Exista posibilitatea să scape vreunii din cei ce ajung la chinuri?
Este cu putintă. Unii din ei pot scăpa de acolo prin rugăciunile Bisericii si ale fiecăruia dintre noi, precum si prin milosteniile noastre pentru ei. In Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii. Sfântul Apostol Pavel spune: „Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, făgăduinţe, mulţumiri pentru toţi oamenii" (I Tini. 2. 1). Iar Sfântul Iacov spune: „Mărturisiti-vă unul altuia păcatele si vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi. Că mult poate rugăciunea stăruitoare a drept uhu” (5, 16). Sfântul Apostol Pavel cere să se facă rugăciuni si pentru el (Efes, 5, 19). Dar dacă folosesc rugăciunile noastre semenilor noştri vii, de ce n-ar folosi si celor morii, odată ce ei trăiesc- cu sufletul si odată ce acelaşi Dumnezeu le asculta si pe unele şi pe altele? La mărturisirile acestea indicate se adaugă si unele mărturii directe din Vechiul Testament. Astfel, în II Mac. 12. 42 45 se aduce jertfă pentru ostasii morti si apoi apoi se zice: „Drept aceea, sfant si cucernic gând a fost, ca a adus jertfa de curăţie pentru cei morţi ca să se slobozească de păcat ” (v. 46).
Iar in Baruh se spune: "Doamne atottiitorule, Dumnezeul Lui Israil, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel... Nu iti aduce aminte ele nedreptăţile părinţilor nostri...” (3, 4, 5). In chipul cel mai limpede vorbeşte despre aceste rugăciuni întreaga Sfânta Tradiţie, incepând din primele timpuri ale Bisericii, după cum arată Sfintele Liturghii.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, chiar Apostolii au rânduit să se facă la Liturghie pomenire pentru cei morţi: «Nu degeaba au rânduit Apostolii să se facă asupra Tainei celei înfricoşate pomenirea celor plecaţi. Ştiau că mult le foloseşte, multă binefacere aduce celot mulţi. Când stă poporul, plinătatea preoţească, cu mainile întinse
si înaintea lor stă jertfa infriosată, cum nu vor îndupleca pe Dumnezeu cei adormiţi? Dar aceasta numai pentru cei plecaţi in credinţă".
Pot fi scoase sufletele din iad?
Da. Deoarece nu se spune nicăieri ca sufletele se pot mântui prin suferinţele purgatoriului, dar se spune limpede: 1) ca Jertfa răscumpărării e pentru toţi, vii si morţi, şi 2) că Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, nu omul (Rut 2, 20; III Regi 2, 6; Ps. 48, 16: Matei 12, 32; Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19: I Tim. 2. 6; Evr. 9, 22: 1 loan 2, 2 si Apoe. 1, 18). Puterea si iertarea iui Dumnezeu, Care împlineşte „orice” vom cere de la El (Mareu 11,24; loan 14, 13), sunt fără margini, iar bunătatea Lui e atât de mare, încât numai El poate schimba osânda veşnică a omului.
Se poate şti sigur despre un suflet că va fi scos de la chinuri datorită rugăciunilor Bisericii şi ale celor vii?
Nu. Intâi, pentru ca nu se cunoaşte care e starea in care a plecat un suflet din viata pământească. Al doilea, pentru ca Biserica nu scoate cu de la sine putere un suflet de la chinuri, cum susţine Biserica Romano-Catolica că poate face cu sufletele din purgatoriu. Căci asupra sufletelor de acolo singur Dumnezeu are putere. Biserica se roagă numai lui Dumnezeu, ca El sa facă aceasta si nădăjduieşte in mila şi atotputernicia Lui. Căci noi ştim că Dumnezeu ne cere să iubim pe semenii noştri si priveşte cu plăcere la această iubire a noastră. Şi nu e faptă mai mare de iubire decât să ne rugăm unii pentru alţii. Rugăciunea Bisericii găseşte cu atât mai mult răspuns la Dumnezeu, cu cat în rugăciunea ei se împletesc glasurile Sfinţilor din cer cu ale credincioşilor de pe pământ si însuşi glasul Maicii Domnului. «Biserica e intr-o nesfârşită rugăcuine pentru mădularele sale: se roagă pentru noi, toti îngerii si Apostolii şi Mucenicii si Patriarhii si cea mai presus de toţi. Maica Domnului nostru, si această sfântă unire e viata Bisericii". In rugăciune se arată dragostea şi creste dragostea si unirea tutur intreolalta. Rugăciunea, după cum zice scriitorul creştin Homiakov, din care am citat şi mai înainte, este sângele Bisericii.
Iar Cel ce întreţine această dragoste, din care izvorăşte rugăciunea de obste a tuturor pentru fiecare si a fiecaruia pentru toti, este Dumnezeu. Caci unde e iubire, acolo e Dumnezeu. Dar daca Dumnezeu îndeamnă ta orice rugăciune din iubire şi El o încălzeşte (Rom. 8, 26), desigur ca EI ne da si El ne încălzeşte şi rugăciunea pentru cei morţi. Si atunci nu va găsi această rugăciune ascultare la El? Căci El însusi a zis: „Ţoate cate cereti, rugăndu-vă, să credeţi că veţi lua si va fi vouă" (Marcu 11, 24).
Rugaciunea pentru morţi este, aşadar, nu numai un semn si o întărire a iubirii, ei şi o probă a credinţei. Căci tot Mântuitorul zice: "De poti crede, toate sunt cu putintă credinciosului" (Marea 9, 23).
Se poate spune că, credinţa tare si iubirea stăruitoare a Bisericii se revarsă ca un val de putere peste păcătosul din iad, izbutind, când binevoieşte Dumnezeu să-Şi adauge si mila Sa deosebită, ceea ce nu poate păcătosul prin sine însusi: o reînnoire a puterilor sale amorţite.
Nu se poate şti, măcar în general, care păcătoşi se pot folosi de rugăciunile Bisericii?
Am văzut că Sfântul loan Gură de Aur spune că rugăciunile ajuta numai celor adormiţi în credinţă. La Proscomidie (la Sfânta Liturghie), se pomenesc toţi cei adormiţi «Intru nădejdea învierii si a vieţii de veci». Se poate spune deci că rugăciunile folosesc numai sufletelor acelora care au plecat de aici nu de tot moarte, ca mădulare ale Bisericii, ci având în ele o anumită credinţă ca rădăcină a virtuţilor si oarecare eforturi de a o dezvolta in virtuti; celor ce au săvârşit, aşadar, unele fapte bune ca început al virtuţilor si al slăbirii patimilor, dar nu au făcut binele asa de statornic sau atât de mult timp, încât să fi ajuns la deprinderi bune sau virtuţi care sa cumpănească asupra patimilor. Cu alte cuvinte, rugăciunile folosesc celor ale căror puteri nu s-au ruinat slujind numai patimilor, ci au avut si o oarecare obişnuinţă a binelui, cu care s-au dus de aici. Ele folosesc chiar si celor ce n-au dus o viaţă de credinţă si n-au avut fapte bune dar la sfârşitul vieţii au găsit puterea să se căiască, însă nu asa de cutremurător încât să li se prefacă fiinţa dintr-o dată si întregime, ca a talharului de pe cruce, în care caz s-ar fi dus în rai. Mitropolitul Nicolae al Crutiţelor spune: «Domnul nostru lisus Hristos este atat de milostiv, că nu lasă fară iubirea Lui de oameni nici acele suflete greşite, care stau înaintea Lui cu credinta slabă şi numai cu începuturi de credinţă, sufletele care nu si intăresc credinta si nici nu se pocăiesc in timpul vieţii lor pământeşti. Prin rugaciunile Bisericii, prin puterea Jertfei celei nesângeroase, aduse pentru acesti raposati, prin milosteniile date pentru ei, li se usureaza soarta. Acesti pacatosi nu sunt lipsiti de nadejdea iertarii si a bunurilor vesnice".
-
A te socoti vrednic de chinurile iadului
Publicat in : Editoriale -
Gandul la chinurile iadului
Publicat in : Pilda zilei
-
Chinurile iadului
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Cuvant in Saptamana Infricosatoarei Judecati. Exista chinurile iadului?
Publicat in : Duminica Infricosatei Judecati -
Predica la Duminica a V-a dupa Rusalii
Publicat in : Predici de duminica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.