Adeseori se afirma de tot mai multi semeni de-ai nostri ca, in zilele noastre, cand lumea intreaga este asaltata de civilizatia tehnicizarii si informatizarii, omul nu ar mai avea nevoie de Dumnezeu, ca ar putea trai fara Dumnezeu si fara religie. Dintr-o astfel de atitudine tendentioasa nu reies altceva decat semne de impotrivire fata de dumnezeire. In consecinta, omul mai poate invata ceva de la religie, mai este Biserica un mijloc de mentinere a legaturii dintre om si Dumnezeu - Creatorul sau? Mai avem nevoie de morala crestina, care mentine echilibrul uman, care il ridica pe om la demnitatea de "chip al lui Dumnezeu"?
Omul este o fiinta religioasa
Pentru a putea raspunde la aceste intrebari, mai intai se cuvine a face o lamurire: ce se intelege prin religie si care este esenta ei? Raspunsurile pot fi multiple; insa cel real este urmatorul: religia este comuniunea de iubire atat dintre Dumnezeu si om, cat si dintre om si Dumnezeu, comuniune care se manifesta launtric prin evlavie si virtuti exprimate prin fapte bune.
Religia crestina trebuie inteleasa ca o viata intru Hristos: altfel, ea nu este decat un sistem steril. Numai in crestinism chipul lui Dumnezeu are sanse reale de a se aseza definitiv in om. Crestinismul scoate religia din jocul steril al speculatiilor rationale si o impregneaza cu dragostea si bunatatea sufletului. Religia crestina arata ca omul este o fiinta religioasa suspendata intre cer si pamant, nedesavarsita, dar care este chemata la desavarsire. Dumnezeu exista; exista si omul creat de Dumnezeu, iar legatura lor indisolubila se face prin credinta.
Iata, bunaoara, precum planta are incredere si credinta in cel care o sadeste, o uda si o ingrijeste si caruia ii daruieste flori de buna mireasma si negraita frumusete, asa precum animalul are incredere si credinta in cel care il hraneste si adaposteste si caruia ii daruieste devotament si mangaiere, tot asa si omul, intr-un mod cu totul special, are credinta puternica in Cel care il hraneste, il tamaduieste de orice boala, ii arata calea Adevarului si caruia Ii datoreaza dragoste vesnica.
Dragostea de intelepciune
Cultura se deosebeste de religie, atat prin geneza, cat si prin motivatie si scop. Religia il afirma pe Dumnezeu si ne inalta catre cer, cultura il afirma pe om si il apleaca spre pamant. Religia il preamareste pe Dumnezeu si ne inalta catre cer, cultura il preamareste pe om. Religia este transcendenta si teocentrica, cultura este relativa si antropocentrica. Idealul inteleptului, care presupune cunoasterea ca semnificatie centrala, corespunde lumii antice greco-romane, in timp ce idealul sfantului, care conduce la transfigurarea integrala a omului, corespunde lumii crestine.
Religia este mesajul lui Dumnezeu, care ne cheama la El, ne mantuieste. Cultura nu ne mantuieste, telul sau fiind bunastarea pe pamant. Asadar, cultura reprezinta legatura omului cu pamantul pe care locuieste si pe care il transforma prin munca sa.
"Parintii Bisericii din primele veacuri crestine au inteles ca este bine, ca este necesar sa citesti, sa studiezi pe Demostene, Socrate, Platon, Aristotel, Cicero pentru a face mai accesibil contemporanilor limba credintei Bisericii, intrucat cultura neamurilor contine in ea insasi semintele Verbului divin". Filosofia este dragoste de intelepciune si vadire a intelepciunii in om, dar trebuie avut in vedere urmatorul lucru: toate doctrinele despre Dumnezeu ce nu afirma actiunea harului Sau asupra omului si a lumii sunt sterile si inoperante.
Nu este importanta cunoasterea ideilor despre Dumnezeu, ci a lui Dumnezeu insusi. Cu ajutorul culturii, omul cunoaste natura cu fenomenele sale, o cucereste, o organizeaza, o domina; isi dezvolta capacitatea de a acumula cunostinte, de a gandi si actiona; il imbraca intr-o mantie stralucitoare care il ridica mai presus de semenii sai; il ajuta in instruirea si pregatirea sa, pentru a trai mai bine, pentru a progresa. De fapt, cea mai mare descoperire a filozofiei este principiul unitatii universale, adica, asa cum am spune noi, crestinii, unirea cu Hristos.
Iisus Hristos, pedagogul universal
Orice religie are influenta asupra culturii. In timp ce stiinta incearca sa cunoasca mecanismele universului, religia ii patrunde sensul. Asa ca nu poti desparti una de cealalta, cu mentiunea ca religia este cu mult superioara. Religia nu este numai legatura omului cu Dumnezeu. Ea este si o conceptie despre viata, o norma de viata, o disciplina de viata, o practica. Asadar, crestinismul este o religie culturala prin excelenta.
Crestinismul confera vietii un sens superior, o sustine, o innobileaza, o desavarseste. Domnul Iisus Hristos a spus: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata". Crestinismul este cel care a descoperit omul launtric, omul moral, care a umanizat omul in adevaratul sens al cuvantului, care l-a cultivat mai mult decat oricare alta religie sau filosofie, care l-a cultivat desavarsit pana la a-l face sfant. Crestinismul a cultivat omul, moralizandu-l si intotdeauna il va cultiva asa. Lumea nu a cunoscut o alta forta culturala de valoarea crestinismului, un generator de cultura tot atat de eficace ca religia mantuirii.
Daca il scoti pe Hristos din crestinism, ai scos esentialul: nu ramane practic nimic. Hristos este centrul crestinismului, iar restul este perimetrul cercului. Nimeni nu a exercitat asupra omenirii o influenta atat de mare si de profunda ca Omul care se cheama Iisus Hristos. Si aceasta se datoreaza si faptului ca El nu a fost un simplu om. El este Dumnezeu, facut Om si care a venit pe acest pamant sa mantuiasca intreaga omenire. Numai ca omul mileniului al treilea nu mai are bunavointa, credinta si rabdarea de a purta crucea lui Hristos, ci poarta, mai degraba, si uneori chiar cu staruinta si osteneala, cruci faurite de oameni sub asistenta neobosita a diavolului.
Stefan Popa
Cluj-Napoca.
Stefan Popa
Pe aceeaşi temă
-
Crucea si Invierea lui Hristos
Publicat in : Dogma -
Crucea ca binecuvantare
Publicat in : Credinta -
Crucea, chipul in care Hristos isi imbratiseaza in Iubire creatia
Publicat in : Duminica Sfintei Cruci
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.