In anul acela Sarbatoarea Muncii (pe vremea aceia era la loc de mare cinste, si munca deasemenea!) a căzut cu o duminica inainte de Invierea Domnului.
De o saptamana, in fiecare zi, stateam cateva ore pe stadionul orasului, unde marsaluiam de zor la repetitiile pentru defilarea de 1Mai. Ne bucuram, deoarece plecam de la scoala cateva ore inainte de terminarea cursurilor. pentru a intalni copii de la alte scoli. La intoarcerea acasa alegeam drumul cel mai lung.
Prilej de bucurie era si mersul prin magazine in cautarea de sandale noi. Odata cumparate nu aveam voie sa le incaltam decat in ziua aceia de sarbatoare.
Dis de dimineata, imbracate cu bluze albe apretate si fuste albastre, scurte si plisate, porneam spre locul de intalnire cu alti copii. La gat purtam cravate rosii de pionier iar in maini aveam flori de liliac proaspete. Ne indreptam aliniati spre centrul orasului, pentru a trece prin fata tribunii oficiale. Entuziasmul scadea putin cate putin in orele lungi de asteptare, picioarele ne dureau in incaltamintea prea noua, iar soarele dogorea nemilos. Ajungeam in dreptul tribunii oficiale, obositi, flamanzi si insetati pe la vreamea pranzului. Ne opream cateva minute pentru a ne prezenta numarul si a omagia persoanlitatile orasului, in timp ce aruncam spre ele cu liliacul ofilit de caldura.
Mariana, colega de banca avea tatal activist la o comuna. Pentru ei ziua de 1 Mai era mai importanta decat Inviera Domnului. Deoarece marsaluisem cot la cot, inainte de a ne desparti m-a intrebat:
- Nu vrei sa mergi la noi sa stam la masa si sa ne jucam apoi?
- As vrea dar intarzii acasa.
- Lasa ca nu stai mult.
Gandindu-ma ce bunatati avea la masa colega singura la parinti, nu am stat prea mult pe ganduri si am pornit spre casa ei. Curtea era mare, plina cu verdeata, cu pomi roditori, infloriti in luna mai. Mama ei era femeie blanda si bucuroasa ori-de-cate-ori mergeam pe acolo. M-am descaltat de sandalele cele noi si, cat s-a pus masa, am alergat prin iarba deasa si racoroasa sub ninsoarea de petale ce se scuturau din pomii infloriti. La masa am uitat ca mai e doar o saptamana pana la Paste si m-am infruptat cu mare bucurie din masa de 1 Mai. Dupa desertul alcatuit din prajituri fine de casa, am incins joaca prin livada si nu stiu cand ziua s-a sfarsit si s-a lasat inserarea.
Uitasem cu desavarsire de casa desi era aproape noapte, cand, se aud voci de barbati strigand la poarta:
- Tovarasul Chiorchina, ia vino pana aici.
Am parasit joaca si am mers spre poarta sa vedem ce s-a intamplat.
In poarta am vazut doi militeni si un baiat de varsta noastra. Imediat ce m-a vazut, a inceput sa strige cat il tinea gura:
- Asta e fata lui nenea soferul!
M-au insfacat de mana si m-au aruncat in masina oprita in strada. Pana sa ma dezmeticesc eram data in primire mamei, depasita de situatie.
- Mergi de te spala si apoi vino la masa.
In timp ce ma spalam, mi-am amintit de sandalele uitate prin iarba si, gandindu-ma ca le voi recupera a doua zi, mi-am pregatit sandalele cel vechi. A doua zi nu mergeam la scoala si cum mama a plecat la casa in constructie de pe deal, am alergat dupa sandale.
Ce sandale? Pe una am gasit-o rupta de caini, iar cealalta disparuse fara urma. Am plecat tare mahnita acasa, gandindu-ma ca minciuna sa spun pentru a parea mai putin vinovata. Cateva zile nimeni nu a observat ca umblam cu incaltarile cele vechi, dar, intr-o seara, cand deja uitasem de necazul ce avusem, am fost intrebata:
- Mai mama dar de ce umbli cu sandalele astea vechi si urate? Unde sunt cele noi?
- Da ma strang, mamica, si ma dor picoarele! am insailat repede o minciuna.
- Vreau sa le vad - a spus calma dar hotarata.
Nu mai aveam nici o scapare si a trebuit sa spun adevarul. In vara aceia am umblat mai mult desculta. Pedeapsa primita a fost sa ma folosesc de ce am, daca nu am pastrat lucrul cel nou. Ori de cate ori tata ma vedea seara cum imi scoteam aschiile din talpi imi spunea:
- "Unde nu-i cap... vai de picoare!"
Dorina Stoica
O povestire din cartea "Raiul in care am fost".
Dorina Stoica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.