Sfântul Siluan vorbeşte despre prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în om ca despre ceva real, evident şi firesc, pentru că aşa au devenit acestea pentru el. De aceea, se roagă ca toţi oamenii să primească în ei pe Duhul Sfânt şi să-L cunoască prin El pe Dumnezeu, prezentându-l ca pe un lucru uşor de împlinit şi la îndemâna tuturor. Trebuie să spunem însă o dată mai mult că Sfântul Siluan exprimă astfel propria sa experienţă, situată pe o înaltă treaptă de desăvârşire duhovnicească.
Este adevărat că, aşa cum spun mulţi Părinţi, ţelul vieţii duhovniceşti este dobândirea Duhului Sfânt; este iarăşi adevărat că, în principiu, acest lucru este posibil pentru toţi oamenii, deoarece fiecare dintre noi este chemat să primească darul acesta. Nu este mai puţin adevărat, pe de altă parte, că viaţa în Duhul Sfânt, ca viaţă în Hristos, este firească pentru om, de vreme ce în viaţa Prea Sfintei Treimi îşi află omul împlinirea adevăratei sale naturi, aceea de a deveni dumnezeu prin har, altfel spus, de a se îndumnezei.
Să nu credem însă că lucrul acesta poate fi împlinit uşor şi pe dată de oricare om. După cum spun Părinţii, „Duhul Sfânt nu Se află decât în sufletele celor care s-au tăcut pe ei desăvârşiţi”; de aceea „din neam în neam, abia dacă El se sălăşluieşte în câteva suflete”. Se află în mare înşelare cei care, sub cuvânt că Duhul Sfânt „pretutindenea este şi toate le plineşte”, cred că-L pot afla în ei prin tehnici de meditaţie sau cei care, sub cuvânt că harul săvârşeşte toate în noi, cred că oricare dintre faptele şi gândurile lor sunt insuflate de Duhul Sfânt, sau cei care instalându-se într-o stare psihică de pasivitate sau de pură receptivitate, cheamă pe Duhul Sfânt să vină în ei şi cred că, prin aceasta, L-au şi primit".
Pentru Sfântul Siluan cea dintâi condiţie pentru dobândirea Duhului Sfânt este apartenenţa la Biserică. Astfel, el vorbeşte despre „Duhul Sfânt pe Care L-am cunoscut în Biserică'" sau despre „iubirea [lui Dumnezeu] aşa cum ne este ea descoperită în Biserică prin Duhul Sfânt”. Este de la sine înţeles că pentru el Biserica este Biserica Ortodoxă. Spunem aceasta pentru cei care văd în Sfântul Siluan „un sfânt Iară frontiere”, într-un fel „supraeclezial”, care nu ţine seama de ceea ce are specific credinţa ortodoxă, învăţătura şi trăirea lui putând fi împlinite de oricare om, indiferent de natura credinţei sale şi a Bisericii căreia îi aparţine.
Stareţul Siluan nu stăruie asupra faptului că harul nu poate fi primit în toată plinătatea lui decât în Biserica Ortodoxă, pentru că, în ceea ce-l priveşte, lucrul acesta este de la sine înţeles; aflându-se într-un mediu total ortodox, n-a socotit de trebuinţă să facă asemenea afirmaţii. Din însemnările sale totuşi se vede limpede părerea sa în această privinţă: „Fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi, căci Domnul ne iubeşte şi ne dă harul Duhului Sfânt”; „Dacă Domnul însuşi nu ar fi dat Duhul Sfânt poporului ortodox şi sfinţilor noştri păstori, n-am fi putut şti cât de mult El ne iubeşte”.
„In Biserica noastră, iubirea lui Dumnezeu e cunoscută prin Duhul Sfânt şi de aceea grăim despre ea”; „Duhul Sfânt este prezent în Biserica noastră, lucrează în Tainele ei”; „Cât de fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi, că Domnul ne-a dat viaţa în Duhul Sfânt!”; „Cât îi plâng pe oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu! Dar noi, creştinii ortodocşi, suntem fericiţi, căci îl cunoaştem pe Dumnezeu. Duhul Sfânt ne-a dat această cunoştinţă.”
O a doua condiţie pentru a primi Duhul Sfânt este asceza, în sensul larg al acestui cuvânt.
Ea constă, mai întâi de toate, în lupta neîncetată cu păcatul, cu patimile şi cugetele rele. „Eu ştiu că celor ce luptă cu păcatul Domnul le dă nu numai iertarea, dar încă şi harul Duhului Sfânt”, spune Sfântul Siluan, vorbind din propria sa experienţă, şi de aceea îndeamnă: „urăşte păcatul şi gândurile rele [...], şi atunci Domnul îţi va da harul Lui şi vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt.” Numai atunci când s-a lepădat cu totul de păcat, creştinul poate primi plinătatea harului: „de îndată ce omul încetează să mai păcătuiască j...], Domnul îi iartă totul şi-i dă harul Duhului Sfânt.” Doar atunci când omul s-a curăţit de patimi, vădite în înclinările rele ale inimii şi în cugetele rele ale mintii, Duhul Sfânt I Se arată şi vine să se sălăşluiască în el.
Lupta cu păcatul, cu patimile şi cugetele rele se însoţeşte cu lupta împotriva demonilor care le stârnesc. Este un război înfricoşător, greu de dus şi plin de suferinţă, pe care, aşa cum am văzut, l-a purtat şi Sfântul Siluan; ca avva Antonie şi mulţi alţi nevoitori, el a avut de îndurat vederea nesuferită a diavolilor şi atacurile lor pline de cruzime. De aceea, ca unul care ştie despre ce vorbeşte, el îi avertizează pe creştini: „până la venirea harului Duhului Sfânt, sufletul duce mare luptă cu vrăjmaşii”.
Asceza, care este în acelaşi timp luptă neîncetată împotriva patimilor şi străduinţă de a trăi potrivit virtuţilor pe care Hristos ni le-a descoperit în propria Sa persoană, se înfăptuieşte prin împlinirea poruncilor Lui, care este, iată, o altă condiţie a primirii Duhului Sfânt. Astfel, cu o logică riguroasă, Sfântul Siluan arată că, „dacă toţi oamenii [...] ar păzi poruncile lui Dumnezeu, atunci raiul ar fi pe pământ, căci «împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru». Iar împărăţia lui Dumnezeu e Duhul Sfânt.” „Dacă oamenii ar păzi poruncile lui Hristos [...] Duhul lui Dumnezeu ar locui în sufletele oamenilor.”
Este limpede că se cuvine să păzim toate poruncile lui Dumnezeu. „Trebuie să păzim tot ceea ce Domnul ne-a poruncit în Evanghelii.” Totuşi Sfântul Siluan arată că anumite porunci înlesnesc în mod deosebit venirea Duhului Sfânt.
Mai întâi, pocăinţa. Şi lucrul acesta nu este deloc surprinzător, de vreme ce Sfântul Ioan Botezătorul a vestit căile Domnului chemându-i pe oameni la pocăinţă, şi însuşi Hristos îşi începe propovăduirea cu îndemnul: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” Prin pocăinţă omul se leapădă de rău şi de omul cel vechi şi poate duce o viaţă nouă în Hristos prin Duhul Sfânt. Astfel, spune Sfântul Siluan, cel care se pocăieşte se face prin Duhul Sfânt asemenea Domnului; iar cel care nu se căieşte se aseamănă Vrăjmaşului: „Cel ce nu se pocăieşte [...] se aseamănă Vrăjmaşului.” In repetate rânduri Sfântul Siluan arată că între pocăinţă şi venirea Duhului Sfânt în suflet este o strânsă legătură: „Domnul se bucură de sufletul care se pocăieşte întru smerenie şi îi dă harul Duhului Sfânt”; „celui ce se pocăieşte Domnul îi dă în dar harul Duhului Sfânt”; „Tot sufletul care şi-a pierdut pacea trebuie să se pocăiască [...] atunci bucuria şi pacea (Duhului Sfânt) vor domni din nou în suflet”; „prin pocăinţă vine harul Duhului Sfânt”.
O altă condiţie importantă pentru primirea Duhului Sfânt, pentru Sfântul Siluan, este ascultarea: „Prin ascultare se dă harul Duhului Sfânt”; „fii ascultător [...] şi negreşit Domnul îţi va da să-L cunoşti prin Duhul Sfânt”.
Ascultarea este cale scurtă şi neprimejduită - dar deloc uşoară - de a dobândi smerenia, care, fără nici o îndoială, este pentru Sfântul Siluan condiţia esenţială a primirii Duhului Sfânt: „într-un suflet smerit locuieşte Duhul Sfânt”; „Când sufletul e smerit şi Duhul lui Dumnezeu este în el”. De nenumărate ori, în chip stăruitor, Sfântul Siluan spune că: prin smerenie oamenii pot „să primească pe Duhul Sfânt”; „sufletelor smerite Domnul le arată lucrurile Sale care sunt de neînţeles pentru înţelegerea
noastră, dar care se descoperă prin Duhul Sfânt”. De aceea, Sfântul Siluan îl îndeamnă pe cititorul său: „Dacă vrei să ai în mod simţit harul Duhului Sfânt, atunci smereşte-te”; „Dacă vrei să cunoşti pe Domnul, smereşte-te cu toată fiinţa [...] şi negreşit Domnul îţi va da să-L cunoşti prin Duhul Sfânt”; „dacă te smereşti, atunci şi ţie Duhul Sfânt îţi va descoperi pe Domnul nostru”.
Nimic altceva nu cere Dumnezeu de la noi pentru a ne dărui pe Duhul Său cel Sfânt decât un duh cu adevărat smerit: „de îndată ce omul [...] se smereşte înaintea lui Dumnezeu, Domnul [...] îi dă harul Duhului Sfânt”; „numai celor smeriţi li se descoperă Domnul prin Duhul Sfânt”; „Cel ce caută smerenia are acest foc (al harului Sfântului Duh), căci Domnul dă celui smerit harul Său”. Cu adevărat, „mândria nu lasă loc ţin om] pentru harul Sfântului Duh” şi „dacă [Duhul Sfânt] nu-şi face sălaş în noi, aceasta nu vine decât din mândria minţii noastre”. Sfântul Siluan vede cu mâhnire că „oamenii nu învaţă smerenia şi din pricina mândriei lor nu pot primi harul Duhului Sfânt”, căci „oamenii care nu învaţă smerenia [...] nu pot primi harul Duhului Sfânt”.
Dacă pentru a-L primi pe Duhul Sfânt este de ajuns ca omul să se smerească cu toată fiinţa lui, pentru a-L păstra însă neîncetat e nevoie să păstrăm neîncetat şi smerenia, adică ea trebuie să devină o stare firească a omului: „pentru a păstra harul trebuie să ne smerim neîncetat”; „dacă sufletul se smereşte în tot ceasul, harul nu-l părăseşte”; „toată viaţa învaţă sufletul smerenia lui Hristos [...] până ce va ajunge cu adevărat smerit”.
Toate acestea oglindesc propria experienţă a stareţului, căci, aşa cum am văzut, el însuşi mărturiseşte că, o dată, Duhul Sfânt s-a îndepărtat de el tocmai din pricina cugetelor de mândrie: „Din pricina mândriei mele a trebuit să îndur ca harul Sfântului Duh să mă părăsească."
O altă condiţie indispensabilă pentru primirea Duhului Sfânt este iubirea de Dumnezeu şi de aproapele . Este adevărat că adesea Sfântul Siluan arată că această îndoită iubire este ea însăşi un dar al Duhului Sfânt, aşadar presupune prezenţa Lui, dar se cuvine să amintim că aici avem de-a face cu o împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu: omul trebuie să-şi manifeste bunele intenţii - adică bunăvoinţa şi libera alipire de Dumnezeu pe care Duhul Sfânt le desăvârşeşte, conferindu-le o dimensiune supranaturală. In chip deosebit Sfântul Siluan stăruie asupra iubirii vrăjmaşilor, fără de care Duhul Sfânt nu Se poate sălăşlui în om, iar omul nu poate simţi harul Său. „Cel ce nu iubeşte pe vrăjmaşii lui nu poate cunoaşte [...] dulceaţa Sfântului Duh”, dar „Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe vrăjmaşii noştri”. Sfântul Siluan spune: „Doamne, Tu ai dat porunca de a iubi pe vrăjmaşi, dar aceasta ne este cu anevoie nouă, păcătoşilor, dacă nu e cu noi harul Tău.” De aceea, el se roagă, în felul său obişnuit, în numele tuturor: „Doamne [...], învaţă-ne pe noi, prin Duhul Sfânt, să iubim pe vrăjmaşii noştri!”
O ultimă condiţie esenţială pentru primirea harului este rugăciunea. Pe de o parte, Domnul ne trimite Duhul Său Cel Sfânt numai dacă noi voim să-L primim şi dacă-L cerem: „Doamne, dă-ne în dar smerit Duhul Tău Cel Sfânt!”; „O, cum trebuie cerut Domnului ca El să dea sufletului smerit pe Duhul Sfânt!” însuşi Sfântul Siluan se roagă pentru aceasta: „Doamne, trimite asupra noastră pe Duhul Tău Cel Sfânt!”
Jean-Claude Larchet
Fragment din cartea "Dumnezeu este iubire", Editura Sophia
Cumpara cartea "Dumnezeu este iubire"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.