Despre importanta numelui de botez

Frati crestini,
Daca tot ceea ce ne inconjoara ar fi mai prejos decat noi si chiar egal, dar nu superior, noi nu am avea imboldiri de zvacniri mai inalte, mai presus de noi. Ar fi o lume a mediocritatii. Un climat sufletesc in care nu ar fi posibil nici un zbor de inaltare a fiintei omenesti, peste mediul mediocritatii. Viata nu ne-ar fi insemnata cu piscuri de inaltate avanturi omenesti. Fiecare nu am face decat sa ne molcomim traiul potrivit dorintelor si placerilor simturilor noastre, a carui paruta fericire se duce cu clipita satisfacerii lor.

Iar in ceea ce priveste doamna ratiune, nu ne-ar da decat ganduri trecatoare, care se rastoarna cu ziua de maine, de un alt promulgator de programe ale vietii noastre publice. Dar ceva mai mult, multi dintre noi, chiar cu privire la opera noastra, de foarte multe ori ne dezicem noi insine, in a doua perioada a vietii noastre, de ceea ce am gandit si am scris la patruzeci de ani.

Dar fratilor, in mijlocul acestei infricosatoare mediocritati, pe care omul singur nu o poate depasi, nici in ceea ce priveste vietuirea, decat cel mult pana la o suta de ani, iata ca spre mangaierea noastra e cineva care ne inalta din aceasta micime a vietii pamantesti. E un asezamant care vine cu altfel de ganduri, cu altfel de idealuri, care de veacuri si in veacurile cele fara de sfarsit, mereu are aceleasi pretuiri. De pe vatra acestui deosebit asezamant sufletesc, orizontul privirii noastre se mareste in lumina unor idealuri care stralucesc pana la imparatia veacurilor viitoare. Acest asezamant superior in toate privintele si indemnator spre tot ceea ce e mai presus de noi, e Biserica. Ea cere crestinului ca tot ceea ce face sa aiba in vedere, ca sa fie incadrat in lumina eternitatii. Tot ceea ce infaptuesti sa fie izvorat din dragoste fata de Dumnezeu si de oameni, caci numai atunci vei avea de Parinte pe Dumnezeu, care-ti poate da viata, fericirea, vesnicia. Oricine se disgardineaza din aceasta disciplina de trai dumnezeiesc, nu e expus decat sa se pravale in macinarea vietii, in nimicnicie, in moarte. Biserica cere o idealizare si o spiritualizare a vietii noastre. Oricine, nu poate gasi o tendinta catre inaltimile azurate ale vietii, decat in acest asezamant dumnezeiesc, in a carui bolta este vesnic veghetor Pantocratorul care a creat toate, le conduce si vegheaza in vesnicie.

Biserica isi are de intemeietor si cap conducator vesnic al ei, pe Iisus Hristos, care a mantuit lumea. Familia cea mare a Bisericii o formeaza toti cei ce au primit Taina Sfantului Botez si s-au inteleptit prin Sf. Taina a Ungerii cu Sf. Mir, si practica toata invatatura Bisericii noastre.

Dar cine crede si marturiseste ca Iisus Hristos este Dumnezeu, are cinstea de a fi socotit fiu al luminii si de a se numi cu numele lui Hristos, crestin. Cata cinste pentru noi oamenii de a ne numi cu numele lui Dumnezeu! Dar in acelasi timp, cat se cere noua ca sa ne straduim, pentru ca sa fim la inaltimea chemarii, la care suntem invredniciti! Fiecare dintre noi sa fie nu numai un purtator de nume, dar si un implinitor al idealurilor date de Dumnezeu noua, sa fie un alter Christus. Iata pe ce inaltimi a fost ridicat omul! Iata ce cai luminoase prezinta Biserica pentru fiecare crestin! Sa porti numele lui Dumnezeu si sa faci voia lui Dumnezeu!

Apoi, in Biserica, in aceasta familie a credintei noastre, cu chemari divine, va inchipuiti D-voastra, ce pretuire se cere sa dam aproapelui nostru, care si el, la randul lui, nu este decat tot un alter Christus. Caci la judecata de apoi, ni se va cere socoteala, de am ajutat pe acesti frati pamantesti. "De am dat sa manance celui flamand; de am adapat pe cel insetat; de am primit pe cel strain; de am imbracat pe cel gol; de am cercetat pe cel bolnav si din temnita... si, intrucat n-am facut acestea unuia din acesti mai mici, "Mie nu mi le-ati facut”, va zice Domnul nostru Iisus Hristos. Mat. 25, 42-45.

Iata cum ne este dat noua urmatorilor lui Hristos, ca prin numele nostru, prin traiul si virtutile care dau stralucire vietii pamantesti, sa ne unim cu Dumnezeu. El, Creatorul si Stralucirea a toate sa ne fie Parinte, iar noi fii.

In viata noastra crestina, dupa cum vedeti, omului individual i s-a dat o pretuire cum nu se poate mai mare. Numai sufletul unui om pretuieste mai mult decat toate bogatiile si splendorile lumii acesteia. "Caci ce ar folosi omul de ar dobandi toata lumea, iar sufletul si l-ar pierde”. Marc. 8, 36.

Inainte de crestinism, nu numai ca muncitorii si sclavii erau socotiti ca lucruri, dar chiar individul - omul luat singurit - din clasele inalte ale societatii, era acoperit de familie. Cultul familiei, al clanului era ceva strivitor pentru individ, numele il purta pe cel al familiei. Mai tarziu, abia prin crestinism, s-a ajuns ca fiecarui om, indiferent din ce clasa sociala ar face parte, sa i se dea un nume, si inca numele unui sfant. Si apoi mult timp, pana catre veacul XII, crestinii obisnuiau sa se numeasca numai cu numele de botez. Si astazi, cand obligatoriu purtam si numele de familie, totusi, mai intai punem numele individual, care e numele unui sfant, si numai in al doilea rand punem si pe cel al familiei din care facem parte. Iata pretuirea cea mare pe care o da crestinismul persoanei umane! Acele drepturi ale omului decretate de constitutia engleza si de revolutia franceza, nu erau decat fructul invataturii crestine.

Prin acest nume, care i se da fiecaruia odata cu botezul, se urmareste pe langa aceea ca fiecare sa-si dezvolte personalitatea, avand de crez al vietii sfantul al carui nume il poarta, dar in acelasi timp, i se da fiecarui crestin un model. Intocmai cum Dumnezeu, i-a aratat lui Moise, in muntele Sinai, cum sa faca Tabernacolul, ce obiecte sa aseze in el numindu-le pe nume si aratand inca si de ce dimensiuni sa fie, iar apoi i-a spus: "Vezi sa faci acestea toate dupa modelul ce ti s-a dat in munte” (Exod 25, 40), la fel ni se zice si noua de catre Biserica: Crestine, iata, iti dau numele cutarui sfant, fa si tu la fel cu modelul pe care ti-l dau. Fa si tu un al doilea exemplar.

Dator este fiecare crestin care se impodobeste cu numele unui sfant sa cunoasca viata sfantului, sa stie cand, unde, si cum a trait, si cum a suferit martirajul ori ce binecuvantat sfarsit a avut. Numai cunoscand viata unui sfant - cel putin pe a aceluia al carui nume il purtam - ne vom putea cunoaste si pe noi mai bine, prin comparatie. Vom vedea pe ce inaltimi de viata spirituala au mers ei si pe ce povarnisuri prapastioase ne primejduim noi viata. Numai atunci ne vom gasi fericirea dupa care acum atata suspinam. Iata cum prin cunoasterea vietii sfintilor, treptat-treptat, ne filtram viata noastra prin aceea a sfintilor si, prin aceasta, ajungem sa ne dezintoxicam viata noastra de toate planurile cele otravitoare ale patimilor noastre, care nu dau nastere decat la deznadejdea timpurilor de fata.

Un sfant este pentru noi un rege al vietii. Si dupa cum in fata unui vestit rege, sau a unei personalitati omenesti, sau a unui geniu al generatiei tale, tace toata patima care-ti invapaiaza trupul, si-ti este disciplinata intreaga fiinta, fiind atent sa nu fii oarecum in discordanta cu atmosfera princiara din jurul inaltei personalitati pe care ai onoarea s-o insotesti, tot asa si cand fiinta ta e patronata de un sfant esti chemat ca totdeauna sa fii treaz si la inaltimea conducatorului tau.

Trebuie sa-ti masori cuvintele, sa nu vorbesti ceva de care-ti este rusine sa molcomesti chiar in singuratate, sa nu ai cautaturi banuitoare, si nici un exterior murdar, ci totdeauna fiinta sa-ti fie invaluita in stralucirea nevinovatiei.

Pe inaltimi totdeauna ne este dat sa avem privelisti asa de frumoase, dar in acelasi timp se cere sa fim si atenti, ca sa nu cadem. Sfantul este pentru cel botezat un mentor spiritual, care disciplineaza si calauzeste pe credincios pe caile chemarii lui adevarate. Ei nu numai ne inalta pe culmi, dar ne si calauzesc pe inaltimi. Cine nu cunoaste viata sfantului al carui nume il poarta, nu-i cunoaste nici spiritul lui calauzitor si nu va auzi nici toate indemnurile lui precumpanitoare atunci cand se cere sa luam o hotarare intre a alege binele, sau a apuca pe caile poftelor noastre.

Dar ce sa mai vorbim, ca multi dintre noi poarta doar numele sfintilor si nici gand de a le cunoaste viata. Spre mai marea noastra durere sunt altii care, ceva mai mult, nici numele nu-l mai poarta. Mai intai ei singuri nu si-au dat seama ca acele nume straine le-au fost strecurate de altii, care-s straini de sufletul si credinta noastra. La inceput unora dintre noi li s-au parut frumoase numai prin simplu fapt ca-i ceva neobisnuit, apoi pentru ca ar avea un joc de sunete frumoase la auz, insa cand stai si deschizi bine ochii, vezi ca numele lor sunt nume de animale, de plante, etc.

Iata unde a dus orbirea sufleteasca, la o robire si injosire neinchipuit de mare. Caci aceste nume - care se dau la animale si lucruri - nu reprezinta pentru om crezul unei vieti de inaltare omeneasca, ci din contra o scoborare a lui in randurile dobitoacelor. Pentru moment ti s-ar parea ca nu e mare greseala aceasta, dar cand stii sensul numelui si apoi cand stai si observi mai in adanc sensul acestor schimbari, vezi ca ea e poarta deschisa celorlalte robiri care vin mai apoi cu nemiluita. Caci mai intai, vine robirea intelectuala, care te duce la ascultarea pana la virgula de ceea ce spune un spirit pozitiv, iar nu de ceea ce iti spune Dumnezeu si convingerile tale intime. Aceasta robire intelectuala ne-a dus la robirea vremurilor de fata, cand economicul dicteaza! Asa s-a intamplat si cu poporul rusesc, mai intai intelectualitatea a fost molipsita si robita ideologiei marxiste si apoi s-a ajuns la robirea intregii Rusii prin forta, cu toate ca sufleteste ei erau si sunt credinciosi. Dar sub calcaiul brutal au cautat sa zdrobeasca partea de taina a sufletului, credinta in Dumnezeu, dar s-au inselat! Imediat ce va inceta salnicia, totul va aparea vederii cu aceeasi frumusete ca mai inainte. Nu se poate nicicand distruge din omenire respectul si dorinta de sfintenie. Credinciosii cei adevarati nu se dezlipesc de sfinti, decat cu pretul vietii lor. Si atunci, cand tu socoteai ca l-ai despartit de ei, te-ai inselat, caci el mai mult s-a apropiat de sfintenie. A ajuns sa fie el insusi un sfant, alaturea de sfantul scump inimii lui.

Cum sa nu suspine omenirea dupa acele inaltimi ale sfinteniei, cand vede pana la ce grad de stralucita spiritualitate se ridica un sfant. Un sfant e un intelept al lumii acesteia. El simte mai mult ca oricare altul prezenta reala a lui Dumnezeu in lume. Si atunci nu faptuieste decat ceea ce e conform cu dorinta lui Dumnezeu, exprimata in invatatura sfanta.

Cum sa nu doreasca omenirea un sfant, cand el intrupeaza puritatea morala, pe care din nefericire asa de rar o gasim si pentru care suferim atat de mult? Cum sa nu iubeasca omenirea pe sfinti, cand noi stim ca atat timp cat au trait, ei nu au marturisit si infaptuit decat numai dragostea fata de Dumnezeu si oameni, iar acum sunt pururea rugatori catre Dumnezeu, pentru ca sa ne invredniceasca pe noi milei Sale?

Cum sa nu aratam deosebita atentie si dragoste netarmurita fata de un sfant, cand el e un memento spre bine, pentru fiecare din noi? El ne tine constiinta treaza si entuziasmul spre toata fapta cea buna.

Aceasta imagine a sfintilor scumpa sufletelor noastre, se cere ca sa o apropiem mai mult de noi, iar noi sa ne inaltam pana la ea. Si cum am putea realiza aceasta decat mai intai purtandu-le numele, apoi cunoscandu-le viata si in sfarsit, fiind in legatura cu ei prin rugaciune. Prin rugaciune noi vom reusi ca imaginea lor sa o coboram in sufletele noastre. Si atunci abia vom reusi sa-i avem ca pe un neintrecut sfatuitor si ajutor in toata viata noastra. Atunci vom fi siguri ca suntem urmatori poruncii lui Hristos: "Fiti perfecti”, caci noi vesnic, fiind in ucenicia unui sfant, nu vom cauta decat sa ajungem pe maistrul vietii noastre.

De pretul cel nesocotit de mare, pe care il are icoana unui sfant pentru noi, nu am a aduce decat exemplul cu Sf. Gheorghe. In lupta lui Stefan cel Mare de la Podul Inalt, ostimea moldoveana avea in fruntea ei, drept steag, icoana facatoare de minuni a Sf. Marelui Mucenic Gheorghe. Acest generalism sfant a fost acel care a inflacarat pe osteni la lupta pana la sacrificiu si apoi a patronat mareata izbanda contra paganului cotropitor.

Fratilor, oare cat de mult avem nevoie si noi de aceasta icoana facatoare de minuni, in lupta pe care avem sa o ducem fiecare cu dusmanii vietii noastre crestinesti? Viata multora dintre noi e cotropita de paganismele pangariri, pana la ultimul fort al ei. Ei bine, pentru acestia si pentru noi toti, ca si pentru Stefan cel Mare la Podul Inalt, nu e salvarea decat in incordarea vointelor noastre de a invinge raul - in numele Sf. Gheorghe, patronul atator izbanzi de pe intinsul camp de viata si lupta a Moldovei.

Iata aceasta icoana a Sf. Gheorghe e purtatoarea crezului nostru de izbanda crestineasca si moldoveneasca in toate luptele noastre cele drepte si sfinte. Iata cum, numele, viata si intreaga icoana vie din sufletele noastre a Sf. Gheorghe sunt acelea care ne pot inalta pe meterezuri de biruinte, ne cheama la o viata eroica si la fericirea pe care atat o dorim, cu totii.

Frati crestini,
Iata pentru ce Biserica noastra la botez ne da nume de sfinti, iata pentru ce a oranduit sarbatori care sa fie inchinate sfintilor, iar in Duminica de astazi ne-a pus spre praznuire pe toti sfintii. Astazi e Duminica Tuturor Sfintilor. Toti crestinii sunt chemati astazi ca sa preamareasca cu inchinaciuni sfinte, mii si mii de intrupari vii ale aceluiasi ideal mantuitor pe care ni l-a adus Iisus Hristos.

Dupa cum am aratat, ei nu sunt numai niste eroi ai credintei noastre carora le aducem proslavire, ci ei sunt pentru noi niste indemnuri sfinte de a le imita viata si, in acelasi timp, ei ne sunt si puternici protectori si rugatori ai nostri catre Dumnezeu.

Cine isi are de patron al vietii lui, cu adevarat, duhul vietii sfantului al carui nume il poarta, nu se poate ca sa nu renasca la o noua viata morala si la o viata de fericire pe care atata o dorim cu totii.

Reinvierea vietii noastre crestinesti si nationale, care cu drept cuvant atat se cere generatiei noastre, nu putem sa o gasim decat in preajma sfintilor si prin ajutorul lor. Spre exemplu nu am a aduce decat puterea minunata pe care a savarsit-o un sfant al Vechiului Testament.

Ne spune Sfanta Scriptura ca murind profetul Elisei cu mare jale a fost inmormantat. Si nu la mult timp dupa aceasta, cativa oameni duceau sa ingroape un mort. Vazand insa ca au navalit in tara dusmanii Moabiteni, s-au speriat si au aruncat mortul in mormantul lui Elisei. Cazand acela, s-a atins de oasele lui Elisei, si a inviat si s-a sculat pe picioarele sale. (IV Regi XIII, 20-21).

Fratilor, fie ca fiecare din noi, sa ne apropiem de sfantul al carui nume il purtam, cu viata noastra, cu tot ceea ce infaptuim si atunci va asigur ca fiecare vom straluci in lumina unei noi vieti, acum si in veci. Amin.

Parintele Vasile Vasilache
(din volumul "Dumnezeu este Lumina” - Predici rostite in Catedrala mitropolitana din Iasi intre anii 1935-1939)

• Sfintenia lui Dumnezeu si sfintirea omului
  Publicat in : Dogma
• Sfintenia, transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului
  Publicat in : Editoriale
• Sfintenia, nebunia normalului intr-o lume anormala
  Publicat in : Duminica Tuturor Sfintilor