Evanghelia Duminicii Fiului risipitor  - Zis-a Domnul pilda aceasta: “Un om avea doi fii. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea. Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea traind in desfranari. Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa. Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea. Dar venindu-si in sine a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame! Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai. Si, ridicandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui; si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim, caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca. Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri. Si chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea. Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata nu am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai junghiat pentru el vitelul cel ingrasat. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat”. (Luca 15, 11-32)

Cu multa intelepciune si pedagogie duhovniceasca, Biserica a randuit ca in Duminica a doua a Triodului sa fie citita o pericopa evanghelica deosebit de ziditoare, care ne ajuta sa intelegem ce este mult folositor pentru urcusul nostru sufletesc spre Inviere, ca ridicare din pacat si ca bucurie a intalnirii noastre cu Hristos Domnul. Evanghelia Duminicii Fiului risipitor are o legatura deosebita cu insasi Taina pocaintei, adica Taina marturisirii si iertarii pacatelor sau Taina spovedaniei, care este, de fapt, Taina impacarii omului cu Dumnezeu.

Treptele ridicarii duhovnicesti din pacat, pe care le-a urmat tanarul risipitor, sunt treptele esentiale ale pocaintei sau ale spovedaniei. Evanghelia Duminicii a doua din perioada Triodului ne invata cum sa ne pocaim si, mai ales, cat de mari sunt darul si bucuria iertarii, cat de minunata este regasirea celui pierdut sau invierea celui mort sufleteste si cat de frumoasa este starea sufletului omului dupa primirea iertarii pacatelor.

Dumnezeu respecta libertatea omului, chiar daca aceasta e folosita in mod nechibzuit

Parabola rostita de Mantuitorul Iisus Hristos si relatata de Sfantul Evanghelist Luca ne descopera, in acelasi timp, puterea pocaintei si inima plina de compasiune sau de iubire milostiva a lui Dumnezeu Tatal, deoarece tatal despre care se vorbeste in Evanghelie reprezinta iubirea parinteasca a lui Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos si Tatal nostru Cel ceresc.

Cei doi fii reprezinta doua atitudini ale omului fata de Dumnezeu: una defidelitate sau de ascultare fata de El, de implinire a voii Lui si de statornicie in a ramane locuitor al Casei Lui, iar alta, de instrainare de Dumnezeu. Fiul cel mare reprezinta pe omul fidel sau credincios, care in toata viata sa incearca sa fie un implinitor al cuvintelor sau al poruncilor lui Dumnezeu si sta aproape de Casa lui Dumnezeu (Biserica).

Fiul cel tanar reprezinta libertatea dezordonata a omului patimas, ca manifestare a vietii sale pacatoase. Cei doi fii din Evanghelie pot reprezenta doua categorii de oameni diferiti, dar si doua stari sufletesti pe care le poate avea aceeasi persoana, in momente diferite ale vietii sale, adica libertatea de-a fi statornic in comuniune cu Dumnezeu si libertatea de-a se instraina sau indeparta de Dumnezeu.

Evanghelia ne spune ca fiul cel tanar, probabil dupa ce a atins varsta majoratului, a dorit sa faca experienta libertatii ca instrainare de tatal sau si de casa parinteasca. Cu surprindere, vedem ca tatal accepta cererea fiului sau de-a primi partea sa de avere si de-a parasi casa parinteasca, dovada ca Dumnezeu respecta libertatea omului de-a urma propriul drum in viata. Omul are, asadar, libertatea de a folosi toata energia vietii sale, darurile sale naturale sau dobandite dupa cum doreste, iar Dumnezeu respecta aceasta libertate, chiar daca stie ca omul o poate folosi intr-un mod contrar vointei divine.

Totusi, pe langa respectul aratat de Dumnezeu libertatii omului, Evanghelia de astazi ne arata si drama sau esecul libertatii omului ca instrainare de Dumnezeu.

Cand libertatea omului devine autodistructiva sau neinteleapta, intelepciunea lui Dumnezeu cheama pe om la pocainta

‘Tara departata’ in care pleaca fiul cel tanar reprezinta indepartarea omului de Dumnezeu si de starea libertatii sanatoase. ‘Tara departata’ este spatiul nedefinit al uitarii si instrainarii omului de Dumnezeu si al vietii individuale fara repere morale, incat libertatea umana poate deveni robie a patimilor egoiste, chiar daca cel ajuns in robie spirituala crede ca tocmai aceasta libertate defineste persoana sa ca fiind matura si autonoma.

Dupa ce a cheltuit in desfatari tot ceea ce a primit de la tatal sau, traind o viata dezordonata, adica in placeri patimase care reduc viata omului la nivelul biologic al simturilor, tanarul risipitor a avut de infruntat o situatie la care nu se astepta: foamea trupeasca. In cuvintele Evangheliei, ‘o foamete mare’ din tara aceea, probabil cauzata de o seceta prelungita, poate fi, de asemenea, inteleasa ca o pedagogie a lui Dumnezeu, de-a folosi dificultatile exterioare sau materiale, pentru o schimbare interioara sau sufleteasca a omului patimas si robit de cele materiale.

Cine a programat acea foamete? Ce rost avea foametea in acea ’tara departata’ ? Nu ni se spune in Evanghelie, dar se poate presupune ca aceasta a fost ingaduita de Dumnezeu, pentru ca, de obicei, cand libertatea oamenilor devine neinteleapta sau autodistructiva, intelepciunea lui Dumnezeu cauta sa salveze pe omul pacatos, chemandu-l la pocainta. Cu alte cuvinte, cand nu ne infranam de bunavoie de la lacomie, ajungem sa postim de nevoie.

Asadar, ‘foametea din tara departata’ reprezinta adesea incercarile ingaduite de Dumnezeu asupra oamenilor, nu ca o pedeapsa, ci ca o pedagogie, pentru ca omul sa ia aminte ca tot ce poseda material este totusi limitat, inclusiv viata sa pe pamant, care poate fi adusa in pragul mortii cand omul lacom de averi si de placeri se indeparteaza de Dumnezeu, Izvorul vietii. In acest sens, libertatea omului este o libertate in relatie cu libertatea lui Dumnezeu. Prin pronia Sa cereasca, prin grija Sa fata de destinul vesnic al oamenilor, adica mantuirea lor, Dumnezeu ingaduie uneori incercari si suferinte temporare, doar pentru a reaminti omului ca izvorul existentei sale se afla dincolo de el, in Dumnezeu Cel vesnic viu.

Cand s-a facut foamete mare in tara aceea a ’libertatii – instrainare de Dumnezeu’, tanarul risipitor a ajuns, pe neasteptate, din om liber si avut o sluga flamanda. Dupa ce devenise mai intai rob al pacatului, el devine acum si rob al saraciei. Dorind sa-si salveze viata sa biologica – intrucat viata spirituala era aproape moarta -, fiul risipitor ‘s-a lipit de unul din locuitorii acelei tari’, care l-a angajat pazitor de porci sau porcar.

Aceasta indeletnicire, in cultura iudaica antica, era ceva umilitor, intrucat porcii erau considerati animale necurate. Iar pe langa aceasta umilire, fiului risipitor devenit sluga nu i se ingaduia nici macar sa manance pe saturate din hrana porcilor. Saraciei lui spirituale i se adaugase acum si o umilitoare saracie materiala.

Abia atunci el si-a adus aminte de traiul bun din casa parintelui sau, unde slugile duceau o viata imbelsugata, indestulandu-se de paine, in vreme ce lui nu-i este ingaduit sa manance nici macar roscove din hrana porcilor. Din acest motiv, tanarul sarac si flamand ‘isi vine in fire’. Cu alte cuvinte, el incepe sa se ridice de la starea nefireasca a indepartarii lui de Dumnezeu la starea fireasca, de comuniune cu Dumnezeu.

Pacatul si moartea, accidente ale falsei libertati

Evanghelia ne arata, de fapt, ca pacatul si instrainarea omului de Dumnezeu nu sunt stari firesti, ci nefiresti, chiar daca, uneori, oamenii ajung la atata obisnuinta cu pacatul si ‘injugare cu moartea’, incat acestea sunt privite ca fiind ceva ‘natural’, firesc sau normal.

Insa, din punct de vedere duhovnicesc, pacatul si moartea nu sunt naturale sau firesti dupa voia lui Dumnezeu, ci sunt ‘natura cazuta’, accidente ale falsei libertati a omului ca instrainare de Dumnezeu si cadere din comuniunea cu El. Astfel, ‘venirea in fire’ sau‘venirea in sine’, cauzata de ’postul de nevoie’ (foametea), a fost sansa decisiva a salvarii celui pierdut. Situatia de limita a existentei sale biologice l-a determinat pe tanarul petrecaret si risipitor de odinioara sa-si schimbe modul de a gandi si de a fi, sa se converteasca, adica sa se pocaiasca. Dupa ce si-a venit in fire sau in sine, cand a realizat ca se afla pe un drum gresit, care nu era un drum al libertatii, ci unul al robiei, el a zis: ‘Ma voi scula si ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai’. Aceasta schimbare brusca de atitudine a pacatosului, de trezire a constiintei pacatoseniei si de recunoastere a starii nefiresti in care se afla, este inceputul caintei, adica inceputul regretului pentru o viata risipitoare de averi, de daruri sufletesti si de epuizare fizica si spirituala a persoanei.

Cand fiul cel tanar zice ‘ma voi scula’, aceasta inseamna si o ridicare spirituala, o hotarare a sa de a parasi starea de decadere in care se afla. In acel moment, iubirea lui Dumnezeu Tatal se arata ca fiind o iubire milostiva care astepta de mult ridicarea si intoarcerea fiului risipitor si instrainat.

Cand un pacatos se indreapta spre Dumnezeu, Dumnezeu ii iese in intampinare

Evanghelia spune: ‘Iar pe cand (tanarul) era inca departe, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila; si, alergand, a cazut pe grumajii lui si l-a sarutat’. Tatal nu a asteptat ca fiul sau care se pocaieste sa ajunga acasa, sa bata in usa, ci a pornit spre el, ca semn de pretuire a pocaintei acestuia.

Cand un pacatos se indreapta spre Dumnezeu si face primii pasi ai pocaintei, Dumnezeu, ‘alergand’, ii iese in intampinare. Mainile pe care Dumnezeu le intinde ca sa imbratiseze pe cel ce se pocaieste, sunt, de fapt, lucrarile sfinte ale Bisericii, chemarea la pocainta si iertarea pacatelor, prin care primesc mantuirea toti cei cazuti si instrainati de Dumnezeu si de semenii lor, din cauza patimilor egoiste ale lacomiei si mandriei.

Cand Hristos Domnul vorbeste despre bucuria lui Dumnezeu de-a ierta pe omul pacatos care se pocaieste, recurge la simboluri. Un simbol al iertarii pacatosului si al innoirii vietii acestuia este haina cea noua.

Crestinul primeste haina noua si luminoasa la Botez, deodata cu infierea prin har, dar aceasta haina se pateaza prin pacatele pe care le savarseste el mai tarziu. Insa, prin pocainta si prin marturisirea pacatelor, el primeste iertarea care reinnoieste haina de la Botez. Astfel, prin pocainta i se reda omului haina inceputului bun, haina curatirii de pacate, haina harului sfintitor. De aceea, Pocainta a fost numita ‘al doilea Botez’. Botezul ‘din apa si din Duh’ (cf. Ioan 3, 5) se savarseste o singura data, insa ‘Botezul lacrimilor’ sau ‘Botezul pocaintei’ se poate savarsi adesea, pana la sfarsitul vietii pamantesti, pentru ca adesea omul pacatuieste cu gandul, cuvantul si fapta. Asadar, haina cea noua sau haina cea mai buna a iertarii parintesti simbolizeaza curatirea sufletului de starile lui intunecoase imprimate de pacate.

Inelul de aur pus in mana simbolizeaza reinfierea prin har a omului instrainat prin pacat, e semnul reprimirii omului pocait, care se pocaieste, in iubirea neintrerupta, nediminuata si neschimbatoare a lui Dumnezeu, prezenta in Biserica lui Hristos.

Incaltamintea noua, pe care o primeste fiul risipitor dupa ce s-a pocait,inseamna harul sau ajutorul primit de la Dumnezeu pentru a calca peste spinii ispitelor pacatoase si de a merge pe calea mantuirii, adica pe calea iubirii fata de Dumnezeu si de semeni.

Vitelul cel ingrasat, care a fost junghiat pentru ospatul bucuriei,simbolizeaza Taina Sfintei Euharistii. De aceea, toti cei care sunt iertati prin Taina Sfanta a Spovedaniei, adica prin marturisirea pacatelor si implinirea canonului de indreptare, sunt chemati la Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie sau Euharistie, prin care ni se daruieste inca din lumea aceasta arvuna vietii vesnice, a bucuriei din Imparatia cerurilor.

Cand Dumnezeu iarta, El nu mai reproseaza nimic celui iertat si nici nu cere inventarul averii risipite, ci se bucura de mantuirea pacatosului

Evanghelia Fiului risipitor ne arata iubirea parinteasca nemarginita si neconditionata a lui Dumnezeu fata de pacatosul care se pocaieste. Tatal fiului risipitor nu face nici un fel de repros fiului reintors acasa si nici nu-i cere un inventar al averilor risipite, intrucat mai scump decat orice avere este sufletul omului mantuit si castigat pentru eternitate. Iubirea milostiva a lui Dumnezeu, care se ridica deasupra oricarui calcul de ordin material, copleseste dreptatea dupa care ar fi putut fi pedepsit fiul risipitor. Totusi, aceasta iubire nemasurata a tatalui milostiv, dar nemeritata de fiul sau pacatos si risipitor, a trezit multa gelozie si tulburare in fiul cel mare, care nu a inteles duhovniceste atitudinea tatalui sau. Insa tatal milostiv il lamureste si il indreapta pe fiul sau nemilostiv si neiertator, zicandu-i:‘Fiule, tu in toata vremea esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt, se cuvenea insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat’.

Fiul cel mare din pilda ’fiului risipitor’ reprezinta pe unii credinciosi iubitori de Dumnezeu si de Biserica, harnici si cinstiti, avand viata curata si evlavie multa, dar sunt adesea nemilostivi si neiertatori fata de pacatosii din comunitate, pe care mai mult ii judeca decat ii ajuta spiritual. Intrucat tatal milostiv iarta pe fiul sau cel pacatos care se pocaieste, si cere fiului sau cel virtuos sa fie milostiv si iertator, Evanghelia de astazi este, in acelasi timp, Evanghelie a iertarii pacatosului pocait si a indreptarii virtuosului nemilostiv si neiertator.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca din pilda ‘Fiului risipitor’ sa invatam cat de mare este puterea pocaintei, cat de sfanta este iubirea milostiva a lui Dumnezeu Care iarta pacatele oamenilor si cat de binecuvantata este bucuria pe care o daruieste Dumnezeu oamenilor smeriti inca din lumea aceasta. Pilda ’Fiului risipitor’ ne indeamna sa ne pocaim mai mult si sa ne impartasim mai des, pentru a ne bucura de primirea iertarii, de innoirea vietii si de lucrarea lui Hristos Cel Inviat in viata noastra, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire! Amin!

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel
Sursa: ziarullumina.ro

• Predica la Duminica Fiului Risipitor
  Publicat in : Predici de duminica