Sfintii Parinti au randuit ca in duminicile din aceasta luna, noiembrie, sa fie citite in biserici o serie de pericope evanghelice in care tema principala este bogatia materiala si modul in care aceasta este utilizata spre mantuirea sau spre pierderea sufletului. Acum doua duminici am vazut cum un bogat nemilostiv si zgarcit ajunge in iad, iar saracul Lazar, ce cersea la poarta lui, este dus de ingeri in sanul lui Avraam. Apoi, duminica trecuta, am invatat de la samarineanul milostiv ca, daca faci un mic efort (inclusiv de natura materiala), poti salva viata unui om. Pe cel batut de talhari, samarineanul il duce la o casa de oaspeti unde isi asuma toate cheltuielile pe care le presupunea ingrijirea acestuia. Duminica viitoare vom afla ce l-a intristat pe un dregator bogat caruia Mantuitorul ii dezvaluie cum poate sa stranga adevaratele comori, cele din ceruri.

Tot despre un bogat este vorba si in evanghelia citita maine in biserici (de la Luca 12, 16-21), incat ne putem intreba care este motivul pentru care se acorda atata atentie acestui subiect: bogatia materiala. Unii ar putea sa reproseze celor care au ales sa se citeasca in biserici aceste pericope faptul ca nu prea au dat dovada de simt practic, ca mesajul acestor pilde se adreseaza celor bogati pe care, din pacate, rareori ii vezi venind duminica la Sfanta Liturghie. Ei bine vom vedea, pana la sfarsitul articolului ca, de fapt, aceste pilde ne vizeaza pe fiecare dintre noi, chiar si pe cei mai saraci.

Dar mai intai sa ne oprim putin asupra pildei auzite astazi si din care aflam ca unui om bogat i-a rodit tarina din belsug. Cei care au cunostinte de agricultura stiu foarte bine ca oricat de harnic ai fi, daca Dumnezeu nu randuieste ploaie la timp, daca nu fereste recolta de tot felul de daunatori, daca nu potoleste vanturile puternice nu poti obtine mare lucru de la culturile respective. Agricultorul, mai mult ca oricare altul, stie ca toate sunt la voia lui Dumnezeu si numai El poate hotari daca intr-un an recolta este buna sau, dimpotriva, pamantul este pustiit. Fara indoiala ca si bogatul caruia i-a rodit tarina din belsug stia ca meritul nu este al lui. Si atunci ce face el? Ridica mainile sale spre cer si multumeste Domnului pentru mila si indurarile sale? Este el recunoscator Celui de Sus pentru binecuvantarile pe care le revarsa asupra pamantului sau? Ii trece macar prin gand ca din belsugul roadelor sale ar putea sa mai ajute si pe cei mai saraci, care nu au ce pune pe masa lor? Nu. El are o singura grija: unde va depozita recolta intrucat hambarele sale sunt prea mici. Si deja ii incolteste in minte planul prin care va zidi hambare mai incapatoare dupa ce le va strica pe cele actuale. E ca si cum atunci cand cineva ne-ar oferi un dar noi, in loc sa-i multumim, am incepe imediat sa ne gandim unde putem dosi acel cadou pentru a putea sa ne bucuram doar noi de el.

Observam ca in gandirea acestui bogat apare foarte des pronumele posesiv. El vorbeste de "roadele mele", "jitnitele (hambarele) mele", "graul si bunatatile mele", "sufletul meu". Aceste cuvinte ne indica un om extrem de egoist si cu un simt al proprietatii cu totul exagerat. Aceasta atitudine, de a ne raporta la cele din jurul sau din interiorul nostru ca si cum ar fi cu adevarat proprietatea noastra nu este, din pacate, specifica doar bogatilor. Si cei mai saraci din punct de vedere material, vedem ca se ataseaza de cate ceva (oricat de neinsemnat ar fi acel lucru) si pot da dovada de mult egoism. Pentru ca, asa cum se stie, nici bogatia in sine nu-i un pacat, nici saracia nu e o virtute, ci modul cum ne raportam la bunurile materiale ne diferentiaza in fata lui Dumnezeu, ne imparte in buni si in rai.

Primii hoti din istoria omenirii
De fapt si de drept ce este pe lumea aceasta si care sa ne apartina cu adevarat? Sfantul Nicolae Velimirovici spune ca la primii oameni, Adam si Eva, gasim in pacatul originar si patima hotiei. Ei au furat din fructul oprit, din ceea ce nu le era dat lor. Si urmasii lor au mostenit aceasta patima de a fura de la Dumnezeu si de la oameni. Iar "pentru ca omul sa se pazeasca de apucaturile hotesti trebuie sa priveasca la tot ceea ce are ca fiind ale lui Dumnezeu. De orice lucru s-ar folosi, sa stie ca foloseste lucrul lui Dumnezeu, nu al sau. Cand sta la masa si mananca paine, sa multumeasca lui Dumnezeu, pentru ca a lui Dumnezeu e painea."

Bogatul la care ne referim nu numai ca nu cugeta astfel de lucruri in inima sa, ci isi face, ca un inconstient, planuri de viitor zicandu-si: "Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te." Sigur ca se nasc multe nedumeriri din aceste cuvinte. Mai intai, de ce bogatul isi indeamna sufletul sa manance si sa bea cand se stie ca trupului ii sunt necesare acestea? Decaderea lui spirituala era insa atat de mare incat el reduce totul la biologic. In loc sa dea sufletului hrana cea duhovniceasca, rugaciuni, lecturi de folos, meditatii la cele sfinte, el considera ca hrana cea trupeasca este suficienta si pentru ca sufletul sa se simta bine. Reducerea la biologic a vietii umane este un lucru extrem de frecvent in epoca noastra. Civilizatia actuala pune accent pe lucrurile care fac trupul sa se simta bine. Insa si daca ti-ar fi viata o continua vacanta, in care sa poti oferi trupului tot ce-si poate dori, tot nu vei avea liniste sufleteasca. Pe multi, mai ales dintre cei foarte bogati, care-si permit tot felul de lucruri, ii vezi ca sunt nelinistiti, deprimati, descurajati. Nu putini sunt cei care-si pierd mintile si chiar se sinucid. Acestea se intampla pentru ca, asemeni bogatului din pilda de azi, ei isi lasa sufletul flamand - oferindu-i bucate - si insetat - oferindu-i bautura. Mancarea si bautura sufletului sunt rugaciunea, convorbirea cu Dumnezeu si cu sfintii Lui.

"Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau."Iata care este raspunsul lui Dumnezeu la cele ce gandea bogatul caruia i-a rodit din belsug tarina. Faptul ca Dumnezeu ii spune bogatului "in noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tau" nu este intamplator. Noaptea este de fapt simbolul intunericului care a cuprins mintea acestui bogat. In momentul in care noi avem astfel de ganduri prin care il alungam pe Dumnezeu din viata noastra, suntem cuprinsi de un intuneric spiritual. Lumina harului dumnezeiesc se indeparteaza de la noi si ramanem prada duhurilor necurate care vor cere sufletul nostru pentru a-l duce acolo unde este plangerea si scrasnirea dintilor. "Nebune" este un apelativ dur, dar pe deplin meritat de acest bogat care se raporta la sine si la cele din jur ca si cum Dumnezeu nu ar exista, ca si cum el ar fi centrul universului. Ne aducem aminte ca in Psalmi se spune: Zis-a cel nebun in inima sa: "Nu este Dumnezeu!" (Psalmi 13,1). Exact asta a spus, cu alte cuvinte, si bogatul care se vedea doar pe sine in tot ceea ce i se intampla si care, mai mult, isi facea planuri "pentru multi ani". Dumnezeu ii aduce insa aminte ca, asa cum nu el si-a hotarat venirea pe lumea aceasta, tot asa nu poate hotari el asupra duratei vietii sale. Moartea vine naprasnic de multe ori. Vedem cum cei din jurul nostru mor deseori pe neasteptate. Nimic nu poate garanta omului ca va mai trai un an sau o zi. Numai Dumnezeu stie momentul in care sufletul nostru va fi luat la ceruri, de aceea trebuie sa fim pregatiti in orice clipa pentru a ne incheia socotelile cu aceasta viata, mai ales ca nu luam nimic cu noi dincolo, indiferent de rangul si de bogatia pe care o avem.
In concluzie trebuie sa retinem trei aspecte, trei invataturi din pilda de astazi.

Prima este aceea ca trebuie sa ne raportam la bunurile din lumea aceasta ca fiind proprietati ale lui Dumnezeu. Noi chiar si peste lucrurile care, din punct de vedere legal, suntem proprietari trebuie sa ne consideram a fi doar niste administratori temporari. Aceasta atitudine ne va scuti de multe iluzii si, mai ales, de dorinta patimasa de a ne inmulti bunurile.

In al doilea rand nu trebuie sa uitam niciodata ca dincolo de faptul ca trebuie sa asiguram trupului cele necesare, esential este a asigura sufletului nostru cele duhovnicesti. Peste comorile de pe pamant suntem putina vreme stapani (sau administratori, cum spuneam mai inainte), dar peste comorile pe care le adunam in cer cu adevarat vom fi proprietari pe vecie pentru ca sunt bunuri nepieritoare, care nu putrezesc si nu ruginesc.
A treia mare lectie pe care ne-o ofera pilda de astazi este ca trebuie sa ne gandim la moarte in fiecare zi, nu doar cei in varsta, ci si cei mai tineri. Sa fim constienti ca nu putem, cu puterile noastre, sa ne prelungim viata nici macar pentru o secunda si ca doar Dumnezeu este izvor al vietii noastre, asa cum spune si dreptul Iov: "In mana Lui El tine viata a tot ce traieste si suflarea intregii omeniri" (Iov 12, 10).

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

• Bogatul caruia i-a rodit tarina
  Publicat in : Predici de duminica
• Bogatul caruia i-a rodit tarina - parintele Galeriu
  Publicat in : Duminica a 26-a dupa Rusalii
• Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina
  Publicat in : Duminica a 26-a dupa Rusalii