Despre Sfanta Cruce - Sfantul Ioan Gura de Aur

Ziua in care urma sa fie rastignit apropiindu-se, Domnul apunea : "Parinte, a sosit ceasul, proslaveste pe Fiul Tau" (Ioan XVII, 1). Prosla­virea sa era crucea. Ca proslavirea sa era crucea, Evanghelistul ne-o arata prin aceste cuvinte : "Nu era dat Duhul Sfant, pentru ca Iisus nu se proslavise" (loan VIL. 39), cuvinte al caror sens este acesta: Harul nu fusese inca dat, pentru ca vrajmasia la care oamenii erau haraziti nu fusese inca distrusa, fiindca Hristos nu fusese inca ridicat pe cruce.

Da, crucea a risipit mania lui Dumnezeu fata de oameni, i-a impacat cu El, a facut din pamant un cer, a reunit pe muritori cu ingerii, a ras­turnat fortareata mortii, a distrus puterea diavolului, a nimicit influenta pacatului, a izbavit pamantul de greseala, a readus adevarul, a alungat diavolul, a rasturnat templele lor, a minat altarele lor, a oprit jertfele lor, a implantat virtutea, a pus temeliile Bisericii. Crucea este vointa Tatalui, slava Fiului, tresarirea Duhului Sfant. Crucea este mandria lui Pavel : "Sa nu-mi fie a ma lauda decat numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos" (Gal. VI, 14). Crucea depaseste soarele in stralucire, ca raze, ca splendoare, caci atunci cand soarele se intuneca, atunci stralu­ceste crucea, si soarele nu se intuneca, pentru ca cel din urma ceas al lui a sunat, ci pentru ca este eclipsat de splendorile crucii. Crucea a rupt zagazurile osandei noastre si a sfaramat lanturile mortii. Crucea, in sfarsit, este monumentul iubirii lui Dumnezeu. "Asa a iubit Dumnezeu lumea, incat si pe unicul Sau Fiu la dat, ca oricine crede in El sa nu piara" (loan III, 16). "Fiind vrajmasi, scria Apostolul, ne-am impacat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau" (Rom. V, 10). Crucea este parapet care nu poate fi strapuns, o arma nebiruita. Ea este siguranta bogatului, comoara saracului, zidul care ne pune la adapostul curselor dusmanu­lui nostru, arma care ne apara contra atacurilor, biciul viciilor, gajul virtutilor, un semn pe cat de nou pe atat de admirabil. "Neamul de acum cere un semn si nu-i voi da alt semn decat acela al lui Iona" (Mat. XII, 39). "Iudeii cer semne, elinii intelepciune, iar noi propovaduim pe Hris­tos Cel rastignit" (I Cor. I, 22-23). "Crucea pentru noi este Hristos Cel rastignit pe care Il predicam" (I Cor. I, 23). Crucea a deschis raiul, ea a introdus in el pe talharul de pe ea, si neamul omenesc harazit a pieri si nevrednic chiar de pamant, ea l-a adus de mana in cereasca imparatie.

Crucea ne-ar fi procurat si ne-ar procura bunuri ca acestea - si Dom­nul oare, ar fi refuzat sa se sprijine de ea? Cine ar putea pretinde  lucrul acesta ? Daca Hristos n-ar fi voit sa sufere acest chin, cine ar fi putut sa-L constranga la aceasta ? Pentru ce ar fi insarcinat pe profeti de a vesti rastignirea sa viitoare, daca El nu ar fi trebuit si nu ar fi vrut sa fie rastignit ? Pentru ce motiv ar fi denumit El crucea pahar, neavand vointa de a o suferi ? Evident, El arata cu cata ardoare suspina dupa ea. O bautura racoritoare nu este mai placuta cerului gurii inse­tat, decat era crucea pentru Mantuitorul. Asa se explica aceste cuvinte ale sale : "Mult am dorit sa mananc cu voi acest Paste" (Luca XXII, 15). El nu vorbeste in felul acesta fara ratiune, o face pentru motivul indi­cat acum, pentru ca era spre seara, cand trebuia sa se urce pe cruce.

Cum, asadar, El care numeste crucea slava Sa, Care dojeneste pe un ucenic, pentru ca vrea sa-L departeze de ea, care caracterizeaza pe bunul pastor prin jertfa vietii sale pentru oi, Care afirma ca doreste viu ceasul patimii Sale si Care se prezinta la ea cu deplina Sa vointa, cum, zic, ar cere ca ea sa nu aiba loc ? Daca nu ar fi vrut sa sufere, i-ar fi fost oare foarte greu de a opri pe cei care veneau sa-l prinda ? Pe cand ei se pregateau sa-L aresteze, El le zice : "Pe cine cautati ? Si ei raspunsera: Pe lisus. Eu sunt, raspunse Mantuitorul, si de indata ei cazura la pamant" (Ioan XVIII, 4-6). Astfel, dupa ce a inceput prin a vorbi si prin a le arata cat ii e de usor sa se dea deoparte de atin­gerea lor, El se lasa prins, invatand prin aceasta ca, El nu cedeaza nici fortei, nici violentei, ca El nu-i silit sa sufere contra voii Sale tirania asaltatorilor, ci ca face aceasta cu o intreaga si perfecta libertate si dupa ce va fi pregatit acest eveniment cu mult timp inainte. Si intr-ade­var, jertfa Lui Isaac nu era pentru noi decat o inchipuire a crucii. De aici aceste cuvinte ale Mantuitorului : "Avraam, parintele vostru, a fost bucuros sa vada ziua Mea si a vazut-o si s-a bucurat" (Ioan VIII, 56). Patriarhul se va fi bucurat, asadar, de o inchipuire a crucii, si lisus Hristos sa se dea in laturi in fata crucii insasi ? Moise, din parte-i, invinge pe Amalic, pentru ca si el arata de asemenea figurativ crucea. In sfarsit, vom gasi in Vechiul Testament mii de fapte prin care crucea a fost figurata. Si pentru ce aceste evenimente figurative, daca acel Ca­ruia crucea ii era harazita nu voia s-o suporte ?. Hristos ne porun­ceste sa ne rugam pentru dusmanii nostri, si El ne da aceasta invata­tura prin pilda Sa caci urcat pe, cruce, zice : "Parinte, iarta-le lor, caci nu stiu ce fac" (Luca XXIII, 34). Tot asa rugaciunea din care ne face o datorie, o practica El mai intai si El ne invata felul in care sa ne rugam, El care poseda puterea de a ierta. El ne porunceste sa facem bine celor care ne urasc, si sa tratam bine pe cei care ne vorbesc de rau, dandu-ne pilda Sa insusi pentru aceste invataturi. El izbaveste pe iudeii posedati de diavol, cu toate ca iudeii ii zic demoniac. Prigonit de ei, El ii incarca de binefaceri inconjurat de ei cu uneltiri, El are grija de hrana lor. Este spanzurat pe cruce de ei si El le deschide im­paratia cerurilor.                    

 Sfanta cruce ca simbol

Nimeni sa nu se rusineze de misterele glorioase ale mantuirii noas­tre, ale acestor simboluri, izvor pentru noi a tot felul de bunuri si carora le datoram existenta si viata crestina. Sa ducem in tot locul crucea lui Hristos ca si cum am purta o cununa. Oare, nu prin cruce toate mis­terele relative la mantuirea noastra s-au indeplinit ? Iata pentru ce noi pastram cu grija imaginea ei in casele noastre, pe zidurile noastre, pe ferestrele noastre, pe fruntea noastra si in inima noastra. Ea este sem­nul mantuirii noastre a tuturor, a libertatii noastre a tuturor si a bu­natatii Domnului "caci El a fost dus ca un miel la junghiere" (Fapte VIII, 32). Asadar, cand veti face acest semn, aduceti-va aminte de mis­terul crucii si potoliti in voi ura si toate celelalte patimi.

Cand va veti inchina, voi veti da fruntii voastre o indrazneala franca, inspirati sen­timente generoase sufletului vostru, nu am nevoie sa va spun ceea ce va face sufletul vostru cu adevarat liber. Astfel Pavel constrangandu-ne de a cuceri libertatea, care se cuvine demnitatii noastre, ne aminteste de crucea si sangele Domnului prin care am fost rascumparati, spre a nu mai deveni sclavi oamenilor. Ganditi-va la pretul care a fost dat pentru voi si niciodata nu veti deveni sclavi oamenilor. Pretul, despre care ne vorbeste el, este crucea. Nu numai cu mana trebuie sa formam semnul, trebuie sa-i adaugam vointa, cum si o credinta profunda. Faceti-o in felul acesta pe fata voastra si nici unul din spiritele necurate nu va putea sa va reziste, pentru ca va vedea in el sabia care l-a ranit mortal, pumnalul care i-a strapuns pieptul. Nu am putea sa vedem locul in care sunt dati mortii cei osanditi, fara sa ne cutremuram de oroare. Ce trebuie, asadar, sa simta diavolii in prezenta acestei arme cu care Mantuitorul i-a despuiat de toata puterea lor si a taiat capul dragonu­lui ? Nu va rusinati de o atat de mare binefacere, ca nu cumva Hristos sa se rusineze de voi, cand va veni in slava Sa, cand acest semn va pre­ceda pe Fiul lui Dumnezeu stralucind cu o lumina superioara aceleia a razelor soarelui. Caci atunci, crucea va aparea si prin prezenta sa elocventa va apara contra universului intreg cauza Domnului, ea va dovedi ca providenta n-a lipsit niciodata. Astazi, ca si in timpul stra­mosilor nostri, acest semn a deschis portile inchise. El a neutralizat ve­ninul matragunei, a vindecat ranile cauzate de muscatura fiarelor sal­batice. Este adevarat ca, deschizand portile iadului, a usurat intrarea cerurilor, a rasturnat barierele raului, a lipsit pe diavol de puterea sa, nu e nimic surprinzator ca a biruit bauturile otravitoare si fiarele sal­batice. Iata semnul pe care trebuie sa-l sapati in inima voastra, alipiti-va strans de acesta mantuire a sufletelor voastre.

Crucea a salvat lumea, ea a schimbat-o, a alungat eroarea, a readus adevarul, a facut din pamant un cer, a transformat oameni in ingeri. Gratie crucii, de­parte de a ne teme de diavoli, noi trebuie sa-i dispretuim ; gratie crucii, moartea nu mai este moarte, ci este un semn; gratie crucii, toate pute­rile dusmane zac la pamant si sunt calcate in picioare. Daca sunteti intrebati : Adorati, asadar, pe Cel Rastignit ? Raspundeti cu un glas si cu o fata care sa exprime bucuria : Da, il ador si-l voi adora mereu. Daca sunteti luati in ras, deplangeti cu lacrimi o asemenea nebunie. Mul­tumiti Domnului pentru binefacerile minunate cu care El ne-a incarcat si pe care nu am putea sa le cunoastem decait printr-o descoperire a cerului. De aceea, daca cineva va rade, este pentru ca "omul neduhovnicesc primeste adevarurile Duhului lui Dumnezeu" (I Cor. II, 14). Asa este cu capiii, in prezenta lucrurilor mai serioase si celor mai uimi­toare. Introduceti pe un copil in mijlocul misterelor si el va rade. Asa sunt paganii, asemenea unor copii si uneori chiar mai usuratici, dar ei comit aceste copilarii la varsta matura. Asadar, sunt mai nefericiti si mai putin scuzabili. Noua ne este a striga cu glas tare si rasunator, fie de ar fi prezenti toti paganii de fata, sa raspundem cu mai multa hotarare : Slava noastra, incepatura a tot binele, cununa si garantia increderii noastre este crucea.

Sfanta cruce obiect de veneratie

In timpul lui Hristos, unii dintre marii criminali erau arsi de vii, altii erau omorati cu pietre sau piereau prin alte feluri de chinuri, dar cel care era rastignit, spanzurat pe o cruce de lemn, suferea odata cu aceasta tortura si blestemul de oare era intovarasit, cum este scris in Deuteronom : "Blestemat este inaintea Domnului tot cel spanzurat pe lemn" (Deuteronom XXI, 23). Acum acest lemn infam, acest lemn blestemat, acest spaimantator simbol al mortii celor scelerati, este obiect de veneratie si de iubire. Crucea, acest giuvaier mai pretios decat lumea, infrumuseteaza coroana imperiala mai mult decat orice obiect. Ea, care odinioara era universal obiect de oroare, azi ii vedem ima­ginea pretutindeni, la principi si la supusi, la femei si la barbati, la fecioare si la persoanele casatorite, la nobili si la sclavi. Fiecare face, in orice clipa, acest glorios semn pe partea cea mai nobila a trupului sau, este purtata, statornic, pe frunte ca un trofeu pe o coloana. Am mai spus, acest semn se inalta pe sfanta masa, el domina hirotonisirea preotilor, el intovaraseste chiar trupul lui Hristos la cina mistica. Cru­cea straluceste peste tot, in interiorul caselor, pe pietele publice, in pustie, pe drumuri, pe varful muntilor, in fundul podurilor, in mijlocul marilor, pe navi si pe insule, pe paturi si pe vesminte ; ea este gra­vata pe arbori, pe vasele de aur si de argint, ea decoreaza sala ospa­tului, ea straluceste in mijlocul pietrelor pretioase si al picturilor mu­rale, este pusa pe vitele pe care un rau contagios le mistuie si pe oamenii care sunt chinuiti de diavoli, in razboi si in pace, in vremea zilei si a noptii, in mijlocul sarbatorilor lumesti si al austeritatilor po­caintei planeaza imaginea crucii, pentru ca iubim mult acest semn de mantuire, pentru ca refugiindu-ne sub umbra ei simtim o fericire deo­sebita. Toti o imbratiseaza cu iubire, nimeni nu mai roseste acum de aceasta unealta a mortii, de acest simbol al blestemului. Crucea este un giuvaier pe care toata lumea il prefera cununilor, diademelor celor mai pretioase. Oroarea a facut loc  admiratiei si sila a facut loc dorintei. O vedeti peste tot, inca o data spun, pe varful edificiilor si in in­teriorul caselor, in orase si in singuratati, ea orneaza pagina pe care o cititi tot asa de bine ca si drumurile pe care va purtati pasii. Aici bucuros as intreba pe pagini de unde vine ca, unealta de anatema si de tortura a devenit un obiect de speranta si de iubire, daca nu de la miraculoasa putere a Rastignitului ?

Daca priviti aceasta ca nimica, daca ramaneti inca in incapatanarea voastra, daca respingeti adevarul si inchideti ochii la lumina, ascultati, am sa va demonstrez printr-un alt argument maretia acestor lucruri. Acest argument iata-l : Judecatorii au la dispozitia lor multe feluri de  unelte de chinuri : fiare, cruci, unghii de fier, bice cu plumbi, tot ceea  ce poate sfasia trupul si sa franga membrele.  Cine  ar vrea  sa  duca aceste unelte in casa sa ? Cine ar vrea sa atinga mana, calaului, sau chiar sa se apropie sa vada aparatul de tortura? Nu le face oroare celor mai multi oameni acest lucru ? In loc de a le atinge sau chiar de a le vedea de  aproape,  toti se  departeaza isi  intorc privirea de la ele. Asa era odinioara crucea. Ea avea chiar ceva mai respingator si mai oribil, pentru ca reamintea, cum am remarcat, nu numai ideea unei morti violente, ci inca si aceea a unei morti blestemate, de unde vine asadar, va intreb, ca ea sa fie inconjurata acum de atatea mistere, sa fie preferata tuturor comorilor, sa fie asezata deasupra tuturor distinctiilor pamantului ? Pentru ce ne grabim cu atata ardoare si incredere in jurul acestui lemn pe care a fost tintuit trupul Preaslavitei victime ? Pentru ce atatea persoane,  atat barbati cat si femei,  incadreaza  in aur o bucatica din acest lemn si-l atarna la gatul lor, ca cel mai frumos din ornamente ? Ce a devenit vechea semnificatie a acestei unelte de razbunare si de moarte ? Este Creatorul a toate, Cel care le schimba dupa placul Sau, El singur care putea sa inalte deasupra cerurilor chiar simbolul  ticalosiei,   celei  mai  rusinoase  dintre  morti.  Profetul  vedea  toate acestea in viitor, cand zicea :  "Pacea mea fi-va cel mai glorios triumf".

Aceasta infama cruce - revin inca si nu as  obosi niciodata s-o repet - este de aici incolo un gaj  de binecuvantare, un zid tare si sigur de aparare, o sabie morala contra diavolului, un frau pentru tur­barea diavolilor, flagelul puterilor dusmane. Crucea a rasturnat domnia mortii, a sfaramat portile de arama si zavoarele de fier ale infernalelor temnite, a ruinat citadela spiritului raului, a smuls pacatului toata puterea lui, a scos lumea din osandirea in care se afla, a vindecat rana pe care insusi Dumnezeu a facut-o naturii umane. Ceea ce nu a putut face nici marea despartita, nici stancile sfaramate, nici vazduhul invalmasit, nici mana care a cazut in pustie vreme de patruzeci de ani si a hranit mii de oameni, nici legea data poporului, nici semnele implinite, fie in pustie, fie in Tara sfanta, singura crucea, acest lemn blestemat, care scarbea pe toti oamenii, obiectul unei dispretuiri universale, a putut sa implineasca deplin si fara sfortari,  odata ce-a fost scaldata in sangele lui Hristos. Pamantul intreg, altadata atat de sterp in virtuti, al carui aspect era tot atat de dezolant ca si acela al pustiului insusi, incapabil cum era de a produce un bine, crucea l-a facut dintr-o data un rai, o mama rodnica.                                                                            

 

.