Mărturisirea păcatelor aduce mângâierea dumnezeiască în suflet. Fără ea mustrarea conştiinţei nu va înceta să ne chinuie. Astfel, cel care nu se mărturiseşte îşi otrăveşte mereu sufletul şi îşi distruge şi trupul prin „viermele conştiinţei” care lucrează mereu înlăuntrul său.
Un om care nu se spovedeşte nu poate fi liniştit lăuntric. „Ca să simtă cineva odihnă trebuie să arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin mărturisire. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi mărturisindu-şi greşelile se smereşte, şi astfel deschide uşa cerului, lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează” (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 247).
Numai din baia duhovnicească a Tainei Sfintei Spovedanii, sufletul iese curat şi înnoit precum este sufletul unui copil (Serafim Alexiev, „Leacul uitat – Sfânta Taină a Spovedaniei”, Edit. Sophia, Bucureşti, 2007, p. 36).
Gândul mărturisirii ţine sufletul în frâu şi nu-l lasă să păcătuiască. Dimpotrivă, păcatele pe care omul nu se gândeşte să le spovedească, pe acelea le săvârşeşte fără teamă, ca şi cum s-ar afla în întuneric.
Dacă ne ruşinăm de oameni, cu atât mai mult ar trebui să ne ruşinăm de Dumnezeu, care cercetează toate câte se săvârşesc în întuneric. De aceea ar trebui să ne ruşinăm atunci când facem păcatul, nicidecum atunci când îl mărturisim. Puterea cea mai mare a omului este de a-şi mărturisi greşelile înaintea lui Dumnezeu şi de-a răbda ispitele şi încercările în toată viaţa lui, până la ultima suflare.
„Mărturisirea înseamnă ca păcătosul să se întoarcă de la păcat, să se îndrepte şi să se întoarcă la Dumnezeu. Vădirea păcatului nu este suficientă, căci trebuie şi o durere interioară a inimii pentru păcatele noastre” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, pp. 105-106).
Părintele duhovnicesc are un rol esențial în îndrumarea credincioşilor. Întrucât oamenii s-au îndepărtat de Taina Mărturisirii, de aceea îi stăpânesc gândurile şi patimile. Confruntaţi cu această realitate cotidiană, toţi ar trebui să conştientizeze că se chinuiesc pentru că sunt departe de Dumnezeu, nu se pocăiesc şi nu-şi mărturisesc păcatele lor.
„Lucrarea duhovnicului este o lucrare de tămăduire lăuntrică. Nu există vreun medic mai presus de un duhovnic experimentat, care insuflă încredere prin sfinţenia sa, care îndepărtează de la făpturile cele sensibile ale lui Dumnezeu gândurile ce li se aduc de tangalaki (cuvânt folosit de Sf. Paisie pentru diavol) şi care vindecă suflete şi trupuri fără medicamente, ci cu harul lui Dumnezeu” (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 272).
Astăzi, lucrul cel mai necesar este ca oamenii să afle un duhovnic, să se spovedească, să-i acorde încredere şi să se sfătuiască cu el. Dumnezeu vrea ca omul să se îndrepteze prin om. Pentru aceasta El rânduieşte astfel încât omul să-l smerească pe om.
De aceea, în viaţa noastră avem nevoie de un povăţuitor duhovnicesc. Pentru a merge pe calea mântuirii, orice credincios trebuie să aibe un duhovnic care să-l povăţuiască, altfel cu greu va ajunge la liman. Oricât de înţelept ar fi, dacă încearcă să-şi rezolve singur problemele, riscă să rămână în întuneric, deoarece se mişcă cu încredere în sine şi cu mândrie.
În schimb, cel care se smereşte şi merge cu râvnă curată la duhovnic pentru a-i cere sfat, acela primeşte răspunsul de la Dumnezeu, prin părintele său duhovnicesc.
„Oricât de duhovnicesc ar fi cineva şi oricât de bine şi-ar aranja problemele sale, nu se poate odihni, pentru că Dumnezeu vrea ca omul să fie ajutat de om şi să se îndrepte prin om. Astfel le iconomiseşte Bunul Dumnezeu, ca omul să se smerească.
Trebuie ca fiecare să-şi spună duhovnicului gândurile şi stările prin care trece, ca să-l sfătuiască, iar nu să hotărască singur în problemele grele, nici să înfrunte singur greutăţile ce le întâmpină în nevoinţa lui, făcând experienţe pe sine, pentru că ispititorul îl va încurca şi-i va pricinui probleme. Unii ajung la punctul în care îşi dau singuri canoane. Lucrurile acestea sunt foarte primejdioase” (Ibidem, p. 249).
Sf. Paisie Aghioritul amintea şi de unii oameni care se amăgesc, spunând că nu merg să se spovedească întrucât nu găsesc duhovnici buni.
„Acestea sunt îndreptăţiri. Fiecare duhovnic are putere dumnezeiască, din moment ce poartă epitrahil. Săvârşeşte Taina, are har dumnezeiesc şi atunci când citeşte rugăciunea de iertare, Dumnezeu şterge toate păcatele pe care le-am mărturisit cu pocăinţă sinceră. De noi depinde cât ne vom folosi prin Taina Mărturisirii” (Ibidem, p. 246).
Fără rugăciunea de iertare a duhovnicului, omul nu poate să lupte ca să se izbăvească de patimile lui, ci va avea în continuare căderi pentru că diavolul nu-şi pierde drepturile asupra sa. Cel care îşi dăruieşte inima întreagă lui Hristos şi se lasă cu încredere în seama duhovnicului experimentat, acela se leapădă cu uşurinţă de „omul cel vechi” şi păşeşte în siguranţă pe calea mântuirii. Însă, nu este bine ca cineva să-şi schimbe continuu duhovnicii, întrucât în felul acesta, nu poate prinde rădăcini duhovniceşti, întocmai ca şi planta care se răsădeşte mereu.
Acela care vine pentru prima dată la spovedanie trebuie să facă o mărturisire generală, pentru ca duhovnicul să-i poată afla boala lui sufletească şi să o vindece. Sf. Paisie sfătuia ca la început părintele duhovnicesc să încerce să îndrepte păcatele foarte serioase, să cureţe pe cele grele şi astfel credinciosul să devină mai dornic de a se îndrepta.
În acelaşi timp, orice om trebuie să se mărturisească chiar dacă are numai păcate mici. Părintele Paisie cerea fiecărui penitent să fie cât mai concret la spovedanie, să nu facă doar o mărturisire generală a păcatelor.
„Nu ajunge să spună cineva, de pildă, invidiez, mă mânii, etc., ci trebuie să spună căderile sale concrete pentru ca să poată fi ajutat. Şi atunci când este vorba de ceva grav, precum este viclenia, trebuie să spună şi cum a gândit şi cum a acţionat, căci altfel îşi bate joc de Hristos. Dacă omul nu mărturiseşte adevărul la duhovnic, nu-i descoperă greşeala sa astfel ca să-l poată ajuta, păţeşte vătămare, precum cel bolnav îşi pricinuieşte un mare rău sănătăţii sale atunci când îşi ascunde de medic boala sa” (Ibidem, pp. 262-263).
Cuvioşia sa insista şi asupra faptului că, atunci când un om oarecare nedreptăţeşte sau răneşte prin comportamentul său pe altcineva, trebuie ca mai înainte să-i ceară cu smerenie iertare şi apoi să-şi mărturisească căderea sa duhovnicului, ca astfel să primească iertare de la Dumnezeu.
„Prin urmare, totul este harul lui Dumnezeu. De aceea un suflet poate fi ajutat numai de un duhovnic harismatic, care are credinţă, iubeşte sufletul şi împreună-pătimeşte cu el, pentru că ştie marea lui vrednicie. Unul ca acesta îl ajută în pocăinţă, îl uşurează prin mărturisire, îl eliberează de nelinişte şi-l povăţuieşte la rai sau alungă gândul cu care vicleanul chinuieşte sufletul sensibil şi îl vindecă” (Sf. Paisie Aghioritul, „Epistole”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 103-104).
Asupra celui ce se spovedeşte şi are inimă curată, vrăjitorii nu pot să lucreze cu diavolul ca să-i creeze probleme, întrucât harul dumnezeiesc îl ocroteşte, dovadă că mărturisirea sinceră şterge păcatele şi pierde drepturile vrăjmaşului.
În legătură cu soarta diavolilor, Părintele Paisie zicea că diavolii s-au îndepărtat de Dumnezeu din mândrie şi continuă să se depărteze şi să rămână nepocăiţi. Dacă ar spune un „Doamne miluieşte”, atunci Dumnezeu ar face ceva şi pentru ei. Dar vrăjmaşul nu se îndreaptă, pentru că nu vrea să se smerească, în timp ce omul, numai când nu vrea, nu se îndreaptă.
„De aceea nici un păcătos nu trebuie să deznădăjduiască vreodată. Ajunge numai să se pocăiască, deoarece păcatele lui sunt mai puţine decât ale diavolului şi are şi circumstanţe atenuante, fiindcă a fost plăsmuit din pământ şi a alunecat şi s-a murdărit din neatenţie. Dar noi nu avem nici o justificare, căci nu vrem să ne pocăim şi să ne spovedim, ci vrem să rămânem în noroi” (Ibidem, p. 84).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
Publicat in : Acatiste -
Spovedania si iertarea pacatelor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.