La fel de putin cum ne influentam propria nastere, tot astfel nu stim cand si mai ales cum urmeaza sa murim. Banalitatea acestei constatari este concurata doar de drama prin care trec nenumarate familii cu membrii lor aflati in stadiul terminal. Pastrand simetria dintre inceputul si sfarsitul vietii, asa cum ne pregatim pentru venirea pe lume a copilului, traind febrilitatea bucuroasa a intampinarii unei minuni, tot astfel ar fi de asteptat sa putem sa ne pregatim pentru intalnirea cu dincolo. Din pacate, putini sunt in situatia de a vedea sereni apropierea finalului. Lasam la o parte aici mortile subite sau „fericite”, adica neprecedate de suferinta indelungata sau de infirmitati umilitoare. Sigur, daca ar fi sa ne alegem felul mortii, cea spontana, fara avertisment, este preferata majoritatii covarsitoare. Brusc, „bursa” vietii, cea pe care o primeam zilnic, nu se mai vireaza. Inima se opreste si contul ramane nealimentat. Viata intra, pentru a spune astfel, in incapacitate de plata. Cum insa, de la un caz la altul, moartea este un proces care avanseaza lent, dureros, limitandu-ne treptat bucuriile cotidiene, rapindu-ne din autonomie si determinare, gestionarea acestui ultim capitol se dovedeste inevitabila. Din angoasa sistematic reprimata si din tema consecvent ocolita, moartea devine ultimul si cel mai important eveniment al vietii in trup.
De cateva decenii deja, scopul major al medicinei nu mai rezida atat in terapia fara rest a bolii, determinata oricum de date genetice imposibil de controlat integral, cat in asigurarea a ceea ce limbajul de specialitate numeste calitatea vietii. Formula exprima suma capacitatilor si functiilor care fac viata posibila la un grad cat mai inalt de satisfactie personala si sociala. De aici si mutarea accentului de pe medicatie, indispensabila in continuare, pe tot felul de solutii tehnice sau dispozitive. Concret, un cardiac cu stimulator, de pilda, isi duce viata in conditii mai bune decat fara pacemaker. Este in stare sa faca efort, sa munceasca, sa fie util altora si sa se simta implinit. La fel, o persoana cu dificultati de auz, dar avand o proteza auditiva, nu va fi exclusa, se va putea duce la teatru, va asculta stirile si se va uita la filme alaturi de ceilalti din familie. Altfel spus, fenomenul inevitabil al imbatranirii este acompaniat de o seama de interventii prin care nu se combat cauzele - ar insemna sa fi descoperit elixirul tineretii! -, ci efectele, ameliorand slabiciunile si suplinind lipsurile. Marele avantaj al conceptului rezida in largirea perspectivei dincolo de limitele stricte ale biologiei: la orice varsta, la 10 sau 100 de ani, viata trebuie sa aiba o anumita calitate conforma, in cele din urma, demnitatii fundamentale a omului.
In aceste conditii, nu este deplasat sa vorbim si de calitatea mortii, pandant al calitatii vietii. Demersul este cu atat mai justificat cu cat, la ora actuala, sistemul asistential pentru pacientii muribunzi si medicina paliativa sunt in Romania intr-o faza incipienta. Am avut nevoie de doua decenii pentru a rezolva satisfacator problema inceputului vietii, a copiilor abandonati si institutionalizati. Se prea poate sa avem nevoie de inca 20 de ani pentru a intelege complexitatea sfarsitului vietii. Pregnant formulat, nu ne vom putea considera o tara civilizata atata vreme cat la noi moartea survine in termeni cinici. Abandonat de indiferenta sistemica si lasat in grija exclusiva a unei familii neputincioase, material si emotional deopotriva, pacientul terminal face experienta amara a gradului de dezumanizare la care am ajuns dupa jumatate de secol de comunism si dupa o tranzitie confuza. Din chip al lui Dumnezeu, omul devine chipul societatii in care a trait pana atunci. Este motivul pentru care nu avem cum sa nu onoram, fie si doar prin cuvinte, efortul unora de a reda acestei tari macar o parte din umanitatea pierduta. Un exemplu recent este inaugurarea partiala, pe 9 noiembrie, a Centrului de Ingrijiri Paliative „Sfantul Nectarie” de la Cluj. Aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului si Clujului, Centrul se adauga institutiilor similare, toate private, de la Brasov si Bucuresti. Evident, este doar o picatura intr-un ocean, dar una care poate astampara setea multora de normalitate.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
Radu Preda
-
Acatistul Sfantului Nectarie (al doilea acatist)
Publicat in : Acatiste -
Acatistul Sfantului Nectarie
Publicat in : Acatiste
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.