Veliar a fost indepartat definitiv de la putere. Prin Inviere, Hristos a anihilat moartea care ne astepta. Trecerea de la moarte la viata nu e o iluzie. Nu suntem doar in visare sau in halucinatie, Raiul chiar exista. Si e deschis. Pentru cei care cred. Toata literatura SF ironizeaza Apocalipsa, dar un crestin discerne erezia de adevar, prin puterea constiintei sale induhovnicite. Momente dramatice exista doar in expectanta celor care refuza Izvorul iubirii. Cate mii de oameni protesteaza impotriva legilor anticrestine? Ne e inca frica sa marturisim, sa dam marturie si sa primim martiriul social. In arestul iadului raman doar cei ce isi pierd speranta in Duhul Sfant, refuzand sa creada.
Un crestin infidel fata de Cer este o contradictie de termeni. Nu are nevoie de semne pentru a fi recunoscut sau judecat. Singur isi semneaza damnarea. Un crestin pune in valoare creatia Duhului: operele Parintilor Sfinti. Hrana spirituala poate fi luata doar din Traditia cu radacini apostolice, nu din brosuri spiritiste. Daca mama nu se roaga, sufletul copilului ei e in coma. Daca tatal nu posteste, sufletul copilului lui e in metastaza. Cu Raiul nu poti face tranzactii la bursa. Nu poti fura 10 miliarde de euro si sa te consideri iertat daca donezi 9 miliarde saracilor. Tot hot ramai. Milostenia este un ajutor din bani cinstiti.
Ateul se confrunta cu un blocaj psihic in momentul mortii. Ce urmeaza? Sa ne rugam pentru mantuire, nu pentru mariri de salariu. Sa multumim pentru copiii nostri, nu sa fim certati cu Cerul pentru ca piscina nu e destul de lata. Cel ce paraseste Adevarul se arunca de bunavoie in bratele sinucigasului. Dupa toate pacatele platim dobanda. Sa nu asteptam scadenta. Sa platim anticipat. Sa ne spovedim. Sa credem ca Hristos a platit creditul in locul nostru. Sa ne sfintim casele. Sa ne crestem copiii in iubire, lumina si pace. Sa muncim ca pentru Domnul, fiecare la locul nostru. Sa vorbim la telefon zilnic cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu parintele Arsenie Boca, cu Valeriu Gafencu, cu sfintii din inchisorile comuniste, cu sfintii Serafim de Sarov, Ioan de Kronstadt, Tatiana, Xenia, Efrem Sirianul, Maxim Marturisitorul, Nectarie de Eghina si cu toti sfintii Bisericii.
Ucigasul se deghizeaza in medic pentru a ne pierde sufletul. Doar preotul, unsul Unsului, intermediaza iertarea, nu clarvazatorii. Si eu au putere, dar e intunecata, sa ocolim resedinta lor pe departe. Chiar si vulpea poate impusca vanatorul neatent: preotul care nu privegheaza poate fi influentat de pacatos; in loc sa se vindece bolnavul, exista marele risc ca si doctorul sa se contamineze. Nu e de glumit cu lucrurile acestea. Sa explicam fiecarui om in parte importanta sufletului si iubirea cu care Dumnezeu ne asteapta.
Pacatul e un gaz. Cand se produce o acumulare de gaze si nu intervine un profesionist (psihoterapeut crestin, duhovnic), ce urmeaza? Explozie catastrofala. Daca instalatia nu e reparata la timp, chiar si nevinovatii pot pieri din cauza unui pacatos. Daca eu sunt inca pacatos, pot pieri si cei de langa mine. Daca eu sunt credincios, se pot mantui si copiii mei. Daca un crestin dobandeste pacea interioara, mii se vor mantui in jurul lui. Daca un preot acumuleaza gaze-pacate, explozia e atomica: pot pieri toate oitele din sminteala pastorului cu suflet de lup.
Initierea nu e usoara. De multe ori ajungem la credinta pe cai misterioase. Asta e magia vietii, in final. Putere are Absolutul sa ne cheme pe toti la mantuire. Unii asculta strigarea Lui. Altii ratacesc. O data gasita, Iubirea pura nu mai poate fi refuzata sau tradata. Cel ce gaseste credinta intr-o cascada de lacrimi, nu va mai iesi din sfera iubirii si a luminii. Labrintul poate fi dezlegat. "Pribegia are multe forme, unele ramanand doar in mental, ca un tezaur al zilelor in care cerul nu apasa si in care diminetile au devenit dimineti. Calatoria nu e sfarsita si nici macar un alienat nu ar desena margini campului de la capatul strazii. Revenirea e teoretica, e dorinta mea asidua de a scrie, si cu orice m-as ocupa, scrisul ar ramane" (Vali Balcan). Scrisul inseamna mostenire spirituala, povata primita de la apostoli si transmisa nepotilor.
Pamantul nu-i este de nici un folos Domnului, nu are nevoie de el pentru a manca salata. Pentru Dumnezeu, pamantul suntem noi. Si asa cum noi ingropam comori in pamant pentru a le feri de hoti, Dumnezeu face si El ceva similar (Rafail Noica). Trupurile noastre pacatoase reprezinta o comoara pentru Dumnezeu, pe care El o ascunde sub pamant pana la ziua invierii, cand ne vom bucura cu o bucurie de neimaginat. Biserica nu poate schimba invatatura vesnica si daruitoare de vesnicie dupa dorinte trecatoare, valabile doar un timp. Dincolo de progresele stiintifice, de evolutia prezenta in toate domeniile, sufletul omenesc se lupta cu aceleasi patimi, are aceleasi cautari, iar Biserica se indreapta catre acest suflet, care in veacul al XXI-lea, ca si in veacul I, duce aceeasi lupta. Incurajand progresul material, Biserica atrage atentia si asupra progresului spiritual. Asadar, Biserica este alaturi de lume in cautarile sincere si dorintele sfinte, dar este separata de lume, atunci cand raul este aclamat si considerat ca reper." (C. Olinici) Inaltatoare cuvinte. Sa luam aminte.
Biserica nu e o institutie medievala depasita, ci singura arca care ne poate duce la mantuire; gondolele au papagali si trepadusi, dar nu ne duc unde am vrea. Un crestin nu vede lumea ca o drama, ci ca un prilej de a cuceri incantarea. Iadul este o insulta la adresa lui. Un crestin are putere de vointa; uraste doar copia si iubeste esenta. Un crestin nu vrea sa priceapa toate detaliile universului; stie ca nu i-ar folosi la nimic asta. Un crestin nu face greseala de a le povesti copiilor sai folosind subiectul "natura" in locul lui "Dumnezeu". Un crestin ajunge la Dumnezeu cu un posmag, nu are nevoie de navete spatiale (care se opresc pe Luna). Nu e nici apasat de trecut, nici ingrijorat de viitor, pentru ca e crestin. Se supune vointei divine, pentru ca stie ca in porunci il descopera pe Poruncitor. Evita raul, pentru ca e constient ca orice deviatie de la normalitate il va innebuni la final. Nu este afectat de boscoane magice, pentru ca are scutul rugaciunii si al harului. Nu o judeca pe vecina cazuta in desfranare, se considera mai nevrednic decat ea. Nu isi pierde niciodata nadejdea, nu are nevoie de imagine publica, nu isi taie venele cand i s-au taiat veniturile.
O viata noua, inceputa prin luminare si prin gustarea darului celui ceresc, adica Sfanta Euharistie, nu poate fi atat de usor tradata. Este imposibil, sustine Apostolul Pavel, ca oameni care au trait real legatura cu Hristos Domnul sa-L tradeze prin pacate (C. Olinici). Binecuvatata este acea persoana care a consimtit sa devina cel mai bun prieten al credintei si rugaciunii: el are mintea linistita iar credinta si rugaciunea se opresc doar la moartea lui. Rugaciunea care vine din inima omului deschide portile raiului: acea persoana sta de vorba cu Dumnezeu si este placuta Fiului lui Dumnezeu (Sfantul Efrem Sirianul). Rugaciunea potoleste mania si furia Domnului. Tot in acest fel, lacrimile ochilor deschid portile compasiunii.
Credinta este o putere de legatura, care infaptuieste unirea desavarsita, nemijlocita si mai presus de fire a celui ce crede cu Dumnezeu Cel crezut. Cei care Il vor ingropa prin smerenie pe Hristos in sufletul lor il vor vedea inviind prin slava. Dumnezeu a creat lumea pentru oameni si o conduce spre comuniunea cu El prin dialogul continuu cu omul, pentru ca numai omul poate fi partener la dialog (Sf. Maxim Martirisitorl). in acest sens, lumea are un caracter antropocentric, pentru ca numai prin om isi implineste lumea scopul, destinul, realizandu-se si implinindu-se prin el; in rest, lumea are un caracter teocentric.
Darul suferintei este mai mare decat darul invierii mortilor, pentru ca cel care inviaza mortii ii este dator lui Dumnezeu, iar celui care sufera Dumnezeu ii este dator. Asadar, a nu crede cineva in Dumnezeu este dovada de cugetare slaba si jalnica. Deci, sunt unii care ne invinovatesc de credinta, iar noi ii invinovatim pe ei de necredinta lor, ca pe niste oameni jalnici (Sf. Ioan Gura de Aur). Cine vrea sa impartaseasca slava lui Hristos trebuie sa-I impartaseasca si viata.
Sa ne luptam pentru credinta noastra. Sf. Ioan de Kronstadt ne incurajeaza: "Domnul isi arata indelunga rabdare fata de lume, se arata milostiv tocmai pentru ca inca se mai savarseste Sfanta Liturghie. Daca lumea nu ar fi avut preacuratul Trup si preacuratul sange al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevarata viata si de darul sfintirii. Liturghia este adevaratul ferment al vietii duhovnicesti, ceresti si sfinte care lucreza in omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nadejdea si taria noastra".
Cerul e pe pamant, ne spune acelasi om al lui Dumnezeu: "O, ce inaltime, ce maretie, ce frumusete si ce dulceata in dumnezeiasca Liturghie; ce bogatie a duhului si ce fericire pentru noi! in timpul Liturghiei cerul si pamantul se fac una; Dumnezeu e impreuna cu oamenii, ingerii cerului cu oamenii pamantului, toate chipurile sfintilor, protoparinti, patriarhi, prooroci, apostoli, evanghelisti, ierarhi, mucenici, cuviosi si toti sfintii! Ce luminoasa, preasfanta, prisositor iubitoare, cereaca, frumoasa si fericita comuniune!" Sa ne rugam, dar cu evlavie, nu raspunzand la celular sau cu degetul pe telecomanda.
Cel ce se roaga ii este vesnic recunoscator Neatinsului. Nu uita binefacerile si nu e privat de binecuvantare. Sa nu fim stirizati sau bancarizati, ci oameni-rugaciune. Daca Deus a facut totul pentru noi, sa nu umblam cu optimi de masura.
Marius Matei
Marius Matei
-
Odihna si recreere
Publicat in : Pilda zilei
-
Diferenta intre a fi aproape si a fi inauntru
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.