Sfanta Xenia cea smerita si nebuna pentru Hristos este cinstita pe 24 ianuarie.

Vestea despre sfârşitul Fericitei Xenia a adus o mare durere în Storona Petersburgului.

Oameni de diferite vârste, tineri şi bătrâni, au mers la înmormântare. A fost instituit post în acea zi.

Imediat a început să vină la mormântul Fericitei Xenia din cimitirul Smolensk oamenii ortodocşi din popor. Veneau cu nădejdea şi cu credinţa că Fericita Xenia nici după adormirea sa nu le va nesocoti rugăciunile şi că îi va ajuta în necazurile şi nevoile lor, aşa cum i-a ajutat şi în timpul vieţii ei. Au venit săracii şi infirmii care fuseseră ajutaţi de ea şi care se aflau în viaţă datorită ei. Au venit negustorii şi băcanii, mamele copiilor pe care îi vindecase şi binecuvântase Fericita în timpul vieţii, au venit sutele de însoţitoare care o urmau în timpul vieţii. Ajutorul Fericitei Xenia era atât de palpabil, atât de vizibil, încât zvonul despre protectoarea sărmanilor care erau în suferinţă se răspândise chiar şi dincolo de hotarele capitalei.

Fiecare vizitator al cimitirului dorea cu orice chip să ia câteva fire de pământ de la mormântul Fericitei Xenia, crezând că acest pământ - este cel mai bun mijloc de vindecare a bolilor şi a supărărilor.

Minunile şi vindecările s-au înmulţit, au înmulţit tot mai mult şi închinătorii, astfel încât pământul de pe mormântul Fericita Xenia a fost luat cu pumnul de către vizitatori şi răspândit în toate colţurile. A fost necesar ca deasupra mormântului să fie pusă o placă din piatră; dar vizitatorii au spart-o în bucăţele mici, pe care le-au adus acasă; au pus o altă placă şi s-a întâmplat şi cu aceasta acelaşi lucru.

Dar, luând pământiii şi spărgând plăcile de piatră, vizitatorii puneau pe mormânt jertfele lor în bani, după puterile fiecăruia, bani de care se foloseau nevoiaşii. Pentru aceasta mormântul Fericitei Xenia a fost împrejmuit cu un gard, de care au legat o cutie în care să se adune jertfele în bani pentru construirea unui paraclis la mormântul Fericitei Xenia.

Iar banii nu s-au lăsat aşteptaţi.

Primul paraclis a fost construit din piatră de culoare cenuşie şi cu acoperiş din fier, cu două ferestruici pe cele două laturi cu iconostasul din lemn de stejar - înspre răsărit, şi cu o uşă de fier - înspre apus. Deasupra uşii pe partea exterioară au scris: „Roaba lui Dumnezeu Xenia." Deasupra mormântului, ridicat pe soclu, au pus o placă pe care au scris:

„In numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh. în acest loc a fost pus corpul neînsufleţit al roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, soţia cântăreţului imperial, cu gradul de colonel, Andrei Teodorovici.

A rămas văduvă la vârsta de 26 de ani, a pribegit 45 de ani şi a trăit 71 de ani; îşi zicea Andrei Teodorovici.

Cine m-a cunoscut să-mi pomenească sufletul pentru mântuirea sufletului său. Amin!".

Primul articol publicat a apărut în ziarul "Buletinul poliţiei orăşeneşti a Sankt-Petersburgului", în numărul 264 din anul 1847: „Cu 40 de ani în urmă sau, poate, cu câţiva ani mai mult, s-a săvârşit aici, în Petersburg, văduva cântăreţului imperial, Andrei Teodorovici, Xenia Grigorievna, cunoscută în timpul vieţii sale sub numele de Andrei Teodorovici. Având o mulţime de cunoscuţi, cea mai mare parte aparţinând negustorimii, ea mergea la ei adesea după milostenii şi nu lua nimic mai mult decât „ţarul călare pe cal": astfel numea ea vechile copeici, pe care, după cum este cunoscut, era înfăţişat un călăreţ pe cal. „Daţi-mi ţarul pe cal" - spunea ea cu glas blând, lua copeica şi pleca.

Unii o numeau nebună, alţii - leproasă sau dioată, iar alţii - prevestitoarea, pentru că ea orevestea fericirea sau nefericirea casei în care intra, deşi foarte rar şi fără tragere de inimă îşi rostea cuvintele proroceşti.

In timpul nopţii ea pleca pe câmp ca să se roage iui Dumnezeu ceasuri întregi, închinându-se până la pământ înspre cele patru părţi ale lumii. Absenţele ei nocturne au trezit îndoieli, la început, în oamenii neîncrezători, şi chiar şi poliţia a început să o urmărească, dar curând s-au convins ca într-adevăr mergea în câmp ca să se roage lui Dumnezeu. Prevestirile ei nu conţineau totdeauna un oarecare sens cifrat, ci uneori prevestirile ei serveau tocmai pentru a convinge oamenii că este înzestrată cu darul previziunii. Aşa, de pildă, sosind undeva, cerea deodată, ca să-i dea plăcintă cu peşte şi când îi răspundeau în mod intenţionat, că în acea zi nu au pregătit o astfel de plăcintă, atunci ea le răspundea cu certitudine: „Ba aţi pregătit, dar nu vreţi să-mi daţi". Atunci îi dădeau plăcinta dorită pentru că intr-adevăr pregătiseră o astfel de plăcintă. Uneori ea prevestea ceva rău, dar nu în mod direct, ci indirect, prin aluzii, ca şi când nu ar fi vrut să-l tulbure pe acela cu care vorbea. Astfel, de pildă, vizitând o dată casa negustoresei Krapivina şi în timp ce ieşea afară, ea privi pe fereastra casei, spunând: „Urzica este verde, dar curând se va ofili". Puţin după aceasta Krapivina muri".

In acelaşi ziar, din acelaşi an, în nr. 272, citim:
"După moartea soţului, Xenia Grigorievna a îmbrăcat hainele decedatului şi pârăsindu-şi casa, umbla pe străzile murdare şi sărăcăcioase ale Storonei Petersburgului, încercând să-i convingă pe toţi şi pe fiecare în parte, că ea este Andrei Teodorovici. Ea a purtat mult timp hainele soţului decedat, le-a purtat până când acestea s-au făcut zdrenţe pe ea. Fiind cunoscută în tot cartierul ca o femeie smintită şi cinstită, la început ea trezea mila, iar apoi un deosebit respect.

„Cine nu aparţine lumii, acela aparţine lui Dumnezeu", - spuneau contemporanii ei - şi îl hrăneau şi îl îmbrăcau pe Andrei Teodorovici al lor. Ea nu primea îmbrăcămintea groasă, ci, acoperindu-şi pieptul cu camizolul rămas de la soţul său, purta doar o rochie. Iarna, în timpul gerurilor năprasnice, umbla pe străzi şi prin piaţa cartierului intr-un fel de halat zdrenţăros şi în nişte bocanci stâlciţi, încălţaţi peste picioarele goale, umflate şi înroşite de ger. Nu avea nici un colţişor care să-i aparţină, căci îşi dăruise toată averea celor săraci, dar fiind bună, blândă şi peste măsură de evlavioasă, in acele case, in care trăiau oameni care o cunoşteau, totdeauna găsea un adăpost şi o bucăţică de pâine, o primeau cu dragoste, cu blândeţe şi chiar cu un mare respect oamenii săraci care trăiau în căsuţele micuţe, care în acea vreme, se găseau la tot pasul în Storona Petersburgului. Mamele se bucurau, dacă Andrei Teodorovici le mângâia copiii în leagăn sau dacă îi săruta, fiind convinse că sărutul nefericitei le va aduce fericire."

Sfanta Xenia cea smerita si nebuna pentru Hristos, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Sfanta Xenia cea smerita si nebuna pentru Hristos"

• Cuvioasa Xenia
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Viata Sfintei Xenia
  Publicat in : Vietile sfintilor

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: