A muri rau inseamna a muri in pacate

A muri rau inseamna a muri in pacate

Vă întreb: ce rău are moartea în sine? Oare pentru că te duce mai repede la port liniştit şi la acea viaţă tihnită? Căci, dacă nu te ucide vreun om, nu vine însăşi legea firii ca să desfacă trupul de suflet? Şi chiar dacă nu se întâmplă acum, va veni puţin mai pe urmă lucrul de care ne temem acum. Şi spun acestea, nu fiindcă aştept ceva cumplit sau trist. Oh, nu! Ci fiindcă mi-e ruşine din pricina celor care se tem de moarte.

Când aştepţi atâtea bunuri, pe care nici ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit şi care nici nu s-au sădit în inima omului (I Cor. 2, 9), ia, spune-mi, când e vorba să porneşti, de ce tărăgăneşti, zăboveşti şi te codeşti atâta? Şi nu numai că te codeşti, dar ţi-e teamă şi frică? Şi cum să nu fie ruşinos acest lucru? Tu te plângi din pricina morţii, pe când Pavel a gemut din pricina vieţii de faţă şi a spus, scriind romanilor (Rom.

8, 22-23): „Şi făptura suspină, şi noi, care am primit pârga Duhului, suspinăm“. Şi spunea acestea nu osândind cele de faţă, ci dorind cele viitoare.

Ia, spune-mi, de te-ar duce cineva în palatul regesc, şi ţi-ar arăta aurul lucind pe pereţi şi toate celelalte podoabe, şi apoi te-ar duce în casa săracului, iar apoi, după puţin timp, te-ar aduce iar la acel palat şi ţi-ar făgădui că o să rămâi în el pe vecie; oare n-ar trebui să fii cuprins de dorinţă şi să rabzi cu greu chiar acele puţine zile? Tot astfel să cugeţi şi despre cer şi pământ şi suspină împreună cu Pavel nu din pricina morţii, ci a vieţii de faţă.

Oare credinţele noastre sunt închipuiri? Dacă eşti creştin, crede în Hristos; dacă crezi în Hristos, arată-mi aceasta prin fapte. Dar cum îţi vei dovedi credinţa prin fapte? Dispreţuind moartea. Căci şi în aceasta ne deosebim de necredincioşi. Ei pe drept se tem de moarte, fiindcă n-au nădejde în înviere; tu însă, mergând pe un drum mai bun şi ştiind, şi cugeţi asupra nădejdii în cele viitoare, de ce iertare eşti vrednic dacă, încrezându-te în înviere, te temi de moarte la fel cu aceia care nu cred în înviere? Dar, va zice el, nu de moarte mă tem sau că am să mor; ci că voi muri de moarte rea, tăindu-mi-se capul.

Zi, Ioan a murit rău? Căci i s-a tăiat capul. Atunci, Ştefan a murit rău? Căci a fost ucis cu pietre; şi, după părerea noastră, au murit rău toţi mucenicii, fiindcă şi-au sfârşit viaţa prin foc sau fier; şi unii au murit aruncaţi fiind în mare, alţii în prăpăstii, alţii în gura fiarelor?! Dar, omule, a muri rău nu înseamnă a muri de moarte năpraznică, ci a muri în păcate. Auzi-l pe proorocul, ce cugetă şi spune despre aceasta: „Cea mai rea moarte e a păcătoşilor“ (Ps. 33, 22). N-a spus: „Cea mai rea moarte e cea năprasnică“. Şi, cu drept cuvânt; căci, după ce au pornit de aici, au dat de pedepse cumplite, de chinuri veşnice, de viermi otrăvitori, de foc nestins, de întunericul cel din afară, de lanţurile ce nu se desleagă, de scrâşnirea dinţilor, de obidă, de strâmtorare şi de osânda veşnică.

Vreţi să vă spun şi altă pricină pentru care ne temem de moarte? Nu trăim cu osârdie, nu avem un cuget curat; căci dacă l-am avea, moartea nu ne-ar fi înspăimântat deloc, nici foametea, nici pierderea banilor, nici altceva asemănător, căci pe cel ce trăieşte în virtute nu-l poate vătăma nici unul din aceste lucruri, nici să-l lipsească de desfătarea cea dinăuntru; căci pe cel hrănit cu bună nădejde nimic nu-l poate face să cadă în mâhnire. De aceea, fă-mă să am credinţă în împărăţia cerurilor şi, de vrei, poţi să mă ucizi chiar azi; îţi voi mulţumi pentru ucidere, pentru că mă trimiţi grabnic la acele bunuri.

Deci, să nu ne temem de moarte, ci numai de păcat, şi din pricina lui să ne îndurerăm. Şi spun acestea nu aşteptându-mă la ceva cumplit. Oh, nu! Ci ca, atunci când voi vă temeţi, să fiţi totdeauna cuprinşi de această simţire, şi să împliniţi prin fapte legea lui Hristos.

Sfântul Ioan Gură de Aur

.
Pe aceeaşi temă

23 Aprilie 2015

Vizualizari: 2024

Voteaza:

A muri rau inseamna a muri in pacate 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

moartea gandul la moarte

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact