Intrebări pentru scoaterea la lumină a emoţiei:
1. Simţiţi ură faţă de cineva concret?
2. Simţiţi ură faţă de un anumit grup de oameni (pe criterii sociale, etnice, de vârstă, profesionale etc.)?
3. Simţiţi ură faţă de cetăţenii sau faţă de conducerea unui anumit stat? (mai simplu spus, urâţi vreo ţară?)
4. Aţi trăit senzaţii neplăcute din pricina urii voastre?
Ura este o emoţie chinuitoare şi periculoasă!
Ea poate fi stârnită de diferite probleme lăuntrice ale omului. De aceea, pentru ca definiţia urii să nu fie prea complicată, vom spune aşa: ura este treapta extremă a condamnării (osândirii).
Dacă atunci când trăim emoţia osândirii încă mai visăm să îl schimbăm pe celălalt, încă mai sperăm că el va deveni mai bun, atunci când urâm dorim ca omul acela să nu mai fie. Ura nu ne permite să ni-l imaginăm bun.
De obicei, ura este legată de un pericol real sau imaginar care emană de la obiectul urii. Tocmai pericolul este factorul care aduce osândirea la treapta urii.
De pildă, putem osândi un instalator prost, un măturător prost, un actor prost, însă aceştia nu sunt periculoşi, de aceea ne este greu să îi urâm. In schimb, putem urî un bandit, un poliţist care face abuz de putere, un judecător necinstit, un medic prost, un terorist: aceştia reprezintă o ameninţare la adresa vieţii noastre.
Acelaşi lucru e valabil şi în privinţa urii dintre popoarele diferitelor ţări. Este urâtă doar o ţară care pare periculoasă. Alte ţări pot fi condamnate, dispreţuite, dar nu mai mult decât atât.
Metodele dezrădăcinării şi reglării urii sunt aproximativ aceleaşi ca în cazul osândirii, în afară de al treilea punct.
1. Ridicarea nivelului acceptării de sine.
2. Lupta cu părerea de sine.
3. A-i dori celuilalt binele si bunăstarea în mod conştient.
Intrucât în ură este prezentă dorinţa subconştientă ca obiectul urii să sufere şi chiar să moară, faptul de a-i dori binele va fi un antidot extrem de puternic. El va slăbi lucrarea urii sau chiar o va înlătura complet.
Nu trebuie să „zgârcim,, a le dori binele celor pe care îi urăm. Nu trebuie să ne cramponăm de ura noastră ca de o valoare. Ura noastră distruge nu pe „potrivnic", ci pe noi înşine. In încleştarea imaginară prevalăm tocmai atunci când ne liniştim, nu când ne irosim energia lăuntrică şi sănătatea pe ura faţă de cineva... de care cel mai des nici nu ne putem atinge.
Vom mai adăuga un punct, care poate părea de mică importanţă, dar care în vremurile noastre devine tot mai esenţial.
4. Abţinerea de la discutarea pe la spate a celor pe care îi urâm.
Ura noastră se întinde adeseori asupra unor oameni şi grupuri sociale care sunt departe de noi, sunt cunoscute şi discutate frecvent în reţelele de socializare - şi uite că mulţi dintre noi îşi dau frâu liber urii, fără să se abţină de la nimic. Această îndeletnicire pare dreaptă, inofensivă şi uneori chiar folositoare, fiindcă ne permite să ne „vărsăm năduful".
Mai bine însă nu! După cum se ştie, cuvântul are o anumită putere, şi cel mai des această putere se întinde asupra noastră înşine. Ea întăreşte ura noastră, iar dacă într-o asemenea discuţie dăm de oponenţi, obiectul urii noastre se extinde şi mai mult, incluzând persoane noi, şi ne confirmăm pericolul pe care îl prezintă - că doar are asemenea partizani antipatici!
Să nu fim nici de partea aceasta, nici de partea aceea, ci să fim de partea binelui şi a adevăratelor noastre interese!
O emoţie foarte asemănătoare cu setea de răzbunare este setea de a învinge într-o discuţie „retroactiv": discuţia s-a terminat de multă vreme, dar omul se plimbă prin cameră, bufneşte şi îşi închipuie ce trebuia să spună ori să facă pentru a învinge în discuţie sau măcar a fi înţeles cum trebuie.
De asemenea, în setea de răzbunare el poate să nu îşi găsească pacea, imaginându-şi întruna ce ar putea să-i facă „răului" care l-a supărat...
Pentru controlarea acestei emoţii vă propunem următoarele instrumente.
1. Iertati!
Dacă există o vinovăţie reală a obiectului urii voastre faţă de voi sau faţă de grupul vostru, iertaţi. Repetaţi în gând de câteva ori: „Iert!"
2. Doriţi binele!
Doriţi în gând bine şi bunăstare acelui om sau acelui grup, cât se poate de sincer: „Vă doresc bine şi bunăstare!"
Unora li se poate părea nefiresc lucrul acesta, altora - foarte greu, dar este cel mai eficace mijloc, poate chiar singurul eficient. Şi, cu cât vă este mai greu să-l faceţi, cu atât este mai mare efectul obţinut. Iar neajunsurile metodei sunt numai o iluzie produsă de prejudecăţi şi de proasta educaţie. Atâta timp cât nu avem bărbăţia să facem acest pas, ne vom chinui.
DMITRY SEMENIK
Fragment din cartea "DEPĂŞIREA EMOŢIILOR NEGATIVE", Editura Sophia
Cumpara cartea "DEPĂŞIREA EMOŢIILOR NEGATIVE"
-
Patimile - boli ale sufletului
Publicat in : Credinta -
Cum se nasc patimile ?
Publicat in : Editoriale -
Patimile si Invierea in psalmi
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Patimile Celui fara de patimi
Publicat in : Saptamana Patimilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.