Duminica a 29-a dupa Rusalii (a celor 10 leprosi)

In vremea aceea, intrand Iisus intr-un sat, L-au intampinat zece barbati leprosi, care au stat departe si care au ridicat glasul, zicand: Iisuse, Invatatorule, miluieste-ne! Si, vazandu-i, El le-a zis: Duceti-va si va aratati preotilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit. Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors, cu glas mare slavind pe Dumnezeu.

Si a cazut cu fata la pamant la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Iar acela era samarinean. Si raspunzand, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam? Si i-a zis: Ridica-te si du-te! Credinta ta te-a mantuit! Luca 17, 12-19

Fara indoiala multe sunt darurile lui Dumnezeu catre oameni, dar poate cel mai de pret pentru improspatarea memoriei inimii noastre este Sfanta Evanghelie. O culegere de scrieri inspirate de Duhul Sfant ce ne impartaseste, ne descopera, ne invata cat de simplu este sa-ti inmultesti credinta si sa te imbogatesti sufleteste.

In minunea descrisa astazi, cei ce primesc binecuvantarea minunii sunt oameni marginalizati ai societatii -iertati, dar nu vreau sa repet ce inseamna lepra si cum erau tratati leprosii in Vechiul Testament- si astfel traiesc dispretul semenilor. Cu aceeasi dragoste ca pentru fiecare din noi Hristos ii asculta, caci doar acesta era unul din scopurile Intruparii Sale, dar nu si scopul final.

"Oare nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam?". Oare aceste cuvinte ne dezvaluie o profunda dezamagire pe care a simtit-o Mantuitorul pentru neamul omenesc? Fara indoiala sunt expresia unei tristeti ce se aprofundeaza prin apogeul suferintei si nerecunostintei oamenilor exprimata cu cuvantul: "Rastigneste-L!!!".

Asadar, sentimentul cu care ar fi bine sa stam intotdeauna in fata Lui Dumnezeu este recunostinta. Va rog, sa se cerceteze fiecare pe sine si sa-si deschida ochii sufletului pentru a vedea cu ce sentiment Il intampina in viata de zi cu zi: recunostinta sau nerecunostinta?. Iar daca luam minunea de astazi ca un "sondaj" a starii in care se afla omul, atunci rezulta ca 90% dintre noi sunt nerecunoscatori! Doar 10% multumesc si dau slava Lui Dumnezeu pentru minunile din viata lor.

Din pacate "mai mult iubeste binefacatorul pe cel ce-l miluieste, decat cel miluit pe binefacatorul sau" spunea Aristotel si iata cum adevarul pentru inca o data iese la iveala: mai mult ne iubeste Dumnezeu decat Il iubim noi pe El. Ne iubeste, ne miluieste, ne vindeca, ne ajuta in tot ceasul, ne binecuvanteaza; iar noi adesea suntem nemultumiti. De multe ori ma gandeam ca singura unitate de masura pentru credinta sunt multumirea si recunostinta ce izvorasc din sufletul tau in fiecare zi.

Aceasta recunostinta este sentimentul divin ce ar trebui sa caracterizeze omul. Cu cat omul este mai recunoscator, cu atat este mai aproape de Dumnezeu. "Recunostinta este memoria inimii" (Balzac), si astfel dai intaietate inimii in viata ta. Dand intaietate inimii, vei ajunge sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau, din tot cugetul tau, si asa vei implini indemnul Lui.

"Recunostinta este o datorie pe care fiecare o are, dar nimeni nu are dreptul sa o ceara" scria Jean-Jacque Rousseau, iar noi suntem mereu dezamagiti si revoltati de nerecunostinta si nemultumirea celor pe care i-am ajutat!. Este adevarat ca doare, dar aceasta nu este o durere care te ajuta, ci dimpotriva, te opreste de la faptele bune. Daca si Mantuitorul ar fi facut la fel, atunci dupa aceasta minune cu leprosii si pana in zilele noastre, nu ar mai fi facut nicio alta minune. Ne-ar fi parasit de tot. Da-ne Doamne putere sa urmam exemplul Tau!

Nerecunoscatorul este un om mandru, prin urmare nemultumit intotdeauna, care nu participa in niciun fel la darul vietii. Mai simplu, nu stie sa traiasca! El are impresia ca stie, insa scopul vietii nu este sa-ti slujesti tie, ci sa-i dai slava Lui Dumnezeu. Are Dumnezeu nevoie de aceasta slava?. In niciun caz! Insa in felul acesta -dand slava Lui- inveti sa fii multumit cu ceea ce ai, fiind multumit devii recunoscator, devenind recunoscator te vei intari in credinta, iar credinta te va mantui: "Ridica-te si du-te! Credinta ta te-a mantuit!".

Un proverb grecesc spune ca "facerea de bine nu poate schimba firea (omului)", dar as vrea sa cred ca o poate demasca! Si odata demascata, indata ce omul are prilejul de a se vedea pe sine cu partile cele bune sau rele, atunci nu este nevoie decat de o decizie: "Vreau sa ma schimb! Doamne ajuta-ma!". Nu cred ca exista om ce nu a schimbat cel putin o data-n viata sa comportamentul sau, sau cel putin modul de a gandi. Asa ca fiecare ocazie de a multumi celor ce ne-au ajutat sau ne ajuta, este o posibilitate de a demonstra ca sunt un suflet nobil. "Nerecunostinta este intotdeauna un fel de slabiciune; nu am vazut niciodata oameni competenti sa fi fost nerecunoscatori" (Goethe). Vrei sa fii un suflet nobil sau un om plin de slabiciuni?.

Si revin la inceputul acestor randuri "dar nu acesta este scopul final" al lui Iisus Hristos. Toate cele propovaduite, toate cele infaptuite de El pe acest pamant nu au avut alt scop decat ca noi sa slavim pe Tatal nostru Cel Ceresc. Tot ceea ce facem sa fie spre slava Lui!. Cred si marturisesc ca de va face tot omul fapte bineplacute Lui prin care sa-I fie slavit Numele Sau cel Sfant, se afla pe calea mantuirii indiferent de "neputintele sufletesti" cu care se simte impovarat. Haideti sa traim cautand prilejuri prin care aproapele nostru sa dea slava lui Dumnezeu, sa ajutam pe cei care nu vad prezenta Lui in lume, sa vada motivul pentru care sa-I dea slava Lui. Caci fiecare din noi, cel putin o data-n viata a intalnit un om care l-a ajutat si a zis: "Slava Tie Doamne ca mai exista astfel de oameni!". Iar cand faceti binele, multumiti-va cu acesta, nu cautati slava voastra precum nici Hristos nu a cautat slava Sa!

La minunea Invierii lui Lazar, Insusi Hristos multumeste Tatalui: "Iar Iisus si-a ridicat ochii in sus si a zis: Parinte, multumescu-Ti ca M-ai ascultat. Eu stiu ca Tu intotdeauna Ma asculti, dar de dragul multimii care sta-mprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis." (Ioan 11, 41-42). Daca Hristos a multumit Tatalui, oare nu trebuie si noi sa facem la fel?.

"Credinta se naste din recunostinta. O minte recunoscatoare asteapta in permanenta lucruri bune, iar asteptarea devine credinta. Reactiunea recunostintei asupra mintii omului produce credinta, si fiecare val de multumiri si recunostinta mareasca credinta" (Wallace D. Wattles).

Arhim. Siluan Visan 

.

• Chemarea in ascultare
  Publicat in : Duminica a 29-a dupa Rusalii
• Castigator la 'unu din zece'
  Publicat in : Duminica a 29-a dupa Rusalii
• Recunostinta, floare rara si aleasa
  Publicat in : Duminica a 29-a dupa Rusalii