Singuratatea insurgentului de cursa lunga

Singuratatea insurgentului de cursa lunga Mareste imaginea.

„Sînt întîmplător scriitor. Acel animal care povesteşte ce ştie, chiar dacă uneori nu ştie ce povesteşte"
Paul Goma

E-n gena noastră, a românilor, să ne dispreţuim (cînd nu le ignorăm) valorile. Noi, ni se tot repetă, n-avem. N-avem un Soljeniţîn, un Havel, un Kundera, un Lech Valesa. Ba avem, avem un Goma. Fără să fi colaborat cu serviciile de informaţii externe (în arhiva CNSAS, sînt 43 de volume demonstrînd că „Bărbosul", „Gom", „Grama", toţi trei într-unul, Paul Goma a rezistat aparatului represiv al Securităţii), fără să se fi lăsat medaliat postsocialist de varii preşedinţi. Goma e mai singur decît Soljeniţîn, pe care Putin l-a gratificat cu onoruri. Datorită lui şi numai lui, am ajuns la normalitatea curajului. România n-a fost marea absentă (primul disident anticomunist e, totuşi, un român: Panait Istrati) din disidenţa estică, aşa cum observa, în 1978, Monica Lovinescu. Insurgentul Goma, numai el, s-a solidarizat în 77 cu Charta cehilor şi slovacilor:

„Incerc şi eu cum pot să împiedic oprimarea"; „Ah, dacă am fi fost măcar trei... Dar sînt singur, singur de tot".

Nu vrem să ieşim la interval cu un mare scriitor, avînd opera magna, dar şi coloană vertebrală de oponent deloc paşnic al comunismului. Sînt două state româneşti pe hartă, însă Goma nu-i cetăţean al niciunuia dintre ele. „De la comunism încoace, spunea cu amărăciune Th. Codreanu, nu mai poţi fi român decît fugind din România, izolat şi batjocorit ca Paul Goma („Bucovina literară", nr. 10, oct. 2008). E pe atît de necrezut, pe atît de incalificabil, dar Goma are acelaşi statut de refugiat politic. Nu i s-a restituit cetăţenia furată. „Păi cînd mi s-a luat, mi s-a luat la cererea mea?", îi replică Marianei Sipoş în interviul din 17 februarie '98 [Destinul unui disident: Paul Goma, editura Universal Dalsi, 2005). Nici Uniunea Scriitorilor nu s-a grăbit să-l reprimească (a fost eliminat din Asociaţia bucureşteana cînd era sub stare de arest, în 13 aprilie 1977) în rîndurile din ce în ce mai dese, ba i s-a spus chiar „adio, domnule Goma", de parc-ar fi murit. Doar Nicolae Breban a recunoscut că Goma a fost maltratat de co-breslaşi, lăsat fără susţinere în starea de opozant:

„Noi n-am făcut nimic să-l apărăm pe Goma".

Ştim acum, există documentul (Plan de măsuri, din 17 martie 1977) că Securitatea a ordonat ca Goma să fie subapreciat, ignorat, discreditat ca scriitor, pentru ca „mişcarea Goma" să fie, la rîndul ei, subapreciată, ignorată, discreditată. Popescu-Dumnezeu, preşedinte al Consiliului Culturii, i-a spus (martor D. Ghişe, adjunct) că romanele nu-i apar nu din motive politice, ci din cauza «slabei calităţi estetice", idee preluată şi augmentată. Eugen Barbu i-a aplicat eticheta „scriitor fără cărţi". O avea coloană vertebrală, dar n-are talent, dom'le, nu reprezintă nimic, e un scriitor mediocru, autor de texte nonliterare.

Am citit fragmente din Camera de alături, debutul din 1968, tarziu, într-un număr al revistei „Amfiteatru" şi m-a uluit talentul atît de evident, atît de surprinzător incă de la prima carte. Retrasă din biblioteci. Securitatea (sarcină trasată] intervenea, prin corpul nostru diplomatic, să „convingă" editurile străine să nu-l publice pe Goma. Numai că talentul său fenomenal a răzbit în „Le Monde" din 9 martie 79, Eugen Ionescu îl declara Un Soljeniţîn român.

Spune istoricul şi publicistul Andrei Vartic, o cruce de basarabean care crede în omul din Belleville: „Cine-l neagă pe Goma, nu întîmplător îl neagă şi pe Eminescu".

După o vreme, s-a mai stins obiecţia de-a dreptul neroadă a lipsei talentului. Mi-o explic prin invidia - urît sentiment -confraţilor: puţini au statut de scriitor intransingent, care spune nu la tot ce e comestibil. Din contră, intelighenţia noastră a oferit exemple strălucite de adaptare: a mîncat în ancien regim pîine de aur, papă bine şi-acum, gire-vent fiind cel mai blînd calificativ. Cea mai tranşantă e dihotomia propusă de Dan C. Mihăilescu: lichele-nelichele. Scriitorincii (mulţumesc, Dan C!) n-au mai fost constrînşi, ca-n epoca Dej-Ceauşescu, să servească politicul, dar se constrîng ei înşişi - cai de rasă în manejul familiei Băsescu - să ne demonstreze kharisma preşedintelui, chit că „farmecul" e populism ieftin, iar „curajul" e grobianism.

După ce lipsa talentului a fost contrazisă decis (exemplele care-mi vin în minte? Ileana Mălăncioiu şi Tatiana Slama-Cazacu, Gh. Grigurcu, Marian Popa, Flori Bălănescu, Dumitru Ungureanu, Dan C. Mihăilescu, Luca Piţu, Virgil Podoabă, Ion Bogdan Lefter, Ruxandra Cesereanu, Ovidiu Pecican, Petru Ursache, Cristian Bădiliţă, O. Nimigean, chiar dacă unii şi-au manifestat mai apoi dez¬gustul literar), lui Goma i s-a adus o acuzaţie şi mai gravă, şi mai periculoasă: antisemitism. Din nou, nu s-a lăsat înfricoşat. N-a ezitat să considere închisoarea din Piteşti şi lagărul din Auschwitz un binom sîngeros. Goma e simbolul opoziţiei integrale, revoltei integrale (i-a cerut lui Ceauşescu, în bătaie de joc, să susţină Charta 77, dacă nu se teme de Securitate], dar şi al adevărului integral, bazat pe document răs-verificat (ca-n Săptămîna roşie).

De ce este Paul Goma mereu culpabilizat? Simplu, Pentru că memoria lui e teribil de inconfortabilă pentru toţi cei care încearcă rescrieri curiculare, eludînd, eludînd...

Autoamnezierea e cuvîntul lui Goma. Inconfortabile sînt şi amintirile de „repatriat" în România după întoarcerea armelor", şi amintirile de student la Şcoala de literatură din Şoseaua Kiseleff, în crunta perioadă proletcultă, dar mai ales memoriile carcerale. Adevărurile lui sînt al naibii de incomode şi pentru torţionarii puşcăriilor comuniste, şi pentru „nepoţii gornistului", şi pentru intelectualii noştri subţiri, dar semianalfabeţi moral. Şi-mi vine în minte exemplul lui Paler din Scrisori imaginare: Seneca a acceptat să-l consilieze pe Nero ca să fie mai mic numărul crimelor? Da, dar în felul acesta crima s-a produs cu acceptul filosofului.

Constant păgubantic (e vocabula lui, de vrăjitor al cuvîntului, cum îl numeşte Ion Bogdan Lefter], Goma nu se dezminte vreodată ca opozant ceauşesc (a iniţiat protestul din 77 izolat, ca şi cum ar fi fost mişcarea Goma pentru drepturile lui Goma, nu ale omului], iliesc, emilconstantinesc, băsesc. Iată de ce nu m-a contrariat faptul că nu Goma, ci Tismăneanu Apostatul avea să „raporteze" în Procesul Comunismului.

„Viaţa mea este memorie", spune răspicat prozatorul, sfătuindu-ne să nu ne aşternem pe iertare-uitare. Am trecut, după acel 23 august, pe care sîntem gata să- l sărbătorim iarăşi, printr-o perioadă de luptă contra aducerii aminte: ni s-au interzis hărţi şi fotografii de familie, ni s-au cenzurat biblioteci. „Epurarea părea opera unui nebun", opinează Alex. Ştefănescu. Ba nu, ţintele erau precise: istoria, religia, limba română. Goma plasează Biblioteca, „memorial al tuturor cărţilor arse, distruse", într-o Românie Utopică, avînd capitala la Histria. Izbăvirea e re-memorarea corectă, vie, ca-n titlul lui Liviu Ioan Stoiciu, Cînd memoria va reveni, CR, 1985. Or, noi am trecut de la Roller 1 la Roller 2, facultatea memoriei, cea complexă, de care vorbea Eco („să-ţi aminteşti e o muncă, nu e un lux"] rămînînd necultivată. Mă întreb Şi vă întreb: o fi răzbătînd adevărul la suprafaţă, dar de ce nu-l ajutăm să răzbată mai repede? Ne pregătim cumva un „viitor anineziant", cum avertizează, basso ostinato, Goma? „Este necesar (îl citez pe Bujor Nedelcovici, Paris, ]? februarie 2005) să ţipăm în deşert, chiar dacă nu mai avem glas si uneori şi senzaţia că şi deşertul a dispărut!'. Altfel, vom deveni o ţară întreagă de piteştizaţi", lipsiţi de vestigiile neamului, de cutumă, barbarizînd într-o stricălimbă penibilă.

Minciuna n-are mereu picioarele scurte; ţine şi la drum lung şi cazul Goma îmi întăreşte afirmaţia. Scriam, într-un articol din „Acolada" de august 2008, că „a aborda normal scrisurile lui Goma ar fi, într-adevăr, un semn de intrare în normalitate". Dacă ar fi după mine, i-aş lansa cărţile în toate şcolile, ca tentativă de-a ţine piept uitării.
Seria de autor Paul Goma (editor Grigore Arsene, Curtea Veche, începută cu Infarct, Adameva, Gherla-Lăteşti, redactor Flori Bălănescu) mi s-a părut un astfel de semn al intrării în normalitate. Din păcate, am participat la o lansare ferită de ochii şi de pixul presei. Vorba lui Arghezi, pe dedesupt. Mass media au tăcut. O lansare nefirească, pentru că nefiresc este ca scriitorii importanţi ai momentului să fi lipsit de la eveniment.

Sînt mîndră că există scriitorul român Paul Goma, m-a onorat invitaţia redactorului de serie Flori Bălănescu să vorbesc alături de Stephane Courtois şi Gabriel Pleşea („Goma are şi talent şi curaj", a punctat Pleşea), însă trebuie să constat că singurătatea intransigentului de cursă lungă rămîne aceeaşi. Sertarele cu aplauze, publicitatea cu bannere sînt pentru alţii.

Dar i-a oferit România ceva lui Goma după '90? Un minister, o ambasadă, o editură? Candidatura din '96 la preşedinţie nu i-a fost susţinută de nici un partid politic. Măcar revoluţionarii să-l fi declarat membru de onoare. Paul Goma i-a chemat în judecată pe anchetatorii şi pe torţionarii lui de-a surda, justiţia nu i-a făcut dreptate. Pesemne nu a uitat că Paul Goma a încălcat HCM-ul din '66, care nu permitea scriitorului să-şi publice în străinătate cărţile şi că a apărut la Suhrkamp cu Ostinato, dînd mult de furcă „forurilor" socialiste. Goma nu l-a ascultat pe Dumitru Popescu la fel ca pe Dumnezeu. I-a urît pe politruci, de la Leonte Răutu Ia Ghişe. Dar a fost cineva de faţă, din Comisia Tismăneanu, la lansarea din 20 noiembrie 2008? N-a fost. Cumva „decomunizatorul" Băsescu? Nu i-am văzut nici pe Ticu Dumitrescu, nici pe Marius Oprea, nici pe Stelian Tănase, nici pe Ruxandra Cesereanu. Lipsea expertul prim în comunism, Vl. Tismăneanu. Ar fi fost posibil, cum mergeau lucrurile, să apară în public însuşi gen. Pleşiţă, să se laude că l-a bătut pe Goma la Rahova, în 77, repetînd ce-a spus la OTV, în 2005. Că a vrut atunci să-l ajute să-şi corijeze „poziţia nepatriotică". Or, Securitatea trata cu aconitină astfel de poziţii ostile socialismului, cînd nu le critica tovărăşeşte, cu pumnul şi cu palma.

Nu mă aşteptam să fie prezenţi scriitorii (mă rog, supravieţuitorii) care s-au manifestat în '77 contra lui Goma, nici cei care au semnat eliminarea din Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti. Nu erau să vină Al. Florian, fiul marxistului Radu Florian, care a atacat dur Săptămîna roşie, nici Cristian Tudor Popescu, pentru care Goma e... Gomora.

„Aş interveni, mi-a spus Petru Ursache, dacă e neapărat necesar, dar după Marcel Petrişor şi LIS. Lansare Goma fără LIS, imposibil!". Cine ştie, i-am răspuns, poate că Editura Curtea Veche vrea să acrediteze ideea lui Turtureanu, lansată în „Ziarul de Iaşi", că Liviu Ioan Stoiciu „vorbeşte singur (aici, iarăşi seamănă cu Goma)".

Normal ar fi fost ca editura Curtea Veche să dea cuvînt Tatianei Slama-Cazacu şi Tiei Şerbănescu, Ilenei Mălăncioiu şi lui Dan Culcer. Aş fi vrut să fie prezenţi N. Breban şi Dorin Tudoran, Bujor Nedelcovici, Nicolae Stroescu-Stînişoară, Radu Portocală. Mi-ar fi plăcut să-i ascult pe Luca Piţu şi pe Al. Cistelecan, pe Dan C. Mihăilescu şi pe Virgil Podoabă, pe Florin Ardelean, pe Sorin Lavric, pe Vasile Baghiu, pe Nicolae Coande... Tot ca ipoteză ideală de lucru. De la Iaşi ar fi putut veni Al. Zub, Liviu Antonesei, Dan Petrescu, Cassian Măria Spiridon, lăsînd deoparte idiosincrasiile. De la Piteşti, lîngă Dumitru Ungureanu (prezent!), ar fi putut veni măcar Jean Dumitraşcu, Dumitru Aug. Doman, Simona Fusaru. Nu cred că ar fi refuzat invitaţia Ovidiu Pecican. Nici Cristian Şi lista ar putea continua.

Absenţa lor arată că România se află în aceeaşi stare de Bardo.

Inchei cu cuvîntul lui Goma:
„Rezemat de speranţă, adaug: deocamdată".

Magda Ursache

Comunismul cu rele si cu rele, Editura Eikon

Cumpara cartea "Comunismul cu rele si cu rele"



 

28 Octombrie 2016

Vizualizari: 460

Voteaza:

Singuratatea insurgentului de cursa lunga 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

paul goma magda ursache

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE