Înainte cu câţiva ani mă aflam într-o asemenea seară, împreună cu alte persoane, în Ierusalim, în locul unde a locuit Sfânta Ana, unde s-a născut Maica Domnului, în „Casa Sfântului Ioachim şi a Anei“, cum este numită astăzi, şi am făcut slujba de priveghere. În acea seară, înăuntrul casei, cred că ne-a luminat Dumnezeu – n-am să uit niciodată – să simţim şi să conştientizăm două lucruri.
Un început înlăuntrul nostru
Unul este că Sfânta Ana – care a avut o viaţă sfântă şi un sfârşit pe măsură (prăznuiam adormirea ei în acea seară) – născând-o pe Fecioara Măria, a pus început tainei mântuirii. În seara amintită am simţit că Dumnezeu însuşi a pus în sufletul nostru un început, ne-a determinat şi pe noi să dorim să punem un început, dar şi să simţim acea priveghere ca pe un început în viaţa noastră, prin mijlocirile, prin rugăciunile Sfintei Ana, prin sfinţenia şi harul care existau în acea casă.
Aşa cum am spus de atâtea ori, în viaţa duhovnicească, o mare însemnătate o are momentul când cineva începe să simtă că este ceasul în care pune început, că Dumnezeu l-a adus în acel moment la acel loc sfânt, că Naşterea Fecioarei Maria este începutul lucrării mântuitoare a Domnului, pentru fiecare suflet, începutul mântuirii fiecăruia.
Binecuvântarea lui Dumnezeu în situaţii de netrecut
Al doilea lucru de care mi-am dat seama în acea seară şi de care-mi amintesc mereu, este că Dumnezeu săvârşeşte binele nu când sunt greutăţi şi stări obişnuite, în întâmplări când nimeni nu se aşteaptă, ci în situaţii de nedepăşit omeneşte şi pe care doar El ne ajută să le depăşim.
Sfânta Ana n-a putut să aibă un copil cu nici un chip. Iar Dumnezeu voia tocmai acest lucru, ca ea să aducă pe lume un copil unic în felul său, să devină mamă într-un mod minunat, tocmai în neputinţa de a naşte, pe care o purta ca pe o ruşine. O soţie care nu năştea prunci era desconsiderată în anii dinainte de Hristos şi era o ruşine în poporul lui Israel. Deci, Sfânta Ana, cu ajutorul lui Dumnezeu a devenit mamă într-un chip minunat.
Dacă Dumnezeu vrea să binecuvinteze un suflet, acest „vrea” al lui Dumnezeu nu înseamnă că-i face un hatâr, ci că ia seama la sufletul care vrea să împlinească voia Lui şi-l binecuvintează în mod special.
„Am simţit dureri şi am născut duhul mântuirii”
Să-i rugăm fierbinte şi stăruitor pe sfinţii pe care îi prăznuim astăzi, pe Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, pe cei 165 de Sfinţi Părinţi de la Sinodul V Ecumenic, care ne-au lăsat credinţa curată, fără învăţăturile eretice ale lui Origen, pe sfânta şi preacuvioasa Olimpiada, care a fost diaconiţă şi fiică duhovnicească apropiată Sfântului Ioan Gură de Aur şi pe Sfânta Eupraxia să mijlocească pentru noi, ca Dumnezeu să ne pomenească, să-şi amintească de noi, să treacă cu vederea păcatele, neputinţele, greşalele noastre şi să ne aibă în grija Sa. Şi dacă trebuie şi îngăduie Domnul să trecem prin greutăţi, aşa să fie. Este de ajuns să se întâmple această mare minune în sufletul nostru, adică acesta să devină al lui Hristos, toate ale noastre să devină ale Lui, dar atât de mult, încât Domnul să ne spună şi nouă: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt toţi cei care fac voia lui Dumnezeu“ (Vezi Matei 12, 49-50; Marcu 3, 33-35; Luca 8,21). Să-i rugăm pe sfinţi să mijlocească pentru noi, încât Dumnezeu să ne facă să răspundem voinţei Lui, să trăim după voia Lui, să fim aşa cum a zis El: fraţii şi mama Lui.
„La Dumnezeu toate sunt cu putinţă”. Nu în sensul că ne dă totul pur şi simplu, ci poate să ne facă să primim totul. Poate să ne dea pocăinţă, iertare, curăţenie, iluminare, poate să ne sfinţească, să ne îndumnezeiască, să ne facă să fim foarte aproape de El, să fim purtători de duh şi dumnezei după har. Aşa cum a învrednicit-o pe Maica Domnului să zămislească, la fel şi pe noi să ne facă vrednici să-L zămislim înlăuntrul nostru, dacă putem să spunem aşa, încât să ne naştem în Hristos, născându-L pe Acesta. „Zămislit-am, durere de facere am avut, şi am născut duhul mântuirii pe pământ” (Isaia 26,18), cum grăieşte profetul. Duhul Acesta este Hristos, Hristos în Duhul Sfânt, Duhul Sfânt în Iisus Hristos.
Fie să apară în seara aceasta înlăuntrul nostru o pornire, să punem un început care ne va ajuta să intrăm pe această cale. Nu contează dacă ne vom lovi de greutăţi, importanţă are faptul că vom păşi pe această cale şi oricât ne-am chinui, Domnul, într-un mod minunat – după cuvintele Psalmistului: „Am trecut prin foc şi apă şi ne-ai adus la odihnă” (Psalmul 65, 12) – ne va scoate la o viaţă nouă. Adică, sufletele noastre vor învia şi vom deveni fiii Lui, Acela Se va sălăşlui în noi, vom vieţui în El şi El în noi, încât prin Acesta să intrăm în împărăţia Lui.
Arhim. Simeon Kraiopoulos,
Taina Suferinței, Editura Bizantină 2007
Cumpara cartea "Taina suferintei"
.jpg)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.