Ii numeste „copiii mei“, si de fiecare data cand povesteste despre acesti tineri, ochii i se umplu de lacrimi. Maica Siluana, de la „Centrul de formare si consiliere Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil“ din Craiova, a colindat toate penitenciarele din zona. A cautat cu tenacitate sa-i afle pe cei care, desi condamnati pentru fapte deosebit de grele, doresc sa-si recupereze sufletele in Biserica. A incercat sa fie alaturi de cei care, dupa ce fie au violat, fie au talharit, ori chiar au ucis, s-au intors cu fata catre Dumnezeu si cauta vindecarea sufletelor lor. Cel care curma viata aproapelui sau, curma practic doua vieti: a victimei, dar si a lui, proprie.

Maica Siluana crede si marturiseste adevarul Bisericii conform caruia nu exista pacatos care sa nu fie iertat daca vine la Vindecatorul nostru Dumnezeu, cu totii fiind chemati la viata cea fara de moarte. Pentru multi dintre acesti intemnitati a fost nevoie de drumul cel crunt al puscariei si al caintei sincere (care este, de fapt, cea mai aspra pedeapsa, de care nu poti scapa tot restul vietii!), ca sa-si descopere sufletul, sa-L descopere pe Dumnezeu. Dar ce pret urias are aceasta descoperire! Viata rapita a altcuiva, familii distruse, destine nevinovate zbrobite prematur.

Constienta de faptul ca nimic nu mai poate fi reparat din trecutul pamantesc al acestor oameni, dar si al victimelor lor, Maica Siluana incearca, prin eforturi uriase, sa umanizeze suferinta, sa-i dea un sens mantuitor. Din marturiile celor care s-au trezit la viata - adica si-au devenit proprii lor judecatori, nemitarnici ! - se poate vedea ca si pe fundul prapastiei exista speranta. Nu acelasi lucru va fi in iadul cel intunecat, acolo unde totul este pecetluit in vesnicie !

Unii dintre condamnati modeleaza biserici din sapun; altii fac icoane, iar unii impletesc matanii. Noaptea insa, cand zgomotele celulei s-au stins, fiecare isi viseaza mama pe care a ucis-o, ori fata pe care a violat-o, ori pe cel pe care l-au ucis intr-un cosmar al intunericului din aceasta lume bantuita de pacat si violenta satanica. Emotionanta este nadejdea Maicii, marturisita ca un vis realizabil, in viata viitoare a intemnitatului C.R. ACOLO si atunci, dupa Marea Judecata, este loc, prin pocainta si rugaciune, ca pe un genunchi al Domnului sa se sprijine obrazul fetei pe care a violat-o si ucis-o, iar pe celalalt - obrazul inlacramat al lui, al faptasului. Acesta este Dumnezeul pe Care Il propovaduieste Biserica noastra in inchisorile pacatului, aceasta a devenit nadejdea si gandul lui C.R. Oricum, pana la Marea Judecata, nimeni nu poate spune daca visul acestei calugarite este adevarat sau nu.

Va prezentam in continuare cateva marturii din temnita, adresate Maicii Siluana. Am ales aproape la intamplare din vraful de scrisori pe care Maica le pastreaza cu mare grija, ca pe niste martori vii ai credintei, ca pe relicvele sacre ale unei cainte cat se poate de sincere si deloc intarziate. (R. B.)

 

14 X 2001

Sarut mana, Maica Siluana

Imi pare rau ca am tot amanat sa va scriu, n-am avut taria necesara pentru a putea dezvalui o parte din trecutul meu. Imi este foarte greu; cand ma gandesc la ce am facut, imi vine sa ma ascund. Va spuneam ca la 19 ani am avut o deviere de la normal, atunci m-am departat de Dumnezeu, dar nu catre ateism, ci catre satanism.

Intr-o zi din vara anului 95, la Horatiu acasa fiind, discutam cu el si cu fratele lui despre religie. Nu mai stiu cum a pornit discutia, stiu doar ca mi-au spus ca ei nu mai cred in Dumnezeu, ci cred in satana, pentru ca acesta le aduce mai multa satisfactie. Desigur ca la inceput nu am fost de acord, dar fiind coplesit de poftele lumesti si de dorinta de libertate totala, am acceptat aceasta indepartare de religie ca pe un lucru bun. Din acea zi viata mea avea sa se schimbe, faceam rau fara motiv, faceam tot ceea ce credeam eu ca este pe placul satanei.

Pe data de 2 mai 94, in apropierea cartierului in care locuiam cu Horatiu si cu fratele sau, beam votca si discutam, cand, dupa o perioada de aproximativ 30 de minute, un barbat a intrat in vorba cu noi. El era acolo dinainte sa fi venit noi, dar statea sub o conducta de apa calda si fiind seara nu l-am vazut.

L-am intrebat ce cauta acolo, i-am dat sa bea si sa fumeze si am inceput sa stam de vorba cu el. Dupa o perioada acesta a adormit, iar Horatiu ne-a zis: „Hai sa-l omoram pe acesta“. Eu am acceptat, iar fratele lui Horatiu, dupa un moment de ezitare, a acceptat si el. Eu l-am lovit in cap cu o piatra, aceasta s-a spart si m-am dus si am luat alte pietre pe care i le-am dat lui Tiberiu, fratele lui Horatiu, iar acesta l-a lovit si el la randul lui, dupa care Horatiu i-a taiat gatul cu un brici.

Dupa ce a murit, i-am incrustat cu briciul pe frunte 666 si pe obraz o pentagrama, iar Horatiu i-a facut pe celalalt obraz o cruce intoarsa. Am plecat intr-un bar, unde am baut cate ceva, dupa care am plecat acasa.

A doua zi nu m-am simtit bine, am avut o traire pe care nu o mai avusesem pana atunci, nu pot exprima in cuvinte ce am simtit. Am fost nelinistit toata ziua. O data cu trecerea timpului, am inceput sa-mi revin si nu am mai dat importanta la ce se intamplase.

Pe data de 7 mai 95 ma aflam intr-un parc din apropierea cartierului, impreuna cu Horatiu si Tiberiu, si beam votca. Dupa o perioada a venit un barbat beat si ne-a cerut sa-l ducem la masina nr. 13, ca sa mearga acasa, probabil, iar noi am hotarat sa-l omoram. Fratele lui Horatiu nu a vrut si a plecat acasa, iar eu impreuna cu Horatiu l-am luat si l-am dus intr-un loc caruia noi ii spuneam „valea portului“ si am repetat ce facusem cu primul: eu l-am lovit in cap cu o piatra, iar Horatiu i-a taiat gatul, dupa care i-am facut pe piept o pentagrama, iar Horatiu o cruce intoarsa pe frunte cu briciul.

I-am luat geaca, banii si tigarile si am plecat intr-un bar, unde ne-am intalnit cu Tiberiu, am mai baut ceva in bar si am plecat acasa. A doua zi am avut aceeasi traire ca prima data, dar la fel ca si atunci aceasta a disparut o data cu trecerea timpului. Am fost putin cam sumar in ceea ce v-am spus ca s-a intamplat, dar cred ca puteti intelege ce am facut. Acum ca v-am spus ce s-a intamplat cred ca va fi mai usor sa vorbim cand o sa veniti pe la noi. Domnul sa va binecuvanteze pentru grija pe care mi-o purtati.

Cristi

 

 

24.02.2002

Sarut mana, Maica

In deschiderea acestei scrisori, am sa va spun ca tot imi vine greu sa vorbesc despre viata mea, pe care in pofida multor evenimente traite dincolo de firesc si la intensitate mare, tot o gasesc nesemnificativa. Mama s-a zbatut si s-a luptat pentru a ma tine in viata. Am fost o fire bolnavicioasa, insa mama nu s-a lasat impresionata de acest detaliu minor. Tata avea conceptii rigide. El mergea pe selectia spontana: numai cei puternici si perfecti scapa. „Daca moare, facem altul“.

(.) La varsta de 6 ani baietii mari din cartier ma puneau sa fur pentru ei. Ei erau (unii din ei) fugiti de acasa si nu aveau ce sa manance. Treapta intai am dat-o la „Liceul de marina comerciala Navrom“ timorat de diriginta, toata gasca profesorilor, elevilor care invatau bine, mama; ca nu este pentru mine, ma depaseste.

Din 700 de candidati pe 360 de locuri, am fost pe locul 72, cu o medie puternica, surprinzand intreaga masa de oameni care ma cunosteau, cu mine in frunte (de fapt eu cred ca am fost cel mai adanc miscat, socat, blocat, terifiat, marcat, motivat, onorat etc.). Specific mie, „m-am culcat pe-o ureche“ cu invatatura. Eram liceu de 1500 de baieti, numai baieti. Am invatat (stiam, am practicat - e mai corect spus) barbut, poker, copcica, mare-mica, alba-neagra s.a.m.d. Tot ce se poate juca pe bani se juca. Inteligent serpuind uleios printre materii, pentru a nu ramane corigent m-am lovit in carcasa ganditorului de treapta a doua.

Cu o medie ce ar fi tins catre zero absolut, daca nu ar fi fost un punct din oficiu, am aterizat la un liceu de constructii, undeva in zona industriala a orasului. Aici totul era. nedefinit (?). Drumul pana acolo era lung si exasperant. Noxele de gaze de la fabricile bere te inecau la propriu. Zgomotul fabricii de B.C.A. care era aproape lipita de liceu facea bancile sa vibreze si sa nu te poti auzi. Am inceput sa umblu pe strazi cu golanii, la furat (nu era pentru prima oara), relatiile familiale au inceput sa fie din ce in ce mai incordate. Am ales sa fug de acasa.

Dupa ce a murit tata, am incercat sa-l cunosc mai bine. Mama mi-a spus ca a terminat dreptul si filosofia. Am gasit intr-o mapa a lui personala, ferita pana atunci de ochii mei, un livret militar cu gradul de locotenent major in cadrul laboratorului de criminalistica. Fotografii avand pe verso: „Eu la biroul meu“.

Pe undeva era normal sa ma razvratesc impotriva unei societati umane imputite si necunoscute, care nu-mi spunea nimic. Am discutat cu persoana, care era un rocker, si mi-a zis ca 80% din rockeri sunt satanisti. Mi-a dat casete cu muzica satanica; nu prea era de fapt muzica (ragete, grohaituri, zbierate, discordante, unele piese erau un haos general) si le-am ascultat. Le ascultam si de mai multe ori pe zi. Apoi am instaurat in cartier „legea“ sa facem inainte de a pleca la casele noastre ceva rau. Asta noaptea tarziu. Spargeam becurile de la stalpii de iluminat, aruncam usile lifturilor in niste puturi adanci de zeci de metri de pe valea portului, spargeam fisierele din blocuri cu lista locatarilor.

In paralel cu mine, fratele meu umbla cu o fata adepta a curentului muzical Rock, care fusese, dupa cate mi-a zis Tibi, la o biserica de descrestinizare din Timisoara si apoi devenise satanista. Fratele meu facuse un „Pact. Rugaciune. Testament“ catre satana, in scris, pe care inainte sa-l semneze si-a pus amprenta digitala cu sange. Pana la procuratura eu nu am stiut ca aveam asa ceva in casa.

Eu unul, in cartier, cu baietii am omorat o pisica neagra si am desenat cu sangele din inima ei o pentagrama (semnul diavolului) pe putul de pe valea portului. Am mers chiar mai departe. ar trebui chiar sa spun tot ??? Mi-e si frica si rusine si scarba de cele de atunci, in plus, nu tin sa va ingrozesc. Am sa continui totusi, in speranta ca ma va ajuta.

Intr-o noapte, cu mai multi baieti, in casa la mine, dupa ce am baut si am ascultat muzica la televizor, am hotarat sa. invocam satana. Imi vine greu sa scriu. Am hotarat eu sa intorc icoana care era in camera cu fata la perete. Dupa ce am intors-o, nu m-am multumit numai cu atat, i-am tras si un pumn, de s-a spart geamul si s-a rupt lemnul ramei. Era o icoana de-a tatei, „Fecioara cu pruncul“, era veche, nu stiu de cand, eu m-am nascut cu ea in casa. Apoi am adus o carte religioasa, de la secta „Martorilor lui Iehova“. Pe coperta era Iisus si i-am infipt un cutit in cap. Faptul ca nu era o carte din literatura patristica nu are nici o importanta, pana la urma urmei nici nu aveam cunostinte despre asa ceva, atunci gestul a fost adresat Fiului. Apoi ne-am asezat in cerc, ne-am prins mainile intre noi prin degetele mici (nu face parte din vreun ritual anume; dupa cum am mai spus, nu am avut contact cu vreo organizatie) si am spus ceva de genul: „Satan, daca existi cu adevarat, in 30 de secunde arata-te!“. Nu stiu daca de 30 de secunde a fost vorba sau mai putin, sau mai mult, cert este ca am inceput sa numaram invers, adica descrescator. Dupa ce am ajuns la zero, dezamagiti ca nu s-a intamplat nimic, am aprins televizorul si am tot injurat.

Acesta cred ca a fost momentul cand am inceput sa nu mai cred in nimic. Nu mai stiu daca in noaptea aceea a fost si fratele meu sau Cristi, pur si simplu nu-mi mai aduc aminte, dar nu la mult timp m-am dezis de satanism si m-am auto-intitulat ateu-negativist.

Tibi mi-a zis, la ceva timp dupa ce i-am spus noile concluzii pe care le-am tras: „Esti la fel ca Lavinia (parca asa o chema pe fata aia), nici ea nu mai crede in nimic!“. El insa a continuat. Am vrut sa ma fac, dupa ce am fost rapar, rocker, satanist, am vrut sa devin neo-nazist, insa am optat pentru curentul PUNK, adepti ai haosului si anarhiei. Ca si in satanism, nu am avut tangente cu grupari organizate, ci totul s-a rezumat la atitudine si imagine (creasta in cap).

Astfel m-a prins pe mine „fapta“. In ’94 sau ’95, cred ca in ’95, a aparut pe piata „Magazinul Dracula“, o revista gen carte cu imagini (fotografii) ale victimelor celor mai inedite si abominabile crime de pe Terra. In el erau descrise, cu lux de amanunte, cum erau comise faptele (racolare, tortura, mod de stergere a urmelor) si trairile criminalilor. Se vorbea de stari de extaz fara implicare sexuala. L-am citit de aproape ca-l invatasem pe de rost.

In ’94 am fost la un film care se numea „Nascuti asasini“ in regia lui Oliver Stone, film inspirat dupa un fapt real, despre un baiat si o fata care se indragostesc si iau in piept viata. Fata era de mai mult timp violata de tatal ei, baiatul o salvase, ucigandu-i tatal si mama, care nu luase nici o pozitie, in pofida faptului ca avea cunostinta de ceea ce se intamplase. Filmul a fost interzis in cea mai mare parte a Occidentului. In Anglia nu a rulat decat o singura data, pretul „la negru“ al unui bilet urcand pana la 300 de lire sterline. Pe parcursul filmarilor, dupa actorii principali Woody Harelson si Juliette Lewis, se carau boxe imense, cu muzica rock data la maximum, pentru a mentine o dispozitie negativa a actorilor. Focurile de arma care s-au tras au fost reale, din acelasi motiv, iar 150 de scene au fost cenzurate din film, ca fiind prea violente. Si totusi s-a creat filmul de factura super-violenta, al tuturor timpurilor. Filmul a fost in decembrie ’94. Cand am iesit de la film, primul gand a fost sa urmaresc pe cineva, sa vad daca intra in vreo scara de bloc si sa-l omor cu un pietroi. Lucrul acesta s-a concretizat 6 luni mai tarziu.

Cam acestea doua au fost principalele cauze care m-au impins sa comit faptele. Eu unul zic ca nu satanismul, de care ma dezisesem cu aproape un an in urma, ci in principal acest film, plus „Almanahul Dracula“.

(.) In noaptea de 2/3 mai ’95, dupa ce bausem 2 sau chiar 3 sticle de votca (nu eram beti), eu, Tibi si Cristi, pe valea portului unde ne aflam, dupa ce discutasem despre probleme filozofico-existentiale (.), din intunericul din jurul nostru a venit un om. El era acolo de la bun inceput, la vreo trei metri de noi. S-a bagat in seama cu noi, i-am dat sa bea, sa fumeze, am stat de vorba cu el despre faptul ca il lasase sotia si plecase cu cel mai bun prieten al lui, de faptul ca avea un fiu de 18 ani. Nu arata a boschetar; era barbierit, imbracat curatel. dar traia la conducte. In singuratatea de pe valea portului si in „protectia“ noptii, am hotarat sa-l omoram. Nu-mi facuse nimic. Dar voiam sa vad cum e. Tibi a zis: „Nu, bai Oaca, nu. Da-l in.“. Cum omul se imbatase. am vorbit cu Tibi si cu Cristi, fara sa ma feresc, intocmind un plan. Tibi trebuia sa caute o piatra mare, Cristi sa-l loveasca in cap cu ea, iar eu sa-i tai gatul cu briciul pe care-l aveam cu mine. Poate ar trebui sa relatez mai pe ocolite, dar pana la urma urmei, in esenta, asta am facut.

In timpul comiterii crimei am avut o stare intensa de ireal. Usor surescitat, cu pulsul marit, aveam senzatia unei vizionari de film, insa in tridimensional: ochii mei vedeau ca un ecran, totul in ansamblu, m-a transfocalizat, si parca nu mi se intampla mie. Nu incerc sa spun ca am fost posedat sau ceva de genul acesta. Am vrut sa vad cum e cand ucizi si asa a fost.

A fost deprimant si insipid. Nu mi-a spus nimic. Nu extaz, nu remuscari. NIMIC !!!

Experienta m-a dezamagit fata de ceea ce cautam eu. Insa mi-a dat un plus de incredere si de siguranta interioara.

Dupa patru zile, impreuna cu Cristi, am repetat experienta. Tibi n-a mai vrut sa participe, el a plecat in bar. Dar dupa ce am terminat, ne-am dus si l-am adus si pe el sa-l vada.

Aici lucrurile au stat diferit in timpul comiterii, ca si dupa.

Am omis sa spun ca dupa prima fapta am avut o zi rea. Am fost invaluit de un vid existential. Eram la munca (paznic de noapte), vantul batea puternic, indoind copacii, cerul era innorat, era frig, eram singur. Am cochetat putin si cu ideea sinuciderii, nu stiu sigur, sper sa nu mint. Am dat telefon acasa tarziu in noapte, mama era de asemenea la munca, sora mea era mica si dormea, iar fratele meu trecea prin aceleasi trairi ca mine si ca si Cristi (am aflat ulterior). In momentele acelea eram SEC la maximum. Nu ma atragea nimic. Nu-mi mai doream nimic. Nu ma interesa nimic. A fost urat. A fost greu. Insa, la cea de-a doua fapta lucrurile au stat pe dos. A intervenit placerea. O senzatie placuta prin dominarea victimei: in timp ce dadeam cu sete ma acapara.

Dupa cea de-a doua fapta am vrut sa mai ucid un om cu Cristi. Se luase de noi, dar era ziua si martori oculari, asa ca am renuntat. Daca nu ne prindea, acum ar fi fost multe victime sub semnatura mea.

Semnele de pe victime (pentagrama, crucea intoarsa si 666) nu-mi mai aduc aminte daca am vorbit sa le facem sau nu. Au aparut. Cand spun ca nu-mi mai aduc aminte, inseamna ca nu-mi mai aduc aminte, nu incerc sa ascund nimic.

Eu nu mai credeam in satana, probabil, de fapt, foarte probabil sa fi fost chiar o „semnatura“, asa cum citisem in „Almanahul Dracula“, a modului de operare, nu stiu.

(.) Acum lucrurile stau altfel. In faza de cercetari, am vrut sa-l scot pe Tibi afara. Sa iau pe mine si Cristi faptele. Tibi a incercat sa ia pe el. Inca de pe arest am revenit din nou la Dumnezeu. In puscarie cand am ajuns, pe o parte ne bateau hotii in camera, pe de alta ne scoteau cadrele afara si ne bateau. Detinutii au vrut sa devin femeie. Nu s-a intamplat asta. M-au pus sa le spal haine, sa cos. M-au scuipat. Sectia a VI-a (pedepse mari, criminalii) strigau in gratii: „Le vrem capul !“. Citeam Psalmii si in gandul meu urlam la Dumnezeu sa ma ajute. Si lucrurile s-au linistit. Nu am mai fost batuti.

(.) Dupa cum se vede, pacatul e in mine dinainte ca eu sa stiu ce este el. Nici acum nu realizez ce am facut din viata mea. Se mai poate face ceva?

Ma retrag aici, cerandu-mi scuze pentru ca am fost mai direct si nu v-am menajat.

Usor tulburat, cu umilinta,

Horatiu

 

 

13 mai 2003, Craiova

Draga Horatiu,

Ma uit cu dragoste si durere in durerea ta si ma minunez cat sunt de neputincioasa pentru a te ajuta. Totul este atat de simplu, ar fi atat de simplu sa faci un pas mic, mic si sa fii viu cum nu ai fost niciodata. Dar nu poti. Nu vrei. Nu inca. Astepti ceva. Astepti un motiv ca sa. De ce da? De ce nu? Si timpul trece si tu te hranesti cu gustul scarbos al suferintei mlastina.

De ce? De multe ori am impresia ca inteleg de ce, dar iarasi realizez ca nu am cum sa inteleg. Aici nu trebuie inteles nimic. Iesirea sta tocmai in renuntarea la intelegerea pe care o cauta mintea ca sa se justifice, sau poate ca sa ramana in lene, in placerea de a se indoi.

Si totusi, iarta-ma ca ma repet, copil drag, exista o singura iesire: nebunia credintei. Ai inceputul de care ai nevoie: sentimentul de nesiguranta. Numai cand suntem nesiguri, slabi, adica atunci cand realizam ca suntem astfel dintotdeauna fara Dumnezeu, numai atunci ne mutam fiinta, din atarnarea de voia noastra, in atarnarea de voia lui Dumnezeu. Ce poti sa faci? Sa te trezesti dimineata si sa te agati de Domnul si sa spui: Nu stiu ce vreau, spune-mi Tu. Si sa primesti tot ce-ti aduce ziua ca din mana Lui; daca zice Cristi: Hai sa ne rugam, roaga-te si cu el. Daca zice: Sa facem scoala, primeste. Daca zice Parintele ceva, primeste. Daca te supara cineva, iarta. Nu poti? Spune-I Lui: Doamne, vezi ca nu pot! Fa ceva. Si El face.

Imi vine sa ma asez undeva in fata icoanei si sa plang. Sa plang mult, sa plang mereu pentru neputinta si slabiciunea omeneasca. Domnul a inviat ! Domnul ne iubeste ! Domnul e cu noi ! De ce traim si ne purtam de parca nu ar fi adevarat ? De ce nu pot sa-ti transmit pofta de a cere putere ? De ce nu stiu sa-ti spun ce simplu este ? Viata este altceva decat a face sau a nu face. Viata este a fi. Fii, fii cu El, agatat de numele Lui si El iti va da Viata Lui, adica Se va da pe Sine tie, ca si mie, ca si sfintilor. Primeste aceasta Viata, ca a ta s-a terminat, nu prea mai este.

Stii, intr-un fel tu ai murit. Stii ca plata pacatului este moartea. Cu adevarat au murit in vremea razvratirii tale milioane si milioane de neuroni care ar fi transformat energia vietii in informatie hranita de harul Lui. Acum energia ta este ca o mlastina, cum spui intr-un fel. Si in mine e la fel. Si eu sunt plina de moarte. Sunt un adevarat cimitir. Dar eu am aflat pe Acela Care a biruit moartea, si a inviat, si ma inviaza in fiecare clipa. Nu exista moarte care sa copleseasca viata pe care mi-o da El. Eu sunt doar cersetorul din fata usilor imparatesti. E minunat, copilul meu drag. Te rog, vino cu mine ! Alege viata si ea, El, te va face viu si vei da si altora. Fii !

Nu, nu esti imbecil. Abia acum ai loc in tine sa nu mai fii doar tu, sa nu mai risti sa fii imbecil. Crede-ma. Stiu ca ma crezi. Stii ca te iubesc si nu deznadajduiesc. Stiu ca stii ca Domnul te iubeste si te asteapta.

Mi-e dor de tine, mi-e dor de voi si Ii multumesc lui Dumnezeu ca v-am intalnit. Ne vedem curand, cu mila lui Dumnezeu.

                                                                                     Cu dragoste in Domnul,

                                                                                          Maica Siluana
                                                                            Lumea credintei, anul II, nr 1(6)

.