Cum este sarbatorit Sfantul Mare Mucenic Dimitrie?

Cum este sarbatorit Sfantul Mare Mucenic Dimitrie?

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, ale carui cinstite Moaste se afla in Catedrala din Tesalonic, este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 26 octombrie. Cu aceasta ocazie, in tot orasul sunt organizate pelerinaje si procesiuni deosebite, iar strazile din jurul catedralei se dovedesc a fi neincapatoare pentru multimile de credinciosi.

"Mare aparator te-a aflat intru primejdii lumea, purtatorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe pagani. Deci, precum mandria lui Lie ai surpat si la lupta indraznet l-ai facut pe Nestor, asa, Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeul roaga-L sa ne daruiasca noua mare mila."

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie

Sfantul Dimitrie a trait in secolul al III-lea, in vremea imparatilor pagani Maximian si Diocletian. El nu a slujit in armata, desi iconografia recenta il infatiseaza pe acesta imbracat in haine militare. In vechile icoane si mozaicuri bizantine, Sfantul Dimitrie apare zugravit imbracat in haine civile. Se crede ca a fost senator roman.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic

Pentru ajutorul dat Sfantului Nestor, in lupta sa cu paganul Lie, si pentru biruintele minunate ale armatei din Tesalonic impotriva paganilor, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a fost receptat de evlavia poporului drept un ocrotitor al soldatilor si al armatei. In cele din urma, el a inceput sa fie zugravit in icoane imbracat in haine de militar.

Conform unor vechi traditii, Sfantul Dimitrie a fost diaconul episcopului Irineu de Sirmium, acesta din urma fiind martirizat in data de 6 aprilie 304, din ordinul guvernatorului Probus al Iliricului. Dupa martirizarea Sfantului Dimitrie, petrecuta in anul 304, slujitorul sau, Sfantul Mucenic Lup, a reusit sa ia orarul diaconesc si inelul sfantului, udate de sangele aceluia. Prin atingerea de odoarele culese de Sfantul Lup, multi s-au vindecat. Pentru aceasta, imparatul Maximian a poruncit sa ii fie taiat capul si Sfantului Lup, in ziua de 23 august.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic

Se crede ca Sfantul Dimitrie a fost inmormantat in cetatea Sirmium, din Serbia, unde a inceput sa savarseasca tot mai multe minuni. In anul 413, in urma vindecarii sale minunate, generalul Leontie, guvernatorul Iliricului, a mutat Moastele Sfantului Dimitrie in Tesalonic, unde a construit o biserica mareata in cinstea sfantului. Ziua de 26 octombrie, cand au fost mutate cinstitele Moaste, a devenit ziua de praznuire a Sfantului Dimitrie.

Catedrala Sfantul Dimitrie, din Tesalonic

Prima biserica din acest loc a fost construita pe la jumatatea secolului al IV-lea, pe ruinele unei bai romane. In secolul al V-lea, guvernatorul Leontie a construit pe acelasi loc o biserica mai mare, cu trei nave, care a fost incendiata, intre anii 626-634. La putin timp dupa aceasta, a fost ridicata biserica actuala, cu cinci nave.

Catedrala Sfantul Dimitrie din Tesalonic

Intre anii 629 si 634, biserica cu trei abside avea sa fie reconstruita, rezultatul fiind o basilica cu cinci abside, probabil chiar mai mare decat catedrala orasului. Aceasta biserica, aproape identica cu cea pe care o vedem astazi, avea sa devina rapid cel mai important locas de cult din oras.

Intre anii 1493-1912, biserica a fost folosita pe post de moschee. Dupa anul 1912, cand a fost reprimita de crestini, si dupa incendiul din anul 1917, biserica a fost amplu restaurata, dupa modelul catedralei ortodoxe din Ravenna, fiind resfintita in anul 1949.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic

In timpul restaurarilor, sub Sfantul Altar si transversala naosului, a fost descoperita cripta Sfantului Dimitrie, construita de catre guvernatorul Leontie, cu ocazie aducerii aici a Moastelor Sfantului Dimitrie, unde, conform traditiei, a avut loc martiriul Marelui Mucenic Dimitrie. Excavatiile au scos la lumina si ruinele baii romane, unde se crede ca Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a fost tinut prizonier si, mai apoi, executat de catre soldatii pagani. Tot aici a mai fost gasita si o fantana antica; se crede ca aceasta este fantana in care soldatii au aruncat trupul martirului Dimitrie.

Cum este sarbatorit Sfantul Mare Mucenic Dimitrie?

Comunitatea crestina din Tesalonic a fost infiintata de catre Sfantul Apostol Pavel, in timpul celei de-a doua calatorii misionare, cand acesta a predicat in sinagoga evreilor din Tesalonic. Pana astazi, orasul a ramas un veritabil centru crestin.

Dupa mai bine de patru sute de ani de stapanire turceasca, orasul Tesalonic si-a redobandit independenta chiar in ziua praznuirii Sfantului Mare Mucenic Dimitrie. Pentru acest lucru, dar si pentru nenumaratele minuni savarsite de Sfantul Dimitrie, cetatea Tesalonic si l-a ales ca ocrotitor.

Cu ocazia praznuirii Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, in orasul Tesalonic se organizeaza un maret pelerinaj si multe alte procesiuni religioase. In partea stanga a naosului catedralei se afla un paraclis cu turla argintata in care este asezata racla cu Moastele Sfantului Dimitrie.

Punctul culminant al sarbatorii il constituie deschiderea raclei in care sunt pastrate cinstitele Moaste ale Sfantului Dimitrie. Acestea sunt acoperite cu mirul pe care il izvorasc in chip minunat.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic

Unul dintre episcopii care participa la aceasta sarbatoare se roaga inaintea raclei si rosteste rugaciunea de sfintire a untdelemnului. Apoi, untdelemnul sfintit este turnat peste Sfintele Moaste. Unit cu mirul cel minunat, untdelemnul se sterge cu pachete mari de vata. Aceasta vata, imbibata cu mirul izvorat din Moastele Sfantului Dimitrie si cu untdelemnul sfintit de episcop, se imparte credinciosilor care se inchina la Sfintele Moaste.

Foarte multe minuni au avut loc prin binecuvantarea revarsata prin acest Mir al Sfantul Dimitrie. Cele mai multe minuni s-au petrecut in vietile celor greu bolnavi. Insusi guvernatorul Leontie, cel care a construit o mareata catedrala inchinata Sfantului Dimitrie, pe locul actualei catedrale din Tesalonic, s-a vindecat in chip minunat, ungandu-se cu acest minunat mir.

Marturiile celor care s-au vindecat de cancer sunt tot mai numeroase. Tot asa, nu putini sunt demonizatii care isi recapata sanatatea si libertatea sufletului si a trupului, prin inchinarea la Sfintele Moaste ale Sfantului Dimitrie. Unii credinciosi s-au vindecat numai prin ungerea cu untdelemn din candela ce se afla atarnata deasupra raclei Sfantului Dimitrie.

"O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce o aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui: Aliluia!"

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

23 Octombrie 2013

Vizualizari: 11518

Voteaza:

Cum este sarbatorit Sfantul Mare Mucenic Dimitrie? 5.00 / 5 din 6 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact