Am plecat iarăşi de la stareţul Calinic Isihastul. El era şi un mare postitor. Peşte mânca numai la Paşti. Ai văzut ce însoţire frumoasă? Post şi rugăciune. Urmaşii acestei însoţiri nu-l lasă pe diavol să se liniştească. Nu-l lasă să şadă nicăieri. Nu a spus Domnul? Acest fel de neascultare, de hulă, de pierdere nu iese decât cu rugăciune şi cu post.
Postul curăţeşte, smereşte. Rugăciunea luminează. Minte curată şi suflet luminat a avut stareţul Calinic! Căci la vremea când a apărut înşelarea adorării numelui lui Dumnezeu1 şi au început iarăşi disputele, acest călugăr luminat, simplu, cu un singur cuvânt a rezolvat problema. Inşelarea nu poate sta în faţa adevărului. Inşelarea este slăbiciune, întuneric, tulburare. Adevărul este putere, lumină, pace. Cuviosul stareţ Calinic a făcut să dispară înşelarea adorării numelui lui Dumnezeu, iar Sfântul stareţ Daniil a îndepărtat înşelarea lui Makrakis. Doi călugări simpli. Doi călugări adevăraţi!
Ce credeţi? Adevărul are trebuinţă de multe cuvinte, şi de teorii, şi de discursuri ritoriceşti? Adevărul are trebuinţă de harul lui Dumnezeu! De luminarea Duhului Sfânt. Ai văzut la primul Sinod Ecumenic? Tânărul diacon Atanasie, între atâţia episcopi bătrâni fiind, a teologhisit.
Sfântul Spiridon, păstorul cel fără de carte, a închis gura ritorilor şi a filosofilor eretici. Chipul blândeţilor, Sfântul Nicolae, a lovit gura cea hulitoare a lui Arie. Au vreo logică acestea? Nu te-ai fi aşteptat la altele? Nu au logică. Au har. Acolo grăieşte Dumnezeu. In Rusia au ţinut atunci sinoade pentru a-i condamna pe cei care, în loc să se închine Domnului şi Dumnezeului nostru, se închinau numelui Lui.
Ai văzut, măi, copile, ce este înşelarea? O molimă egoistă, vădit satanică, adică. Aici, în Sfântul Munte, şi în alte părţi mulţi s-au molipsit, nimeni nu s-a vindecat. Dacă te molipseşti, este greu să te mai dezbari de molimă. Precum păsărea în capcană. Te duci s-o eliberezi şi i se taie aripile. Este trebuinţă de multă smerenie ca diavolul să-şi ia mâinile de pe tine şi să te lase liber şi liniştit. Au ţinut sinoade, au luat hotărâri, au încurcat mai mult lucrurile. Stareţul Calinic le-a spus atunci: «Nu se cade să cinstesc fesul, în loc să cinstesc persoana», adică numele în locul Persoanei. Aceasta a fost. In cele două cuvinte ale ascetului a fost adevărul lui Dumnezeu.
Intreaga sa fiinţă era un fel de laborator al rugăciunii minţii. Urcase pe Tabor şi văzuse lumina Schimbării la Faţă. Ucenicii Mântuitorului voiau să coboare de pe munte? Nu. De ce să vrea stareţul Calinic să iasă din chilia sa? De vreme ce acolo era comoara sa, Raiul său, odihna sa. Părăseşti palatul ca să locuieşti în grajd?
Raze ale luminării se revărsau din cuvintele şi din purtările sale. Stătea ore întregi nemişcat în rugăciune. De ce să se mişte trupul, când duhul se mişcă către înălţimi? Se teme să nu piardă şi această dulceaţă, această bucurie a harului."
- Gheronda, stareţul Calinic avea rugăciunea minţii. Este un prilej să ne vorbiţi şi despre rugăciune!
- Stareţul Calinic avea rugăciunea minţii şi nu vorbea despre ea. Eu, care n-o am, voi vorbi? Astăzi, cel ce vede nu vorbeşte, iar cel ce nu vede ţine discursuri. S-au schimbat lucrurile. Dacă ai, să dai! Dacă nu ai, ceea ce vei da îl va sminti pe celălalt, iar pe tine te va duce în iad.
- Gheronda, ceva să ne spuneţi şi nouă!, a zis iarăşi părintele Efrem cel tânăr. Sfânta stăruinţă poate îndupleca de multe ori sfânta smerenie.
PR. SPIRIDON VASILAKIS
Fragment din cartea "Vino, Lumina! Intalnire cu Sfantul Efrem Katounakiotul", Editura Sophia
Cumpara cartea "Vino, Lumina! Intalnire cu Sfantul Efrem Katounakiotul"
Nota:
1 Erezie apărută în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse în jurul anului 1912, ce a avut adepţi şi din rândul călugărilor athoniţi ruşi. A fost condamnată de Patriarhia Ecumenică şi de Patriarhia Rusă în anul 1913. (n. trad.)
-
Limba lui Dumnezeu
Publicat in : Credinta -
Experienta cuvintelor de negrait
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.