Tinerii suferă, în general, din pricina dorinţelor nesatisfacute, pe când bătrânii - din pricina dorinţelor pe care şi le-au satisfăcut la tinereţe.
Dacă sunteţi încă tineri, cea de-a doua dintre aceste afirmaţii vi se poate părea stranie. Haideţi să discutăm mai amănunţit pe această temă.
Atâta timp cât omul este tânăr, este convins că toate visurile şi dorinţele lui sunt lucruri fără care nu poate să fie fericit.
Ştiţi însă ce a zis un înţelept? „Temeţi-vă să visaţi: visele vi se pot îndeplini."
Intr-adevăr, odată cu darul libertăţii omului i s-a dat o capacitate uimitoare: cea de a căuta să-şi îndeplinească dorinţele. El poate să facă o grămadă de lucruri cu viaţa sa, cu sine însuşi. Şi dorinţa este puterea care pune în mişcare îndeplinirea anumitor scenarii în viaţa noastră.
Dorinţele ni se împlinesc mult mai des decât credem noi. Dacă ni se pare că dorinţele nu ni se îndeplinesc, înseamnă, cel mai degrabă, că pur şi simplu nu luăm în considerare întreaga paletă a dorinţelor noastre şi că nu ne dăm seama că o altă dorinţă împiedică îndeplinirea primei.
De pildă, vrei să câştigi mulţi bani - dar totodată nu vrei să îţi schimbi viaţa, să reflectezi ca să îţi dai seama ce îţi lipseşte pentru a obţine succesul comercial, să faci studii suplimentare, să rişti, să iei credit ca să-ţi porneşti o afacere. Oamenii sunt diferiţi: există unii care au din născare talant de afacerist, dar pentru majoritatea dorinţele acestea se exclud reciproc. In acest caz, se poate îndeplini doar una din două. Cea de-a doua s-a îndeplinit, şi degeaba te plângi că nu s-a îndeplinit prima.
Alt exemplu. Să zicem că o fată vrea să se mărite cu un prinţ, dar nu vrea să devină prinţesă şi în ce priveşte calităţile interioare şi să-şi păstreze virginitatea. In spatele acestei contradicţii stă o mulţime de pofte, şi în particular pofta de a-şi face o mulţime de plăceri aici şi acum, fără să-l aştepte pe prinţul ei. Şi toată această masă de pofte este satisfăcută - nu e satisfăcută doar prima dorinţă, fiindcă ea se contrazice cu celelalte.
Aşa apar oamenii „nefericiţi". Aceştia sunt oameni care nu şi-au dat osteneala să facă ordine în dorinţele lor, aşa încât să se mărginească la un buchet de dorinţe compatibile reciproc.
Oamenii mai raţionali sau cei în care pur şi simplu n-au apărut dorinţe contradictorii obţin ce vor. Visele li se împlinesc! în plus, realizarea dorinţelor noastre are loc, dacă ne uităm puţin la viaţa noastră, într-un mod un pic magic. Da, la baza tuturor realizărilor noastre stau efortul, activitatea noastră - însă pe lângă acestea putem observa în multe evenimente că împrejurările parcă ne-ar „cânta în strună". Dacă dorim cu adevărat ceva, dacă năzuim către ceva, de regulă viaţa ne oferă posibilităţi în acel sens - apare un post liber, ne întâlnim cu anumite persoane, care ne dau posibilitatea să înfăptuim ceea ce dorim chiar dacă probabilitatea acestui lucru părea redusă.
Cum se petrec „minunile" de acest fel? Dorinţele noastre au o anumită putere, o anumită energie. Intr-un anumit fel, energia dorinţelor noastre interacţionează cu universul, şi în funcţie de anumite împrejurări (nu vom discuta aici în amănunt această problemă) ajută foarte frecvent la materializarea condiţiilor indispensabile pentru îndeplinirea visului respectiv.
Aşadar, dorinţele noastre, într-o formă sau alta, se împlinesc - şi iată că spre apusul vieţii oamenii încep să nu se mai uite înainte, ci înapoi, apreciind realizările vieţii lor. Ei văd ce dorinţe ale lor s-au îndeplinit, care scopuri au fost atinse, şi li se face rău.
De ce li se face rău? Fiindcă n-au dorit ceea ce este preţios cu adevărat. Ceea ce doreau în adâncul sufletului, aceea au şi primit - dar asta nu îi bucură atunci deloc.
Eu nu propun să încetaţi să mai visaţi. Eu vă invit să visaţi cu grijă, cu chibzuinţă, fiindcă visele noastre, fie că vrem, fie că nu vrem, sunt proiectul vieţii noastre. Proiect care are şanse mari să se îndeplinească. Şi dacă ne vom proiecta viaţa fără să punem raţiunea la contribuţie, pe baza emoţiilor şi dorinţelor de moment, cel mai degrabă ne va părea rău după aceea, însă va fi târziu...
Nu trebuie să ajungeţi prea departe. Dacă vă găsiţi încă la o vârstă când nu este prea târziu pentru a visa, când vă tulbură dorinţe puternice, haideţi să reflectăm chiar acum la urmările lor, la viaţa pe care o construim.
Să zicem că sunteţi tineri. Ce dorinţe aveţi între 15 şi 25 de ani? „Il vreau pe George (o vreau pe Ana)!" „Vreau mult sex!" „Vreau să devin celebru (celebră)!" „Vreau să mă invidieze toţi!" „Vreau să câştig o grămadă de bani!" Să vedem ce urmează.
L-ai primit pe George (ai primit-o pe Ana).
Ce se întâmplă după aceea? Cât de importantă este această realizare pentru viaţa ta personală? Următoarea ta „culme" este Paul (Amalia) ? Pe urmă Marius (Georgeta)? Şi care este aici succesul, valoarea, sensul? Au trecut deja câţiva ani, iar în viaţa ta nimic nu s-a schimbat în bine. In rău s-a schimbat: de fiecare dată îţi este tot mai greu să te îndrăgosteşti.
Ai primit mult sex.
Ei şi? Care e realizarea? Crezi că ai ce să-ţi aminteşti? Nu, n-ai ce să-ţi aminteşti, deoarece alergând după sex nu l-ai cunoscut profund pe celălalt, nu l-ai iubit - iar să-ţi aminteşti de sex este ceva la fel de ireal ca aducerea aminte de mâncărurile gustoase pe care le-ai mâncat cândva. Multă bucurie îţi aduce acum faptul că ai mâncat cândva ceva gustos? Tare mă îndoiesc... Cu cina de ieri nu te saturi astăzi. In calitate de „bonus" vin bolile venerice. Acum, chiar dacă vrei să duci un trai de familist la locul lui, s-ar putea să nu fii în stare...
Ai devenit celebru.
Te recunoaşte lumea pe stradă, apari la televizor. Şi ce dacă? Doar nu te priveşti singur la televizor. Acesta este un eveniment din vieţile altor oameni, nu din viaţa ta: aceştia apasă pe telecomandă, apoi laudă sau critică ceea ce faci tu. In viaţa ta care sunt schimbările ? Acum nu poţi să faci tot ceea ce ai vrea, fiindcă o să se scrie despre asta imediat în ziare. Chiar dacă nu faci vreo ticăloşie, tot o să se scrie. Şi care e folosul pentru tine ? Bun, să zicem că plusul de celebritate aduce bani. Dar în perspectivă?..
Să zicem că aveţi deja între 25 şi 40 de ani. Care sunt dorinţele cele mai întâlnite la această categorie de vârstă? Unele aproape la fel de stupide şi de bolnave ca între 15 şi 25. Haideţi să examinăm însă dorinţele care par a fi cele mai onorabile şi mai bune.
Să-ţi îndeplineşti conştiincios munca.
Sigur, trebuie să fii conştiincios, atâta doar că nu trebuie să te consideri de neînlocuit. Dacă n-ai fi tu, altul ar face munca asta, şi poate chiar mai bine. Şi chiar dacă ar face-o mai rău, ce dacă?
Să zicem că eşti om de afaceri: poate ţi se pare că „hrăneşti" un anumit număr de oameni, cărora le asiguri un loc de muncă. Crede-mă, dacă mâine afacerea ta va înceta să mai existe, oamenii îşi vor găsi un alt loc de muncă - unii mai devreme, alţii mai târziu, dar de foame nu o să moară nimeni. Iar jumătate vor fi mai mulţumiţi cu noul loc de muncă decât cu cel vechi.
Să-ţi asiguri material familia, copiii.
Să zicem că ţi-ai asigurat material pe deplin familia. Dacă eşti tată de familie, bineînţeles că trebuie să faci asta, şi ai meritat sentimentul unei anume satisfacţii - dar pentru tine este suficient atât? Este suficient ca naşterea şi viaţa ta să aibă un sens ? Ţi-ai asigurat soţia şi fiul. Fiul tău o să-şi asigure material soţia şi propriul fiu, şi tot aşa. Dar la ce bun? Căci o să mori şi tu, o să moară şi fiul tău. Nu ţi se pare că nu-i destul ca să trăieşti pentru asta?
Să îţi educi bine copiii.
Aceasta este cea mai bună dorinţă din toate cele pe care le-am examinat până acum, întrucât moştenire trebuie să le lăsăm copiilor nu doar bani, ci şi ceva mult mai preţios: trăsăturile sufleteşti pozitive. Aceasta este o sarcină foarte grea, şi dacă vei reuşi să faceţi lucrul acesta, jos pălăria! Dar pentru tine însuţi e suficient? Tu, personal, ce folos tragi din asta? Hai să ne luăm inima în dinţi şi să examinăm următoarea situaţie groaznică, dar care se poate întâmpla în viaţă: dacă o să le supravieţuieşti copiilor tăi ? Atunci va veni un moment în care vei putea spune că toată munca ta de o viaţă s-a irosit? Şi vei întâmpina momentul morţii ca şi cum nu ai fi trăit? Atunci se pune întrebarea: este normal ca principala dorinţă a vieţii să fie o asemenea dorinţă, care se poate deprecia în orice clipă?
Oare să nu fie în viaţă nici un scop care să aibă sens şi să nu rişte deprecierea în orice clipă?
Nu se poate deprecia în urma împrejurărilor exterioare numai dorinţa de schimbare a propriului caracter. Dacă devenim mai buni, dacă ne schimbăm în bine, atunci, orice s-ar întâmpla, nu ni se poate lua ceea ce am obţinut de-a lungul vieţii, dobândim bucurie şi folos de pe urma acestei agonisite.
In ce constă suprema fericire spre care putem tinde?
Bineînţeles, în dragoste. în capacitatea de a iubi cu adevărat, de a iubi desăvârşit.
Despre aceasta dă mărturie experienţa oricărui om care a iubit. Despre aceasta dau mărturie poruncile evanghelice. Despre aceasta dă mărturie toată literatura clasică.
Năzuinţa de a iubi nu contrazice nici o dorinţă sănătoasă. Vreţi să dobândiţi şi alte calităţi? Nici o problemă: toate sunt trepte ale scării care duce la dragoste. Vreţi să vă îngrijiţi de cei dragi şi să vă faceţi conştiincios munca? Nu mai trebuie dovedit, cred eu, că lucrul acesta se face mult mai bine cu dragoste decât fără dragoste. Vreţi să vă educaţi bine copiii? Fără dragoste adevărată nu aveţi nici o şansă să faceţi asta. Vreţi să fiţi fericiţi? Dar ce fericire poate exista fără dragoste ?
De aceea, când vorbim despre dobândirea dragostei autentice ca despre sensul vieţii, nu negăm nici una dintre celelalte dorinţe bune ale omului. Dimpotrivă, căpătăm baza îndeplinirii tuturor acestor dorinţe şi aflăm visul cel mai înalt şi cel mai frumos din toate câte poate visa un om - fiindcă trăim numai o dată, şi de aceea haideţi să nu ne împotmolim în mlaştina dorinţelor meschine. Să ridicăm fruntea spre înălţimile celui mai înalt şi celui mai frumos vis - vis care este demn să se împlinească!
Prin ce se deosebeşte „sensul vieţii" de toate celelalte dorinţe ? El este dorinţa principală. De aceea, pentru a obţine principalul renunţăm la dorinţele care o contrazic pe cea principală, care împiedică realizarea ei. Dacă ne-am dat seama că principalul nostru scop este cel de a învăţa să iubim, vom renunţa la toate lucrurile rele, întunecate, pătimaşe, care ne împing într-o direcţie contrară dragostei. Astfel, dobândim un instrument sigur de luare a deciziilor în orice situaţie concretă. Nu ne mai chinuim cu îndoieli. Acum ştim precis „ce e bine şi ce-i rău" - cel puţin pentru noi.
Aţi fost de multe ori la înmormântări ? De obicei, în asemenea situaţii domneşte o atmosferă apăsătoare, de întristare. Chiar dacă nu răposatul nu e tânăr şi n-a murit de moarte năprasnică, sentimentul este oricum unul neplăcut; chiar dacă el şi-a „trăit traiul" şi a lăsat în urmă o mulţime de urmaşi şi de oameni pe care i-a ajutat şi care-i sunt recunoscători, tot ai o stare proastă. Bineînţeles că dacă ţi-a fost apropiat este şi durerea pierderii pe care ai suferit-o, bineînţeles că te impresionează durerea apropiaţilor lui, dar mai este un motiv pentru care ne este greu.
Ei bine, ne mai este greu şi deoarece simţim că viaţa răposatului n-a avut destul sens, faptul că nu s-a realizat cu adevărat. Da, a muncit o viaţă întreagă, a făcut o grămadă de lucruri - dar în ce măsură a dobândit principalul lucru pe care trebuie să-l obţină omul în timpul vieţii pământeşti? Intr-una prea măruntă! A iubit, dar a fost departe de iubirea desăvârşită.
Ne mai este rău şi deoarece presimţim că şi pe noi ne aşteaptă un asemenea sfârşit lipsit de deplinătate, de sensul ultim. Privim în urmă înaintea morţii, şi nu vedem decât un gol - sau, şi mai rău decât atât, lucruri întunecate şi ruşinoase. Şi am vrea să schimbăm totul...
Poate că am avut şansa de a lua parte şi la înmormântări unde nu domnea o asemenea tristeţe întunecată, unde se simţea că s-a încheiat o viaţă împlinită şi poate chiar o anumită bucurie pentru răposat fiindcă a trăit o asemenea viaţă, fiindcă a reuşit asemenea lucruri. Aduceţi-vă aminte de respectiva persoană: veţi spune, sunt absolut sigur, că în ea se simţea dragostea. Astfel, veţi primi în inima voastră răspunsul la întrebarea: „Care este sensul adevărat al vieţii?"
Dragostea este însă tot mai puţină în lumea noastră. Cu multe veacuri în urmă s-a prezis că vor veni vremuri când în lume va fi un mare deficit de dragoste. De aceea majoritatea cititorilor nu au fost la înmormântări la care întristarea e luminoasă. Dar unde poate fi văzută această lumină ce luminează sfârşitul căii pământeşti a omului ?
Citiţi descrierile morţilor sfinţilor din ultimele două secole. S-au păstrat numeroase mărturii ale contem poranilor, ale participanţilor la evenimentele respective, şi ca atare vă veţi putea face o idee destul de completă şi de exactă despre acele morţi şi înmormântări. Şi eu nu-mi pot imagina ce om n-ar vrea să moară aşa - dar, din păcate, nu este cu putinţă. Sfinţii sunt sfinţi tocmai întrucât şi-au petrecut viaţa (sau o bună parte a ei) năzuind din toate puterile spre dragostea desăvârşită, pe când noi nici măcar nu ne-am dat seama cum trebuie câtă nevoie avem de ea, de această dragoste, şi permitem diverselor dorinţe meschine şi murdare să ne fure până şi dragostea pe care o avem.
Sensul adevărat al vieţii e temelia fără de care ne este imposibil să construim ceva trainic. El e indispensabil şi pentru a clădi o familie trainică. Mai amănunţit vom vorbi despre aceasta în capitolul următor.
Dmitry Semenik
DRAGOSTEA - CUM SĂ O DOBÂNDIM, CUM SĂ O PĂSTRĂM, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "DRAGOSTEA - CUM SĂ O DOBÂNDIM, CUM SĂ O PĂSTRĂM"
-
Visele
Publicat in : Editoriale -
Putem accepta visele?
Publicat in : Editoriale -
Visele ca semne
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Visele sunt inselatoare
Publicat in : Credinta -
Despre cele ce se intampla in timpul somnului
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.