“Adevăr, adevăr vă spun: Dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi… Căci Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu adevărată băutură.” (Ioan 6, 53, 55)
Suntem pironiți în case, despărțiți de harul Învierii, care nu este altul decât părtășia cu Viața cea adevărată, cu Hristos Mântuitorul pe care-l primim în Sfânta Euharistie. Nu ne plângem de milă, însă aceasta este realitatea ce trebuie mărturisită cu bărbăție: că nu am fost despărțiți de o întrunire lumească, nu ne-a fost furat dreptul de a ne distra, sau de a fi într-un loc unde “ne simțim bine”. Nu, suntem pironiți în case ca pe o cruce pe care trebuie să o purtăm. Nu ne vom da jos de pe ea, dar nici nu vom încerca să îndulcim adevărul, realitatea, precum nici Mântuitorul nu a vrut să primească băutura anestezică.
De ce să ne ferim de adevăr? Dacă nu mărturisim că viața noastră vine prin Sfintele Taine - mai concret prin Sfânta Împărtășanie, nu cumva încercăm să ne amăgim singuri? Dezvăluirea Mântuitorului despre Trupul și Sângele Său conține în ea și un avertisment crâncen. Da, este adevărat, Duhul suflă unde vrea. Dar cuvintele Domnului rămân. Dacă nu ar fi așa, ar fi mincinos.
Suntem în robie, precum iudeii în robia Babilonului, cărora li s-a luat - ca și nouă - accesul la Templu - deci la sursa vieții lor duhovnicești. Cuvintele lor de jale răsună la fel de actuale acum ca și atunci: “La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre… Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!” (Ps. 136). Noi suntem îndemnați să ne cântăm cântarea prin balcoane, prin curți, la poartă - dar cu mare atenție să nu ne deranjăm vecinii care poate vor să se odihnească. Ce contrast îngrozitor!
Martirii creștini din toate vremurile - cel mai recent în perioada comunistă - au suferit o suferință mult mai grea decât noi. Sfâșietoare sunt relatările și aducerile aminte din vremea sărbătorilor trăite în temnițe. Chinuri groaznice aduse asupra lor de teribilul regim satanist care a vrut să-i macine la moara ateismului. Dar n-au reușit, pentru că Domnul era cu ei în celulele lor. Dar nici măcar ei, în acele condiții, nu s-au lepădat de Sfintele Taine, nu au dezvoltat o teologie pro-babiloniană care să-ncerce să împace “și capra și varza”. Au slujit Sfânta Liturghie, acolo, pe piepturile lor dezgolite, au cărat ani și ani Sfânta Împărtășanie uscată și cusută prin zeghele lor. Hristos era cu ei în celule pentru că ei au vrut așa, ei au vrut ca El să fie cu ei, în toată ființa Lui, știind că fără Trupul și Sângele Lui nu este nici Viață, în lumea aceasta și în cea ce va să fie.
Noi? Unii dintre teologii noștri aclamați spun sus și tare că “Biserica nu se poate lua la întrecere cu normele sanitare”. Iată, aici este capătul istoriei Bisericii. În această logică, și Sfinții Apostoli ar fi trebuit, cuminței, să asculte mai mult de oameni de Dumnezeu, și istoria să se încheie acolo. Nu s-a încheiat însă, pentru că cei care stăruiau dintru început “în frângerea pâinii și rugăciuni” au crezut cuvintelor Mânuitorului, că porțile iadului nu vor birui Biserica “în veci”.
Petre Țuțea: “Biserica eu o supra-ordonez Statului”. E drept, Petre Țuțea nu era teolog, nu era decât un mărturisitor ieșit din beznele comunismului luminând ca o făclie ce fusese ținută prea mult sub obroc. Nu era însă altă lumină decât lumina Învierii lui Hristos. Oare ce ar zice el în actualele condiții? Da, este nedrept, este nedrept ca noi, poporul dreptslăvitor - cum suntem pomeniți la Sfânta Liturghie - să le cerem lor, profesorilor și teologilor noștri, să se ridice la măreția acelui bătrânel fără dinți în gură care vorbea lumii despre Biserică din pijamalele sale în formă de zeghe. Dar le cerem totuși să se ridice la înălțimea momentului, să înțeleagă că vrăjmașul care ne vrăjmășește nu este acest amărât de Stat, ci este același, singurul, balaurul care și-a deschis gura sa cea mare și ne va înghite pe toți dacă îl vom lăsa.
Nu, nu va temeți, nu vă cerem să ieșiți cu piepturile dezgolite în Piața Unirii înaintea blindatelor. Dar vă cerem să mărturisiți cu tărie adevărul, să nu spuneți negrului alb. Și cu smerenie, din amărăciunea noastră, vă reamintim un alt cuvânt al Domnului: “cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5, 19). Cine vrea să fie mic?
Paul Cocei
Paul Cocei
-
Sfanta Impartasanie
Publicat in : Credinta -
Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie
Publicat in : Dogma -
Oprirea de la Sfanta Impartasanie
Publicat in : Liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.