Iubind în mod unic pe Dumnezeu şi fiind iubită la rândul ei de Dumnezeu, Preacurata Fecioara Maria devine locaş al Sfintei Treimi, întrucât cine iubeşte pe Fiul lui Dumnezeu este iubit de El şi de Tatăl Lui şi se face în chip tainic sălaş al Lor, precum însuşi Domnul nostru Iisus Hristos spune: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In. 14, 23).
Și cine L-ar putea iubi pe Fiul lui Dumnezeu mai mult decât Sfânta Fecioară, Maica Lui, care L-a născut nu doar ca Unul-Născut, ci L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu niciun părtaș?
Şi cine altcineva, decât Maica Domnului, ar putea fi iubit mai mult de către Fiul Unul-Născut care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl? (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 431).
Fără Sfânta Fecioară, toate harurile şi darurile dumnezeieşti sunt de necuprins pentru celelalte făpturi, întrucât Ea a primit cea dintâi pe Cel întru care „locuieşte, trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii” (Col. 2, 9) şi poate astfel împărtăşi aceste daruri divine, după puterea şi pe măsura curăţiei fiecăruia.
Baza acestei mijlociri universale este unirea maximă a Fecioarei Maria cu Dumnezeu, care nu se reduce la o simplă intervenţie exterioară, ci are un sens adânc ontologic: aşa cum Sfânta Fecioară L-a făcut încăput şi văzut pe Cel neîncăput şi nevăzut, tot aşa face încăpută şi cuprinsă pentru toate creaturile raţionale întreaga plenitudine a Dumnezeirii neîncăpute, distribuind-o fiecăreia proporţional cu credinţa lui şi deţinând astfel poziţia de „tezaur şi distribuitoare a bogăţiei dumnezeieşti” (Ibidem, p. 216).
Această distribuire a bogăţiei harurilor divine se face cu respectarea legii ierarhiei cereşti formulate de Dionisie Areopagitul, potrivit căreia toate cele inferioare primesc iluminarea şi harul de la cele superioare.
În acelaşi timp, Maica Domnului este „cauză” a celor dinaintea ei, şi „patroană” a celor de după ea, şi „procurătoare” a celor veşnice.
„Ea este tema profeţilor, obârşia apostolilor, temelia martirilor, postamentul dascălilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor din cer, podoaba întregii creaţii.
Ea este început, izvor şi rădăcină a bunătăţilor negrăite. Ea este pisc şi desăvârşire a tot ce-i sfânt” (Ibidem, p. 432).
Fecioara-Mamă este „soare” pentru îngeri şi oameni, dar, în acelaşi timp, este „cer” pentru Soarele Dumnezeu, întrucât din Ea a răsărit tuturor Cel pe Care Îl numim „Soarele dreptăţii”.
„Iar dacă am aţinti ochii minţii noastre către Soarele care a răsărit oamenilor, mai presus de fire, din Fecioara Maria, Cel Care are toate darurile din fire, dar şi mai presus de fire, precum şi pe cele dobândite de ea prin har, atunci, în chip preadrept, cer ni se arată a fi Fecioara” (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. III, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2007, p. 27).
Fecioara Maria este frumuseţea cea adevărată, cea care a fost împodobită cu toate virtuţile dumnezeieşti şi omeneşti şi cu darurile suprafireşti ale Duhului Sfânt.
Sf. Grigorie Palama laudă frumuseţea cu strălucire dumnezeiască a Maicii Domnului care, fiind mai presus de orice minte şi de orice cuvânt, este greu de definit şi de exprimat.
Dumnezeu a împodobit-o pe Fecioara-Mamă cu toate frumuseţile, ajungând astfel „vatră a tuturor harurilor dumnezeieşti” şi „tablou însufleţit al oricărei virtuţi şi bunătăţi”.
„Căci tu eşti lăcaş a toate harurile şi plinirea a toată bunătatea şi toată frumuseţea, chip şi icoană-nsufleţită a tot binele şi a toată bunătatea, ca una care singură te-ai învrednicit a primi întru tine harul Duhului Sfânt” (Ibidem, p. 28).
Fecioara Maria, care a fost „cort” al lui Dumnezeu pe pământ, s-a mutat cu dreptate la cer, fiind acum împreună cu El în „corturile supracereşti” şi mijlocind pentru toţi cu „solii neadormite”.
„Şi pe drept te-ai mutat de la pământ la cer ca să fii împreună cu El sălăşluită în corturile cele supracereşti. Şi acolo rămânând la moştenirea ta şi prin rugăciunile cele neadormite, pururea ceri milă de la El pentru toţi” (Ibidem, p. 28).
Prin ridicarea ei din mormânt la cer, Maica Domnului a devenit o icoană a frumuseţii întregii creaţii, văzute şi nevăzute, prin care se arată însăşi icoana lui Dumnezeu, fiind astfel un amestec comun al tuturor frumuseţilor dumnezeieşti, îngereşti şi omeneşti şi o frumuseţe şi mai înaltă care împodobeşte amândouă lumile, una începută de pe pământ, dar care a ajuns până la cer şi l-a întrecut pe acesta prin ridicarea ei acum din mormânt la cer (Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 427).
În sufletul şi trupul ei îndumnezeite s-au concentrat toate virtuţile şi harurile, de aceea Sf. Grigorie Palama o compară pe Maica Domnului cu un „disc solar” al harurilor dumnezeieşti pe care le revarsă peste toată creaţia.
Pentru că fiind făcută nemuritoare după moarte şi petrecând singură cu trup în cer împreună cu Fiul ei, Fecioara are, mai presus de toţi, puterea de a revărsa de aici spre cei ce o cinstesc un har îmbelşugat, dăruindu-le şi faptul de a putea privi spre Ea, care e un disc al unor astfel de haruri, dându-le din bunătate cele mai bune lucruri şi neîncetând nicicând această folositoare pentru noi plată şi îmbelşugată contribuţie (Ibidem, p. 428).
Prin ridicarea cu trupul la cer, Preacurata Fecioară a răsturnat ierarhiile îngerilor şi stă acum deasupra lor şi în intimitate maximă cu Sfânta Treime, fiind prin excelenţă „vasul” tuturor harurilor dumnezeieşti. De aceea, Fecioara-Mamă este incomparabil mai mare decât toate şi prin Ea participăm și noi la Dumnezeu.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Conceptii eronate despre Fecioara Maria
Publicat in : Maica Domnului -
Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu
Publicat in : Maica Domnului -
Fecioara Maria venerata de musulmani
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.