Aparent, copilul nu are nicio grija, cu toate acestea lucrurile nu stau de loc asa. Iata de ce:
Imediat dupa nastere il iau in primire niste brate cu maini puternice, care il intorc pe toate fetele si apoi Oamenii mari decid ca el trebuie sa stea intr-o anume pozitie, alta decat cea fetala. Va imaginati ca trecerea brusca de la o postura la alta este floare la ureche? Nu, va asigur ca nu este.
Fragila si micuta fiinta, de multe ori are nevoie de un plus ajutor inca de la nastere , asa se face ca unii ajung in incubatoare. Sa fie oare un semn de protest? Sa mai fi dorit ei inca ocrotirea uterului matern ? Pentru ambele intrebari am un singur raspuns: posibil.
Prin joc, dragoste si ocrotire copilul este pregatit in fiecare zi pentru marea aventura numita viata. In fiecare zi invata ceva, plange pentru ca il doare, ii este frig sau prea cald, ii este foame sau sete. Plange cand este singur . Singuratatea poate fi exprimata si traita de copil ca frison sau ca abandon. Poate ca citind aceste randuri intelegeti cat de vechi si de cunoscute ne sunt sentimentele de frica, frig, insingurare . Da, le invatam din primele zile de viata si le pastram daca nu se preocupa parintii sa le vindece.
Cum pot fi vindecate ? Un prim pas ar fi ca pana la varsta de 5 luni sa nu lasati copilul sa planga ci sa-i vorbiti incercand sa-l linistiti, alungandu-i fricile, asigurandu-l ca este un copil minunat , ca nu l-ati parasit si nici nu se va intampla asta.
Jocul cu copilul nu trebuie sa se rezume la pupat si gadilat , chiar daca aveti dovada clara ca bebe se bucura si va rasplateste cu ras cristalin uneori intrerupt de sughituri.
Nevoia mamei de continere a micutului o fac sa exagereze cu aceste gesturi care pot face din copil un rasfatat.
Si ce-i rau in a fi rasfatat ? Nimic pana cand incep manifestarile opozitioniste. Nimic pana cand va incepe sa refuze mancarea ori sa doarma in patul lui;asta in prima etapa urmand ca situatiile sa se diversifice cu varsta.
Nu incercati sa negati , stiu ca multe mame au spus "il iubesc atat de tare ca-mi vine sa-l mananc" ( nevoia de continere) sau "tipa atat de tare ca uneori iti vine sa-l arunci". Copilul simte si descifreaza limbajul nonverbal mult mai bine decat adultul ;gesturile dumneavoastra insotesc gandurile, care sunt preluate de copil.
Jocul cu copilul este diferit de jocul fetitei cu papusa . Copilul este o persoana! Nu confundati nevoile dumneavoastra cu nevoile copilului. Beneficiile jocului, pentru copil, pot fi uriase , depinde insa daca parintele incearca jocuri distractiv educative si de interactiune, ori se rezuma la a oferi placere copilului si siesi .
Obisnuit cu parintii copilul va prefera interactiunea cu adultii , dar va veni desigur momentul integrarii , mai greu sau mai usor, si interactiunea cu egalii de varsta.
A crescut si acum este la cresa sau la gradi. O noua incercare pentru copil. Sunt mai multe jucarii, dar nu le poate avea pe toate pentru sine.
Cum sa imparti jucariile cu ceilalti ? Mami a spus ca totul e al meu!
Pe cine sa creada copilul ? Pe mami desigur.
O adevarata drama se poate declansa pentru ca am uitat sa facem mentiunea ca doar jucariile de acasa ii apartin.
Situatia se poate repeta si in parc unde nu va imparti jucariile personale cu ceilalti copii, dar va pleca cu o jucarie care nu-i apartine . In aceasta situatie , acceptata de parinti se transmite un alt mesaj gresit. Copilul care tipa sau plange mai tare va pleca cu jucaria celuilalt, care va cere ajutor din priviri insa tot ce primeste este un linistitor lasa ca tu mai ai, uite ce tare plange. Greseste si parintele care accepta jucaria doar pentru a-si linisti copilul, apoi pleaca cu promisiunea ca maine o va restitui.
Ce simte copilul ce tocmai s-a despartit, fara voia lui, de o jucarie si nici mama nu l-a ajutat sa o recupereze ? Poate invata in felul acesta sa accepte o pierdere, dar sigur ii va fi foarte greu sa inteleaga de ce mama nu l-a sustinut.
Ceea ce am descris se numeste comportament, iar comportamentul se invata. Ca orice lucru invatat, el poate fi corectat. Mesajele corecte sau incorecte primite in copilaria mica se mentin si sunt exprimate mai tarziu in viata prin binecunoscutul " asa sunt eu !"
Jocul "de-a doctorul" este un joc , care trebuie introdus si jucat in familie pentru ca familia este cea care il va duce pe bebe la medic. Cine este medicul? Este personajul pozitiv care are grija de noi sa fim sanatosi sa ne putem bucura in voie de joc, de natura, de prieteni.
Daca veti apela la formula " vine doctorul rau , care face injectii" cu scopul a-l determina pe copil sa doarma,sa manance ori sa stea cuminte comiteti o alta eroare. Odata ce ati sadit in mintea copilului frica de medic si ati transmis mesajul de pedeapsa riscati sa va confruntati cu dificultati ce pe moment nu le imaginati Pe creierul copilului s-a setat informatia ca mersul la medic este pentru a ne provoca o durere.
De cate ori am avut ocazia am spus si scris ca parintii sunt cei care ofera modele comportamentale copiilor lor. Oricat de tare v-ati supara pe mine este un adevar, il veti regasi in orice tratat de psihologia copilului, psihologie educationala, psihologie sociala si relationala, psihoterapie, neurologie.
Am fost intrebata, nu o data, de ce psihologii dau vina pe parinti pentru comportamentul copiilor . Eu as adauga in catagoria parintilor si pe bunici, care contribuie si ei la educatia copilului.
Cu ani in urma se vorbea de "cei 7 ani de acasa" si se intelegea prin aceasta ca parintele s-a preocupat si l-a invatat pe copil regulile de buna cuviinta si ca pe acest teren sanatos copilul isi va construi si dezvolta personalitatea.
Renuntarea la norma a facut sa devina tot mai evidente comportamentele negative, frustrarea, lipsa de masura, comportamentele agresive.
In relatia cu propriul copil parintele este autoritatea , cu alte cuvinte stabileste norme comportamentale si educationale in concordanta cu propriile valori.
Psiholog Victoria C. Ion
Psiholog Victoria C. Ion
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.