Evanghelia Duminicii a XXII-a după Rusalii - Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr.
Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraam, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit o prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci: să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi. Luca XVI, 19-31
Veselirea cea in stralucire
Dincolo de toate, cele doua personaje – bogatul si Lazar –, intr-un fel sau altul, suntem fiecare dintre noi. Uneori pe rand. Alteori bogati. Alteori Lazari. Dar nici unuia nu ne este straina starea dintai si nici a doua. Atat ca, dupa ce-am vazut drama, suntem mai vinovati de cadere si intram noi insine in hlamida, in vizorul bogatului, cand stim, de-acum, ca haina de bube a lui Lazar e izvor de hlamida imparateasca in acea Imparatie pe care ne-o dorim, sau pe care marturisim ca ne-o dorim.
Sensul bucuriei
Ceea ce ne-a pus insa pe ganduri este faptul ca bogatul, dincolo de haine din stofa foarte fina si, mai ales, foarte scumpe, se veselea in toate zilele „in chip stralucit“ (Luca 16, 19 b). Ce inseamna astazi veselia „in chip stralucit“ stim. Chefuirea aceasta in vesnic-parelnica distractie in care se zbate omenirea de acum nu-i alta decat stralucitoarea veselie a bogatului celui nemilostiv. Nemilostiv nu neaparat in raport cu Lazar. Caci bogatul n-are mila nici fata de el. Si-i trebuie experienta cutremuratoare a iadului, unde o picatura de apa face cat toate avutiile lumii, pentru a-si aduce aminte de tata, de frati...
Medicament
Lazar devine astfel un soi de medicament pentru memoria noastra scurta. Icoana lui in sanul lui Avraam – atat de palida totusi fata de locul unde, dupa Invierea lui Hristos, suntem chemati sa locuim (caci cu cat e mai mare Hristos fata de Avraam, cu atat e mai mareata asezarea in Hristos in aceasta locuire in sanul lui Avraam...) – atrage aminte la stralucirea adevaratei bucurii, aceea care, sporind din samanta cereasca, sporeste in duhul, vesnic...
Ce inseamna „stralucirea“?
Care-i atunci „veselia stralucitoare“ a celui bogat in Hristos? Sf. Ioan de Cronstadt zice: „Sfintii lui Dumnezeu sunt mari negustori, ce s-au imbogatit cu toate comorile sufletesti, cu toate faptele bune: cu blandetea, cu smerenia, cu infranarea, cu rabdarea, cu bogatia credintei, a nadejdii si a dragostei. Drept aceea si cerem sfintele lor rugaciuni, ca niste saraci de la cei bogati, ca ei sa ne ajute in saracia noastra duhovniceasca, sa ne invete a ne ruga si a spori in faptele bune crestinesti, ca ei, precum cei care au indraznire inaintea lui Dumnezeu, sa se roage pentru iertarea pacatelor noastre si sa ne pazeasca de pacate noi. Mergem la negustorii pamantesti, in pravaliile lor, ca sa le cumparam marfurile; si atunci, cum sa nu mergem la negustorii cei ceresti cu rugaciune osardnica, in loc de argint si aur, cum sa nu cumparam de la ei mijlocirea inaintea lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor si pentru daruirea feluritelor fapte bune crestinesti! Se pare ca este un lucru foarte firesc“ (Sf. Ioan de Cronstadt, In lumea rugaciunii, Sofia, 2003, p. 64).
Lazarul din noi
Ce blestem ne paste de-am pierdut tocmai acest „foarte firesc“, ce transforma veselia omeneasca in bucurie duhovniceasca? Ce rana de plans ne-a putut rani cugetele, de-am pierdut aceasta normalitate a stralucirii in Hristos, cu Hristos? Chemati pururea la a sedea in „bucuria Tatalui“, preferam neadevarata, snoaba si plina de capcane „veselie“ zdranganitoare a lumii...Lazarul din noi, pecete de taina a Invierii! De-ar rodi pururea umilinta lui in inimile noastre, ca, desfacuti din falsa bogatie, sa strigam bucuria pe ulitele Raiului.
Parintele Constantin Necula
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.