Sarpele otravitor al invidiei

Sarpele otravitor al invidiei Mareste imaginea.

Cauza principală a invidiei este mândria, fiind un păcat împotriva iubirii. Atunci când îl pizmuim pe aproapele pentru viaţa lui duhovnicească, ea devine păcat împotriva Duhului Sfânt.

„Invidiosul socoteşte binele altora ca un rău pentru sine. Sfinţii Părinţi au încercat să analizeze pricinile care nasc invidia; ei socoteau că oamenii mândri şi oamenii mici la suflet, au toată deschiderea spre acest păcat al invidiei” (Andrei Andreicuţ, „Spiritualitate creştină”, Edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 104).

Din invidie se nasc multe alte rele: ura, clevetirea, osândirea, bucuria pentru necazul altuia, întristarea pentru binele aproapelui.

Invidia, atunci când are şi răutate, poate pricinui multe probleme, deoarece este una dintre însuşirile diavolului. Astfel, invidia îl face pe om şarpe, care muşcă pe alți oameni şi îi otrăveşte, iar cei otrăviţi îl lovesc la rândul lor cu răutate.

De aceea, Sf. Paisie Aghioritul ne îndeamnă: „Pe cât puteţi, cultivaţi nobleţea duhovnicească. Nu lăsaţi invidia să intre înlăuntru prin cabluri, deoarece vă va murdări toată bunătatea voastră, precum şoarecele mort spurcă vasul de untdelemn” (Paisie Aghioritul, „Epistole”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2005, p. 175).

Un om nu poate avea invidie şi în acelaşi timp dragoste şi smerenie, pentru că în invidie se află numai mândrie, egoism şi iubire de sine. Şi chiar dacă are puţină dragoste, aceasta nu este curată.

În acest sens, Stareţul Paisie făcea o diferenţiere clară între invidie şi iubirea adevărată: „Cei invidioşi şi răi, oriunde s-ar afla, transmit răutatea şi toate drăciile lor, precum şi chinul iadului încercând să chinuie şi pe alţii, precum fac şi dracii. Oamenii care au dragoste şi bunătate se aseamănă cu îngerii, care transmit bucurie şi veselie oriunde s-ar afla” (Ibidem, p. 194).

Cuviosul Paisie mai spunea că nu e suficient să tăiem o anumită patimă, ci trebuie să cultivăm virtutea opusă acesteia: „Să presupunem că invidiezi: dacă te lupţi ca să nu invidiezi, vei cultiva dragostea, bunătatea şi în acelaşi timp te vei izbăvi de mânie, de osândire, de răutate, de întristare” (Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 28).

Părintele Paisie adresa tuturor credincioşilor acelaşi îndemn, deosebit de actual și pentru vremurile noastre: „Invidia este un lucru de râs. Trebuie să-ţi pui puţin mintea la treabă ca să poţi scăpa de invidie; nu este nevoie pentru asta să faci nevoinţe mari şi multă asceză, fiindcă invidia este o patimă sufletească. Ia aminte ca să nu laşi să te biruiască patima invidiei, căci ea este una dintre cele mai mari patimi. Ştii unde poate ajunge omul de la invidie? La pizmă şi clevetire. Iar clevetirea plină de zavistie face mult mai mult rău decât pizma” (Ibidem, pp. 117-118).

Deoarece femeile au mai multă dragoste din fire, diavolul le luptă cu tărie şi încearcă să otrăvească dragostea lor cu invidia. Dacă reuşeşte aceasta la vreo femeie, răutatea acesteia poate ajunge la măsură drăcească.

În privinţa acestui adevăr, Cuvioşia sa arăta că patima invidiei există la femei într-o măsură mai mare decât la bărbaţi, întrucât femeia are sădită în firea ei multă bunătate şi dragoste, iar diavolul o războieşte într-o măsură mai mare, ispitind-o prin invidie şi otrăvindu-i astfel dragostea.

„Iar când dragostea ei este otrăvită şi devine răutate, atunci femeia din albină devine viespe şi îl întrece pe bărbat în duritate. Şi vezi, în timp ce unui bărbat îi este de ajuns să plece de lângă el persoana nedorită, ca să n-o mai vadă în faţa ochilor, femeia, care a fost dăruită de Dumnezeu prin creaţie cu multă afecţiune, nu se mulţumeşte cu faptul de a dispărea persoana pe care o invidiază şi de a nu o mai avea în faţa ochilor, ci ar dori ca ea să şi moară” (Ibidem, p. 119).

De asemenea, Părintele Paisie Aghioritul afirma că invidia îl slăbeşte duhovniceşte pe om, deoarece îi secătuieşte toate puterile sufleteşti şi trupeşti pe care le-ar putea aduce jertfă lui Dumnezeu.

De aceea, dacă omul ar cunoaşte darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu, ar birui mai lesne invidia faţă de aproapele: „De cunoaşte darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu şi le pune în valoare, nu va mai invidia, iar viaţa lui va deveni Rai. Mulţi nu-şi văd darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, ci văd numai darurile celorlalţi şi îi cuprinde invidia. Se socotesc nedreptăţiţi, înjosiţi, şi astfel se chinuiesc şi îşi fac viaţa amară” (Ibidem, p. 121).

Cât despre „invidia bună”, care se dobândeşte prin strădania de a ne bucura pentru sporirea aproapelui, urmată de osteneala de a-i urma exemplul, Sf. Paisie spunea: „Da, când cineva invidiază binele altuia şi în acelaşi timp se bucură de sporirea lui, atunci această invidie este bună. Dacă însă se mâhneşte când îl vede pe celălalt că sporeşte sau se bucură cu viclenie de necazul aceluia, această invidie este rea” (Ibidem, p. 124).

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
106 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

13 Martie 2018

Vizualizari: 296

Voteaza:

Sarpele otravitor al invidiei 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

invidia ispitele patimile

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE