Cu rugămintea de a nu-mi fi luate cuvintele în nume de rău, îndrăznesc să spun că în accepţiunea psihologică cel mai teribil lucru în cazul morţii unei persoane apropiate este faptul că unii oameni consideră că această tragedie le conferă dreptul de a se îngropa de vii.

Să presupunem că ne-am căsătorit cu o persoană demnă. Dintr-odată, aceasta ne înşală, divorţează şi pleacă. Adică nu mai este o persoană demnă.

Sigur că este foarte dureros, dar puţini sunt cei care pun cruce propriei vieţi.

Dacă însă în aceeaşi situaţie această persoană demnă moare, e cu totul altceva. Moartea ne pare un fenomen atât de teribil, crud şi nefiresc, încât pe loc putem trece la autodistrugere - asta consideră unii oameni.

In realitate moartea este un lucru absolut firesc. Mai ales dacă e vorba de o moarte firească, neviolentă. Si nu ştim ce e mai rău - să mori ca un om demn sau să ajungi un om nedemn.

Care este soluţia?

Sunt multe lucruri care pot şi trebuie să se facă aici.

Inainte de toate, desigur, să ne aducem aminte că suntem creştini şi că la Dumnezeu toţi sunt vii. Că persoana dragă nu a dispărut şi, mai mult de atât, are mare nevoie de ajutorul nostru - de rugăciuni şi de milostenie pentru sufletul ei.

Apoi, să ne familiarizăm cu „tehnologia depăşirii necazului". Toate etapele depăşirii morţii persoanei apropiate sunt descrise în literatura de psihologie, iar trecerea conştientă prin aceste etape ne va ajuta să nu ne împotmolim în una dintre ele şi să încheiem tot procesul într-un timp rezonabil (în jur de un an).

Este foarte important să ne inspectăm sistemul de valori. Dacă depăşim necazul extrem de greu, asta poate să însemne că am transformat omul în sensul vieţii noastre. Iar sensul vieţii nu poate fi ceva muritor, ceva ce se poate distruge. Astfel, această situaţie tragică poate deveni pentru noi o criză a sensurilor, în urma căreia putem ieşi din ea cu un sens nou, mai sănătos şi mai constructiv.

Poate să se descopere şi dependenţa noastră (acceptarea de sine scăzută), anxietatea gravă şi alte imperfecţiuni psihologice. Dacă nu vom întreprinde nimic în acest moment, riscăm să ieşim din criză cu o depresie. Iar dacă vom lucra puţin asupra noastră, vom ieşi, dimpotrivă, mai câştigaţi din punct de vedere psihologic decât am fost.

E total greşit să credem că de noi nu depinde nimic în această situaţie. De noi depinde cel puţin bunăstarea noastră sufletească. Iar bunăstarea noastră sufletească nu este un fleac, mai ales dacă mai sunt oameni care depind de noi. Dar chiar dacă nu avem pe nimeni, suntem foarte valoroşi şi numai noi înşine putem să ne purtăm de grijă.

DMITRY SEMENIK

Fragment din cartea "Cum sa fii stapan pe viata ta", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa fii stapan pe viata ta"

 

• Moartea si doliul. O teologie a nadejdii - Cuprins
  Publicat in : Moartea si doliul
• Doliul
  Publicat in : Inmormantare
• Doliul national ca renastere umana
  Publicat in : Editoriale
• Pentru doliul sotului sau al sotiei
  Publicat in : Inmormantare
• O teologie a nadejdii
  Publicat in : Moartea si doliul