Internetul a creat, chiar de la începuturile sale, site-uri dedicate în mod exclusiv discuţiilor, în direct sau nu (forumuri, chat rooms), sau oferind, într-un plan secund, loc pentru discuţii (zonă de comentarii ale articolelor postate pe bloguri).

Discuţiile, prin aportul divers şi complementar al fiecărui internaut, pot fi o sursă de îmbogăţire personală pentru participanţi şi pentru cititori. Ele cumulează în mod treptat diferite puncte de vedere, diferite cunoştinţe; oferă posibilitatea de a vedea cum un subiect poate fi tratat din diferite unghiuri şi sub noi aspecte, de a-l cunoaşte în profunzime şi, în final, ele pot constitui un adevărat dosar al chestiunii în cauză. In acest caz se poate stabili un fel de întrajutorare: cei mai ştiutori, mai experimentaţi sau care înţeleg mai bine problema pot să-i ajute pe începători, care caută rezolvări, au mai puţine cunoştinţe sau mai puţină experienţă. Uneori idei eronate pot fi îndreptate prin acest schimb de opinii. Persoane izolate se pot simţi legate şi unite între ele printr-o credinţă, prin idei sau puncte de vedere comune, iar forumul devine astfel un factor suplimentar de relaţie şi de unitate.

Şi totuşi, pe lângă aceste aspecte pozitive, sau în legătură cu ele, spaţiile de discuţii prezintă aproape inevitabil aspecte negative şi pun celor care le gestionează, sau cititorilor, o serie de probleme, legate în principal de folosirea pseudonimelor (nickname) de către cei care iau parte la ele.

1. O problemă, care a fost deja semnalată cu privire la Wikipedia şi alte spaţii bazate pe contribuţii multiple, priveşte nivelul de competenţă şi de autoritate al participanţilor. în foarte rare cazuri cei care iau parte la discuţiile purtate pe forumuri sau bloguri sunt persoane cu o competenţă recunoscută în această diversitate a domeniilor abordate. Pentru că astfel de persoane au de fapt la îndemână alte mijloace de exprimare şi, cel mai adesea, se ţin departe de discuţiile purtate pe forumuri sau bloguri, care sunt cronofage, iar ocupaţiile acestor persoane nu le oferă decât foarte puţin timp liber. Este de altfel neplăcut pentru cei cu autoritate într-un domeniu sau altul să-şi vadă atacate propriile afirmaţii, contestate sau contrazise cu superficialitate de inşi mai puţin autorizaţi sau competenţi decât ei, dar care se exprimă totuşi cu mare îndrăzneală şi fără nici o reţinere, datorită faptului că se ascund în spatele unor pseudonime.

Anonimatul permite oricui să-şi exprime punctul de vedere în orice domeniu, chiar dacă nu are nici o competenţă şi nici o autoritate recunoscute. în multe spaţii de discuţii se văd adeseori comentatori care se exprimă ca să se afle în treabă, fără să aibă nimic de spus.

Intre participanţii la discuţie se stabileşte în mod spontan o ierarhie care nu ţine de cunoaştere şi de competenţă, ci una formală şi înşelătoare, legată de aplombul sau de modul în care se exprimă fiecare, ori de cantitatea cunoştinţelor sale într-un anumit domeniu. Dar, în ceea ce priveşte fondul, cel mai adesea acesta este de slabă calitate, din cauza necunoaşterii depline a domeniului discutat, în ansamblul său, a lipsei de discernământ sau a proastei înţelegeri a lucrurilor. Se constată foarte des o lipsă de rigoare şi de precizie în prezentarea cunoştinţelor şi a ideilor. In tratarea subiectelor se observă în mod global un vel scăzut. Se poate obiecta că folosirea pseudonimelor nu poate fi incriminată în această privinţă şi că tot aşa ar sta lucrurile şi atunci când cei care participă la discuţie şi-ar face cunoscut numele. Totuşi putem considera că utilizarea pseudonimelor agravează situaţia, pentru că astfel se evită riscul de a fi privit în mod personal ca incompetent şi elimină orice reţinere sau măsură în luările de poziţie.

2. O altă problemă, legată de cea anterioară, este cea a relativizării subiectelor tratate. In forumuri, întotdeauna apare o intervenţie care contrazice cele spuse, oricare ar fi nivelul de autoritate şi de pertinenţă al acestora. Chiar atunci când cineva face afirmaţii pline de adevăr, de bun simţ, bazate pe argumente, este aproape inevitabil ca altcineva să vină imediat să le contrazică, să le deformeze, să le modifice; folosirea unui pseudonim favorizează şi în acest caz, ca şi în altele, superficialitatea şi iresponsabilitatea.

Discuţia sfârşeşte aproape întotdeauna prin slăbirea autorităţii participanţilor care o au, prin relativizarea subiectelor tratate, lăsând în final o impresie de imprecizie şi incertitudine.

Până la urmă, ne putem întreba la ce bun toată această discuţie. Administratorul unui blog francofon foarte frecventat, care a fost multă vreme deschis pentru discuţii, mărturisea recent: „Personal, nu particip la forumuri, pentru că sunt lipsite de orice rost.”

3. O a treia problemă o constituie faptul că folosirea pseudonimelor favorizează lipsa de respect, criticile şi insultele adresate celorlalţi participanţi. Pot fi constatate frecvent intervenţii extrem de violente, pe care moderatorii nu le filtrează, din grija, în cel mai bun caz, de a nu opera o acţiune de cenzură sau de a nu-i supăra pe cei ca-
rc intervin, tăindu-Ie cuvintele, iar, în cel mai rău caz, din dorinţa de a face cât mai animat forumul sau blogul lor.

Scriind sub un pseudonim, comentatorul are un soi de dublă personalitate, care îl face să nu simtă în conştiinţa sa că, din punct de vedere moral, el nu are o purtare frumoasă faţă de celălalt. Dacă participanţii ar scrie folosindu-şi adevăratul nume, nu şi-ar permite o asemenea libertate şi astfel de cuvinte.

In general, se poate spune că folosirea pseudonimelor favorizează orice exagerare, orice exces, orice dezmăţ, orice lipsă de măsură, pentru că, folosind un pseudonim, in- tervenientul scapă, personal, de limitele impuse de viaţa normală în societate, de regulile bunei cuviinţe; nu mai trebuie să ţină cont de telul cum va fi perceput, privit şi judecat, ca persoană, de ceilalţi.

Spaţiul de discuţii în care persoanele se exprimă sub pseudonime este ca un fel de stat de o natură copilăroasă, unde nu mai există limitele impuse de societate, stăpânire de sine, reţinere în gândire şi în limbaj... Mai mult decât o curte de şcoală, unde, în recreaţie, copiii îşi vorbesc urât şi se bat fără ruşine, spaţiul de discuţii este adesea un teren de dezlănţuire a tuturor patimilor.

4. O a patra problemă o constituie faptul că folosirea pseudonimelor permite multe falsificări şi înşelătorii.

In mod frecvent participanţii folosesc mai multe pseudonime, nu doar în diferite forumuri, ci chiar în unul si acelaşi forum. Intr-o aceeaşi discuţie, lucrul acesta poate să corespundă cu dorinţa de a da unei idei o greutate de natură cantitativă (adică să dea impresia că e susţinută de mai multe persoane). Ea poate să servească, de asemenea, pentru baj diferit (o formă reţinută, o formă laxă şi o formă intermediară). Uneori acest lucru exprimă diferite faţete ale personalităţii comentatorului. Poate fi folosit de asemenea pentru animarea discuţiei şi pentru orientarea ei într-o altă direcţie. De altfel, acesta este scopul faptului că administratorii sau moderatorii spaţiului de discuţie folosesc şi ei uneori unul sau mai multe pseudonime.

Toate acestea creează nu doar poziţii schizofrenice sau ambivalenţe, ci constituie cu adevărat o înşelăciune pentru cititori sau pentru ceilalţi participanţi, care, în mod naiv, cred că diferitele pseudonime sunt într-adevăr pseudonime ale unor interlocutori diferiţi.

5. Aceste realităţi aduc în discuţie fenomenul de trolling, binecunoscut în spaţiile de discuţii. Un troll, în vocabularul de Internet, desemnează o persoană care participă la o discuţie sau o dezbatere fie cu scopul de a se pune în mod artificial în valoare (şi atunci vorbim de un „troll benign”), fie cu scopul de a suscita sau a alimenta în mod artificial o polemică, şi în general de a perturba echilibrul comunităţii respective (vorbim în acest caz de un „troll malign”).

Cuvântul troll are două posibile origini etimologice, amândouă semnificative: un troll este, pe de o parte, o creatură monstruoasă, răuvoitoare şi agresivă din mitologia scandinavă; pe de altă parte, este o lingură folosită drept momeală la pescuit.

Troll-ii folosesc bineînţeles unul sau mai multe pseudonime; în acest ultim caz, un troll poate, într-un moment al discuţiei, să discute cu el însuşi, ca s-o însufleţească sau să o orienteze într-un anume fel.

Când e vorba de trolling, comentatorul se arată ostil faţă de orientarea generală a discuţiei şi caută s-o modifice din interior sau să o degenereze în aşa fel încât să devină de nesuportat şi în cele din urmă să se încheie. Cel care se foloseşte de aceste două practici este aşadar un marginal, unul care nu ia parte la relativul consens al grupului, care aparţine altui grup sau unei alte tendinţe, dar care se deghizează şi foloseşte felurite stratageme pentru a nu fi reperat: o falsă naivitate, pseudonime diverse, care indică identităţi diferite referitor la etnie, sex sau vârstă ş.a.m.d.

Avem de-a face aici cu un fenomen care ţine de minciună şi înşelătorie, adesea cu o latură perversă, mai ales în felul în care orchestrează conflicte de o anumită natură sau o zâzanie generală, pur şi simplu pentru că lucrul acesta îi face plăcere. Indărătul trolling-ului există de multe ori de asemenea mult orgoliu sau multă vanitate: troll-xA caută să-şi probeze puterea de a orienta discuţia în direcţia dorită de el sau de a-i mâna pe ceilalţi să reacţioneze într-un fel sau altul; el caută şi „să înscrie puncte” în acest joc cu ceilalţi, pe care-i consideră simple personaje dintr-un scenariu, şi cărora, aşadar, nu le acordă respectul cuvenit unor persoane; uneori, într-un mod mai banal, el caută pur şi simplu să se pună pe sine în valoare, făcând pe interesantul, când de fapt nu are nimic de spus.

6. Folosirea pseudonimelor duce la depersonalizarea şi lipsirea de realitate a interlocutorilor, care favorizează o manevrare reciprocă - şi de asemenea o manevrare a propriei persoane -, ca şi când ar fi vorba de nişte obiecte. Michel Bera şi Eric Mechoulan notează în această privinţă: „Evidenţa ne sileşte să constatăm că este mai uşor să faci din celălalt un obiect care poate fi folosit în orice fel, atunci când el este lipsit de materialitate, şi cu atât mai mult când nu i se vede chipul: cel cu care dialoghez nu esce poate decât o umbră, în orice caz este mai puţin decât un om. Grupul de discuţii îmi permite să-mi etalez propria mască, dar lucrul acesta nu presupune să mă interesez de masca celorlalţi, şi cu atât mai puţin de ce/cine se ascunde în spatele ei. Nu întâmplător sexul a avut atâta succes on line, de vreme ce activitatea sexuală permite în cel mai mare grad să te serveşti de celălalt ca de un obiect de satisfacere a dorinţelor. Când îşi arată faţa, omenescul celuilalt se mai impune cumva; dar când aceasta dispare, nu mai e nimic care să deosebească acest simulacru rezidual de lumea obiectelor. Utilizarea Internetului are în ea o deprindere încă nebănuită cu uitarea omenescului.”

Folosirea de pseudonime poate părea o dovadă de modestie. Dar poate fi vorba de modestie atunci când eşti un necunoscut oarecare? Dimpotrivă, adeseori e vorba aici de orgoliul celui care vrea să pară mai grozav decât este, sau de neputinţa de a se asuma pe sine însuşi, cu mărginirile sale, care ţine adesea tot de orgoliu. E vorba aici şi de teama de a se expune făţiş judecăţii celorlalţi, aşadar şi în acest caz avem de-a face cu o dificultate de asumare a propriei persoane, cu deplină smerenie, în faţa celuilalt.

Dar, dincolo de toate acestea, e vorba adesea de lipsa de curaj în susţinerea afirmaţiilor în nume propriu, declarându-ţi în mod cinstit identitatea, sau în asumarea în mod personal a ideilor pe care le aperi sau a afirmaţiilor pe care le susţii.

Mai există aici şi o incapacitate de a-ţi asuma responsabilitatea în ceea ce priveşte propriile idei sau afirmaţii, îndeosebi atunci când ele au un caracter excesiv (agresiv sau insultător).

După cum s-a arătat în repetate ori, folosirea unui pseudonim este o minţire şi o înşelare a celorlalţi. Faptul de a nu fi ceea ce suntem cu adevărat, persoană, ci un personaj - sau, potrivit sensului vechi al cuvântului prosopon (care desemnează acum persoana, în greceşte, o mască - creează o relaţie falsificată cu noi înşine şi cu celălalt. Cel care adoptă un pseudonim nu intră în relaţie cu ceilalţi aşa cum este cu adevărat, iar în felul acesta falsifică dinspre partea lui relaţia cu ei; dinspre partea cealaltă, ceilalţi nu pot să-l perceapă şi să intre în relaţie cu el potrivit identităţii sale, aşadar relaţia lor cu el este de asemenea falsificată.

Tot aşa cum adesea în faptul că se admite folosirea de pseudonime, cie o parte şi de cealaltă, există dorinţa subiacentă de a nu voi să intri în legătură cu o persoană cunoscută în realitatea sa adevărată, pentru a o putea manipula fără să-ţi faci probleme de conştiinţă, mai există şi o altă motivaţie - patologică, după cum subliniază psihiatrii Michel Hautefeuilie şi Dan VeIea -, aceea de a evita confruntarea făţişa cu celălalt şi, la modul nevrotic, de a scăpa de teama pe care o inspiră celălalt şi, în general, de teama de lumea reală: „Prin identitatea sa împrumutată, exclusiv virtuală, subiectul se pune la adăpost în faţa unui exterior perceput sau imaginat ca periculos, frustrant sau de coşmar.”

In acest cadru psihopatologic putem observa de asemenea o utilizare a pseudonimelor care are drept scop construirea unei identităţi fictive în spaţiul de discuţii, care corespunde unui eu ideal, lipsit de imperfecţiunile cului real, împodobit cu calităţi inexistente şi greu de dobândit în realitate; acest eu constituie o personalitate dublă în pielea căreia intră cel care se ascunde în spatele unui pseudonim într-o existenţă paralelă cu cea reală, o schizofrenie cu atât mai periculoasă cu cât timpul petrecut pe Internet este mai important pentru el decât timpul din viaţa reală.

Jean-Claude Larchet

Captivi in internet, Editura Sophia

Cumpara cartea "Captivi in internet"

• Comunicarea fara comuniune
  Publicat in : Editoriale
• Comunicarea cu cei morti
  Publicat in : Credinta
• Comunicarea ca o modalitate terapeutica
  Publicat in : Credinta
• Comunicarea lui Dumnezeu cu oamenii
  Publicat in : Credinta