În loc de prolog
Părinte Teofil, ce înseamnă să fii ucenic?
Să fii ucenic înseamnă să te lași îndrumat și modelat. Asta-i situația de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu știi tu mai multe decât cel care te îndrumă. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumă. Sfântul Apostol Petru, de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos: „Toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare și pentru că zici Tu” (Luca 5, 5). Asta înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele Arsenie Boca zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discuție.
O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”. Și a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înțelegi, dar mai târziu vei înțelege” (Ioan 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe și atunci a zis Domnul Hristos: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine” (Ioan 13, 8).
De unde înțelegem că ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă știi tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea față de duhovnic, în cazul acesta, sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă. (Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 169-170)
Despre ucenic, noviciat sau ucenicie
Ucenic[ebr. תַּלְמִיד(taḻmîḏ); gr. μαθητής, slav. ѹчєникъ (učenikŭ)] – are sensul de discipol, student, elev, urmaş (al unui artist sau filozof), învăţăcel etc. În limbaj comun, „ucenic” se referă la tânărul care se lasă îndrumat de un maestru, îndrumător sau un dascăl, devenind astfel elevul sau discipolul acestuia cu scopul de a deprinde o meserie sau activitate.
În tradiţia rabinică, se ştie că în perioada premergătoare războaielormacabeene (secolul al II-lea d.Hr.), ca răspuns la încercarea de înfiinţare a şcolilor de filozofie greacăla Ierusalim (cf. 1 Mac 1, 16 ; 2 Mac 4, 9-12), apare în iudaism „şcoala” sau „institutul” lui Rabbi. Cuvântul רַבִּי(rabî) este un derivat al adjectivului רַב(rab) – „mare” – şi are sensul literalde „marele meu (învăţător)”.În comunitatea iudeo-elenistică, el corespunde termenului grecesc de διδάσκαλος–„învăţător”. Cel care frecventa şcoala unui Rabbi era numit תַּלְמִיד(taḻmîḏ), de la verbul ebraic לָמַד(lāmad).
La şcoala unui Rabbi (numită apoi „şcoală rabinică”) se putea studia nu doar Legea scrisă mozaică, ci şi cea orală, cunoscută sub numele de „datina bătrânilor” (cf. Mc 7, 3-5; Mt 15, 2). Frecventarea şcolii presupunea din partea ucenicului un efort intelectual şi o lungă perioadă de pregătire. Doar astfel el putea să devină la rândul său un „înţelept” sau un „rabbi”, putând apoi să înveţe pe alţii şi să înființeze, să fondeze propria şcoală. Potrivit literaturii rabinice, au existat în vechime diverse şcoli ale rabinilor şi ale ucenicilor acestora ce purtau numele de „case” (cele mai renumite au fost „casa lui Hillel” şi „casa lui Șammai”), aflate adesea în contradicţie.
În şcolile rabinice, asemeni şcolilor de filozofie din Grecia antică, se preda mai mult oral: dascălul repeta de mai multe ori în faţa elevilor, din memorie, textul Legii mozaice.
Aceeaşi metodă de predare era folosită şi în transmiterea interpretărilor, comentariilor scripturistice sau maximelor morale, doar că acestea erau concentrate pe cât posibil în formule sintetice. Pentru a facilita învăţarea mnemonică, un Rabbi nu doar rostea textul cu voce tare, ci folosea şi recitarea cântată. Cât despre „ucenic”, acesta se folosea în principiu de două metode de învăţare: ascultarea şi observarea. Pe de o parte, el asculta şi înregistra toate cuvintele maestrului şi ale elevilor mai de seamă, punea întrebări, iar cu timpul participa la discuţii. Pe de altă parte, el observa şi urmărea gesturile învăţătorului, încercând să le imite. Descrierea diverselor metode de predare şi învăţare practicate în şcolile rabinice, colecţionate mult mai târziu în Talmud, transmit nu doar cuvintele, ci şi exemplele practice folosite de un Rabbi. Sfântul Apostol Pavel a fost şi el format prin aceste metode la şcoala lui Gamaliel, un învăţător de Lege vestit şi „cinstit de tot poporul” (cf. FA 5, 34; 22, 3; Gal 1, 14).
În Noul Testament, cuvântul μαθητής se întâlneşte de 233 de ori în cele patru Sfinte Evanghelii (72 în Mt; 46 în Mc; 37 în Lc; 78 în In) şi de 28 de ori în Faptele Apostolilor (dintre care o dată la feminin, în FA 9, 36: μαθήτρια). Cât priveşte verbul corespondent, μαθητεύω (a fi ucenic, a învăţa, a se instrui), acesta se găseşte doar de trei ori în Evanghelia după Matei (Mt 13, 52; 27, 57; 28, 19) şi o dată în Faptele Apostolilor (FA 14, 21).
Acest cuvânt este folosit în cele patru Evanghelii pentru a-i indica în mod special pe cei care L-au considerat şi acceptat ca Învăţător al lor pe Iisus Hristos. Cu acest termen se identifica atât mulţimea care-L urma pe Iisus Hristos: „mulţime multă de ucenici ai Săi” (Lc 6, 17), „toată mulţimea ucenicilor” (Lc 19, 37), cât şi un grup mai restrâns: „A ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli” (Lc 6, 13).
Chiar dacă nu a fost un „rabbi” în sensul tradiţiei evocate mai sus, Iisus Hristos învăţa şi discuta în sinagogi (cf. Mc 1, 21-28; 6, 29; Mt 4, 23; 9, 35; 12, 9-14) şi în Templul din Ierusalim (cf. Mc 11, 27-12, 44). El a fost considerat de mulţime un învăţător al Legii, fiind solicitat să răspundă nu doar problemelor religioase, ci şi celor juridice ale conaţionalilor Săi (cf. Lc 12, 13-15).
În Faptele Apostolilor, cei care credeau în Iisus Hristos, fie că L-au cunoscut sau nu în timpul vieţii Sale pământeşti, primesc denumirea de „ucenici”. Astfel, după Cincizecime, termenul „ucenic” devine sinonim cu „cel ce urmează calea Domnului” (FA 18, 25), atât cu referire la membrii unei comunităţi, cât şi cu privire la persoane individuale. În anumite versete, „ucenicii” sunt identificaţi şi cu alţi termeni: „sfinţii” (FA 9, 41), „creştinii” (FA 11, 26) sau, simplu, „fraţii” (FA 11, 29; 15, 7-10; 21, 4-7). Probabil că pentru autorul Faptelor Apostolilor termenul de „ucenic” îi indica pe toţi cei care credeau în Iisus Hristos, de origine ebraică sau păgână, în timp ce „sfinţii”, „creştinii” sau „fraţii” erau membrii cu autoritate sau ocupând o anumită funcţie în Biserica primară (cf. FA 1, 15; 9, 13). Tot în Faptele Apostolilor, „ucenic” este folosit şi pentru a-i desemna pe însoţitorii lui Saul (viitorul Apostol Pavel) pe când acesta se găsea în Damasc: „Şi luându-l ucenicii lui noaptea, l-au coborât peste zid, lăsându-l jos într-un coş” (FA 9, 25).
Potrivit Sfintelor Evanghelii, Iisus Hristos a chemat să devină ucenici ai Săi oameni de toate felurile, indiferent de situaţia lor economică, nivelul de cultură, poziţia socială, caracterul moral sau viaţa religioasă. Printre ei găsim păcătoşi (cf. Lc 8, 2; 19, 1-10), vameşi (cf. Mc 2, 14), drepţi (cf. Lc 23, 50; In 1, 47), zeloţi (cf. Lc 6, 15; FA 1, 13), membri ai sinedriului (cf. In 7, 50), pescari (cf. Mc 1, 16), oameni bogaţi (cf. Mt 27, 57), persoane căsătorite (cf. Mt 8, 14), prostituate (cf. Lc 8, 2) etc. Condiţia pentru a deveni ucenic era doar aceea de a-L urma şi de a-i accepta învăţătura.
Din acest punct de vedere, apar diferenţe importante între ucenicii din şcolile rabinice şi cei care-L urmează pe Iisus Hristos. Aşa cum se întâmpla şi în cazul şcolilor de filozofie greacă, în şcolile rabinice ucenicul era cel care alegea şcoala şi dascălul; în Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos este Cel care-şi alege ucenicii, chemându-i să-L urmeze. Se pare că acest lucru explică de ce verbul μαθητεύω (care în greacă are atât sensul pasiv de „a fi ucenic”, cât şi sensul activ de „a face ucenici”) se întâlneşte doar de patru ori în Noul Testament, referitor la Iisus Hristos (cf. Mt 13, 52; 27, 57) sau la cei trimişi de El în misiune (cf. Mt 28, 19; FA 14, 21). Chemarea la ucenicie este exprimată în cele patru Evanghelii cu ajutorul verbului ἀκολουθέω (a urma)şi al expresiilor ἔρχομαι ὀπίσω (a merge după) şi δεῦτε ὀπίσω (a veni în urma cuiva). În limba greacă clasică, verbul ἀκολουθέω are sensul de „a călători împreună cu cineva”, „a însoţi pe cineva”, „a urma cuiva”. A urma învăţătura lui Iisus Hristos şi astfel a deveni ucenicul Său presupunea însă anumite condiţii: despărţirea de familie, de bogăţii, de situaţia socială etc. (cf. Mt 4, 20-22; Mc 1, 18-20; Lc 5, 11; 14, 26-28), un adevărat act de pocăinţă şi de renunţare totală de sine care poate merge până la a purta propria cruce împreună cu Iisus Hristos (cf. Mc 8, 34). Mântuitorul Iisus Hristos adresează invitaţia de a-L urma şi a deveni ucenici ai Săi chiar şi celor care se oferă spontan (cf. Mt 8, 19-22; Lc 9, 57, 59-61), însă aceştia sunt liberi să refuze, după cum arată cazul tânărului bogat (cf. Mt 19, 21; Mc 10, 21; Lc 18, 23).
În Noul Testament, ucenicii lui Iisus Hristos pot fi repartizaţi în trei grupuri concentrice:
1) În primul rând, un grup larg ce-i cuprinde pe toţi cei care-L urmau de bunăvoie pe Mântuitorul Iisus Hristos şi din care fac parte şi câteva femei (cf. Lc 8, 1-3). Dintre aceştia, Iisus Hristos îi va alege atât pe cei „doisprezece” apostoli (cf. Lc 6,13-17; Mt 8, 21), cât şi pe „alţi şaptezeci (şi doi)” pe care-i va trimite alături de ceidoisprezece să propovăduiască în oraşele şi satele unde El intenţiona să meargă (cf. Lc 10, 1). O parte Îl vor abandona pe Iisus Hristos pe parcursul perioadei de ucenicie sau noviciat (cf. In 6, 64-66), iar alţii vor prefera, din diverse motive, să rămână ucenici tainici ai Săi, precum Iosif din Arimateea (cf. Mt 27, 57) şi Nicodim (cf. In 19, 38).
2) Al doilea grup de ucenici este format doar din cei doisprezece „apostoli” care au fost chemaţi personal de către Iisus Hristos pentru a-L urma şi a învăţa la „şcoala” Sa (cf. Mc 3, 16-19).Numărul doisprezece are o semnificaţie simbolică, fiind numărul triburilor lui Israel. După ce I-au fost alături Mântuitorului Iisus Hristos în activitatea Sa publică vreme de trei ani şi jumătate, înainte de înălţarea Sa la cer ei primesc din partea Învăţătorului misiunea de a deveni la rândul lor învăţători: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28, 19).
3) În sfârşit, un cerc restrâns de ucenici format doar din Petru, Iacob şi Ioan, care Îl însoţesc pe Mântuitorul Iisus Hristos în anumite momente ale lucrării Sale, cum ar fi Schimbarea la Faţă (cf. Mt 17, 1-13; Mc 9, 2-13; Lc 9, 28-36), minunea învierii fiicei lui Iair (cf. Mc 5, 37-43; Lc 8, 51-56), rugăciunea din grădina Ghetsimani (cf. Mt 26, 36-46; Mc 14, 33-42). Aceştia trei erau „socotiţi stâlpi” ai Bisericii de Sfântul Apostol Pavel (Gal 2, 9).
Indiferent de grup, a fi ucenic al lui Iisus Hristos presupunea fidelitate absolută faţă de El, exprimată prin urmarea Lui şi prin practicarea învăţăturilor Sale (cf. Mc 8, 34-38; Lc 14, 26-33). Pentru cei doisprezece, mai ales, ucenicia a implicat însăşi abandonarea profesiei şi a familiei (cf. Mt 19, 27; Mc 10, 28; Lc 18, 29). După Învierea lui Iisus Hristos, ei au fost desemnaţi ca trimişi ai Săi, propovăduind în numele Său Evanghelia la toată făptura (cf. Mt 28, 19). O asemenea atitudine a trecut dincolo de relaţia normală dintre dascăl şi ucenic cunoscută până la acea vreme, ceea ce a dat cuvântului „ucenic” un sens nou. Însă toate aceste exigenţe nu se referă doar la cei care au fost primii ucenici şi care L-au cunoscut personal pe Mântuitorul: ele se adresează creştinilor din toate timpurile, care prin botez devin „ucenici” ai lui Iisus Hristos.
În loc de epilog
Înţelepciune biblică ori scripturistică: Ucenicul cel iubit
"Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus." (Ioan 13, 23)
În primele capitole ale Evangheliei după Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne întâlnim cu Apostolul Ioan, despre care se relatează că este fratele lui Iacov (Mt. 4, 21). Tot din acest verset aflăm că cei doi fraţi sunt "fiii lui Zevedeu". Potrivit tradiţiei, Ioan este fratele mai mic al lui Iacov. Ioan împreună cu fratele său erau numiţi de către Iisus "Boanerghes", adică "Fiii tunetului" (Mt. 3, 17).
Sfântul Apostol Ioan locuia în satul Besaida Galileii, situat în nordul Ţării Sfinte. Datorită faptului că satul avea deschidere la "Marea Galileii", Ioan şi fratele său Iacov se îndeletniceau, ca şi cei doi fraţi, Simon şi Andrei, cu "aruncarea mrejei în apă" (Mt. 4, 18), "dregerea mrejelor" (Mt. 4, 21), "căci erau pescari" (Mt. 4, 18).
Sfântului Apostol Ioan i se atribuie "Evanghelia după Ioan", trei Epistole şi Apocalipsa. În Evanghelia sa, Sfântul Apostol Ioan se intitulează "ucenicul pe care îl iubea Iisus" (In. 21, 20). Putem zări această apropiere şi în icoanele în care este reprezentată "Cina cea de Taină", deoarece Ioan stă "rezemat la pieptul lui Iisus".
Dacă parcurgem Noul Testament, vedem că Sfântul Apostol Ioan este alături de Mântuitorul Nostru Iisus Hristos în fiecare moment important al activităţii Sale. De pildă, după chemare este prezent la nunta din Cana Galileii, apoi la Schimbarea la Faţă a Domnului pe muntele Tabor, împreună cu Petru şi cu fratele său, Iacov. Tot alături de cei doi îl însoţeşte pe Hristos la rugăciunea din Grădina Ghetsimani după Cina cea de Taină. Este, de asemenea, prezent şi în momentul în care Iisus este arestat în faţa Grădinii Ghetsimani, unde ceilalţi apostoli de teamă îl părăsesc şi îl urmează pe Iisus până în sala de judecată. De acolo merge după Iisus Hristos pe Golgota, unde îl găsim la picioarele lui Iisus Hristos lângă cruce. De pe cruce, Iisus Hristos o încredinţează pe Maica Sa Sfântului Apostolul Ioan. După Înviere este primul apostol care merge la mormânt şi îl găseşte gol şi tot el este singurul care îl recunoaşte pe Iisus pe malul Mării Ghenizaretului.
Astfel, dacă dorim să parcurgem drumul anevoios al desăvârșirii și al mântuirii, ne putem folosi de exemplul pe care îl primim de la Sfântul Apostol Ioan, pentru că Dumnezeu ne întăreşte să-i urmăm în credinţă lui Iisus Hristos cu aceeaşi dragoste necondiţionată pe care a arătat-o şi Sfântul Apostol Ioan Mântuitorului nostru!...
Dr. Stelian Gomboș
Stelian Gombos
-
Duhovnicul, doctorul sufletului
Publicat in : Editoriale -
Duhovnicul sau psihologul
Publicat in : Editoriale -
Duhovnicul mare si duhovnicul mic
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.