- „Luaţi, mâncaţi". Aceste cuvinte anunţă deja cuvintele Mântuitorului de la Cina cea de taină. Atunci Mântuitorul frânge pâinea şi zice „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu". Dă potirul şi zice „Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu". Ei bine, atuncicând noi ne împărtăşim prin Creaţie, aici e o nuanţă. Aici trebuie făcută distincţia între, cum spunea maica, consum şi împărtăşire. „Gustaţi şi vedeţi că bun este DomnulIată, zice „gustaţi - gustarea e puţină, este împărtăşire - şi vedeţi că bun este Domnul". Nu zice „consumaţi şi vedeţi că bun este Domnul". Consumul este un fenomen de masă.
- Dar eu nu cred că e o limitare cantitativă, eu pot să gust din ceva mult [râde]. Mai gust o dată, şi înc-o dată, şi înc-o dată... Dar eu când gust ceva, chiar dacă gust de multe ori, de fiecare dată fac „Mmm..,, mmmm...!". Nu? Asta ce înseamnă? „Ce bună ai făcut prăjitura asta!" „Ce bun ai făcut Tu, Doamne, mărul acesta!", „Ce frumos ai scris cuvântul acesta!" Deci a gusta înseamnă tocmai a simţi prezenţa Celui Care-ţi dă.
- In acelaşi timp, gustarea are de-a face cu o anumită puţinătate, dar nu cu o puţinătate impusă de mine, ci are de-a face cu faptul că eu nu epuizez ceea ce gust. Atunci când mă satur şi m-am săturat de plesnesc, atunci am epuizat farfuria de mâncare din faţa mea. Insă oricât aş gusta din Creaţie, n-o voi epuiza niciodată. Cel care consumă face greşeala logică, sau teologică, sau hristologică, mai bine zis, de a crede că această Creaţie poate fi epuizată. Consumistul este la fel ca Fericitul Augustin cu mintea de copil, când credea că în acea găurică în nisip va putea aduce tot oceanul. Iar aceasta e o greşeală de logică, de teologie.
- Da... Este de fapt o boală a minţii noastre, o neputinţă a minţii noastre căzute din relaţia cu Dumnezeu, care a ajuns să-şi dorească autonomia, îşi doreşte să stăpânească lumea - dar în sensul de a consuma, nu de a conduce pe Cale. Care e diferenţa dintre stăpânul unei grădini de zarzavat şi un prădător? Ce fac eu în grădina mea de zarzavat? O cultiv, o prăşesc, o îngrijesc, ca să ajungă să se coacă roşiile, să se coacă ardeii, să se facă varza. Acestea le duc spre scopul lor. Pe când, dacă intru în grădina de zarzavat a altcuiva, pe care eu n-o cultiv, şi iau de acolo cât pot mai mult, bag în buzunare, în sac, în traistă, şi consum... Cam acestea ar fi atitudinile: de cultivator sau de prădător. Când sunt cultivator, eu simt că făptura creşte în mâinile mele şi că această putere de a creşte nu e de la mine, ci mi-a dat-o Cineva. Cel Care mi-a dat darul, mi-a dat sămânţa şi zice: „Ei, uite, tu eşti împreună creator cu Mine, căci ai să participi la dezvoltarea şi îngrijirea acestei seminţe."
- Avem, iarăşi, această absenţă a epuizării, nu? Eu am primit sămânţa, dar n-o epuizez. Ci o primesc, gust din ea şi fac „Mmm...!" - Imi place ceea ce gust, simt infinitudinea aceasta.
- Sau o admir şi o pun în pământ şi pe urmă gust frumuseţea creşterii plăntuţei, sau a lucrului care creşte.
- Mă gândeam acum că în limba latină a gusta se zice „sapio", la fel cum se zice şi la „a şti". De la sapio vine sapientia, înţelepciune. Şi la gustare, şi la înţelepciune, se zice la fel: sapientia - care exprimă faptul că omul înţelept a căpătat arta de a gusta. Adică a căpătat arta de a...
- De a se împărtăşi de Cel Care trimite, Care îţi dă ceea ce guşti.
- De a depăşi această opacitate a materiei, de a vedea în materie tocmai faptul că ea este angrenajul acela de cuvinte care ne conduce mai departe.
- Da. Şi care ne cheamă la o întâlnire. De fapt fiecare lucru este o provocare, o chemare la o întâlnire cu Creatorul. Orice lucru a făcut Dumnezeu, stai şi te minunezi cât loc a lăsat să fac şi eu ceva! Câtă provocare pentru mine, să vin şi eu cu partea mea! Asta e uimitor. Deci e un loc de întâlnire şi de provocare la creaţie. Atunci când ating un lucru făcut de Dumnezeu, îl simt pe El că este Creator şi Dăruitor şi sunt responsabilizată să fiu şi eu creatoare. Grâul - nu-mi vine să-l mănânc aşa, ci fac din el pâine sau prăjituri. Şi aşa mai departe cu toate. O scândură - mă gândesc: „La ce-aş putea s-o folosesc? Cum aş putea s-o cioplesc? Ce-aş putea să fac cu ea? Unde s-o pun? Ce să scriu pe ea, ce să desenez pe ea?"... Şi astfel devin creator, ca Dumnezeu.
- Creaţia sau caracterul meu creator este de fapt un răspuns la creaţia lui Dumnezeu. Noi ne-am obişnuit să zicem, învăţând de la şcoală despre genialitate, că această creaţie ar veni cumva din eter, din nimic, şi ar avea de-a face cu geniul, care creează ceva absolut nou.
- E aici un pic de dreptate, pentru că porneau de la faptul că vine de undeva, dar nu ştiau de unde vine. Se vorbeşte despre „inspiraţie"... Dar inspiraţia nu e decât lucrarea Duhului Sfânt.
- Totuşi, acest tip de a pune problema este un pic idolatru, pentru că nu mai vede pe Cei care dă inspiraţia, ci doar pe cel care o primeşte.
- Asta e lucrarea omului care s-a rupt de Creator. El de fapt în clipa aceea a devenit consumator şi consumă actul creator ca şi când ar fi proprietate personală.
- Or actul acesta de a consuma, dincolo de faptul că presupune anularea faptului de a gusta, are în sine şi ceva... eretic aş zice. Eretic în sensul etimologic al cuvântului „erezie". Hairesis însemna, în greaca veche, alegere samavolnică (aşa cum vreau eu să fac). Ereticul nu este cel care învaţă greşit, ci învaţă greşit pentru că aşa vrea el.
Aşa i se pare lui. El nu mai încearcă să primească logica lui Dumnezeu, să gândească cu mintea lui Dumnezeu, nu-L mai roagă pe Dumnezeu să-l lumineze pentru a înţelege, ci el crede că înţelege deja foarte bine. Atunci, ereticul alege ce vrea el. La fel şi omul care consumă: consumă ce vrea el. Merge la raionul de lapte şi alege ce vrea el din... şaptezeci de soiuri de lapte.
- I se pare că alege. I se pare că alege ce vrea el. De fapt, este manipulat de două sforicele subţiri şi banale, pe care drăcuşorul personal le foloseşte ca să facă ce vrea cu tine în faţa unui raion cu multe produse sau în faţa lumii cu multe oferte. Este o înşelare. Sunt două sforicele: plăcerea şi fuga de durere. Deci omul care s-a rupt de Dumnezeu, de Creator, şi de lucrarea sa în lume ca act de creaţie, a devenit un consumator şi caută plăcerea. Consumă pentru că asta îi face plăcere. Şi crede că e liber să-şi aleagă plăcerea, dar el, când a consumat prima dată, a trăit doar de dragul plăcerii pe care o caută în continuare. Când n-o are, îl doare. Şi fuge de durere. Aici e rătăcirea.
- Cu aceasta ajungem la o altă problemă, la o altă temă, foarte vastă, tema aceasta a omului, a omului creat de Dumnezeu şi a căderii omului în eroarea aceasta, în păcat. O temă pe care o vom aborda în alte emisiuni, când vom continua catehismul nostru cel viu.
- Ca să vedem ce s-a întâmplat cu omul de a devenit, din împreună creator cu Creatorul, un consumator şi un prădător. Aşa să ne-ajute Dumnezeu! Bucurie sfântă!
- Doamne-ajută!
Fragment din cartea "Abecedarul bucuriei. Un altfel de catehism cu Maica Siluana Vlad", Editura Agaton
Cumpara cartea "Abecedarul bucuriei. Un altfel de catehism cu Maica Siluana Vlad"
-
Munca creatoare, insusire a chipului divin in noi
Publicat in : Credinta -
DAR DIN HAR - o poveste de succes
Publicat in : Interviuri -
Valeria Peter Predescu - Destinul unei voci harazite de Dumnezeu
Publicat in : Interviuri -
Predica la Duminica a XVI-a dupa Rusalii
Publicat in : Predici de duminica -
Cereri facute in functie de binecuvantarile primite
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.