Care este cauza principală a consumului de narcotice? Lipsa duhovniciei. Consumul de narcotice este un păcat comis cu bună ştiinţă, care cu timpul „odrăsleşte multe alte păcate. „Desfătarea“ adusă de narcotice este doar o iluzie, o amăgire, insuflată jertfei omeneşti de către demon. Iubirea de plăceri şi îmbuibarea pântecelui, iubirea desfătărilor trupeşti şi lenevia, înmulţite cu necredinţa sau cu puţina credinţă, cu neînţelegerea pricinilor şi a rosturilor pentru care trăieşte omul pe acest pământ - iată rădăcinile duhovniceşti ale narcomaniei.
In mare măsură sunt vinovaţi părinţii, care nu şi-au învăţat copiii credinţa creştinească (fiindcă deseori sunt ei înşişi necredincioşi), nu i-au deprins cu ascultarea, n-au urmărit cu ce sau cu cine îşi petrece vremea fiul sau fiica lor. Şi rezultatul nu s-a lăsat aşteptat.
Ajungem să constatăm cu groază că printre ti-neri drogurile devin în ziua de astăzi ceva de „bon ton“. A te droga înseamnă a fi adult, independent, modern. Din păcate, nu sunt puţini cei ce gândesc aşa. Multe instituţii de învăţământ mediu şi superior ar trebui închise pentru carantină, cu afişul: ATENŢIE, NARCOMANIE ! lipit la intrare.
Câteodată, în timpul consultaţiei îţi vine să strigi: „Oameni! Veniţi-vă în fire!“ Iată doar un exemplu. La consultaţie au venit o mamă cu fiica ei de 15 ani. In cursul convorbirii a ieşit la iveală că fata fuma de la 11 ani, puţin mai târziu a început să curvească, iar de la 13 ani să consume heroină. Iţi îngheaţă sângele în vine când auzi istorii de acest fel. Nu-ţi vine să-ţi crezi urechilor - dar, vai, aceasta este cruda realitate.
Zilnic pier oameni din cauza drogurilor, în timp ce alţii îşi fac prima injecţie din viaţă cu substanţa ucigaşă.
Aşadar, să ne amintim: cauza profundă a narcomaniei sunt păcatele şi patimile. Iar alături de acestea se află dracii, care îl cheamă pe om să se apuce de „ac“ ori să înghită o mână de tablete psihotrope. „Nemăsurată este ura diavolului faţă de neamul omenesc", scrie episcopul Varnava (Beliaev), „pe care îl aruncă nu în raiul ce i-l promite, ci în iad, încă de aici, de pe pământ - şi mari sunt rătăcirile şi nechibzuinţa oamenilor care, pentru această amăgire, plătesc cu propriile chinuri de nedescris şi cu lepădarea cu voie de fericirea veşnică şi adevărată!.."
Iată un alt exemplu. La consult - o femeie de vârstă mijlocie cu fiul ei de 19 ani. Ea era deprimată, glasul - întretăiat de lacrimi. In familie - necaz. Fiul - narcoman. „Vechimea" în consumul de narcotice - doi ani. Alexei - aşa îl chema pe băiat - a spus că la început, „ca toţi“(!) din anturajul său, a fumat marijuana - din ce în ce mai mult. Odată, după un concert de muzică rock, nişte cunoscuţi i-au propus să se injecteze. In scurt timp nu mai putea fără heroină, „s-a legat de ac“ puternic...
In continuare, istorisirea lui Alexei şi completările mamei lui au calchiat cu exactitate relatările multor narcomani cărora am avut prilejul, de-a lungul anilor de muncă, să le dau ajutor psihoterapeutic. Iată unele detalii ale acestei istorisiri: înşelarea la nesfârşit a părinţilor; discuţii misterioase la telefon, după care urma dispariţia de acasă; vinderea lucrurilor personale, apoi furarea de la părinţi a unor obiecte de preţ şi bani; înrăirea; depresii nemotivate sau stări de excitaţie; restrângerea la minimum a intereselor; slăbire; crize de astenie; insomnie; imposibilitatea de a învăţa sau de a munci undeva în momentul res-pectiv, din pricina stării psihice şi a felului în care se simţeau.
Alexei a reuşit mult timp să ascundă de părinţi împătimirea sa pierzătoare. Aceştia au aflat că fiul lor este narcoman descoperindu-l în camera sa în stare de şoc, datorată unei supradoze de heroină. Era galben tot, aproape că nu mai respira. Dacă Salvarea n-ar fi ajuns la timp, şansele lui de a rămâne în viaţă ar fi fost practic nule. Alexei a fost realmente smuls din ghearele morţii...
Incercările părinţilor de a-şi smulge fiul din întunericul drogurilor au dat, din fericire, unele rezultate pozitive. Alexei a hotărât s-o rupă cu drogurile, conştientizând perfect durerea, suferinţele şi greutăţile pe care avea să le întâmpine în drumul spre însănătoşire. Obişnuitele canale de difuzare a otrăvii şi „prietenii" n-au fost uşor de biruit. De pildă, oamenii de la care până mai ieri cumpăra narcoticul au început să i-l propună practic pe nimic. „Ia cu încredere", spuneau ei, „o să-mi dai după aia". Aceşti oameni nu îi dădeau pace nici în spital. Părinţii lui Alexei au ră-mas stupefiaţi de tupeul şi de lipsa de scrupule a narcotraficanţilor. Numai cu timpul, după ce Alexei a fost mutat la nişte rude din celălalt capăt al oraşului, a slăbit presiunea lor.
Tratamentul în narcodispensar a adus, potrivit spuselor lui Alexei, doar o îmbunătăţire neînsemnată a felului în care se simţea. A îndurat cu greu despărţirea de droguri. I s-au făcut perfuzii, i s-au dat vitamine, sedative - însă atracţia spre narcotic a rămas irezistibilă, sufleteşte se simţea groaznic, întreaga lume i se părea cenuşie, amorfă, oribilă. La o săptămână după ieşirea din spital, n-a rezistat şi şi-a făcut o injecţie cu heroină. Fundătură.
Citind un anunţ în ziar, părinţii au mers cu el la un centru narcologic particular. O săptămână de internare costa peste cinci sute de dolari. Accentul în terapie era pus pe folosirea nu ştiu căror „medicamente scumpe şi foarte eficace... După tratamentul în acest centru n-a rezistat fără narcotice decât trei săptămâni. Şi iarăşi a căzut. Toţi erau deznădăjduiţi...
Şi numai după câtva timp Alexei şi părinţii lui şi-au amintit de Dumnezeu, de faptul că au fost botezaţi întru Ortodoxie. Nu le mai rămânea decât nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu. Tocmai aceste gânduri i-au adus în Biserică. Totodată, au făcut apel la specialişti, la medici şi psihiatri ortodocşi.
Cred că, dacă Alexei va rămâne statornic în dorinţa de a termina cu narcoticele, iar pocăinţa lui va fi sinceră şi adâncă, Domnul îşi va arăta negreşit mila către el.
Convingerea mea este întărită de numeroase cazuri de vindecare, când oameni care aveau chiar „vechime" mare în consumul de droguri au rupt-o cu ele. I-a izbăvit un singur lucru: credinţa în Dumnezeu. Iar acesteia i-au urmat şi lupta cu păcatul, şi silinţa de sine, şi rugăciunea, şi pocăinţa, şi năzuinţa către evlavie. Este neapărată nevoie de suferinţă, de răbdare, de osteneală. Aceasta este, dacă vreţi, o mică jertfă adusă lui Dumnezeu pentru păcate. Iar Domnul va primi această jertfă şi va da harul Său, care va vindeca toată patima şi neputinţa.
Este nepreţuită şi participarea rudelor, a apropiaţilor la izbăvirea celui suferind de narcomanie. Aici intră şi rugăciunea pentru el, şi sprijinul moral, dragostea şi mila faţă de el. Trebuie găsit şi dezvoltat în sufletul suferindului tot ce este mai bun. Este important ca cel tratat să nu se închidă în sine, să simtă căldură duhovnicească, grijă şi interes pentru soarta lui din partea celor apropiaţi şi a prietenilor.
Iată încă un sfat. Dacă aţi aflat că odrasla dumneavoastră a început să consume droguri, nu fiţi agresivi: daţi-i de înţeles că vă este drag şi că vreţi să îl ajutaţi.
DR. DMITRI AVDEEV
CÂND SUFLETUL ESTE BOLNAV, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "CÂND SUFLETUL ESTE BOLNAV"
-
Despre 'incurabilitatea' problemelor copiilor
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.