Şi cine ţi-a spus?
Şi cine ţi-a spus, prietene, că tu niciodată nu te vei frânge? Cine crezi că eşti? Noi toţi ceilalţi care cădem, care clacăm, crezi că suntem diferiţi? Nu eşti şi tu om?
Chiar dacă ţi-ar spune toţi cei din jurul tău că eşti puternic... Chiar dacă ar avea aşteptări de la tine... Ce înseamnă asta? Că n-ai dreptul să cazi? Lasă-i să vorbească. De ce dai importanţă la ce spune lumea? Lumea îşi vede de treaba ei. Vezi-ţi, deci, şi tu de a ta.
Incearcă să-ti relaxezi sufletul şi ia-o puţin altfel.
Eşti om.
Vei cădea. Vei plânge. Te vei frânge. Vei eşua. Vei păcătui.
Acum ce să facem...
Totul este să te ridici.
Totul este ca de fiecare dată să-ţi poţi şterge lacrimile.
Totul este să te poţi aduna şi să o iei iarăşi de la început.
Totul este să nu deznădăjduieşti în faţa oricărui eşec.
Totul este să te pocăieşti pentru toate greşelile, patimile şi păcatele tale, şi să-ţi pui ca obiectiv să nu le mai faci...
Găseşte moduri de a te odihni...
Trebuie să-ţi ieşi din ritm, pentru că la final nu-ţi va mai rămâne să dai nimănui nimic...
Poate vei spune că îndatoririle sunt multe sau că timpul este scurt şi că nu apuci să le faci pe toate.
Poate vei spune că toţi aşteaptă ceva de la tine. Poate vei spune că dacă nu te mişti tu, nimeni nu se mişcă.
Poate vei spune că aşa i-ai învăţat, iar acum lucrurile nu se mai schimbă.
Spune ce vrei... Dar dacă vei continua în ritmul acesta, te vei prăbuşi.
Iar dacă te vei prăbuşi atunci sigur nu vei mai putea oferi nimănui nimic.
De aceea îţi spun...
Găseşte moduri de a te odihni. Găseşte moduri de a-ţi încărca bateriile, de a-ţi goli mintea.
Uită-te puţin şi la tine... Şi nu te simţi vinovat. Asta nu înseamnă egoism.
Nu.
E o datorie.
E o condiţie.
Condiţia pentru a putea continua să oferi şi să te dăruieşti celor pe care-i iubeşti.
Pur şi simplu nu poţi.
Nu-ţi poţi construi fericirea pe nefericirea celuilalt.
Adânc în tine ştii că e aşa, oricât te-ai strădui să te ascunzi de şinele tău...
Fie că tu eşti intermediar, fie că tu însuţi înşeli, ştii că prin faptele tale răneşti lumea. Oameni, persoane, care au sentimente, care au suflet.
Chiar dacă găseşti o mulţime de justificări. Chiar dacă te prefaci că nu te interesează. Chiar dacă înăbuşi zi de zi în tine toate sentimentele de vinovăţie, prefăcându-te că nu se întâmplă nimic.
Adânc în tine ştii.
Ştii că tot ceea ce trăieşti acum nu are temelii. Ştii că nu poate avea viitor.
Chiar dacă te păcăleşti pe tine...
Ştii că viaţa pe care o trăieşti este o viaţă cu împrumut. Fericirea pe care o trăieşti este nefericirea altuia.
Şi de aceea nu va înflori. Nu va răsări nimic din ea. Nu se va schimba nimic odată cu trecerea timpului.
Ţi-ai clădit fericirea pe nefericirea celuilalt.
Ai greşit.
Insă acum s-a întâmplat.
Nu deznădăjdui.
Ia-o altfel.
Ia-o iarăşi de la început.
Şi străduieşte-te să nu mai aluneci din nou în aceeaşi greşeală.
O seară bună. Multă putere. Şi Dumnezeu să fie cu tine.
Nu există soţi perfecţi,
nici părinţi perfecţi...
Nu există soţi perfecţi, nici părinţi perfecţi. Nu există nici relaţii perfecte, căsnicii perfecte sau familii perfecte.
Există oameni care, pentru a reuşi să fie împreună, îşi calcă pe egoism. Care suferă în fiecare zi, care învaţă să înghită cuvintele şi capriciile celuilalt, care se luptă să scoată din vocabularul lor cuvinte precum „eu" sau „al meu". Oameni care ştiu să spună „iartă-mă". Oameni cu patimi, oameni cu slăbiciuni, însă oameni care ştiu să se smerească şi s-o ia din nou de la capăt. Există oameni pe care nimeni nu i-a învăţat să fie părinţi, însă luptă din toate puterile pentru a creşte copii corecţi.
Aceştia există...
Nu există soţi perfecţi, nici părinţi perfecţi. Toate acestea sunt poveşti...
Există împărţirea îndatoririlor şi lupta comună.
Doar acestea există.
Doar când au nevoie de tine.,.
Ia spune-mi...
Există în viaţa ta oameni care-şi aduc aminte de tine doar atunci când au nevoie de tine? Oameni care atunci când le e greu te consideră prietenul lor, însă când le merge bine dispar, şi nici măcar un cuvânt nu primeşti din partea lor?
Ce simţi faţă de ei? Ce crezi despre ei? Ce gândeşti?
Că simt nerecunoscători? Nemulţumitori? Oportunişti?
Simţi furie? Simţi mânie? Dezamăgire?
Asemenea oameni fiecare vrea să-i îndepărteze din viata lui...
Acum spune-mi şi altceva...
Tu ai făcut vreodată aşa?
Ai uitat vreodată de anumiţi oameni? I-ai rănit prin purtarea ta?
Spune-mi adevărul!
In toţi anii vieţii tale de până acum, ai fost fie şi măcar o dată nemulţumitor şi nerecunoscător?
Ce spui?
Răspunde-mi cu mâna pe inimă...
Nu i-ai uitat niciodată pe oamenii care te-au ajutat? Pe oamenii care te-au sprijinit?
Pe părinţii tăi? Pe prietenii tăi? Vreo relaţie de-a ta?
Crezi că te-ai purtat drept cu toţi?
Nu ştiu...
Fă-ţi autocritica. Şi dacă în socoteala ta vei vedea că şi tu ai rănit prin atitudinea ta, ai grijă să fii mai tolerant cu cei care-ţi întorc spatele. Aşa învaţă omul să iubească...
Iar dacă le-ai făcut pe toate drept, ce să zic, continuă aşa... în cazul acesta nu ştiu dacă-ţi pot spune ceva...
Să-ti fie teamă de două lucruri...
Am citit undeva...
„Să-ţi aminteşti şi să-ţi fie teamă de două cugete. Unul spune: «Eşti sfânt». Iar celălalt: «Nu te vei mântui»".
Şi aşa este dacă te gândeşti bine...
Nu. Nu eşti sfânt. Nici fără de greşeală. Nici fără de păcat Ai spus şi vorbe grele, ai rănit, cu sau fără voia ta, oameni, ai făcut şi greşeli în viată şi alte greşeli să fii sigur că le vei face iarăşi. Nu eşti sfânt. Ai grijă să ai mereu în minte asta şi în fiecare zi care se termină să-ţi faci socotelile, aşa încât să te străduieşti să nu mai cazi în aceleaşi greşeli.
Iar pe de altă parte... „Pentru mine nu există mântuire". Şi acest cuget este la fel de greşit şi primejdios. De ce deznădăjduieşti? Cine crezi că eşti tu, ca să nu greşeşti? Nu lăsa acest gând să crească în tine. Căci te va duce la abandonare, la predarea armelor, la delăsare, şi atunci într- adevăr nu va exista pentru tine nicio mântuire... Ridică-te! In luptă, în strădanie. Da. Vei face greşeli. Insă luptă-te neîncetat să le îndrepţi.
Am citit undeva...
„Să-ţi aminteşti şi să-ţi fie teamă de două cugete. Unul spune: «Eşti sfânt». Iar celălalt: «Nu te vei mântui»". Insă tu să zici „Dumnezeu va ajuta". Şi să te arunci iarăşi cu râvnă în luptă.
Eleftherios G. Eleftheriadis
Fragment din cartea "Din inima… Texte despre viata cotidiana si vesnicie", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Din inima… Texte despre viata cotidiana si vesnicie"
-
Reporterul, prin actul creatiei, are partasie cu vesnicia
Publicat in : Religie -
Vesnicia ascunsa intr-o clipa
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Cine iubeste tacerea, iubeste vesnicia
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.