Capitolul IV
ÎNTAISTÂTĂTOR (1826-1862)
După roadele lor îi veţi cunoaşte.(Mt. 7, 16)
„Singurătatea, se pare, din tinereţe m-a atras spre ea", scria părintele Moise încă prin 1813; dar Pronia lui Dumnezeu a rânduit altceva. Viaţa liniştită din pădurea Brianskului nu a fost de lungă durată, în comparaţie cu cea de întâistătător, unde l-a aşezat Domnul, prin Arhipăstorul de atunci al Kalugăi. In anul 1826, la vârsta de 43 de ani, părintele Moise, pe atunci ieromonah, a fost numit conducătorul Sihăstriei Optina şi timp de 37 de ani la rând a stat neclintit la dumnezeiasca strajă a turmei încredinţate lui. Prin el s-au împlinit cuvintele cronicarului care zice: „Mănăstirea a apărat-o şi pe fraţi i-a adunat; dar toate acestea le-a câştigat cu osteneală şi cu osteneală mare. Viaţa de nevoinţă în pustie, sub cârmuirea iscusitului stareţ, în desăvârşită ascultare faţă de acesta, studiul, împlinirea în faptă a scrierilor sfinţilor părinţi, deopotrivă, si necazurile pe care părintele le-a întâmpinat din tinereţi si totdeauna purtate cu rugăciune şi supunere voii lui Dumnezeu, au pregătit atât de mult, au întărit şi au luminat pe omul său lăuntric încât, fiind întâistătător la o vârstă matură, după anii trupeşti, era aproape şi de maturitatea duhovnicească: atât prin vederea duhovnicească a lucrurilor şi prin simţămintele educate printr-un studiu indelungat în deosebirea binelui de rău, cât şi prin tăria voinţei înrădăcinate într-o direcţie bună. Mărturie întru aceasta slujesc lucrările sale şi sfaturile sale scrise şi date unor apropiaţi şi care au ajuns până la noi".
Cu atât mai puţin, cei aproape 40 de ani de vieţuire ascetică în treapta de întâistătător nu au trecut în zadar pentru el. Orice moment, orice întâmplare din viaţă, cu maximă atenţie asupra sa şi cu o nevoinţă neîncetată în rugăciune, fără îndoială că l-au ridicat pe părintele Moise din putere în putere şi i-au mărit tezaurul de virtuţi. Pentru ostenelile sale ascunse în cămara inimii sale, Domnul, Care vede în taină, i-a dat binecuvântarea Sa pentru lucrurile sale de dinafară. Acestea din urmă sunt ştiute de toţi cei care l-au cunoscut; dar regretăm că nu avem informaţii despre viaţa şi lucrarea sa lăuntrică şi nu le putem expune în plinătatea dorită. Stareţului nu-i plăcea să vorbească despre faptele sale şi nimănui, niciodată nu i-a povestit de lucrările harului dumnezeiesc pe care le simţea, fără îndoială. Putem doar să spunem că el, după cuvântul Sfântului Isaac Şirul, a fost totdeauna „un luptător împotriva patimilor şi un lucrător răbdător al poruncilor lui Hristos". Acest lucru îl spunea şi celor ce îi cereau sfaturi şi învăţături. Despre programul lăuntric neîncetat al stareţului, pe drumul virtuţilor în timpul cârmuirii sale, putem vorbi judecând doar după hicrările sale exterioare şi în acest caz vom aminti cuvintele pe care deseori le-a repetat în viaţă: „De, însuşi lucrul ne arată mai bine". Lucrarea părintelui Moise ca întâistătător, cu adevărat mai bine decât orice cuvinte, ne arată că a fost un bărbat bun, plin de credinţă şi de roade bune.
In acel timp, când a ajuns la cârma Sihăstriei Optina, trăiau aici 40 de călugări. Nu toţi erau capabili, nu toţi progresau duhovniceşte; nu aveau nici un ierodiacon destul de bun, care să slujească la marile sărbători, după cum spunea chiar părintele-Moise şi erau nevoiţi să cheme un diacon de mir dintr-un sat sau dintr-un oraş apropiat.
In anul 1861, el însuşi ne-a povestit că, supunându-se voinţei Vlădicului Filaret, avea în vedere, dacă Dumnezeu îi va da viaţă, să ducă 10 ani această cruce de întâistătător şi apoi să se retragă în singurătate. „Dar după ce s-au scurs cei 10 ani - spunea stareţul - m-am gândit: dacă renunţ la conducere, aceasta va fi voia mea, dar trebuie să mă supun voinţei lui Dumnezeu şi de aceea nu am plecat", încetul cu încetul, a câştigat încrederea negustorilor. „Au început să fie încrezători în noi, în caz de nevoie ne dădeau Pe datorie, apoi când Domnul ne-a trimis mai mult, aceste datorii le-am plătit: aşa se desfăşurau lucrurile. Cu toate că nici acum nu avem bani, dar, slavă Domnului, ruhliadnaia e plină" - a încheiat Stareţul. Se mai poate adăuga aici ceva: nu numai magazia de haine şi alimente se umpluse, dar si aşezământul, dintr-o mănăstire micuţă, se transformase într-o cetate locuită, plină de fraţi, plină şi de mireasma duhovnicească, care atrăgea mulţi închinători.
Când părintele Moise a devenit întâistătător, dintre clădirile care acum înfrumuseţează Sihăstria Optina exista în forma de acum: o singură biserică (în cinstea Maicii Domnului de Kazan), clopotniţa, vechea clădire a trapezei, clădirea întâistătătorului, două clădiri din lemn şi două din piatră, fiecare cu un etaj pentru fraţi. Era şi Biserica Intrarea Maicii Domnului în templu, dar foarte strâmtă. Era şi biserica spitalului în cinstea arătării icoanei Maicii Domnului de Vladimir, fără pridvor şi adaosurile laterale. Părintele Moise a lărgit Biserica Intrarea Maicii Domnului în templu şi a construit două altare laterale, cu pridvoare acoperite; la vechea trapeză a fraţilor a fost construită o biserică în cinstea cuvioasei Măria Egipteanca; s-a construit o biserică şi în cimitir. Deasupra celor două clădiri din piatră, cu parter şi etaj, s-au construit încă două etaje; în interiorul mănăstirii s-au construit şapte corpuri de clădire pentru fraţi, un zid de piatră în jurul mănăstirii, cu şapte turnuri, o nouă şi mare clădire pentru trapeza fraţilor, o bibliotecă, arhondarice (opt clădiri cu trei aripi pentru închinătorii de diferite pături sociale); două grajduri pentru cai, cu chilii pentru fraţi, un grajd de vite, o fabrică pentru cărămizi şi una pentru ţigle, moara de lângă mănăstire a fost reconstruită; un nou cimitir pentru fraţi, schitul cu biserica, cu chiliile şi cu slujbele - toate acestea au apărut în timpul părintelui Moise.
Pe un teren dăruit mănăstirii în anul 1853, de feţe înalte, a fost înfiinţat un cătun pentru strânsul fânului şi pescuit. S-au procurat vite cornute de rasă superioară. Au fost îmbunătăţite fostele, marile grădini de zarzavaturi şi s-au înfiinţat altele noi, care au devenit necesare odată cu creşterea numărului fraţilor şi al pelerinilor. Au fost plantate livezi cu pomi fructiferi lângă mănăstire şi în cătun. Când părintele Moise a fost numit întâistătător, Sihăstria Optina deţinea 197 desiatine - 1564 de stânjeni pătraţi de pământ lângă mănăstire, în lunci, grădini, lacuri, drumuri şi pădure, dintre care erau aproape 80 desiatine de pădure şi teren de luncă, în afară de pământul nefolositor şi cel de sub clădiri, râuri şi drumuri până la 50 desiatine, iar în anul când s-a săvârşit părintele arhimandrit Moise, mănăstirea avea 348 desiatine de pădure. Părintele Moise a construit o încăpere de piatră pentru bibliotecă, deoarece mănăstirea avea multe cărţi (până la 2100 volume) şi nu puţine manuscrise care aparţineau părintelui arhimandrit. Veşmântăria mănăstirii s-a îmbogăţit cu numeroase şi minunate veşminte, bisericile au fost înfrumuseţate cu pictură şi noi icoane la iconostase, cu îmbrăcăminte. Dezinteresul material şi neagoniseala întâistătătorului ascet au atras sârguinţa pelerinilor faţă de mănăstire şi de bisericile ei, lucru ce l-a ajutat pe părintele Moise să renoveze mănăstirea. Unul dintre cetăţenii Kozelskului, care plecase de mult timp din oraş şi care a venit la Optina pentru a-i pomeni pe cei apropiaţi ai săi, a fost uimit de schimbarea pe care a găsit-o în mănăstire şi intrând după panihidă la părintele Moise, de faţă cu alţi musafiri, şi-a exprimat uimirea zicând:
- Aici, în mănăstire la dumneavoastră toate s-au schimbat!
- Dar dumneavoastră nu aţi mai fost de multă vreme la noi? - l-a întrebat stareţul.
- De vreo douăzeci de ani.
- Da, 20 de ani înseamnă mult timp.
- Dar nu trebuie doar timp pentru aceasta, ci şi mijloace materiale, părinte; este adevărat că dumneavoastră aveţi mijloace materiale bune, a continuat vizitatorul.
- Nu, aşa ceva nu puteţi spune, avem mijloace doa câte ne trimite Domnul. Iată nădejdea mea! - a spus părintel arhimandrit, arătând spre icoana Mântuitorului Care Isi duce crucea.
- Dar, dumneavoastră, părinte, aţi dorit să fiţi arhimandrit? - a continuat musafirul, total necunoscător al treptelor ierarhice. La aceste cuvinte, părintele Moise a făcut semnul sfintei cruci şi a răspuns:
- Nu, pentru aceasta a fost voinţa conducerii, iar eu L-am rugat şi îl rog pe Domnul Dumnezeu un singur lucru: să fiu monah.
Şi stareţul asta a cerut de la Dumnezeu: a fost monah în chilia sa pustnicească din pădurea Roslavului, monah să fie în calitatea de întâistătător al acestei mănăstiri pline de lume. Sub numele de monah, noi înţelegem şi a înţeles şi părintele Moise, nu numai nevoitorul, în sensul de săvârşitor al privegherii, postului, trăirii în singurătate, a rugăciunii trupeşti şi a altor fapte de mortificare a trupului, ci omul evanghelic, care, după cuvântul Sfântului Pimen, a învăţat să-şi mortifice, nu trupul, ci patimile, omul care se comportă cu chibzuinţă, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Trupului să-i dai muncă după puterea lui şi toată mintea să îndrepţi înlăuntrul tău". Această îndreptare a minţii înăuntru, adică atenţia, este adevărata nevoinţă a monahului chibzuit. El duce o luptă continuă cu patimile sufleteşti şi trupeşti; printr-o abstinenţă cuvenită, el îşi păstrează în chip constant simţămintele sale şi organele lor şi îşi curăţă inima de cugetele pătimaşe prin rugăciune şi mustrare de sine; urmează poruncile şi sfaturile evanghelice şi astfel, năzuieşte spre dorita despătimire, spre îndepărtarea de lume; trăieşte cu inima în viitor, în învierea făgăduită de Mântuitorul (Mt. 19,28) si astfel, face toţi paşii în lucrarea sa pământească. Aşa l-am vazut şi l-am cunoscut pe părintele arhimandrit Moise.
Orientarea sa severă călugărească, sau, mai exact, orientarea cu adevărat creştină a omului lăuntric şi de dinafară s-a exprimat în timpul cât a fost întâistătător şi în relaţiile sale cu conducerea superioară şi în cârmuirea fraţilor, în relaţiile sale cu muncitorii şi cu vizitatorii mănăstirii, atât cu cei săraci, cât şi cu cei bogaţi, în sfârşit, şi în viaţa sa de chilie. Spre aceste ramuri ale activităţii părintelui Moise ne vom îndrepta şi noi acum.
Implinindu-şi votul de ascultare monahală, părintele Moise s-a supus voinţei Arhipăstorului şi a primit conducerea mănăstirii. Nu mult după aceasta, Vlădicul Filaret, printr-un ordin al Sfântului Sinod din 28 ianuarie 1825, a fost transferat la Riazan şi în locul său a venit Preasfinţitul Grigore I, mai apoi arhiepiscop de Kazan şi Mitropolit de Sankt-Petersburg. Acest râvnitor al ortodoxiei şi-a exprimat simpatia sa deplină faţă de Sihăstria Optina, în persoana cârmuitorului ei de atunci, părintele Moise.
Preasfinţitul Grigore I, printr-un ordin din 17 august 1826, l-a întărit pe părintele arhimandrit în postul de constructor al Sihăstriei Optina şi i-a dat dreptul să poarte la slujbe bederniţă. Preasfinţitul Grigore nu a adus şi nici nu a luat vreun frate din mănăstire fără voia întâistătătorului şi chiar făcea donaţii la Optina din bunurile Mănăstirii Sfântul Lavrentie. Drept mărturie, monahii mai vechi de la Optina Povesteau această întâmplare. Pe atunci era lipsă de ierodiaconi şi unul dintre ei, pe nume Serapion, născut la Orlov, într-o familie mic-burgeză, venind din lume la Sihăstria , foarte repede a învăţat tipicul şi slujbele Dumnezeieşti, astfel încât putea fi un bun ierodiacon. A fost hirotonit, dar nu după mult timp a cerut să meargă la Kaluga şi să se închine la icoana făcătoare de minuni şi aici a înaintat o cerere pentru a fi transferat la Mănăstirea arhierească Sfantul Lavrentie. Economul casei arhiereşti, ieromonahul Augustin, şi casierul au fost foarte bucuroşi de acest transfer, deoarece şi această mănăstire avea nevoie de ierodiaconi şi conducerea eparhiei s-a grăbit să-l transfere Preasfinţitul Grigore, fiind la Sankt-Petersburg pentru a participa la lucrările Sfântului Sinod, a întărit acest transfer. Dar când părintele Moise i-a raportat că părintele Serapion este de folos la Sihăstria Optina, atunci Preasfinţitul Grigore a pus următoarea rezoluţie: „Ierodiaconul să se întoarcă la Optina, cu toate că rămâne cu casa pustie". Părintele Serapion s-a întors la Optina în urma unui ordin din 9 decembrie 1827, în care era trecută şi rezoluţia Preasfînţitului.
Şi după transferul său de la Kaluga, Preasfinţitul Grigore a păstrat totdeauna o bună amintire despre Sihăstria Optina şi întâistătătorul ei. In timpul păstoriei sale la Kazan, a invitat acolo pe unii monahi din mănăstirea părintelui Moise, iar cât a fost Mitropolit de Sankt-Petersburg, se informa cu simpatie despre Optina şi îşi amintea cu dragoste despre părintele Moise. După Preasfinţitul Grigore I, pe scaunul de la Kaluga au fost pentru puţin timp, Preasfinţitul Gavriil (1828-1831) şi Preasfinţitul Nicanor (1831-1835). Aceşti doi arhipăstori, cu toate că nu au fost prea apropiaţi de Sihăstria Optina, preţuiau într-o cunoscută măsură ostenelile întâistătătorului ei. Preasfinţitul Gavriil, aşa cum se vede din documentele arhivei mănăstirii, la început a fost binevoitor faţă de Sihăstria Optina şi de întâistătătorul ei, dar apoi, ca urmare a clevetirilor unor persoane laice, aşa cum povesteau monahii bătrâni, şi denunţurilor unor fraţi neliniştiţi, şi-a schimbat atitudinea sa binevoitoare faţă de părintele Moise şi a început să-l supere, cerând, la intrarea unor noi persoane în mănăstire şi la alte probleme ale întâistătătorului, acordul fraţilor. Au fost numiţi astfel în rândul fraţilor, fără voia întâistătătorului, preotul satului Kostaşiov, Ivan Zaharov, şi elevul Alexei Beliaev, exmatriculat din seminarul de la Kaluga si trimis la Sihăstria Optina, nu puţini subalterni - generând o adevărată plagă a mănăstirilor.
Cu toate acestea, pe 8 februarie 1829, Preasfinţitul Gavriil i-a mulţumit părintelui constructor Moise pentru grija sa în menţinerea bunei rânduieli şi a ordinii la aşezământul Optina, amintindu-i totuşi, că, pe măsura posibilităţilor, s-a străduit să plătească datoriile mănăstirii. In acelaşi an, părintele Moise a fost numit membru în comitetul de construcţie la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dobrâi, din Lihvinsk, iar în anul 1831 Preasfinţitul Gavriil i-a mulţumit şi l-a binecuvântat pentru îndeplinirea cu credincioşie şi cu succes a sarcinilor ce i s-au încredinţat.
In anul 1832, părintele Moise a fost numit de Episcopul Nicanor de Kaluga exarh al mănăstirilor din eparhie.
Staretul Moise de la Optina, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Staretul Moise de la Optina"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.