Exista oameni care au pierdut bucuria de a contempla icoanele, culorile vii ale oualor de Pasti, chipul mamei sau arhitectura maiestuoasa a bisericilor si manastirilor. De multe ori, unii n-au cunoscut niciodata aceasta fericire de a vedea. Pe nevazatori, caldura chipurilor de sfinti ii mangaie doar in vis, in ceasurile cand, asemeni tuturor oamenilor, cer iertare si se roaga. Lumina, Adevarata Lumina, nu tine cont insa de handicapul fizic si se rasfrange si in sufletele lor la marea intalnire cu Divinitatea. In Romania traiesc la ora actuala peste 80.

Lacrimi de orb

Clipe aurii de primavara autentica in Bucuresti, oras al contrastelor si al oamenilor grabiti, care uita sau nu stiu sa se bucure. I-am vizitat pe nevazatori la ei acasa, intr-o zi de mare sarbatoare crestina, Izvorul Tamaduirii. Cand am ajuns in curtea Centrului Scolar Special Nr. 1, Vatra Luminoasa, clopotele sunau catifelat si printre frunze susura un vanticel tocmai bun. Copiii si adolescentii cu deficiente de vedere erau deja acolo simtind totul. Fiecare dintre ei, unii orbi complet de la nastere, altii traumatizati in urma unor accidente sau boli, veneau sa se inchine si sa sarute sfintele icoane aflate in Paraclisul ce poarta hramul „Izvorul Tamaduirii”, amenajat intr-o fosta biblioteca a scolii, prin bunavointa directorului acesteia, prof. ing. Alexandru Dabu.

Incepe slujba. Totul in jur emana pace si curatenie sufleteasca, aerul e frumos si cade de sus, de undeva, peste crestetele vazatorilor si nevazatorilor, o aroma de salcam inflorit.

Lacasul de cult e intesat de tineri orbi care canta, cu glasuri subtirele, alaturi de preotul Eduard Toma: „Domnului sa ne rugam!”. Emotie, credinta, speranta, iubire. In fata altarului, doi tineri se tin de mana si se roaga. Unul dintre ei este orb complet, celalalt abia vede un fir de lumina. E ceva! Atat cat poate, il ajuta pe cel care nu vede. Intr-un colt al paraclisului, un baiat bland si frumos ca un heruvim isi face semnul crucii. Zambeste si plange. Ochi nu mai are, cine stie de cand. Poate nu a avut niciodata. Lacrimile, insa, continua sa-si faca datoria, constiincioase.

Atunci cand te mangaie Maica Domnului in somn

Alaturi de elevii scolii participa la slujba si credinciosi din cartier. Curtea devine neincapatoare. Printre cei care vor sa intre in paraclis  se apropie trei tineri tinandu-se de maini. Doua fete si un baiat. Ludmila, Tincuta si Ion sunt prieteni nedespartiti, se ajuta unul pe altul, incercand sa se orienteze in spatiu dupa sunete si mirosuri. Ludmila, o papusa fara ochi si cu parul lung, e cea mai vorbareata. Chiar daca are o situatie dificila, parintii morti si o bunica tocmai in Republica Moldova, e optimista si crede in Dumnezeu. Aici, la centrul scolar, se simte ocrotita si a invatat o multime de lucruri. Se va califica in masaj terapeutic si birotica. Chiar daca fata n-a vazut niciodata soarele, chipul mamei, nu stie cum arata iarba, merele, capsunile, o mata, un pui galbior de rata si nici macii rosii, atunci cand saruta o icoana sufletul ei curat vibreaza de o bucurie interioara. V-ati intrebat vreodata ce viseaza un om orb din nastere? Cum simte el obiectele din jur, cum aude si cum plange? „Eu vad cu mintea“, marturiseste Ludmila. „Stiu ca lumina e alba. Verde e iarba pe care calc. Prietenii mei mi-au spus ca albastru e ca cerul. Cred ca albastru e cel mai frumos lucru. Cand visez, e bine. Simt o mare bucurie, nici nu pot sa explic. De multe ori ma trezesc ca rad in somn. Stiu ca Maica Domnului ne mangaie atunci cind dormim, pe noi, orbii”.

Mircea vede bine noaptea, Adi ziua

Vechea si bogata traditie a Centrului Scolar Nr. 1 dateaza inca de dinainte de 1906, atunci cand Azilul de Orbi „Vatra Luminoasa”, infiintat de Regina Elisabeta, a avut un rol insemnat in instruirea nevazatorilor. In acelasi perimetru au mai functionat o scoala primara pentru deficienti vizual si Spitalul Oftalmologic. La 1 august 1906 se deschide primul atelier de impletituri si astfel se intemeiaza centrul „Vatra Luminoasa”, sub aceasta denumire aparand si 70 de filiale regionale. In 1909 „Vatra Luminoasa” trece sub ocrotirea statului, purtand numele „Azilul de Orbi Regina «Elisabeta»”. Dupa Primul Razboi Mondial, institutia dobandeste personalitate juridica, printr-o lege votata in Parlament. In prezent, Centrul Scolar Nr. 1 dispune de o baza tehnico-materiala moderna, laboratoare, cabinete, biblioteca, internet, sala si terenuri de sport. Aici se pregatesc 400 de elevi cu deficiente de vedere. Exista invatamant liceal cu profil uman si real, invatamant postliceal cu profil sanitar si specializare in balneofizioterapie, precum si un profil de informatica cu specializare in stenodactilografie si birotica. O alta oferta educationala este si invatamantul profesional, unde tinerii se pregatesc in meserii de tamplari, tapiteri, plapumari, confectioneri perii casnice si industriale, articole din carton, obiecte impletite, produse obtinute prin presare la rece. Din pacate, dupa terminarea scolii nu prea ii angajeaza nimeni, chiar daca, de multe ori, ei se dovedesc a fi foarte buni in meseria lor. „Noi suntem discriminati“, spune Mircea Bratosin. „Lumea din jur nu intelege ca pe dinauntru suntem la fel, chiar daca nu vedem. Eu vreau sa devin ziarist. Cel mai mult, insa, mi-as dori sa fiu DJ la un post de radio. Am o voce speciala, stiu o gramada de lucruri despre muzica buna. Credeti ca m-ar angaja cineva daca ar sti ca am albinism generalizat si abia vad ziua?”. Cel mai bun prieten al lui Mircea e Adi Belu. Se potrivesc sufleteste si se ajuta. Mircea vede mai bine noaptea, iar Adi ziua, pentru ca are retinopatie pigmentara cu cataracta. Asa ca se completeaza reciproc. Intra si ei in paraclis sa se roage si sa asculte slujba, alaturandu-se celorlati.

Internetul celor care nu vad

Langa Centrul Scolar se afla si sediul Asociatiei Nevazatorilor din Romania. In prezent aici sunt inregistrate peste 80.000 de persoane cu deficiente de vedere. Numai in Capitala exista 6.500 de nevazatori, unii cu handicap grav (cecitate totala sau vedere slaba), altii cu vedere partiala si ambliopie. Asociatia ii sprijina pe elevii nevazatori integrati in invatamant, editeaza pe casete audio reviste literare sau piese de teatru, tipareste manuale si carti in alfabetul Braille, organizeaza concursuri sportive. Costel Andronic are 28 de ani si e tipograf. Orb complet, dar e spirt. Vede cu mainile! Imprima litere, citeste, corecteaza greselile. Inteligent, vesel, indemanatic, manuieste masinariile grele ca pe niste jucarii. Pasiunea lui, insa, ramane computerul. „Eu sunt innebunit dupa calculatoare“, zice zambind. „Stau ore in sir pe Internet, aflu lucruri noi, interesante, accesez toate site-urile, uneori ma joc, ascult muzica. Folosesc un program special, cu voce sintetica, care se numeste JAWS”. Costel vrea sa se casatoreasca cu iubita lui, dar n-au unde sa stea. A fost pe la primarie, a depus dosare, dar fara rezultat. Acum locuieste intr-o camera de camin, cu inca cinci colegi. Spera ca, intr-un viitor apropiat, sa obtina totusi o locuinta de la stat. El, deocamdata, are rabdare. La plecare, ne zambeste strengareste si zice: „Daca nu va suparati, as vrea sa scrieti in revista ca am nevoie de o casa, o camaruta, poate cineva cu suflet se indura si ne ia in gazda pe amandoi. Nu degeaba, muncesc, sunt harnic, nu va uitati ca nu vad, dar va asigur ca ma descurc mai bine decat un om normal!”.

Speranta

Pentru toti nevazatorii din Bucuresti  se construieste, aproape de sediul asociatiei, o mandrete de biserica, ce va purta hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Le va da speranta, le va alina suferintele. Deja subsolul este construit si lumea a venit sa se roage in aceasta zi frumoasa. „Suntem foarte fericiti ca putem sa realizam ceva pentru semenii nostri“, ne spune Vasile Corduneanu, presedintele filialei Bucuresti. „Ne straduim din toate puterile noastre. Facem tot posibilul sa ridicam sfantul lacas mai repede. Avem nevoie de biserica noastra de suflet, biserica oamenilor cu deficiente de vedere. Avem nevoie de liniste, de intelegere si iubire!”. Credinciosii participa si la slujbele oficiate la paraclisul din curtea scolii, dar vin si la viitoarea biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din apropiere, acolo unde este paroh parintele Ovidiu Stegarus. Intr-o buna zi, cu ajutorul Lui Dumnezeu, visul lor, de a avea un loc pentru inchinaciune, se va implini, cu siguranta. Noi ii sustinem din toata inima.

                                                                                                    Dana Fodor

                                                                                                Gabriel Mateescu
                                                                                       Lumea credintei, anul III, nr.6(23)

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: