Dar de ce a fost înşelat cel dintâi om? Pentru ce în cea dintâi punere la încercare a libertăţii lui morale a fost biruit? Oare nu era destul de puternic ca să stea împotrivă, ca să rabde încercarea? Nu, fiindcă niciodată Dumnezeu nu îngăduie ca peste putere să fie is pitit omul. Dreptatea Lui nu îngăduie o astfel de încercare, încercarea era pe măsura puterii lui şi a capacităţii de a se împotrivi. Dar atunci pentru ce a fost biruit? Pricina înfrângerii lui se află în omul însuşi, fiindcă, deşi puterea împotrivirii era în el însuşi, totuşi nu s-a folosit de ea. Dar care este pricina unei astfel de omisiuni? Negrija, neatenţia faţă de ceea ce se cuvenea. Căci s-ar fi cuvenit ca omul să se înalţe la Dumnezeu, să îşi raporteze mintea numai la Dumnezeu şi să nu caute desfătare în bucurarea de făpturi. Aţintirea privirilor lui spre cele pământeşti a atras după sine negrija faţă de ceea ce era cuvenit lui Dumnezeu şi negrija omului faţă de ceea ce era cuvenit stării lui. Prin neluare aminte deja s-a îndepărtat de Dumnezeu, a pierdut mare parte din puterea dumnezeiască ce îl întărea şi, din această pricină fiind biruit, a căzut în păcat. Dacă Adam nu era deja îndepărtat de Dumnezeu, nu ar fi fost biruit, fiindcă puterea lui Dumnezeu l-ar fi întărit. Aţintirea privirilor spre pomul interzis era semnul ataşamentului lui faţă de materie. Atunci este cineva ţintuit spre materie, când ochii îi sunt distraşi de la Dumnezeu. Căutarea la frumuseţea roadelor pomului oprit era semnul cugetelor pământeşti, încă de la privirea înspre pom, căderea lui Adam era un fapt deja împlinit.

Diavolul l-a îmboldit pe omul care stătea deja sub umbra pomului tânjind după roadele lui. Dacă omul nu şi-ar fi aţintit privirea spre pom, nu ar fi fost biruit de diavolul.

Aţintirea privirii a atras după sine căderea, astfel încât nu vreo neputinţă a lui morală sau vreo imperfecţiune a atras după sine căderea şi înşelarea, ci nepăsarea faţă de înalta lui datorie, faţă de datoria de a-L sluji pe Dumnezeu şi numai spre El să îşi aţintească privirea. Pentru această pricină şi Domnul îndeamnă de multe ori pe ucenicii Lui să privegheze şi să se roage neîncetat, ca să nu cadă în ispită. Fiindcă, în timp ce priveghează şi se roagă, mintea priveşte către Dumnezeu, iar săgeţile slobozite din arcul vrăjmaşului nu mai pot să semene gânduri rele. Dar provoacă răni grele de îndată ce găsesc mintea şi cugetul împrăştiate în făptura creată. Şi cu adevărat atunci suntem ispitiţi, când simţim atacul, şi îl simţim acelaşi când atenţia noastră se concentrează asupra atacului însuşi şi când există învoire cu el. Pentru aceasta a zis: ca să nu intraţi în ispită, adică să primim atacurile, fiindcă în măsura în care le respingem nu suntem duşi în ispită. Adam a căzut în ispită fiindcă a primit atacul. Aşadar păcătuim din pricina dispoziţiei noastre spre păcat, dispoziţie care ne vine din nepăsarea faţă de slujirea lui Dumnezeu.

Despre păcatele din nepăsare iată ce scrie dumnezeiescul Hrisostom: „Căci aşa cum ar fi nefiresc ca cineva să ţină casa fără sfeşnic seara şi să vadă lumină, la fel de nefiresc ar fi ca sufletul să vadă fără lumina învăţăturii. De aici ne şi învoim cu multe păcate, fiindcă nu aprindem degrabă candela în suflet. De aici şi cădem în fiecare zi, de aici şi multe lucruri rele ne vin nouă în minte, cum ni se întâmplă adeseori, fiindcă, deşi am primit auzirea dumnezeieştilor cuvinte, înainte de a păşi afară pe uşa bisericii, îndată le lepădăm şi, stingându-se lumina, umblăm în mult întuneric.

Dacă deci acestea s-au întâmplat până acum, să nu se mai întâmple de acum înainte, ci să ţinem neîncetat candela aprinsă în minte şi să ne înfrumuseţăm sufletele mai mult decât casa. Căci sufletul rămâne aici, în biserică, deşi, îndreptându-ne spre casă, plecăm de aici. Pentru aceea trebuie să îl învrednicim pe el de şi mai multă grijă.

Acum însă sunt unii care petrec astfel în chip nenorocit, care îşi împodobesc casele de aici cu acoperişuri aurite şi cu broderii în piatră şi gravate cu flori şi cu columne poleite şi cu toate celelalte. Dar mintea care petrece mai trândav decât cel mai sărac han o trec cu vederea, plină de tină, de fum şi de multă duhoare şi de negrăită sărăcie. Iar pricina tuturor acestora e în faptul că sfeşnicul învăţăturii duhovniceşti nu arde înlăuntrul nostru. Pentru aceasta, neglijăm pe cele cu adevărat necesare, iar cele care nu sunt vrednice de nimic se bucură de multă osteneală din partea noastră. Acestea le spun nu numai cu privire la cei bogaţi, ci şi cu privire la cei nevoiaşi."

De aici ne vine şi călcarea legii morale, de aici feluritele păcate, de aici îndepărtarea de Dumnezeu, de aici zidul despărţitor ridicat între Dumnezeu şi om, de aici multe lucruri înfricoşătoare, care ne întristează pe noi şi tot de aici vine şi multa noastră îndrăcire.

Despre ingrijirea sufletului - SFANTUL NECTARIE DE EGHINA, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "Despre ingrijirea sufletului"

• Despre inselarea omului de catre diavol
  Publicat in : Credinta
• Telefonul mobil si inselarea zilnica
  Publicat in : Editoriale
• Unde poate duce inselarea
  Publicat in : Pilda zilei
• Inselarea
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: