Acum praznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viata pamanteasca a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sarbatoreasca in Ierusalim. In zilele acelea, cetatea era plina cu oameni veniti de pretutindeni la marea sarbatoare a Pastilor. Ea rasuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc si Facator de minuni din Nazaret, Ce tocmai savarsise cea mai mare dintre nenumaratele Sale minuni – invierea lui Lazar, care zacuse patru zile in mormant, si astepta sosirea Lui, si se pregatea sa il intampine sarbatoreste.
Hristos Se ferise intotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care ii scotea sa nu dea de stire ca El ,este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecati sa nu povesteasca despre minunea vindecarii lor. Acum insa venise vremea, sa descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia, si intrarea in Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: sa vesteasca tuturor ca a venit Mesia.
Totusi, El n-a venit ca sa Se faca imparat pamantesc ori sa aseze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, desi tocmai aceasta era asteptarea iudeilor, imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume, si slava Lui nu putea sa aiba nimic in comun cu stralucirea de parada a imparatilor pamantesti.
El Se arata in Ierusalim cu o infatisare saracacioasa si smerita: fara cai si care marete, fara nici o stralucire exterioara. Dar orice slava pamanteasca este nimicnica si se risipeste ca fumul. Este, totusi, o alta slava, nemasurat mai inalta: slava vitejestii smerenii, a blandetii, a virtutii – fiindca aceste mari calitati duhovnicesti sunt nemasurat mai inalte decat toate atributele exterioare ale puterii si stapanirii.
Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume si slava Lui trebuia sa fie de alt fel – mai presus de lume, dumnezeiasca. Si El a dobandit aceasta slava prin smerita Sa intrare in Ierusalim. Sedea pe asin tinandu-si capul nu ridicat cu semetie, ci adanc plecat, si inrourand sfintii Sai obraji cu rauri de lacrimi. El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit si patimitor, linistit si bland, Care trestia franta nu o va zdrobi si festila ce fumega nu o va stinge (Is. 42, 3).
Pentru ce plangea? Aflam din propriile Lui cuvinte: Ierusalime, Ierusalime! Daca ai fi cunoscut si tu in ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai (Lc. 19, 41-42). O, daca ai fi priceput ca Eu sunt Mesia, Care a venit sa te mantuiasca, ca Eu sunt imparatul tau – nu pamantesc, ci ceresc!
Domnul stia ce va trebui sa indure poporul, care avea sa se lepede de El. Stia ca vor veni ostile romane si vor impresura Ierusalimul, ca il vor supune grozaviilor de nedescris ale asediului, ca cetatea va fi nimicita, incat nu va mai ramane din el piatra peste piatra, si ca templul va suferi aceeasi soarta. O, daca Ierusalimul ar fi stiut ca slujeste mantuirii lui!
Se intampla ca omul sa mearga pe o cale gresita, iar milostivirea lui Dumnezeu sa il opreasca printr-un cutremur adus de nenorocire sau boala, prin care ii spune: Daca ai fi cunoscut si tu in ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta ! Cu fiecare dintre noi se intampla ca Domnul sta la usa inimii noastre si bate incetisor, asteptand sa I se deschida si sa I se dea drumul inauntru, bate ca un sarac la usa noastra.
Asadar, poporul salta tinand in maini ramuri de finic, strigand: Osana intru cei de sus! Bine este cuvantat Cel Ce vine intru numele Domnului!, asternandu-si hainele sub copitele asinului. Copii strigau, inaltand lauda lui Dumnezeu. Este limpede ca fiecare, vazand cele ce se petreceau, trebuia sa-si aminteasca de spusele prorocului Zaharia: Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului, caci iata, imparatul tau vine la tine drept si biruitor, smerit si calare pe asin, pe fiul celei de sub jug (Zah. 9, 9). Si totusi, carturarii,fariseii si arhiereii, care stiau aceasta prorocie, sufereau si carteau, iar in cele din urma, nemaiputand rabda, I-au zis Domnului: „Cearta-i, Tu nu auzi ce zic?” Iisus le-a raspuns: Au niciodata n-ati citit ca „din gura pruncilor si a celor ce sug ti-ai pregatit lauda”? Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga (Mt. 21, 16; Lc. 19, 39-40).
De ce-L urau pe Domnul Iisus? De ce L-au rastignit? Am spus deja: fiindca il socoteau calcator al legii lui Moise, sau, mai bine zis, al literei legii. Legea lui Moise era pentru ei adevarul indiscutabil, absolut si sfant, insa pur exterior, fiindca erau straini de duhul ei, inchinandu-se literei, si oricine incalca litera era in ochii lor cel mai mare nelegiuit.
Ei erau nemultumiti de faptul ca Domnul Iisus Hristos vindeca bolnavi in zi de sambata. Ce pervertire a inimii omenesti! In loc sa-L proslaveasca plini de cutremur pe Dumnezeu, Care face asemenea minuni, ei se umpleau de rautate crunta!
Ei nu intelegeau ca Domnul n-a venit ca sa o strice, ci ca s-o implineasca, adica sa o desavarseasca, nu intelegeau ca El este Domnul sambetei. Ei nu intelegeau ca invatatura Lui nu numai ca nu calca legea lui Moise, ci o inalta nemasurat. Nu i-a miscat nici minunea cu totul neobisnuita a invierii lui Lazar cel mort de patru zile. Despre ei a prezis marele proroc Isaia: S-a ingrosat inima poporului acestuia, si cu urechile sale greu au auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda si cu inima sa inteleaga, si sa se intoarca, si sa-i vindec pe ei (Is. 6, 10).
Asupra lor s-au implinit cuvintele apostolului Pavel: Litera ucide, iar duhul face viu (2 Cor. 3, 6). Vrajmasii lui Hristos au pierit, fiindca au fost slujitori ai literei care ucide, in timp ce pe noi ne-a invrednicit sa fim slujitori ai Legamantului celui Nou, nu ai literei, ci ai Duhului. Deci, sa luam aminte cu sarguinta la acest lucru. Amin.
Sfantul Luca al Crimeei, La portile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Sophia
-
Predica la Duminica Floriilor
Publicat in : Predici de duminica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.