Teologie, cultura si literatura: un raport sau mariaj aproape uitat!

Teologie, cultura si literatura: un raport sau mariaj aproape uitat!

Teologie, cultură și literatură: un raport sau mariaj aproape uitat!...

Această axiomă este mai veche decât credem. Clement Alexandrinul (secolul II) o știa și el; Stromatele sale sunt țesături de literatură, filozofie și teologie – toate intrate în slujba Cuvântului. Teologia antică nu a ignorat literatura păgână, ci a încercat, cel puțin apologetic, să o citească în cheie creștină. Teologia bizantină a creat poezie de înaltă clasă (prin marii imnografi, ca de pildă Sf. Roman Melodul, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Cosma de Maiuma); ea a hrănit religios și estetic zeci de generații. Iar așa numita „teologie țărănească” autohtonă (pentru a-l parafraza pe Costion Nicolescu) nu ar putea fi separată de literatura populară: un tot unitar în care religiozitatea a fecundat creația literară, iar aceasta a dat religiozității lumini de gând, intuiții de neașteptată profunzime. Iar modernii? Aici, relația a devenit una mult mai complicată. Literatura s-a rupt în mod firesc de atotprezența temei religioase (inerentă medievalului), iar teologia (pribeagă până spre mijloc de secol XX prin labirinturi scolastice uscate, antipoetice) a ignorat literatura, tratând-o ca pe ceva profan. Biserica a căutat și apreciat doar literatura de factură religioasă, pe cea pedagogic-moralistă sau pe cea eroic-mitică. Nu-i poți reduce însă pe marii clasici la filonul lor religios (deși, în mare parte, existent). Gândul despre Dumnezeu, despre veșnicie, despre sensul spiritual al vieții este prezent și acolo unde nu se vorbește în mod explicit despre Dumnezeu, îngeri și rugăciune.

Acest element implicit – câteodată chiar mai profund decât religiosul declarat, afișat, asumat – i-a scăpat teologiei românești, rămânând exclusiv în seama criticii literare. Dacă pe Lucian Blaga, pe Tudor Arghezi (ca să nu mai vorbim despre poeții mistici prin excelență, ca Vasile Voiculescu) îi mai găsim tratați și citați în discursul teologic, poeții începând cu generația 1960 sunt ignorați aproape în totalitate. Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Cezar Baltag etc. nu au fost încă descoperiți ca parteneri de dialog de către teologia românească. Relevanța lor? Ar fi pueril să o reduci la câteva lozinci. Fără ei și alți poeți contemporani, cum vrei să înțelegi interogațiile și sensibilitățile omului de azi, trăirile sale mai mult sau mai puțin mistice, abisurile sale? Cum vrei să glăsuiești despre Frumos fără să fi intrat în atelierele Poeziei? Cum vrei, ca om tributar limbajului și ritmurilor modernității, să trăiești în duhul Psalmilor, dacă psalmii nenumărați ai secolului XX nu te-au mișcat niciodată? Momentan, este foarte puțin trafic la intersecția teologiei cu poezia. Chiar și Ioan Alexandru, care în anii 1970 a hrănit poetic o generație de teologi și intelectuali creștini, a căzut între timp în uitare. Există însă și excepții de omiletică pătrunzătoare, vie, hrănită din surse poetice: Părintele Teofil Părăian o cita în mod neîntrerupt pe Zorica Lațcu, deschizându-le astfel multora gustul pentru poeticul religiozității și pentru teologia poeziei.

Există însă aceștia doi, care nu au căzut în uitare. Cei care ne pot aduce aminte de această moștenire stimulatoare sunt părintele Nicolae Steinhardt și mitropolitul Bartolomeu Anania. Ei au fost și sunt acasă în ambele lumi: atât în cea literară, cât și în cea a Bisericii. Pe Nicolae Steinhardt nu îl putem reduce la Jurnalul fericirii (deși el este o capodoperă literară, precum și un punct teologic de referință), și nici pe mitropolitul Bartolomeu la diortosirea Sfintei Scripturi: operele lor literare, respectiv de critică literară ne deschid o cale necrispată, suverană și perfect racordată la contemporaneitate de a fi creativ și religios deopotrivă. Citind cele două volume de Corespondență ale lui Steinhardt[1], descoperi efervescența neobosită cu care autorul devorează și comentează copios noile apariții literare anglo-saxone și franceze. Asta, lăsând la o parte asiduitatea cu care recenzează până în pragul morții literatura română contemporană (a se vedea Monologul polifonic[2]).

Prin monahul de la mănăstirea Rohia, Ortodoxia își pierde orice fel de complex sau chiar anxietate culturală față de modernitate. Asta pentru că Steinhardt-cărturarul este în același timp, fără a epata, Nicolae Steinhardt-gânditorul creștin. Cum e posibil așa ceva? Răspunsul îl dă chiar el: fără a cădea „în regretabila confuzie între etic și estetic“ (adică fără să judece o operă potrivit relevanței ei etice, moralizatoare), el e convins că orice mare carte „nu se poate să nu constituie și un lăcaș de taină pentru… adevăruri de taină“[3]. Criticul literar Nicolae Steinhardt este un căutător de comori spirituale, de sensuri, într-un ocean literar în continuă extindere. Fără a fi teolog de formație, el gândește teologic, face teologie înotând prin literatură. Este memorabil entuziasmul mărturisit de Steinhardt lui Virgil Nemoianu, într-o scrisoare din anul 1974, după citirea Portocalei mecanice de Anthony Burgess: el o consideră drept o capodoperă, recunoaște că a citit-o cu „pasiune, înfrigurare și lacrimi“ și adaugă: „...știut fiind că orice capodoperă de la Dumnezeu este, de la Tatăl, de la Fiul și de la Duhul Sfânt“.[4]

Desigur, atât părintele Nicoloae Steinhardt, cât și mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania sunt unici. Sintezele lor sunt unice, inimitabile. Epigonicul, imitația searbădă, deși născută din admirație, ar fi o contra-mărturie a moștenirii lor. Așa cum „poetul nu e tipicar, lozincar, stereotip, complezent“ (Nicolae Steinhardt), nici teologul nu își poate împlini menirea prin repetiție moartă. Aici, teologul și poetul se întâlnesc: deși au vocații diferite, trebuie să se ferească de aceleași primejdii.

Însă sinteza unui Steinhardt și a unui Anania poate da curaj, poate impulsiona. Sau, măcar, ar trebui să trezească o poftă nepăcătoasă de literatură printre preoți, teologi, credincioși. Piața de carte este un bazar, fără dar și poate. Puțină orientare, puțină criteriologie, puțină rezistență în fața nonvalorii evidente nu strică. Însă asta nu este o scuză. În plus, există, pentru publicul autohton, puncte de reper: emisiunile lui Alex. Ștefănescu de la Trinitas TV ne-a oferit, de pildă, introduceri succinte, dar benefice, în cele ale literaturii. Lipsește încă pandantul teologic, care să completeze această bază indispensabilă (critica literară). El poate fi găsit punctual în recenziile părintelui Constantin Necula din Tribuna. Ca operă vizionară, de comentariu teologic al unui poet contemporan, rămâne însă, până în momentul de față, lucrarea Tablou cu orbi. Metalingvism și marginalizare. In memoriam Nichita (Fundația Anastasia, București 2013) a lui Sorin Dumitrescu; o astfel de lectură ar putea face școală. – Există, deci, puncte de orientare pentru cel care nu vrea să rătăcească prea mult. Deși căutarea poate fi și ea o experiență poetică și existențială bine-venită.

Pledoaria mea nu este doar ca preoții să fie îndemnați să citească, să citeze și să îndemne la mai multă literatură, în special la mai multă poezie. Asta, deși apelul tânărului Dumitru Stăniloae din anii 1930 către tinerii preoți transilvăneni să devină factori de cultură în comunitățile păstorite a redevenit trist de actual („funcţia culturală a preoţimii este în mod covârşitor una cu funcţia ei spirituală“, vezi „Fiinţa culturală a preoţimii astăzi“, Telegraful român nr. 25/19 iunie 1938).

Astăzi, la aproape 100 de ani, societatea se luptă cu un nou analfabetism, datorat înecării colective în digital. Suntem îmbuibați informațional și subnutriți cultural.

Pledoaria mea merge însă mai departe, înspre discursul teologic și înspre perioada de formare a viitorilor preoți. În teologia occidentală contemporană există un curent din ce în ce mai puternic de a valoriza teologic literatura contemporană. De a-L căuta pe Dumnezeu acolo unde El nu este tematizat apologetic, acolo unde nu există un mesaj religios explicit. Nu doar teologii sunt interesați de o arheologie vie în pământurile poeziei și ale altor opere literare, chiar și mulți scriitori contemporani se deschid spre a reflecta asupra credinței și necredinței, asupra eternității, asupra prezenței Negrăitului în operele lor. Primul pas l-a făcut acum peste jumătate de secol Hans Urs von Balthasar, cu monumentala sa Estetică teologică (tradusă, în sfârșit, în limba română la Galaxia Gutenberg[5]).

Între timp, impulsul său, considerat extravagant la acea dată, a făcut școală. Editura Patmos (Germania) are o întreagă colecție dedicată legăturii dintre teologie și literatură: de la studii de specialitate la eseuri despre spiritualitatea poeziei (la noi, Nichifor Crainic a avut singura tentativă notabilă în această direcție). Iar Editura Herder dedică, de asemenea, temei „poetică și religie“ o colecție proprie, care preia conferințele catedrei de poetică instituite la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Viena. Exemplele ar putea continua. Ele pot fi interpretate suficient și răutăcios drept o dovadă a faptului că teologia occidentală și-a pierdut contactul viu cu propriile surse și caută inspirație în literatura contemporană. O astfel de judecată își pierde coerența dacă începi să aprofundezi aceste proiecte.

Teologia oferă o hermeneutică, o perspectivă asupra unor intuiții literar-estetice, asumate existențial. Teologia nu își caută confirmarea prin literatură, nici invers: însă, utilizând o metodă prezentă deja la primii apologeți creștini (secolul II), teologia poate descoperi semințele Cuvântului împrăștiate în lumea largă a creației literare. A scoate la iveală toți acești logoi spermatikoi e un semn al trezviei teologice, nu o dovadă de plictis.

Concluzia este simplă: Ortodoxia românească are un potențial enorm în această direcție.

Referințe bibliografice:

[1] Mănăstirea Rohia/Polirom, Iași, 2021, respectiv 2022; cele două merită recenzate și discutate aparte, dincolo de elementele interesante legate de scrisorile cu oamenii Bisericii.
[2] Mănăstirea Rohia/Polirom, Iași, 2012.
[3] Ibidem, p. 25.
[4] N. Steinhardt, Corespondență, vol 1, Iași 2021, p. 297.
[5] Slava lui Dumnezeu. O estetică teologică (vol. I–VII), traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2019–2020.

Dr. Stelian Gomboş

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
373 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

02 Octombrie 2024

Vizualizari: 434

Voteaza:

Teologie, cultura si literatura: un raport sau mariaj aproape uitat! 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact