Cincizecimea este implinirea Pastelui. Daca deschidem un calendar, vom gasi ca toate duminicile sunt numite Duminici dupa Rusalii, iar Rusaliile insesi sunt la cincizeci de zile dupa Pasti. Hristos S-a inaltat la cer si a trimis DuhuI Sau Cel Sfant. Si, cand El a trimis pe Duhul Sau Cel Sfant in lume, o noua societate a fost instituita, un corp de oameni a caror viata a capatat un nou inteles. Acest nou inteles vine direct din invierea lui Hristos. Noi nu mai suntem poporul care traim in timpul fara inteles, care ne conduce spre un sfarsit fara inteles.
Nu numai ca ni s-a dat un nou inteles al vietii, dar chiar moartea insasi a dobandit o noua semnificatie. In troparul Pastelui infatisam pe Hristos ca pe Cel ce "cu moartea pe moarte a calcat". Nu spunem ca Hristos a calcat moartea prin inviere, ci cu moartea pe moarte. Si, cu toate ca un crestin are inca in fata moartea, fiind in acest sens asemanator cu oricare alt om, moartea insasi are pentru el o noua semnificatie. Ea inseamna intrarea in Pastele Domnului, in trecerea Lui de la o viata veche la alta noua.
Aceasta este cheia anului liturgic al Bisericii. Crestinismul este, intai de toate, proclamarea in lume a invierii lui Hristos. Spiritualitatea ortodoxa este pascala in continutul ei inte-rior, iar continutul real al vietii crestine este bucuria. Vorbim despre sarbatori, iar sarbatoarea este expresia crestinismului ca bucurie. Cand inveti pe copii, le transmiti nu numai anumite cunostinte, ci si spiritul care se ascunde in spatele acestor cunostinte. Este stiut ca singurul lucru pe care un copil il accepta cu usurinta este in mod sigur bucuria. Insa noi am facut crestinismul nostru atat de matur, atat de trist, atat de solemn, incat in mod virtual l-am golit de bucurie. Dar Hristos a zis: „Cel ce nu primeste imparatia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra in ea" (Marcu 10,15; Luca 18,17). Aceasta nu inseamna ca noi ar trebui sa uitam matematica, geografia etc. A deveni ca un copil, in cuvintele lui Hristos, inseamna a fi capabil de bucuria de care un adult nu mai este capabil, inseamna a intra in comuniune cu lucruri, cu natura, cu oamenii, fara suspiciune sau frica sau frustrare.
Adesea noi folosim termenul "har". Dar ce este harul? Charis in greceste inseamna nu numai har, ci si bucurie. Daca eu accentuez acest punct atat de mult, este din cauza certitudinii mele ca primul nostru mesaj trebuie sa fie acela de bucurie pascala. Cand stam la usa bisericii si preotul zice: "Hristos a inviat!", noaptea, potrivit cuvintelor Sf. Grigorie de Nyssa, devine "mai luminata decat ziua". Aici este forta, radacina reala a experientei crestine. Si numai in acest cadru al acestei bucurii putem intelege orice altceva.
Pastele este inceputul real al anului nostru liturgic. "Oficial", anul bisericesc incepe la 1 septembrie; dar eu vorbesc aici in termeni de principiu si fundament spiritual, pentru ca Pastele deschide intr-adevar intelegerea noastra asupra timpului. Lumea a fost in intuneric si Cineva a adus in ea lumina si caldura. Lumea a fost trista, pentru ca ea a devenit un cimitir, dar Cineva a spus "moartea nu mai stapaneste". Aceasta este ceea ce Hristos a facut in aceasta lume. Ea a fost rece si pacatoasa si cruda si El a venit si a zis „Bucurati-va!". Acesta este modul in care Hristos S-a adresat ucenicilor Sai. "Bucurati-va! Pace voua!". De aceea, bucuria pascala este inceputul experientei crestine.
Ce este un an? Desigur, o perioada de 365 de zile, dar si un ciclu natural, o revolutie completa a naturii: primavara, vara, toamna si iarna. In alti termeni, el este o repre-zentare naturala a intregii istorii a universului. El are un inceput si un sfarsit si, deci, el incepe si sfarseste iarasi. Este important pentru noi sa stim ca anul liturgic s-a dezvoltat in legatura cu acest ciclu natural. Intr-adevar, nu este accidental, de exemplu, ca Nasterea Domnului este sarbatorita la 25 decembrie. Noi nu stim nimic despre data exacta a Nasterii lui Hristos, dar in lumea pagana crestinismul a trebuit sa increstineze, sa converteasca la Hristos. 25 decembrie este sarbatoarea naturala a biruintei luminii asupra intunericului. In acea zi paganii sarbatoreau sfarsitul intunericului si inceputul luminii pentru ca aceasta este ziua cand zilele incep sa devina mai lungi si lumina sa se inmulteasca. Cand natura pare sa fie complet moarta, inghetata si rece, cand nu exista nimic decat intuneric, lumina incepe sa creasca si primavara este anuntata. Cu adevarat incepe o inviere naturala. Anul liturgic bisericesc a prins forma in acest context natural, deci, ca sa intelegem relatia dintre timp si sarbatori, trebuie sa intelegem, intai de toate, aceasta legatura cu ciclul natural.
Parintele Alexander Schmemann
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.