Sfântul Ioan Damaschin, în Dogmatica sa, spune că „raiul este material şi spiritual, şi în el stau sfinţii până la sfârşitul lumii”. După Judecata de Apoi, drepţii vor intra împreună cu Hristos întru Impărăţia cerurilor, în rai, sfinţii şi drepţii nu se împărtăşesc direct de slava Preasfintei Treimi, ci numai în parte. Iar când vor „intra întru slava Sa", atunci „vor fi pururea cu Domnul". In rai stau drepţii numai provizoriu, temporar, până la înfricoşata judecată generală; iar în Impărăţia lui Dumnezeu petrec veşnic împreună cu îngerii, în lumina cea neînserată a Prea Sfintei Treimi, în rai, sufletele pot fi mutate dintr-o stare de fericire în alta, potrivit cu faptele făcute pe pământ, care ajută la mântuirea altora în vreme îndelungată şi potrivit cu rugăciunile şi milosteniile ce se fac pentru ele; iar în Impărăţia Iui Dumnezeu toate sunt desăvârşite şi veşnice.
Raiul este o grădină dumnezeiască, cu pomi/cu flori, cu păsări cereşti, cu fericire nedeplină, situată „în cer". Iar Impărăţia lui Dumnezeu este însuşi locul slavei, unde se află scaunul Preasfintei Treimi, situată deasupra cerurilor, în „cerurile cerurilor", despre a cărei slavă nimeni nu poate vorbi - nici om, nici înger, nici însuşi Sfântul Pavel, care a fost răpit până la al treilea cer (II Corinteni 12, 3-4). Aşadar, primul om a pierdut, prin păcat, raiul, o grădină cerească, iar prin credinţa în lisus Hristos şi prin sfinţenie va dobândi nu o grădină, nu raiul cel dintâi, ci însăşi Impărăţia slavei lui Dumnezeu.
Cuviosul Nicodim Aghioritul, în Tâlcuirea Epistolei a doua către Corinteni, spune că „după slavă, altul este cerul şi altul este raiul. Iar după alegorie şi analogie, poate este acelaşi sau poate nu este acelaşi...”. Sfântul Maxim Mărturisitorul explică mistic cele trei ceruri la care poate ajunge omul îndumnezeit. Intâiul cer este sfârşitul a toată fapta rea. Al doilea cer este înălţarea minţii şi cunoştinţei la cele dumnezeieşti, atât simţite, cât şi gândite. Al treilea cer este teologia, prin care ajunge cel desăvârşit, cu ajutorul darului Sfântului Duh, la starea de contemplaţie, adică la răpirea minţii şi la înţelegerea tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cunoştinţă. Unii din Sfinţii Părinţi zic că Apostolul Pavel a fost răpit în rai, adică la al treilea cer al cunoaşterii dumnezeieşti, fiindcă i s-au vestit cuvintele tainice şi negrăite despre rai, care şi până astăzi sunt ascunse pentru noi. Adică, ce este pomul vieţii cel din mijlocul raiului; ce este pomul cunoştinţei binelui şi răului; ce au fost heruvimii şi sabia de văpaie care păzea uşa Edenului; ce au fost pomii din care a rânduit Dumnezeu să mănânce Adam, şi altele pe care le-au tâlcuit Sfinţii Părinţi, însă nu aşa amănunţit.
Raiul este loc foarte lăudat pentru frumuseţea lui. Acolo a fost răpit Sfântul Pavel şi a auzit cântări „pe care nu este cu putinţă omului a Ie vorbi" (II Corinteni 12, 4). Acolo sunt Enoh şi Ilie; acolo este tâlharul de pe cruce; acolo este „sânul lui Avraam", în care a intrat Lazăr şi unde sunt aşezate de către îngeri toate sufletele drepţilor şi sfinţilor, în loc de odihnă, până la Judecata cea viitoare, când li se va da împărăţia cerurilor (Kiriucodromion, Tâlcuirea Evanghelici cu bogatul şi săracul Lazăr).
Fragment din cartea "Lumina si faptele credintei", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Lumina si faptele credintei"
.jpg)
-
Raiul originar si raiul eshatologic
Publicat in : Viata vesnica -
Raiul : loc sau stare ?
Publicat in : Viata vesnica -
Raiul meu si iadul meu
Publicat in : Editoriale -
Ce este raiul?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.