Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase, şi a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt.

Tâlcuire
Aşadar, Melodul adaptează Irmosul acesta atât la Oda a sasea, a lui Iona, cât şi la praznicul învierii; preluând cuvântul acela a lui Iona, care spune „Coborâtu-m-am în pământul ale cărui zăvoare", şi întorcându-se spre Hristos, I se adresează Acestuia astfel: O, Dumnezeu-omule, Iisuse Hristoase, Tu Te-ai pogorât întru cele mai de jos ale pământului, în iad; şi pogorându-Te acolo ai zdrobit încuietorile cele veşnice, care ţineau din veac pe cei ferecaţi în iad. „încuietorile cele veşnice" ne arată că drugii aceia erau
fixaţi bine şi sigur şi că nu au putut fi zdrobiţi din veac de nici un om.

Aşa că şi Sever pune acest verset biblic în legătură mai degrabă cu Hristos decât cu Iona; căci nu Iona s-a pogorât cu adevărat în acest [loc de sub] pământ, ci Domnul, Care, în acord cu prorocia lui Isaia, a zdrobit porţile cele de aramă şi a sfărâmat zăvoarele cele de fier: „Eu voi merge înaintea ta şi drumurile cele muntoase le voi netezi, voi zdrobi porţile cele de aramă şi încuietorile cele de fier le voi sfărâma. Şi îţi voi da ţie vistierii ascunse, bogăţii îngropate în pământ"; prin urmare, sfărâmarea zăvoarelor de fier a fost preluată din Isaia, şi nu din versetul de mai sus al [cărţii] lui Iona, dat fiind că acolo nu se face referire la sfărâmare.

Aşadar, Melodul încheie astfel: de vreme ce Tu, Doamne, ai sfărâmat zăvoarele iadului, ai înviat din mormânt a treia zi, în chipul în care şi Iona a ieşit din chit, aşa cum şi Tu ai
prezis: „precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi". Iar purtătorul de Dumnezeu Maxim tâlcuie anagogic versetul de mai sus, zicând: „Prin pământul cel gras a înţeles deprinderea [înrădăcinată a] răutăţii, prin încuietorile veşnice - alipirea pătimaşă de cele materiale, care statornicesc deprinderea cea mai rea".

Nota:
Cu privire la acest tropar trebuie menţionate două lucruri; mai întâi că învierea lui Hristos s-a petrecut a treia zi, iar apoi pricina pentru care s-a petrecut a treia zi. Privitor la primul lucru, spunem că Biserica lui Hristos socoteşte începutul zilei seara, nu dimineaţa; de aceea şi Anastasie Sinaitul, episcop şi martir, a spus: „In acord cu învăţătura mozaică despre facerea lumii e cu neputinţă de susţinut că noaptea premerge zilei, fiindcă firea Luminii adevărate a creat mai întâi ziua; şi apoi s-a făcut seară, apunând lumina - „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi" [Fac. 1, 5]. Dar pentru că atunci când cineva e în Hristos, e făptură nouă, aşa cum spune Apostolul [Gal. 6, 15], Biserica lui Hristos nu mai urmează ştiinţei mozaice fiindcă ar urma că Hristos a înviat sâmbăta; pentru aceasta Dumnezeu a rânduit şi a poruncit iudeilor să înceapă sâmbăta de vineri seara, ca să nu aibă vreo pricină întemeiată împotriva noastră, care începem duminica de sâmbătă seara.

Iar Dumnezeu a făcut aceasta ca să afli că am venit din întuneric la lumină" (Răspunsul la întrebarea 87). Aşadar, pentru că Hristos a murit în Vinerea Mare la ceasul al nouălea, iar vinerea începe în seara zilei de joi - iată o zi; căci partea se ia ca un întreg; de asemenea, din seara zilei de vineri şi până în seara zilei de sâmbătă avem ziua întreagă de sâmbătă, care alcătuieşte cea de-a doua zi; iar duminica, ce începe din seara zilei de sâmbătă, se încheie în seara zilei de duminică - iată şi a treia zi, în care a înviat Domnul după ceasul al şaselea din noapte. In felul acesta avem numărul cel mai probabil al celor trei zile ale învierii Domnului; legea aceasta a fost predată iudeilor în cartea Leviticului de către Dumnezeu, Care porunceşte: „din seara zilei anterioare şi până în seara zilei următoare să prăznuiţi sabatul ["ziua de odihnă]" (Lev. 23, 32 [LXX]). Iar Biserica urmează acestei legi.

Referitor la cel de-al doilea lucru, adică la motivul pentru care învierea Domnului s-a petrecut a treia zi, Macarie Hrisocefalul spune aşa: „Căci se cuvenea ca minunea Ridicării să aibă loc în decursul celor trei zile şi în vremea în care cei ce păzeau [mormântul] se aflau încă acolo, căci atâta timp cât străjerii erau de faţă, [învierea] avea să fie mai presus de orice bănuială, dacă însă s-ar fi petrecut mai târziu [în absenţa străjii], învierea ar fi trezit suspiciuni. Căci ceea ce se petrece mai repede arată putere, iar ceea ce întârzie - slăbiciune; că ar fi putut să ridice Templul [Trupului Său, cf. In. 2, 19] îndată ce Şi-ar fi dat sfârşitul şi odată cu venirea morţii; dar spre a se proba mai presus de îndoială taina morţii [Sale] şi ca nimeni să nu aibă ceva de zis spre tăgăduirea acesteia a înviat după trei zile; apoi, de asemenea, [a înviat după trei zile] ca să nu fie defăimată revenirea la viaţă din pricină că ar fi rămas în puterea morţii prea mult; nici El nu a acceptat ca intervalul de trei zile să se împlinească desăvârşit, ci a înviat chiar înainte de împlinirea celor trei zile, ceasul învierii nefăcându-l cunoscut nimănui; de aceea nu a fost cu putinţă să se vorbească despre aceasta în Evanghelii, ci se pomeneşte doar de ajungerea Miroforelor la mormânt, de venirea în grabă a Ucenicilor şi de prezenţa îngerilor („Cuvânt la înviere"); acestea au fost adunate de Macarie Hrisocefalul cel cu gură de aur.

Sfantul Nicodim Aghioritul

Fragment din cartea "Talcuire la canonul Ziua Invierii al Sfantului Ioan Damaschinul", Editura Sophia

Cumpara cartea "Talcuire la canonul Ziua Invierii al Sfantului Ioan Damaschinul"

• Duminica - Ziua Domnului - Ziua invierii
  Publicat in : Dogma