Lavra aproape în întregime şi îi rânduieşte un ajutor de 90.000 de talere, rezideşte din temelie Mănăstirea Dionisiu între 1512- 1515, iar în 1520 zideşte şi turnul. La Cutlumuş ridică biserica Sf. Nicolae, chilii, trapezărie, pivniţă, arsana etc. Mai ajută Vatopedu (paraclisul Brâul Maicii Domnului. pivniţa cea mare şi un glob de aur cu pietre scumpe pentru icoana Maicii Domnului]; Pantocrator (ziduri înalte), Xiropotam ( trapezărie din temelie şi pivniţă), Zografu (3000 de aspri pe an), Sf, Pavel (zideşte turn de apărare), Iviron (apeduct).

Vasile Lupu, domn al Moldovei (1634-1653). Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încât punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria şi Ierusalim. El convoacă Sinodul panortodox de la Iaşi în 1642. A plătit pe toată perioada domniei sale toate datoriile Sfântului Munte. In 1641 închină întregului Sfânt Munte Mănăstirea Trei Ierarhi, una din cele mai bogate mănăstiri din Moldova.

Mănăstirea Simonopetra este reclădită în întregime de Mihai Viteazul, care îi închină în 1599 cea mai importantă ctitorie a sa, Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti. Veniturile acesteia permit refacerea mănăstirii Simonopetra, după incendiul din 1625. Mănăstirea Mihai Vodă fusese înzestrată de ctitorul ei şi familia sa cu 16 sate. în 1850, venitul anual al acesteia era de 1.000.000 lei adică, echivalentul a 110 kg de aur.

Mănăstirea Sf. Pantelimon-Russikon este rezidită din temelie de domnitorul Moldovei Scarlat Cahmacht între 1812- 1819. Până astăzi poate fi citită inscripţia 'Această preafrumoasă biserică a sfântului Slăvitului Mare Mucenic şi tămăduitorului Pantelimon s-a ridicat din teme iii precum şi sfânta şi venerabila mînăstire aceasta, ce se zice rusească, de către prea cucernicul domn a toată Moldova, Scarlat Callimachi....’

Mă opresc aici, nedreptăţind evident pe Petru Rareş, Radu cei Mare, Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi pe toţi ceilalţi.

Parintele profesor Constantin Coman

Fragment din cartea "Muntele Athos. Microcosmos al Rasaritului crestin", Editura Renasterea

Cumpara cartea "Muntele Athos. Microcosmos al Rasaritului crestin"

• Schitul Sfantul Ilie - Sfantul Munte Athos
  Publicat in : Biserica in lume
• Careia - Sfantul Munte Athos
  Publicat in : Biserica in lume
• Manastirea Cutlumus - Sfantul Munte Athos
  Publicat in : Biserica in lume
• Manastirea Dionisiu - Sfantul Munte Athos
  Publicat in : Biserica in lume
• Manastirea Vatoped - Sfantul Munte Athos
  Publicat in : Biserica in lume

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: