As vrea sa continui sirul gandurilor exprimate ultima data si sa ramanem putin asupra acestei realitati a vietii: pacatul. Acest pacat care de la inceput a produs ruptura dintre noi si Dumnezeu, dar prin Hristos poate fi iertat.
Traim liberi si dupa voia noastra, cautam placerea fara sa ne intrebam ce este bun pentru noi, iar de cele mai multe ori uitam ca Dumnezeu exista pana cand o boala pune stapanire pe noi si ne vedem "puterea".
Poate ca ne simtim atat de obositi din toate punctele de vedere incat nu ne mai putem lupta cu pacatul. Dar, chiar si aceasta stare o putem pune in fata Domnului cu umilinta si inima infranta, o putem transforma in rugaciune. Si "cine sta mult la soare isi incalzeste trupul; astfel, cine cugeta tot timpul la Dumnezeu si la cele dumnezeiesti isi incalzeste duhul" scria Sf. Teofan Zavoratul unui ucenic. Oare am inceput sa ne racim de tot?.
"Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa. Si iata, I-au adus un slabanog zacand pe pat. Si Iisus, vazand credinta lor, a zis slabanogului: Indrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale! Dar unii dintre carturari ziceau in sinea lor: Acesta huleste. Si Iisus, stiind gandurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetati rele in inimile voastre? Caci ce este mai lesne a zice: Iertate iti sunt pacatele tale? Sau a zice: Scoala-te si umbla? Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele, a zis slabanogului: Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta. Si sculandu-se s-a dus la casa sa." (Matei 9, 1-8)
Orice gest sau minune facuta de Mantuitorul pe acest pamant are scop didactic, incearca sa ne invete ceva. Spun "incearca" pentru sunt multi dintre noi si in ziua de astazi care se indoiesc de invatatura Lui. Iar aceasta vindecare are ca scop "sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele" si pacatul este pricina suferintei.
Problema nu este boala in sine, ci felul in care o intampinam; adica daca avem pace si sanatate sufleteasca. Felul in care ne pozitionam in fata Domnului: primim cu pace sau incepem sa-L acuzam de suferinta noastra?
De multe ori, noi cei "sanatosi" suntem tentati sa nu intelegem taina mantuirii. Ramanem adesea credinciosi gandului ca tot ceea ce ne bucura pe noi este bine, iar tot ceea ce ne intristeaza, este rau. Acum, cred si marturisesc ca este exact invers: tot ce-i "rau" de fapt imi face bine, si tot ce-i "bine" imi face rau. Imi face rau pentru ca ma indeparteaza de Dumnezeu. De multe ori ma gandesc ca in viata nu trebuie sa ne intrebam "de ce?", in credinta nu trebuie sa existe dovezi si in iubire nu exista obstacole.
Ca sa intelegem mai bine ganditi-va la starea de rugaciune si ravna cu care ne rugam inainte de a sta la masa, si starea de multumire dupa ce am mancat. pe cat de doritori eram sa ne rugam inainte de masa, pe atat de ingreunati ne simtim dupa. Mi se pare a fi duhul "progresului" de astazi: ne ajuta toata tehnologia aceasta, dar in acelasi timp ne invata lenea si dependenta. Este o stare fireasca sa uiti de Dumnezeu atunci cand iti este bine, dar nu este indicata pentru sanatatea sufleteasca. De aceea unii Sfinti Parinti cand nu erau bolnavi spuneau ca i-a parasit Dumnezeu, pentru ca boala ii tinea in rugaciune si pocainta.
"Exista boli care ne curatesc de pacate, si boli care ne smeresc dorintele" spunea Sf. Ioan Scararul. Cu toate ca boala este urmarea pacatului de cele mai multe ori, Dumnezeu o ingaduie spre folosul sufleteasc al fiecaruia dintre noi. In timpul Sfintei Liturghi si a celorlalte slujbe savarsite in Biserica ne rugam ca "cele bune si de folos. sufletelor noastre de la Domnul sa cerem"! Nu cele bune si de folos trupurilor noastre, pentru ca ceea ce are pret la Dumnezeu este sufletul, caci spune Mantuitorul: "ca ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga si sa-si pagubeasca sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau?" (Marcu 8, 36-37).
Pacatele sufletesti de cele mai multe ori nu se vad. Traim dand atentie maxima felului in care ne comportam in lume, si lasam gandurile sa dea navala in sufletele noastre. Nu ne luptam cu ele si incet-incet pun stapanire pe fiinta noastra fara ca noi sa opunem rezistenta. Ar fi bine sa ma intreb pe mine insumi cateodata: ma voi mantui prin viata pe care o duc acum?. Cand se bucura sufletul meu: in Domnul sau in lume?. Traiesc ca sa ma pocaiesc, sau ma pocaiesc ca traiesc?. Oricare ar fi raspunsul fiecaruia dintre noi, sa nu uitam ca daca pacatul inseamna rana sufleteasca si trupeasca, Hristos inseamna vindecare prin iertare si impacare.
Pacatul poate fi si o stare sufleteasca care la un moment dat se poate rasfrange asupra trupului si astfel durerea devine vizibila. Rugaciunea nu va face altceva decat sa curete rana, sa indrepte gandul catre Dumnezeu si "Harul Domnului nostru Iisus Hristos, cu dragostea Lui Dumnezeu Tatal si partasia Sfantului Duh" sa fie cu noi cu toti.
Sa nu cugetam rele in sufletele noastre, ci acum ca ne aflam in Postul Adormirii Maicii Domnului sa ne rugam ca: "De neputintele trupesti si de pacatele sufletesti, pe cei ce vin cu dragoste catre acoperamantul tau cel dumnezeiesc, invredniceste-i sa fie tamaduiti, Nascatoare de Dumnezeu, care ai nascut noua pe Mantuitorul Hristos" (tropar cantarea a 7-a Paraclisul Maicii Domnului)
Arhim. Siluan Visan
Arhim. Siluan Visan
-
Suferinta umana si iubirea divina
Publicat in : Editoriale -
Suferinta ca incercare
Publicat in : Editoriale -
Suferinta nu este absurda
Publicat in : Editoriale -
Suferinta si nadejdea mantuitoare
Publicat in : Religie -
Libertatea si suferinta
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.