Vieţuirea Sfintei Cuvioase Măria Egipteanca1
Sfânta Măria era din Egipt, de aceea şi este cunoscută sub numele de Egipteanca. S-a născut pe la mijlocul secolului al V-lea, într-o familie creştină. Frumuseţea ei deosebită a reprezentat o mare ispită pentru tânăra Măria. Ea nu a ascultat de învăţăturile de morală creştină primite de la părinţi, tinzând mai mult spre dragostea pătimaşă, senzuală şi păcătoasă. Ea credea că-şi va afla fericirea în dragostea pământească. Măriei îi era greu să ducă o viaţă modestă şi neprihănită în casa părintească şi, astfel, la 12 ani, ea a fugit de acasă şi a mers la Alexandria.
Ajungând în acest oraş mare şi tumultuos, singură, fără experienţă de viaţă, dar foarte frumoasă şi visând la dragoste, ea s-a dedat uşor ispitei păcătoase. La 15 ani, deja îşi pierduse curăţia feciorelnică şi nevinovăţia. Odată pornită pe calea păcatului, ea se afunda, de la o zi la alta, în tina dezmierdărilor trupeşti. Ce o putea îndepărta de moartea sufletului? Dragostea părintească? Dar cum, pentru că ea a respins-o, atunci când i-a părăsit pe tatăl şi pe mama sa. învăţătura creştină? Dar ea nu o băga în seamă, privind doar la frumuseţea trupească şi la dorinţe. Prietenii? Era înconjurată doar de destrăbălaţi, care nu vedeau în ea decât un obiect al plăcerilor trupeşti şi nici ea nu-şi dorea să mai cunoască pe altcineva. Nimeni nu o putea opri de la dezmierdările trupeşti.
Cu timpul, patima şi-a împlântat adânc rădăcinile în inima tinerei. Incetul cu încetul, aceasta s-a transformat în necesitate absolută. Măria nu se mai putea gândi la altceva; nu-şi putea dori altceva decât să-şi satisfacă instinctele primare. Nici măcar nu se vindea, ca alte desfrânate, în speranţa că cererea referitoare la trupul ei va fi întotdeauna mare, ea le-a întrecut pe toate în dezmierdări. Măria se oferea oricui dorea să guste din plăcerile păcătoase, chiar dacă trăia într-o mare sărăcie. Se întâmpla chiar să nu aibă ce să mănânce şi atunci, pentru a face rost de mâncare, se apuca de muncit la fuior. Astfel au trecut 17 ani.
Odată, în ajunul sărbătorii înălţării Sfintei Cruci, Măria a văzut pe străzile Alexandriei mulţime de oameni care se îndreptau spre port. Ea a înţeles pe loc câţi tineri ar putea seduce acolo prin frumuseţea şi manierele ei elegante. Pentru a şti încotro se îndreaptă oamenii, ea a întrebat pe unul dintre aceştia:
- Spune-mi, tinere, unde se grăbesc aceşti oameni ?
- Dar cum, tu nu ştii ?, a zis acela. Peste câteva zile va fi marea sărbătoare a înălţării Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Oamenii se grăbesc în port, pentru a urca în corabie şi a merge, de această sărbătoare, în Sfânta Cetate a Ierusalimului.
- Pot să merg şi eu?, a întrebat Măria.
- Sigur că poţi. Numai că trebuie să ai bani pentru a plăti locul în corabie şi să ai de mâncare pentru drum.
Măria a recunoscut, fără ruşine:
- Nu am nici bani şi nici pâine, dar tot voi merge. Sigur se vor găsi amatori de frumuseţe femeiască pe corabie, care să mă ia şi fără bani.
Auzind asemenea vorbe uşuratice, tânărul a zâmbit şi a plecat. Măria s-a îndreptat tot atunci spre port. Apropiindu-se de corăbiile care plecau spre Ierusalim, ea a observat câţiva tineri care i-au plăcut. Din obişnuinţă, fără ruşine şi oarecum dur ea a intrat în vorbă cu ei, rugându-i s-o ia pe corabie. Tinerii evlavioşi s-au sfiit de o asemenea propunere, iar cei mai pudici au şi plecat de lângă ea, alţii luând-o în derâdere. Unii, totuşi, nu au rezistat în faţa frumuseţii ei şi i-au promis că o vor lua pe corabie. In curând, corabia a ridicat ancora şi a plecat din Alexandria.
Şi atunci, mare ruşine şi necaz, pe corabia de pelerini s-a aciuat dezmăţul, introdus acolo de această femeie. Este greu de imaginat ce făcea ea cu tinerii de pe corabie. Şi nu-i atrăgea doar pe cei care o doreau, ci şi pe cei care se arătau indiferenţi îi forţa, prin farmecele frumuseţii ei, să păcătuiască...
Corabia a ajuns, în fine, în Palestina. Păşind pe pământul Ţării Sfinte, Măria nu şi-a venit în fire nicidecum. Vechilor păcate ea adăuga altele şi altele, petrecând toate zilele dinaintea sărbătorii în dezmăţ.
Dar mila Domnului este mare şi Milostivul Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să se pocăiască. Cu adevărat, nu există vreun păcat care să ne poată lipsi de iubirea lui Dumnezeu pentru noi! De aceea, a sosit vremea când în. sufletul necăjit al femeii căzute s-a aprins şi scânteia pocăinţei.
Apropiindu-se de o biserică, Măria şi-a dat seama că o forţă nevăzută o împiedică să intre înăuntru. Oricât voia Măria să intre, nu putea.
„De ce toată lumea intră aici, dar eu nu pot ? Ce fel de forţă nu mă lasă să intru?", gândea Măria, înfricoşată. Şi atunci Domnul i-a luminat inima şi ochii interiori. Femeia şi-a dat seama de căderea ei şi a înţeles că ea însăşi era cea care îşi îngrădea calea spre sfinţenie. Pocăinţa i-a cuprins sufletul şi lacrimile au început să-i curgă şiroaie.
In acel loc din pridvor, unde se afla Măria, era o icoană a Maicii Domnului. Măria s-a rugat Maicii Domnului şi a cerut să fie iertată şi miluită. Nădăjduind cu tărie în marea milă a lui Dumnezeu, Măria a făgăduit să se îndrepte şi să nu mai păcătuiască. Şi s-a ţinut de cuvânt. Aducând roade de pocăinţă pentru cei 17 ani de viaţă destrăbălată, ea a mers în pustie şi tot atâţia ani, în fiecare zi, s-a luptat cu dorinţele şi gândurile păcătoase.
Atunci când aceste „fiare ale gândului" au încetat să o mai tulbure, asceta tot îşi plângea patimile de odinioară. Ea a mai petrecut 30 de ani în lacrimi de pocăinţă, post şi rugăciune, ajungând să se asemene îngerilor. Cu toate acestea, continua să simtă greutatea fărădelegilor ei din vechime, rugându-L pe Dumnezeu să-i uşureze mustrările de conştiinţă, printr-o mărturisire la duhovnic.
Şi iată că, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, la Măria a venit părintele Zosimâ. Cu inimă curată, fără a se justifica, Măria s-a spovedit şi nu s-a ferit să-i descopere lui Zosima chiar şi circumstanţele care o învinovăţeau cel mai mult. După spovedanie, ea i-a cerut părintelui Zosima să-i lase vreme un an ca să se pregătească pentru Sfânta împărtăşanie, după care să primească Sfântul Trup şi Sfântul Sânge ale lui Hristos. Atunci când părintele Zosima a adus Sfintele Taine, cuvioasa s-a împărtăşit cu evlavie şi rugăciune, mutându-se la Domnul în aceeaşi zi. După un an, pe 7 aprilie 522, cinstitele ei moaşte au fost găsite neputrezite şi au fost înhumate. Mai târziu, ava Zosima le-a povestit fraţilor mănăstirii despre vieţuirea acestei ascete.
Modelul ei ne convinge că pocăinţa este posibilă oricând, indiferent de greutatea, mulţimea şi vechimea patimilor noastre. Lupta cu acestea necesită dăruire de sine şi răstignirea voinţei. Pocăinţa adevărată trebuie să fie încununată de o spovedanie atentă şi sinceră şi de primirea Sfintelor Taine ale lui Hristos.
Experienţa Bisericii Ortodoxe ne dă mărturie despre ajutorul primit de la sfinţi în momentele de încercare şi de ispitele prin care au trecut aceştia, atunci când vieţuiau pe pământ, biruind pe diavolul ispititor. Iată, Sfânta Cuvioasă Măria îi izbăveşte de patima desfrânării pe cei care îi cer sprijinul, ajutându-i sa meargă pe calea curăţiei morale.
Pomenirea cuvioasei se săvârşeşte pe 1 aprilie şi în Duminica a cincea a Postului Mare. In vederea zidirii spirituale a credincioşilor, la slujbele din biserici se citeşte atunci şi viaţa sfintei Măria Egipteanca.
Konstantin V. Zorin
Ce li se ascunde tinerilor, Editura Sophia
1 Redactată de autor, în baza cărţii: Sfânta Măria Egipteanca, Editura Mănăstirii Sretenski, Moscova, 2007, pp. 3-40.
Cumpara cartea "Ce li se ascunde tinerilor"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.