MARIA egipteanca se afla în mijlocul deşertului. Toată hrana se sfârşise de mult, doar săculeţul de pânză pe care i-l dăduse stareţul Zosima, odată cu sfatul de a nu-l deschide decât atunci când ajunge la un izvor şi îi va vedea chipul acestuia, îi ardea pielea din dreptul inimii. Căldura îi fulgera creştetul şi ei i se părea că o să plouă, înaintea ochilor i se făceau pânze de păianjen pe care se ţeseau oaze răcoroase şi se târa spre ele pe nisipul mişcător ca pe un val de mare. Dar dacă mănâncă doar o firimitură din pâinea cea uscată? Va prinde puteri şi va ajunge mai repede!
Vrea să desfacă sforile pânzei, însă degetele cu pielea plesnită şi plină de sânge o scapă, o scapă mereu, mereu o scapă! Deodată, iată l în curtea casei lor, privindu l pe bătrânul ei tată cum lucrează. Chiar aude că îl trimite să îi aducă apă în burduful pe care l avea în mână.
Dar de ce se ridică aşa de greu? Îşi simte tot corpul o rană, dar se târăşte pentru a-i aduce bătrânului apă în burduf. Greu, greu, tot mai greu, tatăl său aşteaptă apa de atâtea zile, poate de săptămâni întregi.
Deodată, în faţa ochilor i se arată stareţul Zosima şi oameni care aleargă spre el; au vase cu apă şi îşi va umple burduful? Se aude şiroind chiar un izvor? Dar cine îl priveşte de acolo fericit?
Îşi revine încetul cu încetul; desenate pe apă stau în aşteptare duhurile părinţilor ei. Deschide săculeţul şi dă să mănânce pâinea uscată. Era merindea vieţii veşnice. Înghite împărtăşania şi în câteva secunde îşi dădu duhul. Pentru MARIA era un nou început. Din mâna dreaptă îi căzu o hârtiuţă pe care erau scrise următoarele cuvinte: "Cea mai mare virtute rămâne dragostea!".
Doamne, ajută!
Stefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.