„ÎNALŢA-TE PESTE CERURI, DUMNEZEULE, Şl PESTE TOT PĂMÂNTUL SLAVA TA! "
Ne aflăm într-o zi plină de semnificaţii duhovniceşti, într-o zi în care îl vedem pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu ochii minţii şi ai inimii, înălţându-Se la ceruri şi şezând de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Această realitate duhovnicească este, în fapt, realitatea pe care Dumnezeu şi-a dorit-o încă de la cel dintâi om, de la Adam, şi, respectiv, de la întreg Adarnul, de la întreaga omenire. Aceasta este taina în care noi trebuie să ne regăsim, spre care noi trebuie să tindem, pe care, în cele din urmă, s-o şi dobândim: devenirea noastră duhovnicească, asemănarea noastră cu Domnul nostru Iisus Hristos şi, prin El, şederea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, în sânul Sfintei Treimi.
Patriarhul nostru Daniel spune, foarte frumos, că Domnul nostru Iisus Hristos, Care nu S-a despărţit niciodată de Dumnezeu Tatăl şi de Dumnezeu Duhul Sfânt, revine în sânul Sfintei Treimi şi în calitate de om., pe!uni că Iisus Hristos, înviat din morii, aşa cum aţi auzit in Evanghelia de astăzi, a rămas şi cu trup: pe acest trup omenesc l-a aşezat în sânul Sfintei Treimi, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Şi, spune Patriarhul nostru, prin faptul că Iisus Hristos ne-a asumat, noi toţi suntem în interiorul Lui. Extraordinară imagine! Noi, toţi oamenii, mai ales creştinii botezaţi, prin Iisus Hristos, ne-am aşezat în interiorul Lui, al Celui Care este şi sade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, în iubirea plenară a Sfintei Treimi.
In acelaşi timp, pentru că noi suntem creştini botezaţi şi pentru că ne străduim să ducem o viaţă duhovnicească ca atare, în interiorul nostru este aşezat Domnul nostru Iisus Hristos. Aţi auzit, astăzi, la Sfânta Liturghie, în loc de „Sfinte Dumnezeule”, cântandu-se „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”. De asemenea, ştim prea bine că toţi cei care se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos se numesc teofori, purtători de Dumnezeu, deci îl poartă. In interiorul lor, pe Dumnezeu, Ce minunată această imagine, dar ce minunat gând să ne închipuim că toţi cei care s-au împărtăşit, astăzi. Il poartă în interiorul lor pe Domnul Hristos şi, în acelaşi timp, ei fac parte din interiorul Domnului Hristos, aflat în sânul Sfintei Treimi.
Am şi zis, la finalul Sfintei Liturghii: „Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta”! Dumnezeu, Iisus Hristos, Se înalţă cu trupul omenesc, pe care şi l-a asumat. Asumându-şi întreaga omenire, înseamnă că noi facem parte din interiorul Lui şi, mai mult chiar, din interiorul Sfintei şi dumnezeieştii Treimi. Poate că este greu de înţeles cuvântul, dar aceasta trebuie să fie finalitatea vieţuirii noastre, a fiinţării noastre.
Atât de tragic este să trăim la modul comun, prea comun şi pi ea uman. din ce în ce mai mult la limitele de jos ale umanului. Parcă este prea sec să te trezeşti dimineaţa, să te hrăneşti trupeşte, să munceşti ca să te întreţii pe tine şi să-i întreţii pe cei apropiaţi, să revii de la serviciu, să mănânci iarăşi, să te odihneşti, să te bucuri unul de celălalt, atâta cât se pot bucura oamenii unul de celălalt, în această lume, să te uiţi la un televizor nefericit şi, apoi, iarăşi să mănânci, iarăşi să te odihneşti şi, a doua zi, să începi de la capăt. Mi se pare că este prea puţin, este o viaţă pe care nu ştiu dacă aş dori s-o trăiesc cu adevărat. Să mă reciclez în permanenţă trupeşte, fizic, să ajung la o vârstă înaintată şi să mor. Mi se pare absurd! Este cu mult mai mult decât atât. Sărbătoarea Inălţării Domnului nostru Iisus Hristos ne descoperă că nu se exclud lucrurile pământeşti cu cele spirituale: iată că trupul omenesc a fost aşezat în sânul Sfintei Treimi, dar are prioritate sufletul şi, respectiv, are prioritate Dumnezeu, Care ne-a adus din nefiinţă la fiinţă, cu o logică. Iar logica nu este să mănânci, să bei şi să dormi. Logica este să te hrăneşti duhovniceşte, să fii într-o continuă devenire, să lupţi şi să te străduieşti să ajungi asemenea lui Dumnezeu, avându-L ca exemplu, în permanenţă, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi, auziţi, Om adevărat.
Deci, om adevărat poţi să fii dacă trăieşti în Dumnezeu Cel adevărat. Dacă nu, nu eşti un om adevărat, eşti un om biologic, un om trupesc şi eşti ca orice animal din această lume; într-o zi vei muri şi te va înghiţi pământul. Dar noi avem mai mult decât atât: avem suflet nemuritor, care se întoarce acolo de unde fiinţă şi-a luat. De unde şi-a luat fiinţă? De la Dumnezeu. Dacă nu ne regăsim în sânul Sfintei Treimi, atunci n-o să ne regăsim nici în împărăţia lui Dumnezeu, căci împărăţia lui Dumnezeu ne exclude de la sine şi ne ducem în împărăţia celor care nu trăiesc cu adevărat, ci se chinuiesc pentru veşnicie.
Aşadar, părinţi şi fraţi, trebuie să vrem mai mult, să tânjim după mai mult, să râvnim la mai mult, să facem mai mult, să devenim mai mult! Să nu rămânem oameni trupeşti, ci să devenim oameni duhovniceşti, să nu ne fie prioritar trupul, ci sufletul! Trupul nostru trebuie să se înduhovnicească, să preia calităţile sufletului, aşa cum a luat trupul Domnului nostim Iisus Hristos calităţi duhovniceşti, trecând prin uşile încuiate, după cum aţi auzit în Evanghelia de astăzi. Un trup pnevmatizat, înduhovnicit este un trup care-şi găseşte loc în sânul Sfintei Treimi, pentru că Dumnezeu Duh este, ne învaţă Sfintele Scripturi şi auzim în Duminica Samarinencei. Aşadar, să vrem mai mult! Sfinţii pe care-i prăznuim astăzi, împăraţii şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena, au vrut mai mult şi au făcut mai mult, nu atât pentru ei înşişi, cât pentru întreaga umanitate şi pentru întreaga creştinătate. Dacă astăzi avem descoperit lemnul Sfintei Cruci, aceasta i se datorează mamei împăratului Constantin, Elena.
Dacă astăzi avem biserica Sfântului Mormânt, la Ierusalim, aceasta i se datorează mamei împăratului Constantin. Dacă astăzi avem legi, ele îşi au rădăcina în ceea ce împăratul Constantin a lăsat ca moştenire. Dacă astăzi avem sisteme sociale, le avem încă de la împăratul Constantin. Iată doar câteva exemple ca să înţelegeţi că oamenii aceia doi, chiar împăraţi fiind, au râvnit la mai mult şi au făcut mai mult, şi pentru ei înşişi, pentru sufletul lor, încât au devenit sfinţi, şi-au sfinţit viaţa, dar şi pentru urmaşii urmaşilor lor, până astăzi.
De asemenea, astăzi este Ziua eroilor şi vom continua slujba noastră în preajma cimitirului eroilor neamului nostru, făcând rugăciune, aşa cum porunceşte Biserica.
Astăzi este zi naţională şi-i prăznuim pe Sfinţii noştri, cu nume şi fără nume, care au presărat brazda ţării cu trupul şi sângele lor. Acei oameni oare pentru cine au luptat? Pentru ei înşişi? Şi pentru ei înşişi, dar au luptat pentru cei pe care i-au lăsat acasă, la vatră, insa au luptat şi pentru noi, cei de astăzi, ca să fim liberi! Au luptat pentru credinţa lor strămoşească, credinţa noastră ortodoxă, au luptat pentru pământul nostru, pe care-l avem moştenire de la moşi şi strămoşi. Vedeţi, dumneavoastră, ce fiinţe nobile?! Vedeţi, de ce noi le aducem cinstire, în fiecare zi, nu numai în joia înălţării? Vedeţi, dumneavoastră, de ce noi îi socotim sfinţi ai neamului nostru? Pentru că au făcut mai mult, pentru că nu s-au limitat la o viaţă biologică, care, de multe ori, în lumea în care trăim, ne reduce la nivelul animalelor. Poate că sunt păcate pe care nici animalele nu le săvârşesc. Ştiţi prea bine dumneavoastră la ce mă refer! Au vrut mai mult, au râvnit la mai mult, şi pentru ei, dar şi pentru ceilalţi. Este o foarte mare asemănare între ceea ce vrea Biserica de la om şi ceea ce slujeşte Armata noastră; de aceea şi există o simbioza extraordinară între cele două instituţii. Sigur, la Armată i se adaugă şi vedem aici jandarmeria Română, cei care slujesc ordinea publică. Oamenii aceştia se numesc slujitori, aşa cum ne numim şi noi, slujitorii Sfântului Altar. Ne slujesc pe noi, dar, ca finalitate a lucrurilor, bineînţeles, îl slujesc pe Dumnezeu, pentru că slujesc principiul binelui. iar noi îi spunem lui Dumnezeu că e bun şi iubitor de oameni, lată ce legătură între cele două instituţii sau între cele două slujiri, duhovnicească şi militară!
Aşadar, mesajul meu de astăzi este acesta: să vreţi mai mult, mai mult. decât mâncarea şi băutura care vă întreţin fizic. Să vă hrăniţi cu Dumnezeu, Trup şi Sânge, din taina Sfanţului Potir, ca sa vă asemănaţi din ce în ce mai mult cu El, să faceţi mai mult pentru suflet decât pentru trup şi să vă doriţi cu adevărat să vă mântuiţi sufletul şi trupul, ca să va aşezaţi, definitiv, în interiorul Sfintei Treimi. Dacă, aici, pe pământ, putem să-L cuprindem pe Dumnezeu în fiinţa noastră, nu este suficient. Nu aceasta este finalitatea lucrurilor, ci aceea pe care noi, preoţii, o spunem la Sfânta Liturghie, în taina Sfântului Altar: „Dă-mi, Doamne, să mă împărtăşesc cu Tine mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale”! Aşadar, să ne dorim să ajungem în interiorul Sfintei Treimi. Aceasta este finalitatea omului, la aceasta trebuie să gândim, să râvnim, să lucrăm şi la ea să ajungem. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin!
Arhim. Dumitru Cobzaru
Amvon vol II, Editura Renasterea
-
Praznicul Inaltarii Domnului
Publicat in : Inaltarea Domnului -
Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor
Publicat in : Predici la sarbatori -
Sfantul Nectarie la parohia 'Sfantul Nicolae' din New York
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.