Raportul dintre virtutile prezentate in Fericiri este asemanator treptelor unei scari ce duce la ceruri, dupa cum am putut sesiza, chiar din ordinea prezentarii lor in Predica de pe Munte. De fapt, inca din Vechiul Testament, o astfel de scara a fost vazuta de patriarhul Iacov, care "a visat ca era o scara sprijinita pe pamant, iar cu varful atingea cerul; iar Ingerii lui Dumnezeu suiau si coborau pe ea. Apoi s-a aratat Domnul in capatul scarii si i-a zis: Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatal tau si Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme. (...) Iar cand s-a desteptat din somnul sau, Iacob a zis: Domnul este cu adevarat in locul acesta" (Fac. XXVIII, 12-13; 16).
Pornind de la aceasta descoperire si mai ales de la revelatia desavarsita a Noului Testament, cresterea duhovniceasca va fi reprezentata in literatura patristica prin simbolul scarii. Sfantul Ioan Sinaitul, praznuit in ziua de 30 martie a fiecarui an si in duminica a IV-a din Postul Mare, este autorul celebrei opere intitulata "Scara raiului", in care concentreaza si sistematizeaza intreaga literatura patristica de pana atunci si o aseaza sub semnul unui simbol foarte sugestiv, acela al treptelor.
In veacul al IV-lea, Sfantul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezarei Capadociei, vorbeste despre scara virtutilor, cu referire la aceeasi viziune vechi testamentara: "Exercitarea pietatii se poate asemana cu o scara si anume cu scara aceea pe care a vazut-o in vis fericitul Iacob si ale carei margini erau: una spre cele pamantesti si marunte, iar cealalta se inalta chiar dincolo de ceruri" (...) Cei chemati la viata virtuoasa trebuie sa fie indrumati catre treptele cele mai de jos ale scarii, pentru ca de acolo sa se ridice incontinuu, printr-o inaintare treptata, la cea mai mare inaltime cu putinta naturii omenesti.
Sfantul Vasile a urcat el insusi aceasta scara, dupa cum ne spune un alt teolog al acelei perioade, Sfantul Grigorie de Nazianz: "La Vasile laud si mai mult o scara pe care nu numai a vazut-o, ci pe care s-a si urcat pana sus, pe treptele progresului in virtute". In tratatul "Despre viata lui Moise", se vorbeste tot despre o astfel de scara: "Desavarsirea firii umane consta in a te purta asa incat sa vrei sa urci totdeauna spre lucruri mai inalte in virtute si in bine."
Dupa cum am putut observa, toate aceste referiri mentioneaza un anumit progres in ascensiunea spre Dumnezeu; nimeni nu poate urca dintr-o data, ci treptat si cu gandul mereu la Dumnezeu, cum indeamna Sfantul loan Scararul: "Chiar daca ai urcat, totusi roaga-te."
Semnificatia scarii este foarte bogata in conceptia crestina. S-a afirmat astfel, ca Insusi Mantuitorul este scara spre cer, Calea spre mantuire, intrucat S-a coborat pe Sine, ca noi sa ne inaltam. "Precum in templu existau trepte care, daca erau urcate, duceau la Sfanta Sfintelor, tot astfel, explica Origen, treptele noastre sunt reprezentate de Fiul unic al lui Dumnezeu. Acest aspect nu a fost relevat numai in primele veacuri crestine, ci si in veacurile de astazi.
In veacul nostru, Vladimir Lossky spune: "Calea lui Hristos este o coborare spre fiinta creata, o asumare a naturii noastre; calea persoanelor create trebuie sa fie in schimb, o inaltare, o ridicare catre natura divina, unirea cu harul necreat impartasit prin Duhul Sfant." Activitatea rascumparatoare a Mantuitorului este deci, o scara, prin care noi urcam la Dumnezeu, fiindca Dumnezeu a coborat la noi.
Sfanta Scriptura este tot scara spre cer, cele doua Testamente fiind simbolizate de cele doua laturi ale scarii lui Iacov, ingerii din viziune fiind credinciosii care urca treptele, adica virtutile.
Maica Domnului este considerata scara prin intermediul careia Fiul lui Dumnezeu a coborat la noi si prin care noi urcam la cer. Este "scara cereasca" sau "scara duhovniceasca", dupa cum o numesc doua importante carti de cult: Octoihul si Triodul, in Canonul Nascatoarei de Dumnezeu (duminica, glasul VIII si respectiv duminica Vamesului si a fariselului).
Viata noastra insasi este o calatorie din virtute in virtute. Sfintii martiri considerau patimirea ca o scara a mantuirii, a inaltarii la cer. Dupa incetarea persecutiilor, devine scara urcata cu ajutorul treptelor virtutii; reprezentarea nevointelor duhovnicesti prin imaginea suirii unei scari ale carei trepte reprezinta virtutile crestine este foarte des prezenta in gandirea teologilor din epoca patristica si chiar din cea urmatoare. Sfantul Ioan Sinaitul, care reprezinta cel mai bine teologia scarii duhovnicesti, defineste "scara raiului" ca "inlantuire duhovniceasca a virtutilor ce o compun" si da urmatorul indemn: "Suiti-va, cei care cu osardie v-ati asezat suisuri in inima, si ascultati pe Cel ce a zis: Veniti sa ne Urcam in muntele Domnului, in casa Dumnezeului nostru, Care face picioarele noastre ca ale cerbului si ne pune intru lucruri inalte, ca sa biruim in calea Lui" (cf. Isaia II, 3).
Urcusul scarii duhovnicesti tine de viata pamanteasca a omului. Toate virtutile sunt de fapt, virtuti ale omului in aceasta viata, singura iubirea crestina ramanand si in veacul viitor. Sfantul Ioan al Sinaiului exprima astfel aceasta realitate: "Dragostea mi s-a infatisat ca o regina venind din cer si zicandu-mi: Pana ce nu te vei dezlipi de cele trecatoare, nu vei putea sa ma vezi in toata deplinatatea mea. Aceasta scara insa, iti arata felul in care virtutile urmeaza una alteia; eu sunt cea care ma aflu in capatul ei."
Asadar, la capatul de sus al scarii se afla Dumnezeu Insusi, Care este iubire (I Ioan IV, 8). Dragostea niciodata nu cade si nu se opreste in alergarea sa, iubirea singura ramane in veac (I. Cor. XIII, 8). Cel care parcurgand scara nevointelor dobandeste treapta din inaltime, primeste pe Dumnezeu Insusi.
Ciortan Mariean
Ciortan Mariean
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.