Încă de la începutul vieţii, Precurata Fecioară Maria s-a depărtat de oameni, alegând viaţa nevăzută şi neînsoţită cu nimeni, petrecută în sanctuarul de nepătruns al Sfintei Sfintelor.

Pentru a se uni, dincolo de propria ei natură şi de lume cu Dumnezeu, şi pentru a vedea slava Lui negrăită, mintea (nous) noastră trebuie să se întoarcă spre sine prin atenţie şi prin neîncetată rugăciune.

Astfel, înălţându-se mai presus de orice grijă faţă de propriul trup, Maica Domnului s-a întors către sine și, prin paza minţii şi prin rugăciune neîncetată, a deschis o cale nouă şi negrăită spre ceruri: „tăcerea minţii”, care este tocmai calea isihastă.

Există o mare diferenţă între a-L şti şi a vorbi despre Dumnezeu din propria gândire. Aceasta este o „ştiinţă” ce poate fi dobândită şi de „înţelepţii acestui veac”, chiar dacă nu sunt curaţi cu viaţa şi cu sufletul. Cu totul altceva este a-L cunoaște pe Dumnezeu, fiind uniţi cu El printr-o „paradoxală simţire a minţii”, ca o întâlnire în curăţie, dincolo de gândire (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 357).

Adevărata cunoaştere duhovnicească presupune o depăşire a gândurilor, raţionamentelor şi a întregii cunoaşteri, chiar şi a gândirii, devenind întregi străbătuţi de „lucrarea simţirii minţii”, pe care înţeleptul Solomon a numit-o „simţire dumnezeiască”.

Prin „uitarea” lumii de jos şi „oprirea” minţii prin rugăciunea neîncetată, care a desfăcut-o de cele pământeşti şi de reprezentările lor mentale, Fecioara Maria s-a unit cu cele dumnezeieşti.

Şi cufundându-şi mintea în „adâncul vieţuirii isihaste”, Maica Domnului zboară mai înalt decât orice formă şi contemplă slava dumnezeiască, împărtăşindu-se de o privelişte plăcută şi sfântă pentru sufletele şi minţile nepătate, devenind ea însăşi, „nor luminos al Apei celei vii”, „strălucire a Zilei celei tainice” şi „car de foc al Cuvântului” (Sf. Grigorie Palama, „Fecioara Maria şi Petru Athonitul – prototipuri ale vieţii isihaste şi alte scrieri duhovniceşti”, Edit. Deisis, Sibiu, 2005, p. 212).

În viziunea Sf. Grigorie Sinaitul, scopul rugăciunii isihaste este conştientizarea şi activarea prezenţei lui Iisus Hristos, întru Duhul Sfânt, „ascuns” în inimile noastre de la Sfântul Botez. Iar „apogeul” rugăciunii isihaste îl constituie unirea reciprocă în iubire a omului cu Dumnezeu şi a lui Dumnezeu cu omul.

„Vederea în simţire dumnezeiască” nu e cu putinţă decât prin har, care este Lumina divină. Se poate spune că Dumnezeu Însuşi devine „lumina ochiului minţii transformat în lumină”. Ceea ce este lumina pentru ochi şi pentru cele sensibile, aceasta este Dumnezeu pentru mintea omenească şi pentru cele inteligibile.

În actul vederii obișnuite ochiul fizic „devine lumină”, se uneşte cu lumina şi vede prin ea. Tot aşa şi „inteligenţa” celor curaţi cu inima, în actul întoarcerii spre sine al rugăciunii isihaste, devine lumină. Astfel având inima „transformată prin har”, cu care se uneşte, „ochiul sufletului” vede conştient prin Lumina dumnezeiască, cele mai presus de fire și de puterile noastre naturale (Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 193).

În acest sens, Sf. Grigorie Palama aminteşte că pe Dumnezeu Îl văd doar cei curaţi cu inima, potrivit uneia dintre „Fericirile” din Evanghelia după Matei: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (5, 8).

Dumnezeu este „Lumina lumii” (In. 8, 12), care Se arată celor ce-L iubesc, fiind totodată iubiţi de El potrivit făgăduinţei pe care a făcut-o: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In. 14, 23).

Dar acum, Dumnezeu Se arată, celor curăţiţi în „focul” iubirii dumnezeiești, „ca în oglindă” şi abia în viaţa viitoare Îl vom vedea „faţă către faţă”, aşa cum grăieşte Sf. Apostol Pavel în Epistola întâia către Corinteni: „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă” (13, 12).

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că aceasta este „imaginea desăvârşirii omului”, ca o desfiinţare totală a „distanţării” noastre față de Dumnezeu.

Sf. Grigorie Palama afirmă că virtuţile vindecă patimile sufleteşti, în timp ce contemplarea isihastă îndumnezeieşte omul care vede acum în inima sa curăţită, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu dincolo de simţire şi de minte, unindu-se în chip negrăit cu Lumina Lui supranaturală. Această contemplare este rodul însănătoşirii sufletului, fiind totodată singurul indiciu al sufletului cu adevărat sănătos.

Harul divin se face prezent în omul nepătimitor ca lumină. De aceea, Dumnezeu împărtăşeşte strălucirea Lui celor cu care Se uneşte, pe măsura curăţirii lor lăuntrice (Ierom. Mihail Stanciu, „Sensul creaţiei. Actualitatea cosmologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul”, Aşezământul studenţesc Sfântul Apostol Andrei, Slobozia, 2000, p. 87).

Atunci, candela stinsă a sufletului (Mt. 25, 8), adică mintea, cunoaşte că a aprins-o un „foc dumnezeiesc” care o învăluie. Omul se uneşte duhovniceşte şi trupeşte cu Dumnezeu, fiindcă sufletul nu se separă de minte, nici trupul de suflet, ci printr-o „unire în chip fiinţial”, omul se face prin har „întreit-ipostatic”, un „dumnezeu prin înfiere”, şi în felul acesta se împlinesc cele spuse de proorocul David: „Eu am zis: dumnezei sunteţi, și toţi fii ai Celui Preaînalt” (Ps. 81, 6) (Sf. Simeon Noul Teolog, „Cateheze”, Edit. Deisis, Sibiu, 1999, p. 186).

Sfânta Fecioară nu s-a ocupat doar la modul „intelectual” de adorarea lui Dumnezeu ci, datorită curăţiei şi ascultării ei absolute, s-a arătat prin vrednicie „modelul a toată sfinţenia creştină”, astfel că prin Ea s-au împlinit taina întrupării lui Dumnezeu şi a îndumnezeirii omului (Ierom. Alexander Golitzin, „Mărturia vie a Sfântului Munte. Glasuri contemporane din Muntele Athos”, EIBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 155).

Devenită asemenea lui Dumnezeu prin îndumnezeire, Preacurata Fecioară L-a convins pe Dumnezeu să se facă asemenea omului prin înomenire, întruparea Domnului fiind răspunsul divin la „rugăciunea de foc” a Fecioarei Maria.

Sorin Lungu

• Despre vederea duhovniceasca a duhurilor
  Publicat in : Credinta
• Despre vederea duhovniceasca a lumii
  Publicat in : Credinta
• Nu te lua dupa ce vad ochii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Predica la duminica a treia dupa Rusalii
  Publicat in : Duminica a 3-a dupa Rusalii
• Duminica Orbului din nastere - Parintele Nicolae Steinhardt
  Publicat in : Duminica Orbului