Evanghelia duminicii a XXVI-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina
Zis-a Domnul pilda aceasta: unui om bogat i-a rodit tarina si se gandea in sine, zicand: ce voi face, caci nu am unde sa-mi strang roadele mele? Dar si-a zis: aceasta voi face: voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi; si voi strange acolo toate roadele mele si bunatatile mele. Apoi voi zice sufletului meu: suflete, acum ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Insa Dumnezeu i-a zis: nebune, in aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau; iar ce ai strans tu, ale cui vor mai fi? Asa se intampla cu cel care-si aduna comoara pentru sine insusi, si nu in Dumnezeu se imbogateste. (Luca 12, 16-21)
Cu toate ca exista pericolul de a ma repeta, o voi face, pentru ca este foarte important sa nu uitam ca pentru a sti incotro mergem, trebuie sa stim de unde pornim. Inca de la inceputul Creatiei, omul a fost incoronarea ei. I s-a incredintat buna chibzuire, buna intrebuintare a tuturor celor create. Toate in slujba lui, chiar si inainte de caderea in pacat. Semnificativ este faptul ca Dumnezeu daruieste aceasta Imparatie fapturii ce este dorita sa traiasca in comuniune cu El.
Continuarea o stim. Pierdut-am Raiul, dar nu si dorinta de a fi stapani, de a avea totul! Si astfel, in fiecare din noi a ramas aceasta inclinatie spre a avea, a strange. In acelasi timp insa este si dovada ca avem cu totii aceeasi origine (aceiasi stramosi) deoarece putini, chiar foarte putini pot invinge aceasta dorinta -ce de-a lungul timpului s-a transformat in patima!- de a nu strange, de nu fi stapani. Cei care au reusit aceasta sunt monahii, care au privit la bogatia sufletului, si oamenii dedicati bogatiei duhului (stiinta, cultura, filosofia, cautarea sinelui).
Adeseori m-am gandit ca aceasta viata este drumul catre noi insine! Este cautarea drumului ce ne duce din nou in starea de unde-am plecat. Dar pe drum lucrurile s-au complicat putin, caci binecuvantarea Domnului de a fi stapani s-a transformat in scopul vietii, iar comuniunea cu El a devenit din ce in ce mai dificila tocmai pentru ca ne-am lipit sufletul de materie. Intr-adevar, in lumea aceasta ne miscam intre bogatia sufleteasca si bogatia materiala. Dar cea mai de pret este bogatia sufleteasca, de aceea Mantuitorul ne spune aceasta parabola si incheie cu indemnul: "Sa te imbogatesti in Dumnezeu.".
Sa luam aminte totusi: Cu ce ne vom prezenta in fata Lui? Cu bogatia sufleteasca sau cu bogatia materiala?.
Cei mai multi dintre noi au vazut care este reactia unui nou-nascut. Si-mi aduc aminte de cuvantul Sf. Ioan Hrisostom: "Copilul cand se naste plange si cu manutele incearca sa se agate de ceva. Singurele miscari ale lui sunt sa dea din picioare si sa deschida-inchida manutele. Este semn ca doreste sa stranga. Iar in clipa mortii deschide larg mainile ca semn ca lasa totul in aceasta lume.". Acest gest atat de simplu de a deschide mainile tale si imposibilitatea de a pleca din aceasta lume fara a avea ceva material cu tine, cred ca este cea mai elocventa dovada ca nu "ceea ce ai" te va salva, ci "ceea ce esti"!
Din pacate ne-am obisnuit, dupa gandirea acestei lumi, sa ne impartim intre saraci si bogati. Sa ne consideram "cineva" dupa bunurile avute. Totusi cred si marturisesc ca acestea nu au nicio valoare. Tocmai datorita faptului ca "saracia sau bogatia nu pot invinge dragostea, dar dragostea poate invinge si saracia, si dragostea" (Sf. Ioan Hrisostom). Asadar, cel mai de pret bun in aceasta viata este dragostea!. Daca vom invata sa iubim, vom invata sa multumim. Daca vom invata sa multumim, vom fi bogati sufleteste!
Probabil ca prin acumularea bunurilor avem impresia ca ne putem acoperi golul sentimentelor din sufletul nostru. In loc sa incercam sa fim bogati in virtuti, in sentimente ce ne pot infrati cu semenul, dar si cu Dumnezeu, ne concentram atentia in a strange "foloasele" lumii. Este o dovada ca frica de a suferi, de a pierde, ne incatuseaza dorinta adanc imprimata in sufletul nostru de a trai bucurandu-ne impartind (impartasind) cu Dumnezeu, cu fratele. Am ajuns sa ne fie frica si sa ne exprimam, sa vorbim, si mai mult decat atat, sa iubim. Totusi sa incercam sa iubim mai intai si toate celelalte se vor adauga noua.
Cred ca intr-un singur mod putem avea certitudinea cat de bogati suntem acum -indeferent de bunurile avute- , dupa masura cu care multumesti Domnului pentru tot ceea ce ai! Cand ai invatat sa te multumesti cu putin, totul ti se va parea "prea mult", binecuvantarea Lui! Cu cat Ii multumesti mai mult, cu atat iti inmulteste putinul tau. In acelasi timp, nu te simti doar bogat din punct de vedere material, ci si sufleteste.
"In casnicie, ca si in altele, multumirea intrece bogatia" scria Moliere. Iar multumirea este sentiment ce imbraca sufletul ca si cu "porfira" cu care se purta bogatul in comparatie cu saracul Lazar. Si amandoi au trecut in lumea cealalta: bogatia sufleteasca i-a adus lui Lazar bucuriile Raiului si bogatului saracia Iadului.
Este greu sa-ti stapanesti instinctele, dar nu este imposibil. Din pacate, prin obisnuinta cautam intotdeauna o scuza pentru a nu ne controla inclinatiile patimase, tocmai pentru ca nu dam importanta "cauzei", ci "rezultatului". Intr-adevar, radacina unei flori nu se vede, dar ea exista, caci altfel floarea nu ne-ar atrage privirea. Tot asa si in viata, pentru ca pacatul aduce o satisfactie efemera in suflet si in trup, nu vedem radacina din fiinta noastra.
Cel ce alearga dupa bogatii in aceasta viata nu face altceva decat sa se increada in sine si sa dea frau liber avaritiei. Nu poate intelege ca "bogatia se aseamana cu apa de mare: cu cat bei mai multa, cu atat devii mai insetat" (Arthur Schopenhauer). Nu vede ca "un strop de apa stinge setea, o farama de paine potoleste foamea, dar bogatia nu satisface niciodata avaritia" (Plutarh).
"Sa te imbogatesti in Dumnezeu, acesta este ultimul cuvant al Evangheliei. Bogatia omului este constiinta lui dupa chipul Lui Dumnezeu si darurile, virtutiile dumnezeiesti: credinta, nadejdea, bunatatea, dreptatea, pacea, indelunga-rabdare, intelepciunea, infranarea poftelor, stapanire de sine, curajul, barbatia." (Pr. Galeriu).
Arhim. Siluan Visan
.
Arhim. Siluan Visan
-
Predica la duminica bogatului caruia i-a rodit tarina
Publicat in : Duminica a 26-a dupa Rusalii -
Voi strica jitnitele mele si mai mari le voi zidi
Publicat in : Duminica a 26-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.