Suferinta sociala - aspectul comunitar

Suferinta sociala - aspectul comunitar Mareste imaginea.

Armonioasa... familie, modul lor de viaţă bine-reglat... într-un interval de câteva zile toate acestea au fost tăiate de la el. Erau acum de cealaltă parte a tumorii sale. Ei erau vii şi aveau să continue să trăiască, orice i s-ar fi întâmplat tatălui lor. Oricât de mult s-ar fi putut ei îngrijora, frământa sau plânge, tumoarea creştea ca un zid îndărătul lui, şi el se afla singur de o parte a ei. Suferinţa socială este înrădăcinată în relaţii. Pentru fiecare persoană care suferă există posibilitatea unui cerc tot mai extins, a unei reţele sociale sau comunităţi a celor ce le e dăruită oportunitatea de a sluji ca martorii suferinţei unice a acestei persoane, de a suferi împreună cu cel ce suferă şi de a-i oferi acestuia sprijin (sau uneori să amplifice suferinţa lor). Această comunitate ar putea să fie evaluată în ordinea relaţiilor de proximitate a relaţiilor cu cel suferind în următorul mod:

1. soţul/semnificativul celălalt - celălalt sine, în anumite cazuri „jumătatea mai bună";
2. părinţii - perspectiva unică, inversă celei a copiilor;
3. copiii - perspectiva unică, inversă celei a părinţilor;
4. fraţii vitregi - pot fi foarte apropiaţi, dar pot fi şi ambivalenţi;
5. prietenii - dragoste şi împreună-pătimire liber dăruite/împărtăşite;
6. cunoştinţele - graniţe cu urme de prietenie;
7. străinii - suferinţa are un aspect cosmic care în contextul creştin este reflectată în Comuniunea sfinţilor, precum şi în binecunoscuta spusă a lui John Donne că „nici un om nu este o insulă". Specialistul în domeniul sănătăţii merge pe o linie subţire între toate aceste relaţii depinzând de împrejurări, dar întotdeauna trebuie să respecte frontierele profesionale.

Aspectul comunitar sau relaţional al suferinţei sociale este manifestat în diferite moduri. In mod paradoxal, îşi poate afla expresie într-un sens mai adânc de izolare împărtăşită experimentată atât de pacientul suferind, cât şi de către cei ce se confruntă cu bariera prezentată de boală, aşa cum este descrisă atât de bine în exemplul din romanul lui Alexandr Soljeniţîn, Pavilionul canceroşilor, citat mai sus. Intr-adevăr, multe dintre expresiile psihologice ale Durerii Totale discutate mai sus pot avea şi un aspect comunitar care se extinde dincolo de fiecare individ înăuntrul relaţiilor strânse care există între persoane. Conflictul între persoane aflate în relaţii strânse/ de natură intimă poate fi forma dominantă sau cea mai vizibilă de suferinţă socială care se dezvoltă. Poate fi o reflecţie a interacţiunii uneori impredictibile şi chiar cataclismice între tulburarea psihologică a pacienţilor suferinzi şi tulburarea psihologică interconectată a contactelor lor apropiate.

De exemplu, oamenii pătimaşi, mânioşi sau egoişti, atunci când se confruntă cu criza impusă de o boală ce pune în pericol viaţa, indiferent că e vorba de boala lor sau de a celui iubit, pot înfrunta un test real al angajamentului lor faţă de relaţii. Nu arareori, ei pot să nu treacă testul iniţial, ci mai curând să vorbească urât în accese de mânie sau frustrare faţă de cei iubiţi ai lor în tulburarea lor, făcând suferinţa lor chiar şi mai rea prin adăugarea în ea a unui puternic element social. Profesioniştii în domeniul sănătăţii pot avea nevoie să recunoască faptul că adesea cheia spre efectiva alinare a suferinţei pacienţilor lor poate fi aflată în abordarea suferinţei comunitare ce este prezentă în relaţiile lor tulburate.

Uneori, acest tip de suferinţă poate fi prezent numai în formă latentă, aşteptând un comentariu nesocotit sau o uitătură aspră, chibritul care va aprinde flacăra. Un istoric social atent, care stabileşte cauze potenţiale ale conflictului între contacte sociale importante şi un pacient suferind poate fi foarte folositor în identificarea surselor latente ale suferinţei sociale. Alte forme de tulburări experimentate ca suferinţă socială în contextul relaţiilor pot include de asemenea durerea despărţirii anticipate, pierderea încrederii/rea-credinţă, suferinţă intim împărtăşită între îngrijitor şi pacient, unica tulburare dinăuntrul legăturii dintre copil şi părinte în suferinţă, şi suferinţa care include persoane, dar de asemenea se extinde dincolo de persoane pentru a îmbrăţişa cosmosul. Următoarele exemple vor ilustra aceste aspecte diferite ale suferinţei sociale.

Un bărbat văduv, în vârstă de 69 de ani, are o formă agresivă de cancer la plămâni (carcinom celular restrâns) care s-a complicat printr-un atac cerebral ce l-a lăsat slăbit pe partea dreaptă şi incapabil să vorbească. Boala sa a progresat în ciuda tratamentului. El a fost admis la un spital pentru administrarea simptomelor, spre a fi ajutat să i se aline scurtimea respiraţiei şi durerea ce iradiază dintr-o zonă de proliferare a cancerului spre umărul său drept. După mai multe zile simptomele sale sunt mult îmbunătăţite. Cum planurile pentru externare spre casă cu sprijinul spitalului sunt discutate la o reuniune familială cu cele două surori ale sale, sora mai tânără o acuză pe sora mai vârstnică de neglijarea fratelui ei atunci când s-a îngrijit de el mai înainte de insistă să i se îngăduie să poarte grijă de el în casa ei. Faptul care complică situaţia este acela că pacientul poate da răspunsuri numai într-un cuvânt sau de tip da/nu, care nu sunt în întregime consistente vizavi de dorinţele sale reale. Are însemnătate şi faptul că el are o pensie pentru dizabilitate consistentă, ce poate fi de interes pentru ambele surori din conflict.

Conflictul dintre surori are toate şansele să sporească în mod direct suferinţa acestui om nefericit care nu-şi poate exprima în mod limpede propriile dorinţe. Mai curând decât să-şi vadă familia strânsă laolaltă prin suferinţa sa, el trebuie să fie martor la re-emergenţa vechilor animozităţi şi invidiei de soră vitregă sub forma unei competiţii care să demonstreze cine are mai multă compasiune. Faptul că poate exista un alt factor (d.ex., acces la pensia sa şi controlul asupra acesteia) care influenţează interesul intens al ambelor surori în asigurarea îngrijirii complică şi mai mult imaginea. Poate deveni dificil pentru echipa sa medicală să determine cea mai sigură dispoziţie pentru el, dacă încrederea lor în motivele surorilor e clătinată. Această criză din viaţa unei persoane poate fi testul absolut al calităţii relaţiilor vechi, aparent bine stabilite, din cadrul unei întregi familii.

Ce ar fi putut să fie o oportunitate extraordinară pentru cele două surori de a dezvolta o legătură mai strânsă între ele dacă ar fi conlucrat împreună în îngrijirea fratelui lor muribund a degenerat, din nefericire, într-o demonstraţie a unora dintre cele mai rele însuşiri ca fiinţe umane. Vindecarea relaţiei surorilor l-ar fi ajutat să dobândească un nivel mai mare de pace pe măsura apropierii sale de moarte. Izolarea socială ca un colaborator major la suferinţa colectivă experimentată de această familie a fost intensificată de dizabilitatea pacientului, precum şi de egoismul surorilor. Cei trei fraţi vitregi sunt realmente izolaţi unul de celălalt. Natura relaţională a suferinţei este subliniată de exemple ca acesta în care suferinţa transcende experienţa individuală şi se manifestă cel mai deplin şi chiar amplificată în contextul relaţiilor. Atunci când relaţiile sunt sănătoase, ele pot constitui adesea nişte mijloace potenţiale de limitare a suferinţei, cât şi de promovare a sănătăţii în general.

A aduce vindecare şi alinare a suferinţei prin relaţii poate fi una dintre provocările umane cele mai solicitante pentru specialiştii în domeniul sănătăţii de a izbuti să devină vindecători. Cu cât mai veche este patologia într-o relaţie, cu atât mai dificil va fi de realizat o schimbare pozitivă. întrucât sunt implicate mai multe persoane, în mod ideal ar trebui să fie o mişcare voluntară din partea tuturor participanţilor spre reconciliere sau cel puţin spre un anume nivel de recunoaştere şi înţelegere reciprocă. Poate lua destul de mult timp să schimbi şi să anuIezi o istorie de lungă durată de suspiciune şi ostilitate. Criza care poate scoate la iveală lucrul cel mai rău dintr-o relaţie tulburată poate fi şi cea mai bună oportunitate de tămăduire rapidă a aceleiaşi relaţii. O boală terminală a unei persoane iubite poate acţiona ca un puternic catalizator pentru schimbare. Din cauza presiunii exercitate de conştiinţa iminenţei morţii, uneori relaţiile care par să nu se poată vindeca niciodată pot totuşi să treacă prin reconciliere. Membrii experimentaţi ai echipei interdisciplinare (d.ex., asistenţii sociali, psihologii şi preoţii) pot face o mare diferenţă în a ajuta la facilitarea acestui proces crucial de reconciliere din interiorul familiilor atunci când apar oportunităţile. Din nefericire, este cu mult mai uşor să provoci o mare suferinţă numaidecât, aproape fără efort, prin desconsiderarea sau subminarea relaţiilor - şi atât de dificil să o potoleşti odată stârnită.

O femeie divorţată, în vârstă de 56 de ani, mamă a trei fiice de 29, 25 şi 23 de ani, este trimisă la un azil pentru a i se administra servicii de asistenţă socială la domiciliu. Ea a fost diagnosticată recent cu o tumoare cerebrală malignă agresivă (glioblas tomul multiform) care-i afectează partea dreaptă a creierului (zona frontotemporală) după ce a dezvoltat o neputinţă pe partea stângă. Fiica ei cea mai vârstnică le-a spus medicilor din spital să-i spună mamei ei că a avut un „atac cerebral". Atunci când doctoriţa azilului soseşte în apartamentul ei, dă peste toate cele trei fiice ce vor s-o întâlnească încă dinainte de a li se permite accesul la mama lor. Fiica cea mai mare insistă din nou ca medicul azilului să nu împărtăşească mamei lor nici o informaţie cu privire la diagnosticul sau prognosticul bolii. Fiica mijlocie este ambivalenţă, iar mezina insistă că mama ei are nevoie să ştie cum stau lucrurile. O discuţie aprinsă se iscă atunci între fiice.

Aici se prezintă o situaţie în care diferitele personalităţi şi roluri ale fraţilor din cadrul unei familii pot avea un impact dramatic asupra dezvoltării suferinţei sociale. Ordinea naşterii poate avea un anume impact asupra definirii abordărilor diferite şi conflictuale ale celor trei surori. Fiica cea mai mare se poate să fi exercitat întotdeauna într-un anume grad un rol protector sau de control în familie, şi acest lucru se poate traduce în nevoia ei de a controla fluxul informaţiei în timpul vizitelor efectuate de echipa medicală a azilului. Pentru mulţi oameni, numirea unei probleme o face să fie reală. Dorinţa ei de a o proteja pe mama sa de veştile proaste poate fi motivată la un astfel de nivel fundamental. Fiica mai mică poate să exprime o provocare la adresa rolului asumat de conducere al surorii mai mari în familie prin pledoaria ei pentru o dezvăluire deplină, ca şi prin efectuarea unei cereri din respect pentru autonomia mamei sale. Sora mijlocie poate să funcţioneze într-un rol banalizat de făcător de pace în încă un conflict între sora mai mare şi cea mai mică. Aceste tipuri de dinamici familiale pot fi mai predictive cu privire la conflictul dintre surori decât orice proces raţional bine-definit.

Profunzimea temerii pe care fiecare dintre surori poate s-o resimtă cu privire la viitorul mamei lor poate guverna intensitatea şi vehemenţa discuţiei lor aprinse. Suferinţa mamei este intensificată şi mai mult de vederea fiicelor ei cum se ceartă pentru ea. Există vreo cale de a rezolva acest lucru fără a spori conflictul în familie? Echipa de asistenţă medicală poate fi capabilă să dejoace şi într-o anumită măsură să înlocuiască polemica suplimentară dintre fiice întrebând-o pe mama lor care este înţelegerea ei cu privire la boala sa fără a-i spune diagnosticul. Destul de frecvent prin răspunsurile lor va deveni evident că pacienţii au o înţelegere mai limpede referitoare la diagnosticul şi prognosticul bolii lor decât apreciază cei iubiţi ai lor care caută să-i protejeze.

Modalităţi puternice de a intensifica suferinţa socială sunt să insişti ca secretele să fie păstrate şi adevărul să fie tăinuit. Un asemenea comportament este adesea raţionalizat prin insistenţa că este singurul lucru plin de compasiune ce se poate face în împrejurările date. în timp ce adevărul, care poate fi foarte dureros, n-ar trebui să fie niciodată impus cu forţa suferindului, există şi căi mai blânde de a oferi ceea ce trebuie în cele din urmă să fie revelat, căci altfel ceea ce ar fi putut să fie o relaţie onestă bazată pe încredere se va spulbera. In orice caz, imaginaţia pacientului poate să evoce destule viziuni înfricoşătoare pentru a substitui adevărul.

Multe aspecte ale suferinţei sociale pot fi pe deplin manifestate numai pe parcursul interacţiunilor între persoane apropiate în interiorul relaţiilor. Rolurile adoptate în cadrul conversaţiilor, tonul vocii utilizat şi chiar limbajul corporal al participanţilor pot fi cu adevărat revelatoare. Reacţiile unui pacient la contactele sociale strânse în timpul discuţiilor referitoare la priorităţile şi la scopurile îngrijirii - cu soţul/semnificativul celălalt, membri ai familiei şi prieteni - pot evidenţia multe elemente de ruptură în relaţii ce vor influenţa tulburarea pacientului şi vor identifica totodată sursele ascunse ale suferinţei sociale. Impactul suferinţei pacienţilor asupra suferinţei îngrijitorilor lor poate deveni evident în contextul unei familii care se reuneşte sau în cazul unei vizite la domiciliu. Odată cu rapidele schimbări care afectează relaţiile tradiţionale în cultura apuseană modernă, poate fi de folos să explorăm pe scurt ce se înţelege prin „familie". Durata, profunzimea şi intensitatea relaţiilor cu pacientul pot reprezenta indicatori mai buni ai nivelului suferinţei produse în martori la suferinţa pacientului decât relaţia formală specifică. Astfel, unele dintre cele mai strânse relaţii între persoane (d.ex., semnificativul celălalt/partenerul) pot să nu aibă o recunoaştere legală formală ca în căsătorie, iar o astfel de situaţie poate duce la un conflict dificil şi uneori dureros în care un pacient pierde capacitatea de a lua decizii, şi ruda cea mai apropiată legal e solicitată să devină surogatul decidentului.

Intâlnirile de familie reprezintă oportunităţi cruciale pentru îngrijitori de a explora şi a naviga în apele uneori turbulente şi chiar amăgitoare ce definesc diversele relaţii care sunt atât de critice în vieţile celor ce suferă. Pe parcursul unei întâlniri familiale, natura şi măsura relaţiilor care îl conectează pe suferind cu alte persoane pot fi definite nu numai pentru a identifica surse de sprijin reciproc în casă, ci şi pentru a clarifica universul mai larg al conexiunilor sociale de care se bucură persoana suferindă. Istoria personală a contactelor sociale, gradul de conectare socială a cuiva sunt strâns corelate cu deţinerea unui istoric de durere cronică. Cei care experimentează o durere cronică au de regulă reţele sociale restrânse şi sunt mai izolaţi de tovarăşii lor umani.

Daniel B Hinshaw

Fragment din cartea "Suferinta si natura vindecarii", Editura Sophia

Cumpara cartea "Suferinta si natura vindecarii"

Pe aceeaşi temă

28 Iunie 2019

Vizualizari: 200

Voteaza:

Suferinta sociala - aspectul comunitar 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

suferinta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE